Cred, la modul onest, că vârsta de 30 de ani vine la pachet cu o anumită înțelepciune, cu mai multă sete pentru întrebări și răspunsuri, cu o poftă de nestăvilit de a evolua, de a-ți găsi propriul drum și fericirea ta.

În cazul meu, acest "30 de ani" a marcat o serie de schimbări MARI, pe care până atunci nu m-aș fi bănuit o clipă că aș fi în stare să le fac. De la cele mai mici și banale până la decizii legate de partea profesională, știi și tu, din categoria "eu niciodată nu o să". Ei bine, "am ales să". Nu a fost deloc ușor, nici ferit de frustrări, greutăți sau "oare am făcut bine?", dar aceste momentele "aha" îmi aduc de departe cea mai mare satisfacție în viață.

"I always love those moments when I sit down to talk to somebody and they say things that make me look at life or a situation in a completely different way". Oprah Winfrey

Am făcut această introducere pentru că subiectul articolului de astăzi se încadrează perfect la "aha moments". Așa cum povesteam tot aici, pe blog, în perioada ianuarie - martie, am urmat un modul de dans. Poate că pare ceva superficial sau chiar banal, dar această experiență a sădit în mine ceva ce aveam nevoie: celebrarea feminității. Și a venit într-o perioadă în care încep să mă cunosc pe mine însămi într-o manieră mai profundă, nu doar la suprafață, așa cum am făcut până de curând, când aproape mi-a reușit să mă accept și să mă iubesc cu întuneric și lumină deopotrivă, când descopăr "părți" în interiorul meu despre care nici nu știam că există sau pe care mă încăpățânam să nu (mi) le recunosc.

Cum m-a transformat modulul de dans?

Modulul de dans organizat de Andreea Tocitu nu este numai despre învățarea unor pași, a unei tehnici. Iar asta mi-a plăcut mult, enorm!

Andreea, prin intermediul corpului, al vocii, al zâmbetului ei, spune povești. Și noi, adulții, avem nevoie de povești cel puțin în aceeași măsură ca cei mici.

Superba Andreea Tocitu fotografiată de Alex Neagu
Superba Andreea Tocitu fotografiată de Alex Neagu
Superba Andreea Tocitu fotografiată de Alex Neagu

Relația cu propriul corp: de la conștientizare la iubire sunt pași mici, greoi, dar destinația înseamnă acceptare și dragoste de sine

Experiența aceasta a reprezentat, pentru mine, înainte de toate, o uniune a energiei masculine cu cea feminină, cu scopul de a înclina balanța către a doua, cea pe care am neglijat-o cu nonșalanță până la vârsta de 30 de ani. A fost acolo, în interiorul meu, dintotdeauna și a așteptat cuminte să îmi deschid inima și să o eliberez. Cum am făcut asta în cadrul orelor de dans? Ei bine, prin conștientizarea propriului corp, a modului în care îmi mișc picioarele, brațele, întind degetele, țin capul, la cum este poziția întregului corp. Am intrat în contact cu fizicul meu, am făcut echipă bună împreună astfel încât el să nu mai fie atât de "înțepenit", de rigid, de "cocoșat", iar eu să mă simt (mai) feminină, mai frumoasă.

Când Andreea ne-a explicat că e important să avem degetele perfect întinse, inclusiv când mergem la piață, m-am amuzat. Asta până când m-am trezit că țineam coșul meu de răchită (adus din Franța) având degetele întinse. Și am zâmbit din nou, dar nu pentru că mi s-a părut amuzant, ci pentru că m-am simțit bine cu mine într-un moment, de altfel, extrem de banal: făcutul cumpărăturilor.

Și chiar cred că despre asta este viața, despre a reuși cumva să înnobilăm până și cele mai banale momente ale unei zile.

foto: Alex Neagu
Foto: Alex Neagu
Foto: Alex Neagu
Foto: Alex Neagu

Tot legat de relația cu al meu corp, la primul curs de dans, am simțit că bazinul meu este "înțepenit", efectiv nu reușeam să îl mișc deloc oricât m-aș fi străduit. Și mi-am amintit de povestea unei femei faine care, în urma unui exercițiu creativ, a primit următorul feedback: nu îți miști deloc bazinul, ceea ce este egal cu prea multă energie masculină. Well, a sunat extrem de familiar pentru mine. Într-un mod firesc, de la o oră la alta, bazinul meu a început să capituleze în fața dorinței mele de a îl integra în mișcările de dans. Nici acum nu s-ar încadra la titlul de "bazinul anului", dar primul pas (și cel mai important) a fost făcut.

