Delia Dragomir, Eucom: o limbă străină este un întreg univers

Povesteam în urmă cu ceva timp, la invitația Luisei Ene, despre experiența mea cu limba franceză sau, mai bine zis, despre relația de love-hate pe care am avut-o cu aceasta din cauza unor nepotriviri de contexte și...oameni. Din păcate, o soartă asemănătoare a avut-o și love affair-ul meu cu limba spaniolă - pe care, de altfel, o iubeam - din pricina unei profesoare lipsită de vocație, interes și dragoste pentru meseria ei.

Așadar, interviul cu Delia Dragomir, managing partner al Eucom, cea mai mare companie de servicii lingvistice pentru sectorul corporate din România, a venit ca o rază de speranță, dar și ca o confirmare a unei realități îmbucurătoare: există oameni cu know-how, pregătire și cu acele calități esențiale într-o meserie ca cea de profesor.

Dacă te pasionează limbile străine sau poate chiar ai în plan să înveți o limbă străină, dar nu știi unde, cum și cu cine, vei găsi informații utile în rândurile de mai jos.

Cum a început povestea Eucom și care sunt valorile companiei?

EUCOM a luat ființă în anul 2002, pentru a răspunde nevoilor și provocărilor companiilor aflate în plină expansiune și integrare în mediul de afaceri globalizat. Totul a început cu un curs de italiană pe care l-a frecventat soțul meu, Silviu. El nu a fost mulțumit de acel curs, a plecat cu un gust amar de acolo și din vorbă în vorbă, ne-am decis că putem noi să facem lucrurile mai bine.

Așa a luat naștere povestea Eucom și iată că acum, după 20 de ani de activitate, suntem cel mai mare furnizor de limbi străine pentru sectorul corporate din România.

De fiecare dată ne îndeplinim cu entuziasm misiunea de a fi un “bridge to the world” pentru orice companie care îşi doreşte să performeze într-un mediu de business global și implicit pentru angajații lor, care pleacă de la cursurile noastre mai conectați la alte culturi și stăpâni pe o limbă străină.

Pe lângă echiparea cursanţilor noştri cu abilităţile lingvistice dezirabile, punem la dispoziţie companiilor şi servicii de traducere şi interpretariat pentru a încheia cu succes orice proiect internaţional, indiferent de domeniu.

Cuvintele cheie care definesc misiunea şi activitatea noastră sunt: ANALIZA, PERSONALIZAREA, DEDICAREA, FLEXIBILITATEA, PASIUNEA, INOVAŢIA și REUŞITA. Ne dorim să aducem un plus valoare în viața cursanților noștri, să îi ajutăm să se dezvolte atât profesional, cât și personal. Visăm să ajungem, prin intermediul cursurilor noastre, la 1000.000 de oameni pe viitor.

Mi-a plăcut mult sloganul companiei voastre - “Your bridge to the world”. Ce beneficii aduce, din punctul tău de vedere, învățarea unei limbi străine (sau chiar a mai multora) dincolo de necesitatea impusă de job.

Învăţarea unei alte limbi sau chiar a mai multora este extrem de benefică din multe puncte de vedere. Atât procesul de învățare, cât și abilitatea de a vorbi în altă limbă contribuie la dezvoltarea creierului, la creşterea capacităţii de memorare, prevenirea demenţei, dar și la îmbunătățirea unor trăsături de caracter, precum dezvoltarea toleranței și interesul pentru alte culturi. Profesional, o limbă străină îți poate deschide porțile către un job mai bun, te poate ajuta să te relochezi în altă țară.

Noi credem în dezvoltare continuă și credem că atunci când oamenii cresc sunt mai fericiți, mai performanți și mai buni jucători în echipă.


Povestește-mi, te rog, despre cursurile organizate de voi.

