Mă consider un om norocos. Cumva, s-a întâmplat mereu să îmi apară în viață oameni cu povești, cu esență, cu acel je ne sais quoi menit să mă inspire, să mă bucure, să îmi aducă deopotrivă întrebari și răspunsuri.
Și pentru că eu chiar cred în teoria lui pay it forward, dau mai departe aici bucățele din norocul meu adunate sub forma unor frânturi din reușitele, eșecurile, definiții ale fericirii, lecțiile (învățate sau predate) și poveștile celor pe care îi intervievez.
Eugenia Nicolae este, cred eu, un artist complet și, mai mult decât atât, omul ăla fain cu care ai sta de vorbă ore în șir, cu o mână sub bărbie și pe alocuri cu privirea lungă și gura căscată.
R: Mi se pare că oamenii care știu devreme în viață ce vor să facă, și au și un talent nativ în domeniul de care sunt pasionați, sunt cei mai fericiți din punct de vedere profesional. Cum a început la tine totul?
Eugenia: Totul a început firesc. Am crescut acompaniată de muzică și voie bună. Familia mea este prin excelență o familie petrecăreață și voioasă. Tatăl meu este instrumentist, iar mama este și ea talentată. Rețineam rapid melodiile din folclor pe care părinții mei le cântau prin casă. Dădeam show-uri periodic în fața rudelor și prietenilor.
Îmi cream scena din orice și iubeam să fiu privită. Cel mai mare spectator al meu era bunica.
Am știut dintotdeauna că vreau să fac muzică. Acolo saltă inima mea. Scriam și poezioare încă de mică (mai am și acum caietul). Am fost atrasă de frumos. Îmi plăcea să scriu caligrafic, să am caiete de română încărcate cu tot felul de desene și animații, să croșetez, să pictez și să stau foarte mult în natură.
Da, într-adevăr, sunt privilegiată pentru că am aflat încă de mică ce mă face fericită.
R: Ce stiluri muzicale cânți?
Eugenia: Cum spuneam, muzica în casa părintească a fost o normalitate. De la 15 ani, am început să cânt cu tatăl meu. Alături de el am experiementat multe genuri muzicale. Cântam folclor, muzică ușoară românească și muzică internațională. Căutam tot timpul să mai adaug stiluri și genuri noi în repertoriul meu. Mi se părea o provocare. Niciodată nu am iubit limitele. Am explorat și încă iubesc la nebunie să fac asta. Am crescut cu folclor, iar in adolescenta am deschis usile catre muzica internationala. Eram innebunita dupa Mariah Carey. Pe vremea aceea nu gaseai muzica la fel de usor ca acum. Reusisem sa imi pun cateva piese ale artistei pe telefon. Le ascultam în disperare.
Mai târziu, când am început studiile în cadrul Universității Naționale de Muzică București, am aprofundat muzica clasică și jazz-ul. M-am disciplinat muzical. Am intrat în multe proiecte de muzica pop. Cântam foarte des și încercam orice îmi ieșea în cale.
De 4 ani de zile, cânt și alături de Frații Cazanoi, de la care învăț constant și sigur folclor sănătos și adevărat. Ei sunt exigenți, sunt muzicieni care nu fac niciodată rabat la calitate.
În fiecare zi, explorez și caut muzici, îmi place să ascult melodii tradiționale armene, sârbești, bulgărești, flamenco. Îmi plac R&B-ul și funk-ul la nebunie. Nu cred că un artist ar trebui să se limiteze la un singur stil muzical, nu cred nici în faptul că nu vei ajunge să excelezi dacă faci prea multe lucruri.
Dimpotrivă, cred cu tărie că în această viață scurtă ar trebui să încercăm de toate, că fiecare experiență ne construiește și șlefuiește într-o evoluție frumoasă. Muzica nu are bariere, iar împărțirea în stiluri și genuri muzicale este creată de oameni.
R: Cânți doar cu vocea sau ai studiat și instrumente muzicale?
Eugenia: Am studiat vioara în copilărie. Nu a fost o dragoste prea mare, dar m-a pregătit pentru ce a urmat în adolescență când m-am apucat de canto și teorie muzicală. De 2 ani, studiez pianul, sunt autodidact, nu caut performanță. Pianul este doar un mijloc necesar pentru a scrie muzică. Caut armonii și creez melodii cu ajutorul pianului.
