"Another woman's beauty is not the absence of you own." este citatul care mi-a apărut în această dimineață printre "amintirile" adunate pe Instagram Stories.

Și m-am gândit din nou la întrebarea "Ce femei te inspiră?", una dintre acelea devenite laitmotiv pe ralucarabagiu.com, alături de "Ce înseamnă pentru tine fericirea" și "Cum definești bunul gust?", tocmai pentru că sunt pasionată de răspunsurile atât de diferite pe care le primesc de la intervievatele mele faine. Deși distincte, cum menționam, toate se reunesc sub un numitor comun: admirația profundă, onestă și asumată față de femei. Iar asta mi se pare superb!

Raluca Harabagiu Blog
I Have a Thing for Good Stories, Inspiring People, Beautiful Places and Things. And I Write About Them.

Inițial, voiam să public acest articol săptămâna viitoare, doar că m-am gândit mai bine și cred că e musai să ne prețuim între noi, femeile, tot timpul anului, nu doar în luna martie. :)

Iată, așadar, ce femei le inspiră pe Irina Moroșanu, Aida Economu, Diana Cosmin, Mara Coman, Noemi Meilman, Cristina Jacobs, Andreea Tocitu, Diana Iordache, Bianca Popescu, Rusanda Davideanu, Cristina Pană, Raluca Elena Rogoz, Andreea Mitran, Oana Apopei, Diana Baicu, Dana Rogoz, Maria Paltin, Alexandra Soare, Loredana Munteanu, Alexandra Caspruf, Crina Bulprich, Ana Calțun, Adina Grapa, Ilinca Marcu, Diana Iordăchioaia, Floriana Baltagi, Ana Rubeli, Raluca Leafu, Lica Popescu, Isabelle Vijiiac, Darya Golneva.


Raluca Nițu, AIRE Official (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Mama! Este cea care m-a inspirat și continuă să mă inspire, prin naturalețea și darurile cu care este înzestrată: de la goblenuri, la hainele cu croiuri feminine realizate cu atâta pricepere. Toate acestea mi-au insuflat pasiunea pentru frumos și creație.

AIRE Official Store - Premium knitwear and Leather Goods
A manifest for simplicity, inspired by neutral tones, clean lines & minimalist design. Timeless collections featuring premium knitwear in exclusive, organic yarns and the finest Italian leather essentials.

Adina Grapa, Grapadina și WarewarE ((interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Mama și bunica. Exemple de feminitate, grație, putere, verticalitate și naturalețe. Sunt femei reale, pe care le cunosc, care m-au crescut, pe care le admir. Nu am avut niciodată modele din cărți sau filme, pentru că nici viața nu este desprinsă din filme sau cărți.

În același timp, în ultimii ani, am cunoscut femei care împărtășesc principiile mele de viață și care mi-au intrat la suflet, iar una dintre ele este Felicia.

Grapadina | Timeless Statements: Fashion Garments & Accessories
Take a step into our world. Build and complete your personal style with Grapadina | an ecosphere created for self-discovery, where you can uncover timeless statement pieces dressed for your character. A collection of unique & limited edition fashion garments and versatile accessories.

Ilinca Marcu, MINU Events (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici).

  • Mama, pentru ambiția ei continuă de a rezista în această lume.
  • Bunica, pentru forța ei nemărginită.
  • Mariana Mitroi, cea care mă susține emoțional să răzbat prin lumea uneori complicată a evenimentelor.
  • Anca Barbu, facilitator Artă Biografică, care m-a ajutat să mă recunosc cu bune și rele.

Ana Caltun (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici).

Mama, pentru toată puterea, determinarea și bunătatea de care a dat dovadă de-a lungul vieții. În ciuda tuturor obstacolelor, ne-a pus mereu mai presus de orice, iar asta reprezintă totul pentru mine. Este o forță de bunătate.

Sora mea, pentru determinarea de a realiza tot ce își propune – cumva, nu știe, dar faptul că am avut-o în viața mea și văzând că nu se lasă niciodată până nu face ce își propune, m-a determinat și pe mine să fiu o versiune mai bună a mea. Și pentru asta și pe această cale, îi MULȚUMESC.