În ultimii doi ani, cursurile noastre s-au ținut exclusiv online, fiind forțați de împrejurări, dar ne-am adaptat și am reușit să ne mutăm activitatea în online în doar câteva zile, noi deja bazându-ne de dinaintea pandemiei pe platforme proprii online care ne automatizează anumite procese și îmbunătățesc experiența la cursuri.

Acum, va trebui să ne adaptăm din nou, de data aceasta spre cursurile face to face, având în vedere că încet-încet primim tot mai multe cereri din partea companiilor, multe dintre ele reluându-și activitatea la birou sau în sistem hibrid. Astfel că vom reveni, în unele cazuri, la situația de dinaintea pandemiei, când organizam cursurile la sediul companiilor.

Majoritatea cursanților noștri vin din sfera corporate, noi lucrând în mare parte B2B, și încercăm, de regulă, să îi organizăm în așa fel încât fiecare grupă să conțină un număr relativ mic de cursanți, preferabil nu mai mult de 10, tocmai pentru a păstra acel nivel de personalizare a procesului de învățare, iar trainerul să reușească să ajungă la fiecare dintre cursanți, să răspundă nevoilor specifice, și să livreze rezultate tangibile.

Avem peste 30 de limbi pe care le oferim la cursuri, cererea cea mai mare fiind pentru limbile folosite în domeniul de business: engleză, germană, franceză etc.

Când vorbim de „cursuri personalizate” ne referim la experiențele de impact pe care încercăm să le creăm, pentru a ajuta cursanții să își atingă potențialul maxim, astfel încât companiile din care fac parte să își îndeplinească mai bine misiunea. Folosim foarte multe resurse, atât fizice cum ar fi manualele, cât și online, în platformele proprii, iar cursurile sunt personalizate în funcție de specificul industriei și obiectivele cursanților.

Echipa Eucom este formată dintr-o serie de specialiști: trainer, training & development specialist, evaluator, interpret, traducător. Explică-mi, te rog, pe scurt rolul fiecăruia. Vin cu această rugăminte pentru a demonta mitul conform căruia, la noi, cursurile de limbi străine sunt ținute mai degrabă superficial și de oricine, oricum.

Echipa Eucom numără peste 200 de specialişti ȋn limbi străine care sunt activi la nivel naţional şi au experienţă vastă ȋn utilizarea limbilor străine. Cea mai mare parte a echipei este formată din traineri care au fost sau sunt activi ȋn mediul business, astfel că discuţiile cu participanţii la curs sunt relevante şi utile. Ne bazăm pe o echipă de suport formată din profesionişti ȋn Knowledge Management, care asigură formarea şi monitorizarea permanentă a fiecărui trainer.

Trainerul Eucom identifică şi evaluează constant cunoştinţele de limbi străine ale participanţilor, astfel încât să îşi poată adapta, de la o sesiune la alta, programa. Acesta încurajează participarea activă din partea fiecărui cursant, mai ales că unul dintre obiective este chiar creşterea încrederii pe care o au participanţii în propriile abilităţi lingvistice; și monitorizează progresul fiecărui grup de cursanți și individual, prin feedback personalizat.

Evaluatorii noștri sunt specialiști în limbi străine și sunt recomandați de o bogată expertiză în toate domeniile de business. Echipa Eucom numără și peste 30 de evaluatori, realizând peste mii de evaluări anual. Ei sunt aceia care verifică punctajele obținute la testele online, agregându-le cu rezultatele evaluării orale, în vederea obținerii scorului pentru fiecare candidat sau grup evaluat.

Training & Development Specialists sunt consultanți Eucom specializați în formularea soluțiilor oferite clienților. Îi numim adesea și designerii Eucom, deoarece sunt cei care personalizează și aleg pentru companii formatul de curs cel mai potrivit, trainingul lingvistic fiind plasat în contextul propriilor preocupări.

Interpreții sunt în avangarda multilingvismului, ei transmițând în timp real cuvântul vorbit. Înțelegerea sensului unui mesaj într-o limbă și redarea lui cu acuratețe într-o altă limbă face prezența lor indispensabilă în cadrul unor evenimente de anvergură, întâlniri de afaceri, conferințe de presă.

