Anca Lungu, despre arta de a trăi frumos
Ai acum în fața ta cel de-al treilea interviu pe care l-am realizat, în ultimii trei ani, alături de Anca Lungu. Mă întorc mereu cu invitația de a sta la povești cu ea, chiar dacă doar virtual momentan, pentru că Anca reprezintă, în opinia mea, un role model pentru fete și femei, indiferent de vârste sau generații.
Așa cum menționam și într-un alt articol, fericirea chiar ține mult și de alegerile pe care le facem, de cum ne autoeducăm să privim lumea, să fim cu noi înșine și cu cei din jur, să iubim, de ceea ce vrem să lăsăm în urma noastră.
Iar Anca ne invită la o lecție splendidă despre toate cele de mai sus. Întruchipează simplitatea percepută - de mine - ca luxul autentic, emană feminitate și grație prin fiecare gest sau cuvânt și un bun-simț încântător. Iar universul ei hrănește apetitul pentru arta de a trăi fain și în tihnă.
Îți doresc să iei cu tine frumosul din rândurile de mai jos, să ți-l însușești în maniera proprie și să faci, la rândul tău, rai din ce ai.
M-am confruntat de când mă știu cu o energie masculină dominantă, ceea ce m-a împiedicat constant să mă simt feminină și să îmi celebrez acest atu superb. Pentru mine, tu reprezinți chintesența feminității, drept care, te rog să-mi spui cum reușești să emani cu asemenea lejeritate feminitate, candoare, eleganță, și nu doar prin haine, ci și prin atitudine, gesturi, simpla prezență?
Îți mulțumesc mult, Raluca, pentru complimente și descrierea frumoasă!
Deși mi se spune des că eman multă feminitate și probabil că așa este, să știi că și pentru mine e greu uneori să mențin echilibrul între cele două energii.
Lumea în care trăim nu încurajează feminitatea. E o lume a competiției în care femeile sunt împinse să îmbrățișeze mai mult energia masculină.
În multe cupluri, rolurile partenerilor ajung să fie inversate. Chiar dacă la prima vedere e doar o lume modernă în care e firesc ca mama să fie cea care produce pentru familie, iar tatăl cel care are grijă de copii și de casă, e totuși împotriva instinctelor și a naturii noastre.
Bineînțeles că e important ca femeile să aibă viață profesională și carieră, bineînțeles că e important ca tatăl să contribuie la creșterea copiilor și la treburile casei, însă cred că rolurile principale nu ar trebui schimbate.
Revenind la întrebarea ta, cum reușesc, răspunsul e simplu: îmi ascult și îmi urmez instinctul. Pentru că se simte foarte bine atunci când ești femeie și-ți accesezi energia feminină.
Admir la tine, de asemenea, și maniera splendidă prin care te bucuri și de lucrurile simple. De altfel, mi-a plăcut ceva ce ai scris pe Instagram: Pentru mine, viața asta simplă la câțiva pași de mare e adevăratul lux, e o sursă nesfârșită de bucurie într-o lume în care poți să ai totul și să nu mai fii impresionat de nimic. Este o abilitate înnăscută sau una pe care ai cizelat-o în timp?
Darul acesta, de a mă bucura din tot sufletul de lucruri simple, a fost cu mine dintotdeauna.
E atât de intensă și autentică bucuria pe care o trăiesc, încât reușesc să-i molipsesc și pe cei din jurul meu.
Dacă mă întrebi, cred că e una dintre super puterile mele și o parte foarte importantă din răspunsul la întrebările “cine sunt?” și “de ce mă aflu aici?”.
Și dacă tot am amintit de lucrurile simple, care este cea mai recentă astfel de bucurie pe care ai savurat-o?
Răspunsul acesta merită însoțit de o fotografie! M-am bucurat în această dimineață de frumusețea crinilor africani din grădina noastră.
Înfloresc la fiecare început de iulie și timp de o lună îi contemplu în fiecare zi. Și ce-mi place mult la aceste flori este că sunt mult mai frumoase împreună.
Separat nu sunt atât de speciale, dar în grădina noastră e o comunitate puternică de crini africani care poate avea un efect de-a dreptul hipnotizant asupra privitorului.