Floriana Baltagi, Hemp Cloth (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Mama, pentru bunătatea ei.

Prietenele mele, creatoare de frumos:


Diana Iordăchioaia (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Cele care nu încetează să mă surprindă plăcut, fie că o fac prin felul în care vorbesc, se aranjează, muncesc sau trăiesc.

Din spațiul online, o urmăresc pe Camille Charriere încă de când locuiam în Lyon, acum câțiva ani, și m-am îndrăgostit de ceea ce francezii numesc "je ne sais quoi". Mi se pare că ea îl înglobează perfect, de la ce poartă, la ce citește, scrie, lucrează și arată către public.


Ana Rubeli, Aici a stat (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Sunt multe personalități care mă inspiră, de la toate persoanele pe care le-am întâlnit am ales să învăț câte ceva. Așa că îmi este tare greu să îți dau un răspuns unic la această întrebare. Plus că pot fi multiple valențe: profesional, din punct de vedere vestimentar, estetic, filantropic, academic și așa mai departe.

Dar o să îți dau totuși câteva nume: Regina Maria, Virginia Haret Andreescu (prima femeie arhitect din România), Silvia Șerbescu (prima mare pianistă de renume internațional, care a cântat inclusiv alături de Enescu).

Aici a stat
Un muzeu virtual despre bijuterii arhitectonice din România: castele, conace, cetăți, case memoriale, ruine, palate, catedrale, mânăstiri, biserici fortificate, și despre personalitățile care le-au creat.

Raluca Leafu, Joule Project și Bon Bijou (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Nu am un model. Având în vedere că interacționez zilnic, în mare parte cu femei, mi-am dat seama că de la fiecare am învățat câte ceva.

HOME | JOULE PROJECT
Discover nature’s raw energycaptured in fine jewelry.JOULE PROJECT

Lica Popescu, The Fine Line (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Lista este foarte lungă, însă cele din familie, în primul rând, întrucât sunt modelele pe care le-am urmat de mică. Ulterior, viața mi-a scos în cale nenumărate femei minunate, din diverse domenii de activitate, de la fiecare am avut de învățat și pentru care sunt complet recunoscătoare. Sper să fiu la fel de norocoasă și pe viitor.

THE FINE LINE
ONLINE STYLING SERVICES FULLY TAILORED FOR YOU

Isabelle Vijiiac, Atelier Isabelle Vijiiac (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Bunica și mama mea sunt persoanele pe care le-am admirat mereu și cărora le datorez mult din ceea ce sunt azi:

  • pentru optimismul cu care au privit viața în ansamblul ei;
  • pentru simplitatea cu care și-au purtat ființa;
  • pentru felul în care m-au învățat să fiu eu însămi și să am curajul de a-mi urma visurile.

Suma femeilor care au pășit grațios prin viața mea este în continuă creștere și descoperirile mele sunt mereu surprinzătoare, pline de entuziasm și curiozitate.

Deși, în trecut, eram o persoană introvertită care ieșea rar din carapacea ei confortabilă, ador acum să mă înconjor de poveștile oamenilor și să privesc lumea și din perspectiva lor.

Femeile care mă inspiră sunt delicate, feminine, visătoare, melancolice, curioase, puternice, șăgalnice, muze și creatoare de frumos. Femei în carne și oase sau personaje imaginare din cărți, filme sau piese de teatru, femei care au trezit în mine admirație pentru făptura lor.


Darya Golneva, OK KINO (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Sunt inspirată, în mare măsură, de femeile designer ucrainene, atât la începutul drumului lor, cât și în această perioadă dificilă de război.

Din primele zile ale brandurilor lor, au fost extrem de sensibile față de cultura țării lor, de aceea, colecțiile lor au fost autentice și atât de diferite de orice altceva din lumea modei.

Îmi place că au crezut în ele însele și ca rezultat au creat branduri minunate, cum sunt Bevza, Ksenia Schnaider, Litkovskaya și multe altele. Mă inspiră experiența lor, creativitatea, perseverența și atitudinea atât de respectuoasă față de cultura lor.

