Pentru Rita, sfarsitul lunii iulie a insemnat inceputul unei noi aventuri: CRESA. Randurile de mai jos sunt despre experienta noastra, cu bune si mai putin placute. Nu consideram ca detinem adevarul absolut si, asa cum am mai mentionat, nu suntem si nici nu ne propunem sa fim parintii perfecti. Incercam doar sa ii indrumam Ritei pasii catre o viata fericita si echilibrata, asa cum o vedem noi pentru ea.

Dar sa o luam pe rand...

De ce am ales sa o dam pe Rita la cresa la 1 an si 2 luni?


• ne dorim ca Rita sa fie independenta, sociabila si increzatoare in fortele proprii

• credem ca este important pentru ea sa experimenteze, sa descopere, sa invete, sa se joace, sa se bucure impreuna cu alti copii

• dar si sa inteleaga ca trebuie sa respecte un program (acasa nu suntem 💯 stricti pe aceasta tema), sa fie disciplinata si ordonata

Pentru toate punctele de mai sus, cresa ni s-a parut o etapa absolut fireasca in acest moment al vietii ei.

Nu facem asa o tragedie ca ar putea raci mai des sau ca ar putea lua boli ale copilariei din urmatoarele motive:

• pana la aceasta varsta, Rita a fost racita o singura data (nimic grav) si a avut o perioada de trei saptamani cu nas curgator

• nu este ceva iesit din comun sa raceasca sau sa ia vreo boala a copilariei si din parc sau alte medii. A luat puroi in gat pe cand eram in Franta, intr-o vizita


De ce am optat pentru o cresa privata?

Schnuffelgarten este aproape de casa, asa ca in luna mai am fost sa vizitam sediul si sa ne interesam de o posibila inscriere a Ritei.

Ce ne-a placut?

• am fost intampinati de o doamna draguta care ne-a prezentat toate beneficiile cresei intr-un mod firesc si relaxat

• spatiul exterior unde se joaca cei mici este generos si echipat cu leagane, tobogane si alte jucarii pentru exterior. Este acoperit in mare parte, iar pe jos este pusa mocheta. Deci, nu este doar atragator pentru copii, ci si safe

• in grupa mica (la cresa) sunt 8 – maximum 10 copii

• inscrierea consta in completarea si semnarea unui contract, plata unui mic avans si, gata, iti poti lasa copilul la cresa

Ce ne (mai) place?

• mancarea este foarte buna si adaptata varstei copiilor (pana la ora 12:30, Rita are mic dejun, gustare cu fructe si apoi pranzul format din ciorba / supa si felul doi)

• o pot vedea pe camere non stop (este un avantaj mai ales in perioada de acomodare cand stai cu inima stransa)

• nu mi-au lasat-o sa urle intr-un colt, ci au tinut-o in brate, au pupat-o, au dansat cu ea

• intreaga echipa este extrem de draguta si atenta cu cei mici. Domnisoarele educatoare si personalul auxiliar le ofera copiilor un mix echilibrat si sanatos de disciplina si dragoste. Ii invata sa se spele pe maini inainte de masa, sa isi stranga jucariile, sa nu vorbeasca la masa, etc., dar ii tin si in brate, ii pupa, ii alinta…ceea ce mi se pare extrem de important pentru dezvoltarea armonioasa a unui copil

Prima saptamana

Pe principiul de ce ti-e frica nu scapi, prima zi la cresa a fost un cosmar. Am lasat-o pe Rita plangand si am rugat doamnele de acolo sa ma sune daca lucrurile se inrautatesc. Ceea ce s-a si intamplat dupa numai vreo 15 minute. Ne-am intors si am gasit-o pe Rita urland groaznic. Am luat-o acasa, unde a suspinat mai bine de o ora dupa ce abia, abia am reusit sa o calmez. 🙄

Urmatoarele trei zile au avut cam acelasi scenariu:

• am ramas cu ea cate jumatate de ora – o ora (auzisem ca aceasta acomodare treptata are rezultate uneori), timp in care Rita a stat numai lipita de mine

• mai plecam din cand in cand, cu speranta ca va plange putin si apoi va fi atrasa de ce se intampla in jurul ei

• trei zile, am stat pe strazile din fata cresei, de cred ca mai aveau putin vecinii si sunau la politie sa anunte ca o dubioasa tot da tarcoale in jurul caselor lor

• cand o auzeam urland, ma duceam la ea sa o mai linistesc. Acum, privind in urma, nu cred ca a fost benefic pentru niciuna dintre noi

• in a cincea zi, am ascultat sfatul doamnelor de acolo si am lasat-o trei ore fara sa mai intervin. Si bine am facut!

