Moda este privită - nu de puțină lume - ca fiind o toană, o frivolitate căreia nu merită să îi acordăm prea multă atenție...sau bani. Care este, de fapt, rolul hainelor în viața noastră, pe lângă cel de a ne acoperi corpul? este una dintre întrebările pe care le repet des în interviurile mele.
Am fost întotdeauna fascinată de acest domeniu, am iubit revistele, mai ales Vogue, pentru că am privit mereu dincolo de ceea ce se vede la suprafață, mai departe de latura superficială.
Pentru mine, moda, cea pe care aleg eu să o savurez, înseamnă bun-gust, educație, povești inspiraționale, creativitate și, în fine, se mai traduce și printr-un discurs personal care nu poate fi mimat. Hainele devin efectiv parte din cine ești.
Ador moda și pentru că ea reprezintă oamenii din spatele fiecărui brand, visurile lor, temerile, bucuriile, poveștile de viață, toate cusute din materiale și sub forme menite să aducă un omagiu corpului femeii.
Moda unește generații de femei.
Moda mi-a adus bucuria și onoarea de a crea pe blog o secțiune dedicată brandurilor made in Ro pe care le prețuiesc infinit.
Te invit, așadar, să savurezi în tihnă, cu o cafea alături și musai cu o agendă lângă, răspunsurile unora dintre #myinspiringwomen la întrebarea: Care este, de fapt, rolul hainelor în viața noastră, pe lângă cel de a ne acoperi corpul?
Irina Moroșanu, Les Vacances d'Irina: Moda poate fi o toană sau o frivolitate, și nu-i nimic rău în asta atât timp cât alegerile sunt făcute cu cap și cu gust :). Hainele au, printre altele, rolul să vorbească despre cine suntem fără să fie nevoie să ne prezentăm. Hainele pe care le purtăm “desenează” în mintea celor care ne privesc un portret, o schiță. De aceea, ar trebui să fie atât de atent ales ce purtăm. Prin atent nu mă refer la forțat. Mă refer la grija pe care ar trebui să o avem în legătură cu felul în care ne îmbrăcăm. Cred că lucrul ăsta vine mai ușor când știi cine ești și când realizezi că alegerile vestimentare pe care le faci vin la pachet cu o responsabilitate. Nu mă refer doar la reponsabilitatea etică, ci și la exemplul pe care îl dai celor din jur și la amprenta pe care o lași în urma ta. Și asta nu înseamnă că nu ești liber să te exprimi vestimentar cum dorești tu! Libertatea nu e niciodată îngrădită de bunul-simț! Valorile noastre sunt perfect armonizate cu felul în care ne îmbrăcăm, cred eu. Am mai spus cândva: Calitatea umană e mai presus de piesa vestimentară pe care o porți și nu ar trebui niciodată să fie definită de aceasta.
Cred că lucrul ăsta vine mai ușor când știi cine ești și când realizezi că alegerile vestimentare pe care le faci vin la pachet cu o responsabilitate.
Dana Rogoz: Probabil că fiecare stabilește, în timp, o anumită relație cu hainele. Și eu mă întreb uneori de ce Lia, la doar 2 ani, preferă o anumită rochie și nu alta, impunându-și punctul de vedere cât se poate de clar, de parcă s-ar baza pe niște criterii evidente pentru ea. :) Pe mine, hainele mă ajută în viață așa cum o fac costumele pe scenă sau la cadru. Uneori, potențează o anumită trăsătură de care am nevoie. Îmi dau mai multă încredere în mine, îmi dau o stare de bine... Alteori, se întâmplă să mă ascund în cele mai sofisticate ținute, păstrând ce e al meu mai departe de văzul lumii. Dar oricum ar fi, sunt conștientă că ținuta pe care aleg să o port vorbește despre mine, într-un anumit moment al vieții.