OK KINO brand — Official online store
Official online store for OK KINO brand. An independent designer brand from Moldova. Designed by Darya Golneva and Denis Caunov. Through collections OK KINO try to combine the authenticity of native country with the contemporary fashion.

Irina Moroșanu, Les vacances d'Irina (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Frumusețea femeii este, pentru mine, o chestiune extrem de personală și, tocmai de aceea, îmi este foarte greu să o comunic clar. Am să încerc să vorbesc și despre frumusețe, și despre bun gust în același timp pentru că, pentru mine, ele sunt corelate.

Îmi plac femeile discrete. Mi se pare frumos când o femeie nu poartă make-up sau când știe cât și cum să poarte make-up-ul. Îmi place femeia pentru care a fi feminină nu se reduce la a-și face bucle în păr, la a-și face unghiile sau genele (by the way, să oprească cineva ororile cu unghiile cu gel și cu genele false).

Îmi place lejeritatea cu care anumite femei își poartă corpul și cuvintele.

Mi-aș dori să îmi port și eu ridurile sau firele albe de păr așa cum unele femei, prea puține, o fac. Mă fascinează femeile atunci când zâmbesc, dar mă fascinează și mai mult atunci când nu o fac.

Sunt momente când sunt în taxi și aștept la semafor, de exemplu, și mi se oprește privirea pe cineva la întâmplare - să zicem că pe o femeie in her 40’s. Ce urmează e fascinant - în mintea mea încep să se deruleze fragmente aproape poetice legate de acea persoană, începând de la felul în care și-a prins părul dimineața sau cum și-a ales hainele, dacă sunt șifonate sau dacă sunt călcate perfect. Mi-o imaginez pe femeia asta făcând lucruri banale cum ar fi să își dea rapid cu ruj în mașină sau să facă cumpărături la Mega într-o zi ploioasă. E magnetizant pentru mine să-i văd gesturile comune, de la a-și aranja cercelul sau a-și trece mâna prin păr până la a merge grăbit și a-și strânge haina în jurul ei.

Nu știu…. Găsesc fascinant felul firesc, dar seducător, de a fi al unor femei. Vezi? Ai zice că bat câmpii, dar îmi este foarte greu să exprim ce e în mintea mea când mă gândesc la frumusețea unei femei. Pentru că sunt lucruri atât de multe pe care nici nu știu cum să le descriu și pe care alții nu le-ar încadra la lucruri frumoase. Dar pentru mine sunt :).


Aida Economu, G A L E R I A, interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Femeile care nu își ascund vulnerabilitatea, femeile care nu își fac medalie de onoare din viața grea pe care o duc, femeile care susțin alte femei, femeile care nu-și pierd vremea educând bărbați ajunși la maturitate, femeile care își fac timp să nu facă nimic.

O să arunc și câteva nume aici: Carmen Goldenberg, Ina Borcea, Monica Felea, Letiția Roșculeț, Maria Rotar. Mulțumesc că-mi sunteți prietene.


Diana Cosmin, Fine Society (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Mă inspiră mult femeile care reușesc să trăiască simplu și să facă din asta o artă. Pentru mine SIMPLU înseamnă, raportat la feminitate, să nu ai un check-list zilnic de 100 de lucruri fără de care să nu te poți simți frumoasă și feminină. Sunt multe femei extraordinar de frumoase și elegante, dar care sunt atât de stresate de fiecare detaliu al imaginii lor încât transmit o stare de anxietate mai degrabă decât una de seninătate.

Nu o spun cu răutate, ci cu un fel de tristețe, fiindcă au fost ani în care și eu credeam că nu poți fi frumoasă decât dacă ești PERFECTĂ până la ultima șuviță. De fapt, cele mai multe femei ar fi frumoase și dacă s-ar relaxa un pic.

