Primul meu tatuaj a fost serendipity scris pe încheietura mâinii drepte. Poate că te întrebi ce legătură are această poveste cu Hud Ranat, cartea despre care am pomenit în titlul articolului, dar vei înțelege în curând.

Revenind la tatuaj, am ales acest cuvânt – serendipity: an aptitude for making desirable discoveries by accident; is the luck some people have in finding or creating interesting or valuable things by chance – pentru că a fost și este în continuare una dintre definițiile vieții mele. Extrem de multe dintre cele mai fericite momente pe care le-am trăit până acum au venit de nicăieri, fără să le caut. Cumva, Universul a simțit că sunt pregătită să îmi deschid mintea și sufletul (căci doar știi vorba aia cu Dumnezeu îți dă, dar nu îți pune și în traistă) către x persoana sau y experiență și made it happen.

Fericit? Dar ce înseamnă fericirea? Pe Pământ, nici măcar filozofii nu sunt siguri că fericirea ar exista cu adevărat. Hud Ranat, Cecilia


Un alt tatuaj pe care îl am este cuvântul now scris undeva pe mâna stângă.

Acesta este un kind reminder pentru perioadele când uit să trăiesc în prezent, să rămân ancorată în ceea ce simt, gândesc și iubesc ACUM, în detrimentul trecutului care nu prea mai contează și al viitorului pe care nu îl pot controla cu lejeritatea la care visez.

Cel de-al treilea cuvânt pe care îl am tatuat este amour, pentru că eu chiar cred în iubirea care nu se măsoara în ani, ci în eternități, în frumusețea desăvârșită a unei femei iubite în absolut. Și, desigur, în iubirea pentru viață pe care o luăm atât de des for granted.

În fine, un alt tatuaj care merită menționat în articolul de față este o steluță strâmbă inspirată din filmul Micul Prinț. Pe planeta unde ajunge fetița în căutarea Micului Prinț – care devine între timp adolescent – există doar adulți care nu fac altceva decât să muncească. Răufăcătorul suprem al planetei adună toate stelele de pe cer și le închide într-un recipient de sticlă. Motivul? Fără stele pe cer, adulții nu vor mai visa, nu își vor mai proiecta dorințe, nu vor simți nevoia să fie fericiți și liberi. Însă odată eliberate stelele de către fetiță și Micul Prinț, adulții zâmbesc, simt, trăiesc din nou.

Liniștește-te. Nu te enerva. Fără greșeli, evoluția nu e posibilă. Daunele conduc la experiențe și fiecare experiență ascunde un potențial. Voi, oamenii, luați totul mult prea în serios și în special pe voi înșivă și propriile greșeli. Lucrul cel mai bun de făcut e să te relaxezi un pic. Hud Ranat, Cecilia

Și ajung în sfârșit la Hud Ranat, cartea de debut a Ceciliei, o scriitoare româncă. Citisem despre ea pe blogul Luisei Ene și trebuie să recunosc că m-a intrigat. Coperta mă trimitea clar cu gândul la o carte SF (care nu este deloc stilul meu), însă rândurile scrise de Luisa și analogia pe care a făcut-o cu Micul Prinț m-au pus pe gânduri. După câteva zile, fără să discut cu Luisa despre carte sau despre articolul publicat de ea pe marginea lui Hud Ranat, am primit cartea prin curier. Cumva, nu mă întreba cum, Luisa a știut că această carte este pentru mine. Și îi mulțumesc pe această cale. Așadar, ajung iar la primul meu tatuaj – serendipity – și la modul în care funcționează Universul.

Cum spuneam, am primit cartea și am deschis-o imediat să citesc primele două-trei pagini. Primele rânduri sunt așa: În sfârsit, menajera era gata cu prăjitura. (…) Ea făcuse prăjitura preferată a stăpânului, tartă de lămâie. TARTA DE LĂMÂIE, mi-am zis? Ha, ce șanse erau ca această carte pe care am primit-o în contextul menționat ceva mai sus să înceapă cu desertul nostru preferat din anul sabatic petrecut în Franța?

Am continuat să citesc destul de mult din carte (este genul care nu te lasă să o închizi pentru că te provoacă să îți pui întrebări, să cauți răspunsuri, pe alocuri să te pui în pielea personajului) și i-am dat dreptate Luisei, chiar te trimite cu gândul la Micul Prinț, poveste care a stat la baza tatuajului meu cu steluță.

Repet, deși întâmplările, decorul, unele personaje țin de domeniul fantasticului, dincolo de toate acestea, cartea, așa cum am perceput-o eu, are o profunzime aparte. Două dintre laitmotivele lui Hud Ranat, pe care este imposibil să nu le observi la vedere sau ascunse în spatele unor rânduri desprinse parcă dintr-un film SF, sunt iubirea și prezentul (now și amour, celelalte două tatuaje ale mele).

Cartea atinge și un alt subiect sensibil, dureros chiar, dar atât de actual: obsesia de a excela profesional și de a fi apreciați cu orice cost. Nu mă înțelege greșit, admir nespus de tare oamenii care fac performanță în domeniul în care activează, mă împlinesc reușitele profesionale, mă împing constant în afara zonei de confort tocmai pentru că eu consider că doar așa pot evolua, însă după un burnout (despre care am povestit aici), am înțeles că principiul orice e prea mult strică se aplică efectiv în tot și în toate.

Și atunci am înțeles un lucru foarte important: oricât m-aș strădui eu să fiu perfect din punct de vedere profesional, întotdeauna o să existe unul sau altul care o să știe ceva mai bine decât mine. Dăruirea și încrederea necondiționate ale propriului meu băiat m-au învățat că iubirea și respectul nu se măsoară sau nu se condiționează în funcție de performanță, ci sunt un cadou, sunt un drept cu care fiecare se naște. Hud Ranat, Cecilia

A venit momentul să răspund și la întrebarea din titlul articolului: Hud Ranat, Cecilia – de ce merită citită?. Răspunsul este simplu: este o carte care te va răscoli, va scoate la iveală întrebări pe care poate nu le-ai conștientizat până acum sau, din contră, îți va confirma aspecte cu care rezonezi deja. Caută să înțelegi cartea dincolo de elementele SF, deschide-ți mintea și sufletul ca să poți simți această carte pe de-a-ntregul.

Iertarea este iubire. Dacă Adda te-a iubit cu adevărat, te-a iertat deja de mult. Iertarea nu trebuie oferită numai când e cerută, ci și așa. Ea e o armă sacră și folosește la împăcarea cu sine. Procesul de vindecare se produce cu iubirea pe care o dăruiești, niciodată cu iubirea pe care o primești. Și iertarea e iubire. Încrederea, la fel. (…) Tu trebuie să te ierți pe tine însuți. Asta e rezolvarea. Hud Ranat, Cecilia

PS: Citit în sens invers, titlul cărții este Duh tânăr.

foto: letras.ro

Mai poți citi:

Cărțile motivaționale – cu ce rezonez și cu ce nu?

Despre Arta relaxării: 10 activități care ne garantează odihna

Atomic Habits, James Clear – despre importanța obiceiurilor în viața noastră

Cele mai frumoase cărți, cele mai faine lecții despre viață

Pentru mai multe povești despre oameni inspiraționali și locuri faine, despre mine, mă poți urmări și pe Instagram.