Bianca Sîrbu, PR: în viață, contează cât ai iubit și cât de mult ai fost iubit

Nu mai este niciun secret pentru nimeni (sper) că I have a thing for extraordinary people, iar Bianca Sîrbu, pe care am avut șansa, la fel ca în cazul multora dintre intervievatele mele, să o cunosc datorită Instagramului, este unul dintre acei oameni pe care este imposibil să nu îi admiri infinit pentru ceea ce fac, dar mai ales pentru ceea ce sunt.

Ne-am întâlnit și live, undeva prin primăvară, și primul gând care mi-a trecut nestudiat prin minte a fost: Doamne, ce bucurie de om! Știi genul ăla de persoană care luminează încăperea în care intră? Ei bine, fix așa este Bianca.

Singurul ei defect, dacă m-ar întreba cineva, este că rămâne în umbră, aspect pe care-l poți observa cu lejeritate dacă intri pe contul ei de Instagram, unde Bianca publică poze și clipuri cu și despre oamenii pe care ea îi admiră sau cu cei pe care îi ajută să prindă aripi.

Este foarte mult despre alții, și extrem de puțin despre ea. Or asta mie mi s-a părut cumva nedrept pentru că Bianca este un om care are ce să spună, cu ce să inspire mai departe, e un om-poveste.

Am vorbit cu ea despre arta de a trăi frumos, de la meseria de PR până la rutinele care-i aduc bucurie, de la nevoia de a face mișcare până la cărțile pe care le citește și dragostea pentru Franța, de la colaborarea cu paginadepsihologie.ro până la terapia care o ajută mult. E un interviu care nu te va lăsa indiferent/ă, îți promit. :)

Mi-a plăcut mult descrierea pe care o ai pe Instagram: extrovert in love with words, media & communication lover, PR, Human. Pornind de la celebra afirmație a lui Simone de Beauvoir: “femeie nu te naști, devii”, povestește-mi puțin, te rog, despre cum ai devenit tu fiecare dintre atributele de mai sus.

În primul rând, mulțumesc mult pentru invitația de a răspunde întrebărilor tale. :)

Trebuie să recunosc că îmi place să cred că sunt om de backstage și iubesc să pun în lumina potrivită oamenii și proiectele în care cred și mai puțin să ies eu, fățiș, în evidență. Sau, cel puțin, asta este părerea mea despre noțiunea de PR. Nu sunt persoană publică și nici formator de opinie; așadar, nu apreciez că rolul meu este să-mi expun public părerile (sunt destui, la un click distanță), ci prefer să-mi duc acest drive în scris (fie că o fac pentru paginadepsihologie.ro sau pentru alte publicații de lifestyle).

Dintotdeauna am fost un om comunicativ (poate prea vorbăreț, dacă ar fi să-mi fi întrebat familia și prietenii apropiați), dar și extrem de energic. Uneori este bine, alteori este obositor pentru cei din jur. Mie-mi place să cred că energia asta a mea este molipsitoare și, personal, mă poate ajuta chiar și în clipele în care sunt copleșită de toate.

Însă, oricât de multe lucruri aș face zilnic sau în oricâte proiecte m-aș angaja, fac eforturi (mulțumesc terapiei) să nu uit că sunt om, că nu este firesc să pun presiune prea mare pe mine sau pe alți coechipieri, chiar dacă imboldul este să trag, constant, de mine, chiar și atunci când ar fi indicat să iau o pauză.

Am avut ocazia să ne întâlnim și în real life, și trebuie să recunosc că m-a impresionat energia ta molipsitoare. Ce ritualuri menite să îți înnobileze viața de zi cu zi ai și care să îți hrănească această energie?

Las un disclaimer aici, pentru că nu sunt mereu în cea mai bună stare emoțională. Și e firesc să fie așa, de vreme ce mă confrunt și eu, la rându-mi cu dezamăgiri, cu tristeți, cu emoții pe care le gestionez mai greu. Dar în egală măsură, fac tot ce-mi stă în putință să-mi schimb starea. Am noroc de oameni faini în jurul meu și aici cred că doar divinității pot mulțumi, iar pentru mine asta contează enorm.

Totodată, fac ce-mi place și dacă e musai să am task-uri de care nu am starea potrivită, le prioritizez, tocmai pentru a-mi ușura munca.

Fac terapie (și o recomand, cu încredere, oricui), merg la teatru, mă văd cu oameni dragi și, mai presus de toate, nu uit niciodată de mine, ca formă de respect personal (fie că vorbim de ritualuri de well being, sport, shopping etc).

Alergi sau mergi zilnic pe jos. Pe mine, mișcarea și o alimentație echilibrată, adaptată la nevoile mele, m-au ajutat să depășesc mai ușor o perioadă dificilă de burnout. În ce manieră îți cizelează ție viața sportul?

Am făcut mereu sport, însă nu a fost o constantă. Am făcut tenis de câmp în copilărie și apoi am cochetat cu diverse forme de activitate fizică (pilates, atletism, kangoo jumps, cycling etc), pentru a-mi da seama care mi se potrivește și față de care nu simt o corvoadă. De câțiva ani buni, alerg. Când nu sunt în cea mai bună formă fizică sau este prea dimineață, merg într-un mod mai alert.

Fac sport pentru că provin dintr-o familie cu părinți sedentari, iar acest sedentarism face multe ravagii în organism. Sunt un om care are mare grijă de el, fac analize periodic, merg la medic în mod profilactic, pentru că sunt convinsă că orice problemă de sănătate depistată incipient poate avea o cale de rezolvare mult mai ușoară.