Asadar, in prima saptamana de cresa:

• Rita a refuzat sa stea in brate la educatoare

• nu a vrut sa manance sau sa bea apa de la nimeni de acolo (mergeam mai devreme la cresa si ii dadeam sa manance de pranz inainte sa o iau acasa)

• tot in semn de protest, pe cat de sociabila este ea, in timpul petrecut la cresa a refuzat total sa se joace cu ceilalti copii sau cu jucarii

A doua saptamana:

• Rita a stat la cresa singura timp de patru ore in fiecare zi. A profitat de momentele petrecute in curte, unde putea sa se relaxeze in caruciorul ei, eventual sa mai traga cate un pui de somn. 😴

• de abia pe la jumatatea saptamanii, a acceptat sa bea putina apa de la educatoare si a fost ceva mai linistita in bratele ei

• a continuat micul ei protest si nu a interactionat deloc cu ceilalti copii, nu a vrut sa se joace cu jucarii

• vinerea din saptamana respectiva a fost prima zi in care Rita s-a dat jos din carucior din proprie initiativa, s-a jucat singura si cu alti copii. Un mic pas pentru ea, o victorie imensa pentru noi! 💪🏻💃🏻

Educatoarea a fost foarte draguta si a imortalizat acest moment triumfator in cateva poze pe care le-am primit in timp real pe telefon.

A treia saptamana:

Eee, saptamana cu numarul trei a venit cu progrese semnificative:

• Rita nu a mai plans chiar asa cu patima ca in primele doua saptamani

• a inceput sa ceara in brate si sa isi gaseasca alinarea la educatoare si la celelalte doamne de la cresa

• a acceptat sa bea apa si sa manance de la ele….si sa stea cuminte in scaunul de masa 😎

A patra saptamana:

In aceasta dimineata, Rita a plans ceva mai rau cand am lasat-o la cresa, semn ca in mini-vacanta a uitat de noul ei program.

Insa, ziua a venit la pachet si cu noutati dintre cele mai bune 😎💃🏻:

• a fost prima data cand Rita s-a jucat frumos in clasa cu jucarii si ceilalti copii

• a mai bazait pe ici-colo, dar foarte putin comparativ cu toate celelalte zile petrecute in clasa

• nu a mai avut acces la carucior

• nu a mai cerut in brate decat in prima parte a diminetii pana s-a mai acomodat

• totul ok si la masa

Nu cred ca exista o solutie ideala, universal valabila, ci ca este mai degraba un mix de ceea ce iti doresti pentru copilul tau si ceea ce iti permiti (si aici nu ma refer doar la partea financiara, ci si la contextul familial – daca bunicii sau alte rude vor / pot sa aiba grija de copil, personalitatea copilului, modul in care se raporteaza parintii la o astfel de schimbare).

Nu as putea minti ca adaptarea Ritei la cresa a fost floare la ureche pentru mine. Oh, din contra! In prima saptamana, cel putin, mi-au dat de furca senzatia de picioare moi, durerile de stomac, chiar m-am deranjat la burta pe fond emotional. Greu, greu, greu!

Cu toate acestea, nu am simtit o secunda ca nu am facut alegerea potrivita pentru Rita, ca o chinui, ca o parasesc sau mai stiu eu ce alte trasnai din zona asta. Am incercat sa ma relaxez pe cat posibil (m-au ajutat, desigur, si incurajarile sotului, ale familiei, ale prietenelor mele cu sau fara copii, dar si gandul ca la cresa este pe maini iubitoare) si treptat lucrurile s-au imbunatatit.

Va tin la curent cu aventurile Ritei la cresa! #tobecontinued

Pentru mai multe povești despre oameni inspiraționali și locuri faine, despre mine, mă poți urmări și pe Instagram.