Am observat (și apreciat) că promovezi des pe contul tău de Instagram femei pe care le admiri. Și mi-am adus aminte de ceva ce mi-a spus Cristina Jacob: “Dacă nu s-ar mai simți mereu în competiție una cu cealaltă, femeile ar crește exponențial”. Cum simți tu această lume a femeilor, indiferent că vorbim despre România sau Franța?
Așa cum spuneam ceva mai devreme, a fi în competiție nu face parte din energia noastră feminină.
Nu știu dacă și tu simți la fel, însă de foarte multe ori am perceput imaginea oricăror două femei rivale ca fiind derizorie.
Rivalitatea și competiția nu prind rădăcini pe un teren sănătos. O femeie conștientă de valoarea și unicitatea sa nu simte nevoia să se compare.
Mai mult decât atât, lasă loc admirației sau curiozității față de femeile care îi stârnesc interesul. Ideea e foarte simplă: ajungi să fii bine și să ai relații sănătoase cu femeile din jurul tău atunci când înțelegi că nu e despre a fi cea mai bună, ci despre a fi tu, autentică!
Care este relația ta cu pălăriile?
Nu greșești când spui că am o relație cu pălăriile mele :)).
Vara e o relație constantă. Port pălării zilnic pentru a mă proteja de soare. Sunt foarte conștientă de faptul că indicele UV în Sudul Franței este dublu față de cel din București, de exemplu. Aici nu-i de joacă, așa că rolul pălăriei e unul cât se poate de serios.
Am câteva pălării Panama de la diverse branduri pe care nu le voi menționa pentru că e mai importantă calitatea pălăriilor decât brandul.
Am această regulă ca ceea ce port pe cap și, în general, accesoriile să fie de calitate. Port pălării și în restul sezoanelor, de diverse forme și culori.
Îmi place mult bereta franțuzească, am una autentică, dar și câteva piese pe care le-am cumpărat de la designeri români și pe care le îndrăgesc mult.
Știu că îndrăgești nespus brandul ANNA CORI, și mă bucură enorm să văd brandurile faine și de calitate Made in Ro promovate și purtate fie în țară, fie peste hotare. Recunosc că un produs lucrat în serie limitată (și într-o manieră pe care eu o respect și o admir) îmi hrănește unicitatea așa cum îmi și doresc să o cultiv. Cum te simți tu purtând o piesă made in Ro?
Vara asta am purtat aproape zilnic o poșetă Anna Cori, iar când nu am purtat poșeta, am purtat un coșuleț din nuiele făcut la Marginea, în Suceava, pe care tot cei de la Anna Cori l-au personalizat pentru mine cu accesorii din piele.
Zilele trecute, m-a oprit o doamnă în Galeriile Lafayette din Nisa să mă întrebe de la ce brand este coșulețul. Eram înconjurate de cele mai cunoscute mărci internaționale, dar ea se îndrăgostise de coșulețul meu autentic de la Suceava.
I-am spus povestea coșului și m-a rugat să-i dau voie să-i facă o fotografie. În concluzie, mă simt autentică purtând lucruri de calitate, piese cu care rezonez, chiar dacă ies din peisajul obișnuit.
Nu mai simt de mult “să urmez turma”, “să am ce se poartă sezonul ăsta”, prefer pur și simplu să fiu eu inclusiv la acest capitol.
Și pentru că au trecut aproape trei ani de când ți-am pus această întrebare, o voi repeta: ce înseamnă fericirea pentru tine?
Fericirea e foarte simplă, lecția însă se învață greu.
Fericirea e strâns legată de capacitatea de a savura prezentul. Poți fi fericit doar acum și aici.
Fericirea merge de mână cu sănătatea fizică și emoțională.
Fericirea e bună prietenă cu autocunoașterea.
Fericirea e sora mai mare a limitelor sănătoase.
Și nu în ultimul rând, fericirea e o alegere, dar nu o simplă alegere, ci una care vine la pachet și cu ceva muncă interioară. Pentru că da, sunt întru totul de acord că fericirea izvorăște din interior.
Lasă-te inspirată!
❤ Inspiration Avalanche - Conținut exclusiv pentru abonați.
High quality content. Unsubscribe anytime.
foto: arhiva Ancăi.