Nu-mi place ideea ca imaginea mea de femeie să depindă de prea multe lucruri din afară, iar pandemia a fost o lecție dură care mi-a confirmat acest instinct. Dacă o vreme nu mai pot ajunge la saloane, terapii sau altele, nu vreau să simt că fără ele sunt alt om, că nu mai vreau să mă uit în oglindă sau să mă arăt în lume.

De asta mă inspiră franțuzoaicele, de exemplu, pentru frumusețea lor mai relaxată și puțin mai în ton cu naturalul și cu firescul vieții. La fel și olandezele, care sunt de o naturalețe debordantă și asumată complet.

Mi-au plăcut mereu femeile care au făcut o carte de vizită din această relaxare și chiar din îmbrățișarea unor aparente imperfecțiuni: Barbra Streisand, Sarah Jessica Parker, Audrey Tatou... Mi se pare că lumea în care trăim pune prea mare accent pe încadrarea în anumite standarde de perfecțiune utopică, al căror unic rezultat este că vei semăna tot mai puțin cu tine însăți și tot mai mult cu tot restul lumii.


Noemi Meilman, The PR Station, Plăcerile lui Noemi (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Uite, am scris aici despre femeile care m-au inspirat și care mă inspiră și de ce + colegele mele de la #acinceaputere, Ana Bîtu, Cristina Stănciulescu, Diana Cosmin și Mara Coman, Alina Dumitriu de la @informathiv.ro, Anca Fronescu (@tanzanianca) + aproape toate femeile din jurnalul meu instagramesque, pentru că altfel nu s-ar afla acolo, crede-mă☺.


Andreea Tocitu, La Fem Club (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Cele care visează măreț și nu se opresc până când visurile lor nu devin realitate, care trăiesc viața la intensitate maximă și savurează fiecare moment din plin.

La Fem Club

Oana Apopei, Zea et Sia (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Mă inspiră mama mea, în primul rând. Ea a fost cel mai bun și mai frumos model de femeie, prietenă, bunică și mamă. Ea m-a învățat bunătatea, iertarea, empatia și generozitatea. Sunt doar câteva dintre calitățile pe care mi le-a transmis. Apoi, mă inspiră prietenele mele care au diverse meserii și motivații.

Cred că de la fiecare femeie am câte ceva de învățat și că fiecare este foarte bună într-un anumit domeniu. Sunt feministă, iubesc conceptul women supporting women. Dacă stau să mă gândesc, cred că prietenele mele sunt cea mai mare sursă de inspirație și autenticitate. Pentru că dincolo de filtre și viața din social media, reușești să cunoști un om cu adevărat.

Zea et Sia
Zea et Sia este un brand de bijuterii zestre, care are dorinta de a amesteca simplitatea bijuteriilor din aur minimaliste cu dorinta de matchwear mama-fiica. Bijuteriile Zea et Sia sunt create si fabricate in Romania.

M-am îndrăgostit iremediabil de profesoara de dramă a fetițelor mele, Emanuela Ciucan, care nu este doar o super și o super profesoară (copiii o iubesc), dar am aflat că este mamă de 6 copii. Trebuie neapărat să mergeți la piesele interpretate de ea☺.

M-a inspirat și marcat povestea lui Allyson Felix. Este o sursă de inspirație, un exemplu că se poate și, că dacă îți dorești ceva cu adevărat, poți reuși.

Mi-am dat seama, după ce am devenit mamă, că un copil îți dă atâta putere și motivație cum nu credeam că pot avea vreodată.


Diana Baicu, Top Line (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Femeile puternice și frumoase, care știu să își exprime feminitatea și sensibilitatea, sunt sursa mea de inspirație. Mă inspiră foarte multe femei - de la femeile de afaceri care au reușit să clădească imperii, la vedetele și persoanele publice implicate în proiecte umanitare și de protejare a mediului, la femeile obișnuite ca noi toate care fac zi de zi lucruri atât de importante, chiar dacă unele dintre ele par simple. A fi femeie este un mare privilegiu, dar și o mare responsabilitate.