Interpreții Eucom stabilesc o punte între culturi, permițând comunicarea și facilitând dialogul, uneori aflându-se în centrul procesului decizional.

Traducătorii Eucom stăpânesc la perfecție limba maternă și la nivel avansat limbile în/din care traduc și au studii şi certificări internaţionale pentru a putea performa ȋn acest domeniu. Aceștia au competenţe excelente ȋn managementul proiectelor, apelând la instrumente de traducere specializată, în funcţie de registre lingvistice şi terminologii specifice domeniilor de activitate ale companiilor. Pentru ca traducerea să fie la cel mai ȋnalt nivel, traducătorii noştri iau în calcul diferenţe culturale şi contexte de scriere, interpretează semnificaţii şi redau ȋntocmai subtilităţile textului original.

Pe canalul de YouTube avem o serie de video-uri foarte friendly, unde oferim trucuri pentru a învăța o limbă străină într-un stil informal.


Ce presupune programul Agile Learning?

Programul Agile Learning îmbină cu succes tehnologia și partea umană, trainer-ul. Avem un stil de predare contemporan, în pas cu evoluția tehnologiei și cerințele pieței.

Noi am crezut dintotdeauna că tehnologia ne poate ajuta, doar să știm să o folosim în avantajul nostru. De peste 10 ani ne-am dezvoltat propria platformă de gestiune a activității și a cursurilor, ceea ce nu era o practică comună la vremea aceea.

Pe noi ne interesează rezultatele și le-am pus întodeauna mai presus de orice, atât la cursuri, cât și în activitatea operațională. Întotdeauna am pornit cu rezultatul în minte și mereu ne-a interesat eficiența. Permanent ne-am pus întrebarea cum pot să obțin mai repede și într-un mod mai plăcut rezultatul pe care mi-l doresc?

Asta pe de o parte, iar pe de altă parte am fost deschiși la feedback, am întrebat, am cerut opinia oamenilor cu care și pentru care lucrăm, și așa s-a născut programul Agile Learning. Program pe care am avut șansa să-l gândim și să-l testăm înainte de pandemie, ceea ce ne-a făcut să ne numărăm printre privilegiați atunci când a fost nevoie să mutam totul online.

Eram deja pregătiți pentru această „mutare” în online.

Povesteam la un moment dat pe blogul Luisei Ene despre experiența mea cu învățarea limbii franceze, mai exact debutul nefericit al poveștii din cauza unei profesoare cu care nu am rezonat deloc pentru că folosea des umilirea ca motivație. Ce calități ar trebui să aibă un trainer de limbi străine, dincolo de know-how, studii și experiență, astfel încât să ajute cursanții să învețe o limbă străină și din plăcere, nu doar din necesitate?

Un trainer bun își adaptează stilul de a preda în funcție de cursanți și găsește metode interactive de a motiva cursanții și a-i menține interesați, pentru a obține cu adevărat progrese, monitorizând progresul individual, cu feedback constant, din ambele direcții. Astfel, cursanții au o mai mare încredere în sine, atât pe partea de abilități lingvistice, cât și în activitatea de zi cu zi.

Felul în care un trainer reușește să se adapteze fiecărei grupe de cursanți îl face să fie un trainer bun.


Pe contul de Instagram al Eucom, am văzut o postare despre Cele mai frumoase limbi ale lumii. Care sunt acestea din punctul tău de vedere și ce limbi străine vorbești tu?

Nu am o limbă favorită, însă ceea ce mă atrage la o limbă străină este muzicalitatea acesteia şi cât de mult se reflectă cultura unui popor în limba vorbită.

O limbă străină este, de fapt, un întreg univers, este un mod de a fi, de a gândi, de a vedea şi alte variante, de a înţelege şi alte moduri de gândire şi acţiune şi interacţiune, este ceva amplu, frumos şi înălţător.