Ioana, Cloche: Hainele ne ajută să ne definim identitatea și să comunicăm un anumit mesaj despre noi înșine sau despre grupul din care facem parte. De exemplu, anumite haine pot indica statutul social, afilierea politică, orientarea sexuală sau hobby-urile noastre. Modă și estetică: hainele sunt o formă de expresie artistică și sunt importante pentru mulți oameni în ceea ce privește aspectul lor fizic. În plus, moda și tendințele vestimentare pot fi un mijloc de a ne adapta la schimbările culturale și sociale. Stilul este o continuare a personalității, iar hainele sunt unealta de exprimare.
Adina, MUSE UM: Din păcate, producția intensă a hainelor ne face să le privim că pe o parte frivolă din viața noastră deoarece avem acces la atât de multe articole, atât de ieftine ca preț, dar cu un cost atât de mare. Hainele pot avea semnificații foarte diferite în societate, ca unealtă de opresiune, religie, status sau că o formă de a ne exprima, de a ne revolta sau de a purta grijă nouă și planetei. De aceea, partea de colaborare între diferite arii de expertiză este foarte importantă, pentru a ne reaminti că în spatele hainelor există anumite concepte și polemici. Consider că toate acestea nu sunt reprezentate în revistele de modă și fashion, unde hainele sunt doar ''cool''.
Daniela Olaru,demiur: Cred că hainele joacă un rol important în viața noastră și că acesta nu trebuie subestimat. Hainele nu sunt utile doar pentru a ne acoperi corpul și a ne proteja de factorii externi, ele sunt un mod de a ne exprima personalitatea și stilul individual. În societate, moda joacă un rol important în definirea culturii, identității și a stilului de viață. Este o formă de artă care ne permite să ne exprimăm și să ne prezentăm în lume în feluri noi și interesante. Este o modalitate prin care putem transmite mesaje sau idei, prin alegerea culorilor, materialelor și modelelor. Cred că moda este mult mai mult decât o toană și este important să recunoaștem și să respectăm rolul important pe care moda îl joacă în viața noastră.
Isabelle Vijiiac, Atelier Isabelle Vijiiac: Moda a avut, de-a lungul timpului, o evoluție în funcționalitate hainelor. A migrat de la scopul lor primar, acela de a ne proteja corpul, la transformarea lor într-un limbaj nonverbal care definește statuturi și norme sociale, crâmpeie de visuri și dorințe ascunse, mesaje pe care mulți dintre noi nu avem curajul să le transmitem verbal. Poate deveni, în același timp, și un limbaj al seducției care permite corpului să se dezvăluie in intimitatea lui. Pentru mine, colecțiile sunt un proces de reflecție, de meditație, descoperire. În hainele mele se împletesc, laolaltă cu țesăturile și tiparele rochiilor, gândurile și trăirile mele. Îmi place să cred că rochiile mele creează poeme nebănuite în inima celor care le poartă. Eu le percep ca pe niște călătorii vizuale.
Îmi place să cred că rochiile mele creează poeme nebănuite în inima celor care le poartă.
Raluca Nițu, fondatoarea AIRE Official: Ține de perspectiva fiecăruia. Pentru mine, moda are o importanță majoră. Este, de cele mai multe ori, precum o carte de vizită. De aceea, îi acord atenția cuvenită și aleg calitatea în detrimentul cantității, un stil atemporal în locul tendințelor. Referitor la investiția în haine, susțin ideea de "less is more" și chiar spun multor persoane că ținutele AIRE nu sunt pentru toată lumea. Sunt creații scumpe pentru că sunt realizate în mare parte manual și cu materiale de înaltă calitate. Este nevoie de mult mai mult timp pentru a produce ceva manual, iar costurile cu forța de muncă sunt, în general, mult mai mari, însă un astfel de articol este unic, destinat să dureze și să te facă să te simți specială.
Adina Grapa, owner Grapadina și WarewarE: Pentru mine, rolul hainelor este să creeze mister. Este să acopere, nu să descopere, să-ți pună imaginația la treabă, să te facă să te gândești ce se află dincolo de acel bumbac sau acea cânepă. A purta haine este o experiență în sine, căreia tu îi dai interpretarea ta. Le porți așa cum ești și cum te simți. Uneori, hainele vorbesc în locul nostru și ne împrumută personalitatea.