R: Știu că transmiți mai departe pasiunea pentru muzică și know-how-ul tău copiilor. Povestește-mi, te rog, despre cum este să fii profesoară de muzică. Alături de talent și know-how, cu ce ar mai trebui să fie inzestrată o persoană care predă copiilor?
Eugenia: Am intrat în învățământ tot din dorința de explorare, iar ulterior am înțeles câtă nevoie de sprijin au copiii când vine vorba despre exprimarea emoțiilor. Vreau ca toată această căutare a mea să devină productivă și de ajutor elevilor mei. Fiecare copil este diferit, are anumite preferințe muzicale, trăiește și simte diferit.
Căutarea mea muzicală de până acum mi-a oferit foarte multe lecții și încerc cât pot să le transmit la rândul meu mai departe. Prin muzică, putem să ne descoperim. Când intru în clasă, copiii mă pun să le cânt, îmi povestesc despre muzica lor, sunt curioși să afle un feedback din partea mea, îi inspiră poveștile de viață ale artiștilor și compozitorilor despre care le vorbesc la oră.
Viața lui Beethoven, spre exemplu, s-a lăsat cu foarte multe discuții și teme de gândire. Încerc să nu critic alegerile lor muzicale, le ofer doar alternative, le arăt altfel de muzici, aleg exemplele muzicale gândindu-mă la background lor. Cu pași mici și siguri, am încredere că îi pot ajuta să își dorească să caute și să se informeze. Pe scurt, să se dezvolte frumos.
R: Cum se numește ultimul proiect pe care l-ai lansat și care este povestea lui?
Eugenia: Ultimul proiect lansat este născut din propriile experiențe muzicale, întâlnirile mele de până acum cu muzica. Alături de mine, Cezar Cazanoi și Anatol Cazanoi sunt stâlpii de rezistență ai acestui proiect. Au avut colaborări cu artiști mari, fiind și orchestra acompaniatoare a maestrului Gheorghe Zamfir. Alături de ei, cânt la evenimente de 4 ani de zile. Sunt mentorii mei și le mulțumesc.
Prima piesă a proiectului aduce la lumină primele mele experiențe muzicale. Spuneam că am crescut într-o familie petrecăreață care merge prin viață braț la braț cu muzica. Piesa “Sus paharul” rememorează exact acele amintiri. Vreau să invit oamenii să se distreze, să chefuiască, să danseze și, de ce nu, să bea un pahar de vin.
“Sus paharul” combină melosul muzicii lăutărești și cel din Balcani cu influențe de funk. Aici simt nevoia să îi mulțumesc lui Joo Sebestyen. Basul lui adaugă un groove fabulos. Te face să te ridici de pe scaun. Sheby, așa cum îi spunem noi, este un basist de referință în România. Are colaborări cu artiștii de top din țara noastră, este în bandul Vocea României, și mă simt onorată că basul lui se aude pe piesa “Sus paharul”.
Prima mea piesa este produsă de Liviu Tanasoiu în studio-ul Bad Sheep Entertainment. Cu Liviu am lucrat și în alte proiecte. Pe lângă viziunea și profesionalismul lui, Liviu îmi oferă prietenie și sfaturi din propria experiență. Sunt privilegiată că lucrez cu prieteni.
Tot la capitolul colaboratori și prieteni, vreau să îi prezint și pe colegii mei dragi, care au cântat pe această piesa și vor mai cânta si pe cele care urmează să fie lansate, Adrian Sârbu, Iulian Stoica, Silviu Țăranu, Adi Tetrade.
Urmează să lansez curând și cea de-a doua piesă. Se numește “Inima n-o mai rabdă” și o consider cea mai mare realizare profesională de până acum. Abia aștept ca oamenii să o asculte.
R: Crezi că oamenii se nasc înzestrați cu un anumit talent, pe care îl cizelează în timp, sau sunt de ajuns studiul și exersarea continuă?
Eugenia: Este o întrebare grea. Am stat mult timp să-mi dau seama de fapt ce mă mișcă mai tare – un muzician extrem de tehnic și studiat sau un talent neșlefuit și autentic.
R: În 2019, ai participat la Vocea României. Pentru mulți oameni, acest format de emisiune pare superficial și atât. Ce înseamnă pentru un artist să facă parte dintr-un astfel de proiect?
