De la pantalonii largi pe care-i purta "haiducul lui tataie"👨‍🍼

Am crescut de mică îmbrăcată mai mult în pantaloni și tricou, cu bunicul matern care-mi spunea "haiducul lui tataie" și, în fine, tunsă bros (pentru cine își mai amintește celebra freză). Îmi amintesc și acum că îmi plăcea să admir (încă din copilărie) fetițele care erau mereu aranjate, purtau rochii si aveau părul lung. Dar cumva mi se părea că mie nu mi se potrivește neam fața cu stilul acesta. Așa că ani mulți am evitat piesele vestimentare feminine și am purtat aproape exclusiv haine largi, în nuante de gri și negru (am avut și o perioadă de vreo 2 ani când am purtat mostly roz și lila) și pantofi sport.

În adolescență și până târziu la facultate, m-am confruntat cu o stimă de sine extrem de scăzută și am început să mă autosabotez: nu purtam rochii lungi pentru că eram pitică și sigur nu voi arăta ok, nu purtam rochii mini sau midi pentru că mi se părea că am picioare nu doar scurte, ci și groase, dacă nu aveau mâneci era cu atât mai grav, pentru că aveam, desigur, și brațele groase, iar de tocuri nici nu se punea problema: nu mi se potrivea stilul, nu reușeam să merg normal pe ele, etc. Auzeam des că "mă răsfăț" când spun că mă consider urâtă și total nepotrivită pentru anumite haine, dar adevărul trist este că the struggle was real.

Ca să nu mai lungesc povestea, până la 30 de ani am purtat rochii doar de câteva ori și numai atunci când am fost obligată de context. Ceva s-a schimbat în interiorul meu după ce am născut-o pe Rita. De altfel, lucrurile s-au desfășurat cumva invers pentru mine. A fost nevoie să celebrez mai întâi Ziua Mamei pentru a ajunge în punctul de a o sărbători pe cea a Femeii.

Că am început să port rochii destul de des poate nu sună a cine știe ce reușită (deși pentru mine este), dar ceea ce a declanșat o adevărată revoluție la interior este modul în care mă simt atunci când îmbrac o rochie. Îmi place mult de mine, chiar și fără strop de machiaj și cu părul în toate direcțiile, chiar și cu unghiile nefăcute și cu pungile vizibile sub ochi, rochia este piesa vestimentară care a dobândit o putere aproape magică asupra stării mele de spirit și a reușit să creeze o relație splendidă între mine și corpul meu.

Rochie și guler detașabil Isabelle Vijiiac, foto: Isabelle

La anul în care am început să iubesc rochiile

Anul 2022 este cel în care am început să iubesc cu adevărat rochiile. Și recunosc că am câteva în garderoba mea minimalistă cumpărate sau primite (am mai povestit pe blog că eu țin mult la "reciclarea" hainelor, drept care primesc haine de la prietene sau familie și dau la rândul meu haine pe care nu le mai port) pe ale căror etichete sunt menționate branduri fast fashion. Nu mă voi erija în vreo Maica Tereza a industriei și nu voi susține niciodată vreo extremă, dar caut să fac alegerile cele mai potrivite atât pentru mine, cât și pentru mediul înconjurător, pentru animale, pentru lumea în care îmi doresc să crească Rita. Așadar, când vine vorba despre branduri fast fashion, tind să cumpăr puțin, rar și dacă se poate din colecțiile sustenabile.

Dar adevăratul love affair pe care l-am trăit cu această piesă vestimentară feminină și rafinată a avut loc după ce am descoperit, datorită activității mele din online, branduri românești. Nu pot, nu am cum să nu recunosc că o rochie creată într-un atelier mic, în serie limitată, din materiale naturale, sustenabile, cu un croi impecabil nu te face să te simți incomparabil mai bine, mai frumoasă, mai deosebită decât o rochie cumpărată de la mall.

Și la brandurile românești pe care nu ai cum să nu le prețuiești azi, mâine, o viață

Primul tatuaj pe care mi l-am făcut a fost cuvântul Serendipity, și asta pentru că viața mea a fost, de-a lungul anilor, o serie de "accidente fericite" care m-au transformat în femeia de astăzi, iar una dintre marile mele reușite este că am avut mereu inima și mintea deschise astfel încât să primesc tot ceea ce Dumnezeu, fie Universul sau oricine ar fi mi-a scos în cale.

Un astfel de "accident fericit" l-am trăit în urmă cu două săptămâni când mi-a scris Isabelle Vijiiac, cu intenția de a mă invita să stăm la povești în atelierul ei din Bibescu Vodă 19. Ce nu știa Isabelle la momentul respectiv este că urma să îi scriu și eu pentru a o ruga să realizăm împreună un interviu pentru ralucaharabagiu.com, dar și pentru a programa o vizită alături de Ioana Buru, în cadrul campaniei noastre - Musai de Vizitat.

Și mi s-a părut minunat că lucrurile s-au așezat de așa natură încât eu și Isabelle să ne cunoaștem chiar mai repede decât aveam eu plănuit. Pentru că o urmăream deja pe Instagram și Facebook (am descoperit-o datorită altor două femei pe care le admir tare mult, fotografa Felicia Simion și Adina Filculescu, owner enRose) și pentru că mi se întâmplă rar să mă înșel în privința oamenilor, i-am acceptat pe loc invitația, deși am o perioadă extrem de aglomerată.

Și bine am făcut! Am ajuns ieri dimineață pe Strada Bibescu Vodă 19, în fața unei clădiri splendide. Știi deja că eu ador detaliile și că țin mult ca fiecare activitate pe care o desfășor, fiecare loc în care ajung să îmi creeze o stare de bine, să mă ajute să îmbrățișez mai ușor arta de a trăi frumos chiar și în zile banale sau mai puțin bune.

Este o încântare efectiv să ajungi în atelierul lui Isabelle, iar discuția cu ea (care s-a întins pe mai bine de două ore și pe care am încheiat-o atât de repede doar pentru că au venit niște cliente la probe) a fost una dintre acelea pe care eu le păstrez în sertarul cu bucurii mari ale vieții.

Isabelle este o femeie splendidă din toate punctele de vedere, iar eu nu arunc cu vorbe mari doar ca să mă aflu în treabă. Povestește cu pasiune, cu euforie despre copilăria ei, despre bunica maternă care i-a transmis dragostea pentru acest meșteșug minunat, despre cum a descoperit inclusiv arta negoțului de pe la 12-13 ani și cum le-a făcut rochii de mireasă celor două păpuși Barbie folosind petice tăiate din rochia de mireasă a mamei ei.

Mi-a plăcut mult și că este un om care a evoluat frumos, cu valori și credințe adânc înrădăcinate în suflet, cu dorința de nestăvilit de a crea piese vestimentare care-i aduc și ei împlinire, nu doar cu intenția de a avea un business de succes cu orice preț.

Rochie și guler detașabil Isabelle Vijiiac, foto: Isabelle

Poți admira creațiile semnate Isabelle Vijiiac pe contul ei de Instagram. Și musai, dar musai să ajungi măcar o dată la atelierul ei. Este imposibil, pe cuvânt, să nu te îndrăgostești iremediabil de Isabelle și de rochiile ei.

Un alt brand românesc pe care îl ador și datorită căruia am început să iubesc rochiile este Lali Wear.

Abonează-te, lasă-te inspirată.

Fii prima care primește următorul articol. 

Mă abonez ♡