Ana Calțun: Cred că moda nu este pentru toată lumea și o spun cu toată sinceritatea și cât mai firesc posibil. Sunt oameni care nu pun preț pe modă, haine, și acest lucru este absolut normal și cât se poate de firesc. Suntem unici, și de multe ori chiar apreciez oamenii care nu acordă atenție modei, pentru că nu reprezintă ceva important pentru ei. Pentru mine, interesul pentru modă și haine a apărut de mic copil, când aș fi făcut orice ca să o conving pe mama să îmi cumpere acel pulover / fustă etc. pe care îl / o zăream într-unul dintre puținele buticuri cu haine din orașul meu natal. Cred că afinitatea și iubirea pentru modă fac parte din ADN-ul meu și, dacă mă uit în viitor, văd o Ana la 60-70 ani foarte cochetă, cu același stil pe care îl am și astăzi. Și ca să răspund și la întrebarea ta, pentru mine, hainele, care de fapt rezultă într-un stil personal, dezvăluie o parte din cum sunt ca om, dar și o parte din trăsăturile și valorile pe care le am, însă nu consider că o haină definește - cred că o haină doar îți aduce plăceri nevinovate, ea poate face o diferență în felul în care te simți.
Andreea Tocitu, founder La Fem Club. Eu cred cu tărie că stilul vestimentar este una dintre cele mai elegante forme de exprimare a personalității fiecăruia, reprezentând mult mai mult la nivel personal decât o serie de trenduri actuale, branduri pe val sau prețuri exorbitante.
Crina Bulprich: Cred că trebuie să îi acordăm o atenție majoră atunci când ne cunoaștem, când ne identificăm cu o direcție stilistică, când ne bucurăm zilnic de piesele în care investim. Doar atunci sunt de părere că merită să investim în calitate, în piese timeless, însă e frumoasă și partea de căutare, în care experimentezi și “te cauți”. Sigur că hainele sunt o extensie a noastră, prin ele putem să transmitem mai bine cine suntem, ceea ce ne definește. Personal, nu sunt adepta trendurilor, nu m-am identificat niciodată cu ele.
Mara Coman, maracoman.ro: Cred că mai degrabă trendurile și marketingul au făcut din modă o toană. Mă refer la acele îndemnuri de a cumpăra mai mult, de a lăsa deoparte ce ai purtat sezonul trecut. Mie îmi plac hainele. Unele, poate chiar prea mult. Pentru mine, ele reprezintă un mod de a-mi evidenția personalitatea și de a fi creativă. Mă simt bine când îmi place ce port. Sigur, depinde și de context: dacă mă duc la o ședință care poate fi încordată, mă îmbrac diferit. Dar trebuie să mă cunoști bine ca să-ți dai seama când port “armura” și când nu.
Noemi Meilman, noemimeilman.com, The PR Station: Moda este strada, în primul rând. În toate cărțile despre modă pe care le-am citit, din munca mea la câteva reviste (care din păcate nu mai există în print: Tabu, Cosmopolitan România, Harper’s BAZAAR Romania), am extras două esențiale: acest street style (din care s-au inspirat și marii designeri) & moda aspirațională, unde există o muncă de echipe: designerul, stilistul, make-up & hair și un decor pe măsură. Moda este în artă și in curentele artistice, în rețelele de socializare, în dulapurile mamelor și bunicilor noastre și moda a început să fie, deja de câțiva ani, și etică. În România o avem pe @ioanaciolacu care a lansat anul acesta colecția de încălțăminte din piele vegană. O avem pe Ferencz Borbala care, deși trăiește la Budapesta, este designer român, care a studiat la UAD Cluj. Borbala face upcycled fashion. Este @oneshirtonestory din Timișoara, 100% etic & social fashion. Sunt doar trei exemple. Mi-am propus să pregătesc o listă cu branduri etice românești, pentru că acesta este prezentul și acesta este viitorul modei. More than everything, moda trebuie să fie purtabilă și comod (în cazul meu).