Crina Bulprich (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Mă poate inspira orice femeie care stă lângă mine sau pe care o observ trecând pe stradă. Ea are ceva, iar acel ceva din energia ei ajunge la mine. Sunt atrasă de felul în care bea un pahar de vin, bijuteriile pe care le poartă, privirea, coat-ul pe care  și-l asumă cu naturalețe…iar de aici apar scenarii despre cum aș crea eu pentru acea femeie, așa ia naștere un personaj.


Mara Coman, maracoman.ro (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici).

Mi-ai pus o întrebare grea. Să știi că m-am gândit destul de mult la ea, ba chiar mi-am făcut o listă. Sunt femei foarte diferite, din diferite domenii.

Lynsay Addario, o femeie fotoreporter care merge în zone de conflict și documentează în special viața femeilor din societățile tradiționale. Am scris de curând despre ea pe blog, după ce i-am citit articolul din The Atlantic. Dar o urmăresc de câțiva ani.

Un blog de Mara Coman - maracoman.ro
Scriu despre lucruri care-mi plac și cauze în care cred. Întâmplările, descoperirile și revelațiile unei femei de 40 și-un pic din București.

Tocmai mi-am dat seama că am o listă lungă, o să scriu vreo două pagini dacă spun de ce îmi place fiecare. Așa că o să fac o enumerare, într-o ordine aleatorie: Elina Kechicheva, Ever Anderson, Vilegiatura, Sea Embraces, Jo Elvin, Eva Chen, Blake Lively (pentru că e fun!), Kristen Stewart, Candice Lake. Toată lumea, pe Instagram.


Cristina Jacob (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici).

Toate femeile mă inspiră, chiar și atunci când e ceva ce poate nu-mi place, mă inspiră la “așa nu”. Mă uit mereu la femei chiar dacă mă atrag barbații, deși e din ce în ce mai rar să mă atragă un bărbat în “genul” care-mi place mie. Nu mai sunt la modă astăzi bărbați ca Sergiu Celibidache sau Alberto Giacometti, cei care privesc o femeie așa cum privești un peisaj nou: un teritoriu de explorat, nu doar o pradă de înfulecat.

Femeia îmi este muză chiar și mie ca femeie. Mi-am zis de multe ori că ar trebui să scriu o scrisoare de dragoste în care să le mulțumesc femeilor din viața mea, cu care și prin care cresc și evoluez de ceva timp.

Mă uitam într-o zi cât de multe femei am în jur fără de care viața mea nu ar fi la fel de frumoasă. Pornind de la mama, la terapeuta mea, la doamna care face curat, aceleași femei care-mi fac părul și unghiile de ani de zile, antrenoarea mea de pilates, prietenele mele, puține la număr, dar care m-au ajutat necondiționat atunci când am avut nevoie.

Dacă nu s-ar mai simți mereu în competiție una cu cealaltă, femeile ar crește exponențial. Atunci când vom înțelege că frumusețea constă în ce e unic la fiecare dintre noi, n-am mai căuta să ne copiem și să ne imităm, ci doar să ne inspirăm – precum ai zis – și să descoperim care e atuul nostru și pe acela să-l punem în evidență. Doar nesiguranța le face pe unele să se creadă pisicuțe de canapea, când au toate calitățile unor leoaice.

O să-ți enumăr câteva femei care m-au inspirat, deși cred că lista ar fi mai lungă: Lauren Hutton, Mica Ertegun, Helen Frankenthaler.


Diana Iordache, The Sense of Beauty (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Rubrinca Women de pe site-ul galeriei a apărut exact din dorința mea ca The Sense of Beauty să fie o sursă de empowerment pentru femei. Admir mult femeile mai ales pentru capacitatea lor de multitasking. Mi se pare că, deși facem atât de multe lucruri, nu știm să ne apreciem îndeajuns, că uneori nu avem conștiința propriei valori. Cred că avem nevoie unele de altele, să ne susținem reciproc, să ne încurajăm. Admir femeile, în general. Îmi place când sunt puternice, îmi place când își recunosc neputințele și se luptă să le depășească, îmi place când sunt asumate, îmi place să le văd fericite, împlinite.