De aceea şi rezonăm foarte bine cu sloganul companiei noastre, „your bridge to the world” – chiar asta considerăm că suntem, că avem capacitatea de a uni oameni, culturi, mentalităţi, moduri şi stiluri de gândire, acţiune, interacţiune şi că facem totul într-un mod interactiv, plăcut, pliabil pe nevoi.

Îmi place foarte mult limba sârbă, poate și datorită faptului că am învățat-o în familie. Iar ceea ce îmi place foarte mult la cultura lor este faptul că sunt un popor dârz, hotărât și iubitor de țară. Îi simt ca fiind un popor unit, care ține foarte mult la istorie și la trecut.

În ceea ce privește limbile străine pe care le vorbesc, răspunsul te va surprinde, însă fluent vorbesc două limbi străine: limba engleză și limba sârbă. Însă cochetez cu câteva limbi şi mai mereu mă trezesc fascinată de informaţiile pe care le descopăr despre învăţarea unei limbi străine și plusul de valoare pe care cunoaşterea unei limbi străine o poate aduce pe toate planurile.

Luați în calcul să organizați în viitor și cursuri pentru copii? Fetița mea - care are aproape 4 ani - știe deja cuvinte în engleză (cele mai multe), rusă, spaniolă, franceză și germană, unele auzite prin casă, altele învățate la grădiniță, unele auzite la desene sau clipuri de pe Youtube. Pentru că știu că și tu ești mamă, spune-mi, te rog, câteva tips&tricks despre cum îi putem ajuta pe cei mici să stăpânească o limbă străină (sau mai multe) într-o manieră distractivă, astfel încât copiii să nu se plictisească, ci să iubească întreg procesul de învățare.

Deocamdată nu luăm în considerare organizarea unor cursuri pentru copii, însă nu spunem niciodată „niciodată”.

În ceea ce privește trucurile de a-i ajuta pe cei mici să stăpânească o limbă străină, secretul este să integrăm „lecțiile” în viața de zi cu zi. Astfel, putem, atunci când ne jucăm cu ei, să tranformăm învățarea într-un joc – de exemplu, să construiască diverse obiecte cu piesele de Lego și apoi să le numească în limba respectivă.

Putem să vorbim cu ei constant în limba respectivă și să urmărim împreună cu ei desene sau filme pentru copii. Important este cum încadrăm aceste activități – trebuie să fie distractive și să nu le prezentăm drept lecții sau obligații. Bineînțeles, aici intervine și creativitatea părinților.

Ce înseamnă fericirea pentru tine?

Pentru mine, fericirea înseamnă să mă trezesc în fiecare zi înconjurată de familia mea frumoasă – ei sunt cel mai important lucru din viața mea. Totodată, fericirea mea vine și din faptul că iubesc ceea ce fac. Pentru mine nu există un work life balance în adevăratul sens al cuvântului. Eu nu trag o linie între sfera profesională și cea personală, în primul rând pentru că iubesc mult ceea ce fac, apoi pentru că lucrez alături de soțul meu.

Unde vă pot găsi cei interesați de cursurile Eucom?

Noi suntem foarte activi în sfera online ne puteți găsi pe canalele de social media (Facebook, Instagram, LinkedIn) cât și pe site-ul nostru eucom.ro, respectiv blog-ul aferent, unde puteți găsi informații relevante pentru sfera noastră de activitate. De asemenea, pe canalul de YouTube avem o serie de video-uri foarte friendly, unde oferim trucuri pentru a învăța o limbă străină într-un stil informal.

Pentru cei interesați, Eucom are două poziții deschise: Head of Sales (mai multe informații poți citi aici) și HR Manager (mai multe informații poți citi aici).

foto: Delia Dragomir

Abonează-te, lasă-te inspirată.

Fii prima care primește următorul articol. 

Mă abonez ♡