Când am plecat în Franța, în 2017, deși eram în peak-ul cel mai de sus al burnout-ului (sau cel puțin așa credeam eu atunci), nu am simțit nevoia să merg la terapie. Pentru că am fost mereu sigură că eu le pot duce pe toate, că nu am nevoie de ajutor, pentru că mă învinovățeam cumva că din cauza mea am ajuns în acea situație - de ce nu am văzut semnalele mai devreme, cum de am permis să devin "slabă" și vulnerabilă? - și oricum, nu prea meritam să mă sprijine cineva să ies din starea respectivă.
Apoi, în vara anului trecut, când am experimentat (de fapt) peak-ul burnout-ului, am realizat că este este musai, dar musai să caut ajutor specializat.
Probabil ai mai auzit asta, dar simt nevoia să repet și eu aici pentru că este un adevăr prea puțin conștientizat: așa cum mergi la sală sau practici un sport pentru a-ți antrena corpul sau pentru a-ți menține tonusul, la fel funcționează și mersul la terapie, te ajută să îți "antrenezi mușchii minții", cu scopul de a fi bine nu doar fizic, ci și psihic și emoțional.
În rândurile de mai jos, voi răspunde la următoarele întrebări:
- De ce să mergi la terapie?
- Ce beneficii mi-a adus mie terapia?
- Cum să îți alegi terapeutul?
De ce să mergi la terapie?
- De multe ori, în mijlocul discuțiilor referitoare la terapie, am primit întrebarea: "Dar de ce faci terapie? Nu ai cu cine să vorbești?". Ei bine, am cu cine să vorbesc, din fericire, but that's not the point. Dincolo de experiența, know-how-ul, studiile, harul (da, la fel ca în alte profesii - cea de profesor, medic, preot, și în cazul unui terapeut mi se pare că e musai să ai har), un specialist are o calitate extrem de importantă pe care nici partenerul, nici cea mai bună prietenă, nici părinții sau orice altă persoană apropiată nu o poate avea: este obiectiv. Rolul lui nu este să te judece - ceea ce, să fim serioși, cu toții facem - conștient sau nu - în raport cu ceilalți - ci să te ajute, să te îndrume.
2. Apoi, nu faci terapie doar dacă ai suferit traume în copilărie sau adolescență, dacă ai avut pierderi sau te confrunți cu burnout ori depresie. Nimeni nu are o viață perfectă, nimeni nu deține toate răspunsurile, așa că vizita lunară sau ori de câte ori simți nevoia la psiholog poate reprezenta o sursă bună de inspirație, de detox mintal și emoțional, un moment de respiro în mijlocul agitației zilnice.
În plus, de câte ori nu te-ai plâns că nu ești ok și ai primit drept răspuns: "Dar ce probleme ai tu, dragă? Alții nu au ce să mănânce, ție ce îți lipsește?". Dacă cineva nu a trecut prin burnout sau depresie fie este genul de persoană care își inhibă în mod constant trăirile mai puțin plăcute, nu doar că nu te poate ajuta pentru că nu înțelege prin ce treci, dar există riscul să îți facă rău fără să vrea, pentru că îți pune la îndoială experiența personală. Eu am primit de curând remarca: "Păi nu aveai oricum niciun motiv să nu fii bine" după ce am răspuns "Sunt bine" la întrebarea "Ce mai faci?". :)
Sau, mai este o variantă pe care am bifat-o și eu în câteva relații de prietenie, aceea în care ambele persoane implicate nu fac altceva decât să își "măsoare" frustrările, nefericirile, tristețea, or asta creează un cerc vicios din care e foarte greu să ieși. Cum ziceam, been there, done that. Ai impresia că este vorba despre o susținere reciprocă, dar de fapt este mai mult o delăsare comună. E mai simplu să te plângi la nesfârșit decât să depui efort să scapi din zona respectivă, nu-i așa? Una este să te descarci, să nu îți negi emoțiile negative și cu totul altă poveste este să te plângi continuu că nu ești ok, dar să nu faci nimic în sensul ăsta.
"Să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții rezultate diferite este definiția nebuniei".
3. În ceea ce mă privește, eu am decis să fac terapie pentru că am simțit că nu mă mai pot baza pe resursele mele interioare pentru a-mi reveni complet din burnout (de care efectiv m-am săturat!!!) și pentru a-mi vindeca anumite frustrări pe care le-am strâns în ultimii ani, și despre care am vorbit într-un articol publicat pe platforma Thrive Global România.
Ce beneficii mi-a adus mie terapia?
4. Ei bine, dacă vara trecută abia reușeam să mă dau jos din pat, atât de down eram cu moralul - ceea ce nu mi s-a întâmplat nici măcar în 2016 - de câteva luni, am reușit să mă organizez din ce în ce mai bine, să simt din nou acea poftă de viață, de a evolua personal și profesional.
5. Inclusiv decizia de a face ceva mai mult cu blogul, de a-l tranforma într-o prioritate, a venit în urma ședințelor de terapie, unde m-am așezat mai bine în mine și am creat o legătură mai puternică cu ceea ce îmi place să fac, mă definește și mă bucură - să scriu, să spun povești, să inspir, să contribui la o lume mai bună, la modul real și onest, nu doar pentru că "dă bine să spui asta".