Totodată, sportul mă organizează foarte mult, mă disciplinează în mod real. De vreme ce faci sport sunt rare șansele să nu te gândești de două ori, înainte de a alege o alimentație nesănătoasă. Așadar, nu doar că te simți altfel, fizic, dar el te ajută și mental, îți face ordine în idei, eliberează endorfinele care, la rândul lor, reduc stresul, depresia ori anxietatea și cresc stima de sine. Drept urmare, îți dă toate motivele pentru a te simți în formă:)

Mai mult decât atât, de ani buni fac parte și din echipa de comunicare a  "Bucharest Running Club", alături de care organizăm Maratonul București și alte curse de alergare stradală; așadar, nu am cum să nu iubesc mișcarea :)

Știu (și îmi place) că esti îndrăgostită de Franța. :D Cum a început acest love affair?

Oh, Franța este a doua casă pentru mine și cred că într-o altă viață am locuit acolo. :)

Se întâmpla în clasa a doua când părinții mei au decis să încep meditațiile la limba franceză, însă eu nu-mi doream acest lucru. Motiv pentru care detestam ori de câte ori venea ziua de luni și aveam ora de franceză 1-1 cu o doamnă profesoară pe care am ajuns, apoi, să o iubesc.

Am ajuns, însă la liceu și am avut norocul de a-l avea profesor pe dl. Fărcășanu, alături de care am participat la nenumărate olimpiade și pentru care am o deosebită recunoștință că mi-a proiectat adolescența într-un mod extrem de frumos, suflând în aripi, așa cum puține cadre didactice o mai fac.

Ulterior, am ajuns în Franța și nu aș mai fi plecat, motiv pentru care dacă ar fi să mă gândesc unde ar fi următorul concediu, mereu această destinație rămâne în lista priorităților.

Revenind la contul tău de Instagram, nu am putut să nu observ că este mai mult despre alții sau, mai bine zis, despre maniera în care îi apreciezi pe cei din jurul tău. Cum sunt oamenii care te inspiră, Bianca?

Așa cum spuneam și anterior, nu-mi place să ies eu în evidență, sper ca acțiunile mele și munca mea să vorbească de la sine. Contul meu de Instagram este plin de oameni pe care îi admir, care îmi sunt dragi și apropiați mie.

Mă atașez foarte mult de oameni, mă doare ori de câte ori pleacă din viața mea și, în egală măsură, nu pun preț, mai deloc, pe lucruri, indiferent de costul lor. De aceea, mă poți auzi cum casa mea este mereu deschisă tuturor, cum donez cu mare drag dintre lucrurile mele, dacă cuiva îi place un atare obiect etc.

Eu cred că a avea un cult al personalității nu strică, însă a doza, uneori, acest lucru, este foarte important.

Din păcate, social media reliefează nevoia de a fi văzut și de a fi validat sub orice formă, și pot înțelege asta, dar, totodată, mă întristează, pentru că asta aduce, cu sine, și multă tristețe, însingurare și goliciune sufletească.

Nu sunt în măsură să dau sfaturi și nici nu sunt specialist în sănătate emoțională, dar dacă ar fi să fi învățat ceva până acum, ar fi că în viață contează cât ai iubit și cât de mult ai fost iubit, mai puțin celelalte detalii.

Spune-mi, te rog, cum te raportezi la procesul de autocunoaștere, un subiect încă tabu în societatea noastră, și cum te ajută colaborarea cu Pagina de Psihologie în acest sens?

Procesul de autocunoaștere poate fi realizat și personal (prin lectură, prin conștientizare, meditație), dar eu cred că acesta este revelator în cabinetul psihologic. Colaborarea cu "Pagina de Psihologie" este una care mi-a adus nu numai oameni extraordinari alături, dar și lucrul cu diverse situații și expuneri de tot felul. De aceea aș vrea să-i mulțumesc lui Gáspár pentru că mi-a oferit această încredere și mi-a dat libertatea de a duce zona de comunicare așa cum mi-am dorit.

Care sunt cărțile tale preferate din care ai învățat cele mai faine lecții de viață?

Citesc mult din zona de dezvoltare personală și psihologie, prin natura colaborării, dar și pentru că mă ajută personal (iar fie vorba între noi, paginadepsihogie.ro nu duce lipsă de lectură faină). Cele mai recente cărți citite sunt "Ghidul copilului interior" - Cathryn Taylor și "Terapia Imago" de Harville Hendrix & Hellen Lakelly Hunt. Le recomand cu mare căldură, cu atât mai mult cu cât ambele sunt scrise într-o manieră menită să ne ghideze pașii și gândurile fix pe "butoanele" relațiilor noastre.

Dincolo de tot și de toate, relațiile sunt cheia succesului în viață. Cu cât sunt mai trainice, cu atât noi înșine suntem mai bine. :)

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Dacă ar fi să mă raportez la conceptul filosofic, aș scrie câteva pagini despre fericire (se vede că am dat admitere la SNSPA la filosofie:))).

Dacă ar fi să răspund sincer, fericirea pentru mine reprezintă crâmpeie de viață menite să ne dea curajul de a merge mai departe. Ea este, fără doar și poate, intermitentă, având rolul de a putea aprecia și clipele întunecate.

Desigur că atunci când traversăm momente grele în viață, nu le înțelegem semnificația, însă, ulterior, de vreme ce răsare soarele și pe strada noastră, altfel cuantificăm lecțiile "predate".

Pe scurt, fericirea este acolo mereu, în sinele nostru, gata să fie accesată la timpul potrivit, tot ce trebuie să facem este să fm deschiși și curioși la tot ceea ce trăim, fără a alerga, continuu, după ea.

foto: arhiva Biancăi