Eugenia: Experiența la Voce a fost o lecție! Am avut falsa impresie că dacă voi cânta ceea ce este pe val, voi genera reacții și scaune întoarse. Mi-am inhibat dorința mea, am vrut să fiu altceva și așa am învățat lecția: Fii autentic!. Am dat tot ce am putut în momentul acela. Cred că cei de la Vocea României vor să-ți forțeze toate limitele. Am fugit constant de eșecul public, este o teamă cu care se confruntă mulți cântăreți. Când am ieșit din scenă am fost dărâmată, supărată pe mine pentru că m-am trădat.
Au urmat câteva luni de teme de gândire, iar atunci când m-au difuzat și momentul a fost urcat pe youtube am mai învățat o altă lecție: acceptă hate-ul. Am citit comentarii extrem de supportive, oamenii erau supărați că jurații nu s-au întors, dar am avut și reacții agresive, cuvinte răutăcioase pe care nu le mai primisem până atunci.
Vocea României te învață o grămadă de lecții. Important este dacă și cum ajung ele la tine.
R: M-am întrebat mereu cum este pentru un artist să cânte pe o scenă în fața a sute / mii de oameni. Analizând artiști de la noi, dar și din afară, mi se pare că unii dintre ei intră într-un fel de transă sau pur și simplu se desprind de cine sunt în afara scenei și se identifică 100% cu rolul de muzician. Cum trăiești tu acest tip de experiență?
Eugenia: Când intru pe scenă, dispare orice. Rămâne doar muzica. Uit de probleme, griji, email-uri netrimise, școală și lecții. Cred că este un fel de transă. E fantastic să vezi cum poți schimba stări și cum poți face sute de oameni să simta în sincron. E super-putere, și nu este a mea. Eu sunt doar mesagerul, muzica este mediul, iar puterea vine din altă parte, dintr-o forță greu de înțeles și definit.
R: Ce ar trebui să transmită muzica indiferent de stil, ce este musai să ajungă la oameni?
Eugenia: Brâncuși zicea că “arta nu trebuie să aibă străini”. Muzica trebuie să fie înțeleasă emoțional de toată lumea: să vindece, să distreze, să liniștească, să elibereze.
R: Care sunt challenge-urile permanente ale meseriei de artist? Dar avantajele / satisfactiile?
Eugenia: Am avut parte de provocări interioare și exterioare. Primele confruntări au fost cu mine. Toată această căutare muzicală a fost o provocare – să ajung să înțeleg de fapt ce mă împlinește muzical, să ajung la compozițiile pe care le scriu acum.
Au fost multe perioade când simțeam că nu sunt pe drumul bun, am încercat foarte multe proiecte și muzici. Deși iubesc folclorul, am simțit că nu mă definește complet. Au urmat multe întoarceri, renunțări, încercări, căutări.
Am ajuns acum să fac muzica cu care vibrez, să aduc vechiul și noul împreună, să îmbin toate aceste stiluri și muzici cu care am simțit o chimie. Voi continua neîncetat să caut și sigur provocările nu se vor opri, dar călătoria este mai frumoasă decât destinația.
Dacă mă gândesc la provocările exterioare, primul neajuns îl resimt uneori ca o nevoie de a petrece sărbătorile alături de familia mea. De multe ori, am lipsit de la evenimentele importante din viața oamenilor mei dragi pentru că eram chemată să cânt. Altă provocare este din când în când epuizarea fizică după un maraton de concerte sau evenimente, drumurile lungi, obositoare, nopțile nedormite. Știu că toate acestea se vor răsfrânge la un moment dat asupra mea.
Satisfacția cea mai mare apare când vezi ochi sclipind în fața ta, când se naște chimia aceea unică între mine și oamenii care mă ascultă, când văd zâmbet sau o lacrimă, când ceva se trezește în omul acela doar datorită muzicii născute atunci de mine.
R: Unde te pot găsi cei interesați, unde se pot bucura de muzica ta?
Eugenia: Pot găsi muzica mea pe toate platformele online. Pe mine mă găsiți pe Instagram, Facebook, Tik-tok și Youtube – Eugenia Nicolae.
R: Ce înseamnă pentru tine fericirea?
Eugenia: Familia și muzica s-au întrepătruns de la începutul existenței mele. Au mers braț la braț, iar eu în rând cu ele. Familia înseamnă muzică, iar muzica înseamnă familie. Par a fi două lucruri distincte, dar pentru mine este doar unul singur și îl numesc simplu – FERICIRE.
foto: Eugenia Nicolae