Am povestit de multe ori despre cum alergatul și mersul pe jos m-au ajutat să depășesc perioade grele din viața mea. Ei bine, dansul li se alătură cu brio. De altfel, eu dansez zilnic acasă împreună cu Rita, căreia i-am transmis încă din primele zile de viață pasiunea pentru muzică și dans.

Foto: Alex Neagu

Când alegi să ieși din carapacea ta pentru că "ți-a rămas mică"

Când i-am scris Andreei că sunt interesată să merg la modulul susținut de ea, mi-am ieșit din zona de confort. Pentru mine, deși poate din exterior nu pare așa, să merg la un curs de dans, unde nu cunosc pe nimeni, să îmi arăt acolo defectele și vulnerabilitățile fără să mă "biciuiesc" ulterior pentru asta, înseamnă MULT. Acela a fost "aha momentul" meu.

Atmosfera creată de Andreea m-a ajutat să mă simt confortabil, să mă relaxez chiar de la primul curs. Și de la săptămână la săptămână, am descoperit că se produce o schimbare în modul în care mă percep. Cumva, ceea ce reușește să facă Andreea (desigur, dacă rezonezi cu ea, cu experiența în sine, nu este o regulă universal valabilă) este să #empowerwomen, să le inspire pe celelalte, să le încurajeze să fie în acord cu frumusețea lor interioară și exterioară, să-și (re)descopere această superputere de a fi femeie.

Iar asta mi-a amintit de ceva ce mi-a spus Cristina Jacob în interviul realizat cu ea: "Dacă nu s-ar mai simți mereu în competiție una cu cealaltă, femeile ar crește exponențial."

Despre asta cred că este, dincolo de dans, modulul Andreei Tocitu, despre femei care își găsesc inspirația, dincolo de resursele interioare, și în universul altora fără să simtă vreo secundă că asta le știrbește din propriul șarm.

Am descoperit la modulul de dans femei diferite de mine ca stil, ca profesii, ca încredere în ele însele, dar ceea ce mi s-a părut fantastic este că ne-a unit pe toate această pasiune - dansul - că preț de o oră și jumătate, timp de șase săptămâni, toate ne-am găsit inspirația, bucuria sub magia unor pași de dans.

Și am mai avut o victorie personală în urma acestei experiențe. Unde până nu demult nici măcar nu mergeam pe tocuri - rar, la evenimente, și unde chiar era musai prin dress code - acum, dansez pe tocuri. Și nu, nu am căzut nici măcar la piruete :)

Foto: arhiva personală

Când te încarci cu fain și frumos, șansele să devii un om (mai) fericit cresc considerabil

Dansul în sine este o încununare a esteticului, iar eu mă hrănesc cu frumosul, în toate formele lui. Este maniera prin care îmi găsesc inspirația, îmi încarc resursele interioare, devin un om mai fericit, deci și mai bun.

Nu cred, la modul onest, într-o viață lipsită de frumos, de bun gust și simț.

Dincolo de activitatea propriu-zisă - pe care o putem încadra liniștite la artă - locația mi-a produs bucurie și sentimentul acela că sunt unde îmi doresc și îmi place să fiu. Un lucru care, din punctul meu de vedere, reprezintă un lux. Să faci ceea ce îți place, ce te împlinește pe tine, dincolo de ceea ce cred alții, să te îndrăgostești de un loc, să admiri niște oameni, pentru mine, asta este o forma de lux.

Foto: arhiva personală
Foto: arhiva personală
Foto: arhiva personală
Foto: arhiva personală
Foto: arhiva personală

Ceea ce este musai să menționez este că acest modul de dans NU este unul clasic, în care profesoara te "ceartă" dacă nu faci corect pașii sau îți atrage atenția în orice fel astfel încât tu să te simți umilită, descurajată. Este efectiv o plăcere să dansezi chiar și dacă nu îți iese fiecare mișcare perfect sau așa cum ți-ai dorit. Este cu pahare de apă plată, ceai sau vin, este cu o atmosferă nu doar friendly, ci mai ales una care celebrează feminitatea.

La finalul articolului, îți las și o veste bună. Andreea pregătește un nou modul de dans. Găsești mai jos toate informațiile. 💃🏽💃🏽💃🏽

Fotografii: Alexandru Neagu - Instagram, Facebook

Abonează-te la newsletter.

💃🏽

Click to get the good stuff 📩