THE SENSE OF BEAUTY

Femeia este un spectacol: când este fericită, este foarte frumoasă, iar când este nefericită, îți rupe inima. Nu lasă pe nimeni indiferent.


Andreea Mitran (Purcărea), fascicul.visuals (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Mă inspiră femeile în general, dar mai ales femeile care au acel je-ne-sais-quoi. Femeile care iubesc blândețea mai mult ca orice, cele care au suflet de artist sau cele care fac lucruri pe cont propriu și sunt sigure de drumul lor.

Dar cel mai mult mă inspiră femeile din jurul meu, care fac parte din viața mea de zi cu zi. Bunica, mama și sora mea au fost primele mele muze – ele au avut și au în continuare un impact asupra mea.

Prietena mea din copilărie și primul model pe care l-am fotografiat, Alice Voinea – datorită frumuseții ochilor ei verzi și a chimiei pe care am avut-o din primele zile de școală. Mă gândesc deseori în ultimul timp că probabil datorită ei am început să fotografiez oameni, așa că abia aștept să o fotografiez și pe ea din nou, acum când ne-am făcut „oameni mari”. 🙂

Andreea Mitran - Photographer
I am Andreea Mitran, a portrait & fashion photographer based in Bucharest, Romania.

Nu în ultimul rând, prietena mea Anca Dumitrescu, de care m-am îndrăgostit pe loc încă de când m-a primit cu brațele și inima deschisă, pentru un shooting în casa ei superbă de pe Strada Frumoasă. Blândețea și frumusețea ei interioară sunt  o inspirație constantă pentru toți oamenii din jurul ei, așa că sunt tare bucuroasă că e în viața mea și că ne-am bucurat împreună de cine frumoase după o mulțime de shooting-uri.

Fascicul Visuals Studio
Visual Storytelling production studio. Convey your message in a way that moves people. Photography, Cinematic Videos & Sound.

Bianca Popescu (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Raluca, mă inspiră femeile de tot felul, nu numai cele care au reușit să ajungă într-o poziție importantă. Am avut de învățat enorm chiar și de la oameni fără anumite job-uri sau poziții sociale.

Admir foarte mult puținele prietene pe care le am, o admir foarte tare pe profesoara mea de Pilates.

Îți voi da și niște exemple cunoscute, dar nu neapărat care mă inspiră, fiindcă nu aș numi-o musai inspirație, ci poate aspirație și admirație. Sunt persoane foarte puternice care nu renunță, care și-au păstrat feminitatea și cărora le place să trăiască viața la maximum.

Primul exemplu care îmi vine în minte este Mimi Thorison, pe care o urmăresc de mulți ani, de când avea o emisiune TV culinară. Este mamă, are 6 copii, trăiește în Franța și în Italia, pasiunea ei fiind gătitul și având deja cărți de rețete publicate. Trăiește o viață cu mult bun gust, foarte old-school burghez. Și a găsit chiar o modalitate de a face un business din manierele și pasiunile ei, la un nivel înalt. Ideal!

Îmi mai place foarte mult, deși este total diferită de prima, Anastasia Soare. Mi se pare că a construit un imperiu din foarte multă dorință de a reuși, îi place să trăiască viața la cel mai bun nivel. Asemenea ei o mai găsesc și pe Andreea Esca.

Pentru că m-ai întrebat și de conturi de Instagram, voi enumera niște femei pe care le urmăresc cu drag și admirație în online, deși pe unele dintre ele nu le cunosc în realitate: Anca Ungureanu (UniCredit și Beans and Dots) Claudia Chirilescu, Andreea Ali (Makeup Artist), Corina Bârlădeanu (2ActivePR), Irina Pogonaru (The Edit) etc.


Dana Rogoz (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Cel mai mult mă inspiră prietenele mele. Mereu găsesc în ele, în alegerile lor, ceva care să mă inspire.


Raluca Elena Rogoz, Sassy Women Society (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Mă inspiră femeile blânde, delicate, dar care au, în același timp, un twist, o strălucire care le diferențiază, femei care emană foarte multă feminitate. Mă inspiră Bianca Popescu și Anca Dumitrescu de la Philocaly, de exemplu.