Diana Cosmin, Fine Society, Haute Culture: Se leagă puțin de ceea ce spuneam mai sus: imaginea dă și o anumită atitudine. Când te simți bine în hainele tale și în corpul tău, ai o altă strălucire, o altă energie care se proiectează în jur. Gândiți-vă doar cum vă simțiți când vă bate un pantof sau când aveți o rochie care se ridică sau se lipește de picior. Versus o ținută în care vă simțiți atât de bine încât practic uitați de ea și vă concentrați pe trăit. Paradoxal, eu m-am simțit mereu cel mai frumoasă în blugi și o cămașă și mult mai stresată în ținute elaborate, de seară. Poate și fiindcă presiunea acolo e mai mare, e acea căutare a perfecțiunii despre care vorbeam. Noi, oamenii, avem tendința de a ne duce în extreme: fie goana după perfecțiune (după reguli de asortare, de combinare a pieselor, de lungimi, unele reale, cele mai multe închipuite), fie acel dispreț față de haine („Nu contează, sunt doar pentru acoperit corpul etc”).
Loredana Munteanu, Wear Fior: Cred că moda are rol de manifest, traduce actualitatea și diverse mesaje de interes pentru publicul larg, iar apoi fiecare dintre noi traduce prin filtrul său de ce are nevoie. Vrem, nu vrem, influențează nu doar ce alegem să purtăm pentru serviciu sau pentru un date, ci la nivel macro socio-cultural (ex. gândește-te la rolul scenografului). Hainele nu ne fac oameni, dar cu ajutorul lor spunem o poveste despre noi. Cred că acum, mai mult ca niciodată, e o nevoie de diferențiere, mai ales la nivel vizual.
Alexandra Soare: Creativitate, bucurie și esență! Eu frecventez foarte des SH, și pot spune că este precum un soi de terapie să descopăr, săptămânal, aceste minunății.
Cristina Pană: Ce întrebare frumoasă! Hainele mă fascinează din copilărie, de când stăteam pe lângă bunica mea croitoreasă, care migălea uneori până noaptea târziu la câte o rochie elegantă pentru o clientă. Niciodată nu mi s-a părut că sunt doar despre vanitate sau doar despre funcționalitate. Bunica m-a învățat să văd în haine un prilej de bucurie. Prin ele te pui în valoare, transmiți un mesaj despre tine, despre cine ești. Iar astăzi aș spune că ele fac parte din brandul tău personal. Moda nu are legătură cu banii, vă asigur. Bunica mea nu a avut niciodată prea mulți bani, dar nu am văzut-o niciodată neîngrijită, lipsită de feminitate sau eleganță. Chiar și capotul de casă era dintr-un material drăguț, cu un imprimeu cochet sau cu un detaliu chic. Prin modă, aparținem grupurilor sau ne construim identitatea. Pentru mine, moda este și despre confort, dar și despre feminitate și a exprima o stare sau un statut. Moda poate fi distractivă dacă îți provoacă imaginația, dar și obositoare dacă tu nu funcționezi așa. Până la urmă, fiecare face ce simte când vine vorba despre haine. Dar nu putem să-i minimizăm impactul în niciun fel, moda este totuși o industrie de milioane de euro care creează zeci de milioane de job-uri în întreaga lume.
Bianca Popescu: Sigur, sunt ferm convinsă că sunt multe persoane care sunt foarte fericite cu niște haine care sunt strict utile. Nu am nicio problemă cu acest lucru, dar eu sunt altfel, poate și pentru că am fost și sunt norocoasă. M-am născut cu un acoperiș deasupra capului și cu acces la educație bună și, ca multe fete asemenea mie, am descoperit o pasiune pentru modă, mai bine zis pentru ideea din spatele unor campanii. S-a întâmplat pe la 16-17 ani când mi-am cumpărat prima revista VOGUE. Îmi place mult să știu ce este nou, să văd oameni frumos îmbrăcați, să studiez istoria caselor de modă, poveștile, ideile din spatele reclamelor. Dacă analizăm rolul hainelor la nivel înalt, asemenea muzicii, moda a arătat mereu atât trendurile, cât și problemele cu care s-a confruntat societatea într-un context anume sau progresele de care s-a bucurat. Deci, pe lângă faptul că este unul dintre cele mai mari business-uri din lume, moda are și un factor socio-cultural.