6. Apoi, terapia mă ajută mult și în relația cu Rita. Nu sunt nici pe departe o mamă perfectă, nici nu mi-am propus asta, dar îmi doresc mult să fiu mama de care Rita are nevoie. Și atunci caut răspunsuri care să mă îndrume către o variantă cât mai sănătoasă, mai echilibrată a mea ca femeie și ca mamă.
7. Și, nu în ultimul rând, mă descarc în cadrul ședințelor de terapie. Îmi dau seama uneori că nu toată lumea funcționează ca mine și că este posibil ca pentru ceilalți - mai ales pentru persoanele apropiate mie - să devin "prea mult" la un moment dat. Fie că sunt fericită, fie că trec printr-o perioadă mai grea, eu TREBUIE să vorbesc despre asta. Nu mă vait, nu mă laud (cum este extrem de posibil să pară), ci este modul prin care eu mă eliberez. Nu pot ține în mine pentru că știu că rezultatul final va fi unul nefericit.
Este foarte adevărat că partenerul sau prietenele ori părinții îți sunt, de cele mai multe ori (sper), aproape, te susțin, te încurajează, doar că există vorba aia cu "fiecare le are pe ale lui", extrem de adevărată de altfel. Nu este de datoria nimănui să te "pună pe picioare", asta ține doar de tine, sub atenta îndrumare a unui psiholog (dacă decizi să mergi la terapie).
Cum să îți alegi terapeutul?
Prin recomandare, dacă este posibil. Evident, nici această variantă nu îți garantează 100% că vei rezona cu psihologul respectiv, dar este un punct bun de plecare.
Din păcate, ca în orice domeniu, există și neșansa să ai de-a face cu oameni care să îți facă mai mult rău decât bine, care să te dezechilibreze chiar mai tare. Sunt suficiente persoane care au avut o primă experiență aproape traumatizantă cu psihologul, motiv pentru care au abandonat complet ideea de a mai face terapie. Deși își doresc sau simt că au nevoie de ajutor specializat. Cazul meu a fost unul fericit :). Am cunoscut-o pe terapeuta mea printr-o recomandare și, mai mult decât atât, am rezonat cu ea de la prima ședință.
Iată care au fost criteriile care m-au ajutat să îmi aleg terapeutul:
- Vocea. Poate că o să ți se pară ciudat sau amuzant, dar este foarte important pentru mine - care sunt o persoană agitată - să întâlnesc oameni a căror voce caldă și calmă să mă liniștească înaintea vorbelor propriu-zise.
În urmă cu vreo 7-8 ani, am mers câteva luni la yoga. La fel, adoram vocea profesoarei, îmi crea un soi de bulă mintală și emoțională care mă ajuta mult să mă detașez de "balast" și să fiu 100% prezentă. Dar recunosc că am conștientizat asta pe deplin în cursul unei ședințe de yoga susținută de o altă profesoară care îi ținea locul celei inițiale. Nu am rezonat deloc cu vocea ei, drept care mi-a fost imposibil să mă relaxez la oră.
Revenind la terapeuta mea și la vocea ei :), am știut că este fix ce am nevoie de cum a început să vorbească la prima noastră ședință. M-a calmat aproape instant, mi-a transmis emoție și empatie.
- Tehnica. Eu vorbesc deschis despre viața mea, cu o lejeritate la care am ajuns după foarte mulți ani în care am lucrat mult cu mine, timp în care am iertat pe alții sau pe mine, în care am încetat să mai caut vinovați sau scuze, în care am făcut pace cu ceilalți și cu mine. Prin urmare, nu sunt genul de om pe care trebuie să îl iei ușor sau pe ocolite, cu scopul de a nu-i leza sentimentele sau starea psihică. Dar asta nu înseamnă că nu am apreciat tehnica pe care o folosește terapeuta mea. Nu intră cu bocancii în viața ta, nu îți scoate cu agresivitate din memorie amintirile cele mai neplăcute, ci cu grijă, cu empatie, mai desface ușor câte o foaie - ca la ceapă - apoi încă una și tot așa până ești tu gata să îi permiți ei (dar și ție) să pătrundă în profunzime.
Or, asta mi se pare fantastic. Indiferent de motivul pentru care alegi să faci terapie - pentru a te vindeca de anumite traume sau ca formă de igienă mintală - rolul specialistului este să te ajute, desigur, dar nu într-o manieră brutală care să îți facă mai mult rău, ci cu atenție, cu răbdare, cu implicare. Iar toate acestea nu țin nici de diplome, nici de experiență sau know-how, ci mai ales de calitatea de a fi om.
- Omul. Desigur, nu îți poți da seama de la prima ședință dacă terapeutul nu este doar profesionist, ci și un om bun, dar ulterior, vei observa dacă valorile voastre coincid. În ceea ce mă privește, în absolut orice tip de relație, este musai ca celălalt să fie un om fundamental bun. Nu perfect, nu infailibil ca Papa, dar să fie bun. Când este vorba despre sănătatea mea psihică și emoțională, acest criteriu devine cu atât mai esențial.