HOMEPAGE – Sassy Women Society
OUR PURPOSE Our purpose is to create a perfect medium for women to grow and to support each other to create something truly extraordinary for the communities we live in. What is SWS? SWS is an international community of women, each defined by an inspiring passion about what they do. True visionaries…

Și, în general, mă inspiră acele femei care știu să îmbine feminitatea, delicatețea, blândețea (despre care scriam mai sus) cu puterea personală, cu un scop bine definit în viață: care știu sigur ce vor, sunt foarte hotărâte și sigure pe ele, care sunt conștiente de valoarea lor și care au ajuns să facă pace cu ele, să își pună în valoare unicitatea cu vulnerabilitate.


Cristina Pană, Let's get digital (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Multe. Dar prima e chiar mama mea. E cea mai muncitoare femeie pe care o cunosc, care știe să își creeze momente de bucurie în orice face. O iubesc nespus și sper să îmbătrânesc la fel de frumos ca ea… mereu în acțiune și cu zâmbetul pe buze.

Sora mea, mai ales de când a devenit mamă, și emană iubire, căldură, răbdare și mă învață lucruri noi cu fiecare ocazie.

Dar și toate prietenele mele. Și sunt multe. Fiecare dintre ele mă inspiră și mă învață lucruri noi. Îmi sunt dragi ca și cum am fi surori și mulțumesc mereu universului că mi le-a scos în cale: pe unele în școala generală, pe altele la liceu sau în facultate.

Dar uite așa, pas cu pas, am strâns în jurul meu o rețea de femei mișto, deștepte, ambițioase, muncitoare, creative, puternice și în alte 100 de feluri inspiraționale.


Rusanda Davideanu, Bookletta (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Mă inspiră femeile care nu se lasă oprite din nimic în misiunea lor de educa, de a transmite mai departe informații valoroase din domeniul lor, așa cum face Mihaela Lemnaru.

Urmăresc femei care consideră că au un scop mai înalt pe pământ și se dedică în totalitate pentru a-i ajuta pe ceilalți să se regăsească, așa cum e Anca Maftei.

Apreciez acele puține femei de afaceri care promovează sustenabilitatea în România, așa cum este Lorena Buhnici.

Îmi place mult noul tipar de ”it girl”, o femeie foarte aliniată la sine, la sinceritate, naturalețe și fără filtre, așa cum este Aluziva.

Rusanda
Creativity loading...

Alexandra Soare, Bacaro Port & Bacaro 2 (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Aș putea să spun că toate femeile. Încerc să iau frumosul din fiecare.


Maria Paltin (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Mă inspiră mamele, cu acel aer duios la exterior, însă după ce devin mame, femeile au o forță interioară extraordinară pe care odată ce o observi, te învăluie și te ridică.


Loredana Munteanu, Wear Fior (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

Apreciez munca sau ce exprimă diverse femei în online, dar social media e seducătoare și evit să-mi iau inspirația de aici. Prefer din offline, din ce observ sau din interacțiuni, legături. Poate fi oricine, un gest care trezește ceva în mine, care mă scoate din zona mea sau îmi amintește de o zonă rătăcită, care mă adună sau spre care tind ori nu. De la sora mea, prietenele foarte apropiate, de la doamna Viorica, din Piața Matache, de la care îmi cumpăr legumele.


Alexandra Caspruf, Alexandra Caspruf Jewelry (interviul pentru ralucaharabagiu.com poate fi citit aici)

M-au inspirat întotdeauna prietenele mele (se știu ele☺) pentru că sunt femei puternice și speciale.

ALEXANDRA CASPRUF - Alexandra Caspruf Jewelry
Bijuterii boeme, 100% handmade, ce readuc in prim plan perlele si pietrele naturale, alaturarile neconventionale si asimetriile.

Foto: Desene cu lumină

Abonează-te, lasă-te inspirată.

Fii prima care primește următorul articol. 

Mă abonez ♡