The greatest gifts you can give your children are the roots of responsibility and the wings of independence. – Denis Waitley

Responsabilitatea și independența sunt două dintre valorile pe care i le transmitem Ritei având convingerea că o vor ajuta să devină un om bun, fericit și liber (fără atașamente și constrângeri sau măcar cât mai puține posibil). Noi, părinții, încercăm să găsim un echilibru între ceea ce ne dorim pentru Rita și personalitatea ei. Da, știu că are numai 2 ani și 11 luni, că este încă un copil mic, dar asta nu înseamnă nici pe departe că nu a început deja să își creioneze modul de a fi, de a gândi, de a se bucura, de a răbufni.

Am mai spus-o și o repet: Rita este un copil dificil, dar are o capacitate extraordinară de a trăi din plin fiecare moment, cu sufletul deschis și gura până la urechi. Și nu exagerez cu nimic când scriu asta. Așadar, experiențele la care o expunem sunt menite să îi hrănească pasiunile și, în aceeași măsură, să o ajute să-și gestioneze mai ușor frustrările.

Nu am pornit niciodată de la ideea că Rita este prea mică să facă ceva tocmai pentru că înțelegem foarte clar că fiecare copil are propriul ritm. Uneori, mai lent, alteori, mai rapid. Acolo unde s-a dezvoltat mai târziu, nu am presat-o, iar unde am simțit că este pregătită, am încurajat-o și i-am oferit acele experiențe pe care le-am considerat benefice pentru ea.

În ziua în care Rita a împlinit 6 luni, am plecat în prima vacanță peste hotare, în Franța. A mai urmat încă o vacanță tot în Franța (tot de aproximativ 2 săptămâni), cu o lună înainte să împlinească 1 an. La 1 an și 3 luni, am zburat din nou cu avionul, cu destinația Spania, pentru alte două săptămâni. Modul în care Rita a rezonat și s-a adaptat la acest tip de experiență (ea fiind destul de dificilă și teribil de plângăcioasă mai ales până la vârsta de 1 an) a venit ca o confirmare a faptului că micuța noastră este o exploratoare prin excelență. Ceea ce, în mod evident, ne-a bucurat teribil, dar teribil de tare. Călătoriile, fie ele în țară sau în jurul lumii, erau pe lista noastră cu dorințe pentru Rita încă dinainte ca ea să vină pe lume. Până și botezul a fost organizat în jurul acestei teme.

În contextul pandemiei, plecările noastre peste hotare au fost anulate, însă am găsit o portiță minunată pentru Rita: excursiile organizate la creșă, 3 la număr din vară până în prezent.

Ca să ajung și la subiectul articolului de față, tabăra a venit ca o continuare firească a celor 3 excursii de care Rita s-a bucurat așa cum știe ea mai bine. Firește, ne-am consultat cu directoarea creșei unde Rita merge de aproape doi ani, astfel încât să luăm o decizie bazată NU atât pe vârsta Ritei (care poate părea prea fragedă pentru unii părinți), cât mai ales luând în calcul personalitatea ei (cu bune și mai puțin bune), pasiunile, activitățile care o fac fericită.

După ce am primit și confirmarea Ralucăi Niță, organizatoarea taberei (care are o experiență de 12 ani în organizarea de excursii și tabere pentru copii mici și mari), nu am mai avut nicio fărâmă de îndoială că Rita este pregătită pentru mersul în tabără.

Singurele emoții pe care le-am avut au fost legate de somnul de seară pentru că Rita nu doarme cu altcineva în afara de noi (nici măcar cu bunicii). În tabăra, s-a descurcat excelent și la acest capitol. În rest, nu am avut – și o spun cu toată sinceritatea – NU am avut nici cel mai mic stres că ceva ar putea să meargă mai puțin bine. Rita este destul de independentă (nu mai are pampers deloc de 1 an, nu are biberon sau suzetă, mănâncă aproape orice, vorbește foarte bine și te poți înțelege cu ea, doarme oriunde – vei vedea și din poze 🐒) și, ce e absolut esențial, știe să se BUCURE cu tot sufletul.

În ceea ce privește modul în care va fi supravegheată, îngrijită, alinată, iubită, distrată, din nou, NU am avut nici cea mai mică emoție. Am trimis-o în tabără având certitudinea că Raluca și Beti (dar și restul echipei) îi vor oferi Ritei un mix echilibrat și sănătos de disciplină (nu o învățăm pe Rita că este buricul Pământului și că toata lumea trebuie să îi stea la picioare, drept care disciplina – blândă, dar fermă – ni se pare obligatorie) și dragoste (Rita este prin excelență un copil lipicios și iubitor, așadar, persoanele care petrec mult timp cu ea e musai să empatizeze cu această latură a micuței).

Tabăra a fost organizată la Club Vila Bran și a respectat toate măsurile de precauție atât de necesare în contextul Covid 19. De altfel, creșa pe care Rita o frecventează de aproape 1 an de zile de când a început pandemia NU s-a confruntat, cel puțin până acum, cu niciun caz de Covid.

Nu am vrut să îi creăm un disconfort inutil, prin urmare, nu am vorbit deloc cu Rita la telefon cât a fost în tabără. Nu am abandonat-o, nu am îndepărtat-o de noi, nu am vrut să scăpăm de ea (deși, let’s face it, și părinții au nevoie de spațiu, de un timp al lor și împreună, și separat). Am primit în mod constant poze și filmulețe cu ea, am văzut că se distrează, știam deja că e pe mâini foarte bune și de încredere, așadar nu aveam nici cel mai mic motiv să o sunăm.

Am fost întrebați de multe persoane dacă nu ne este dor de ea. Desigur că ne-a lipsit mult, însă lucrurile sunt extrem de simple: dorul de ea justifică privarea Ritei de bucuriile pe care le-a trăit pe cont propriu în tabără? Noi zicem că nu!

Acestea fiind scrise, iata cum a aratat prima tabara a Ritei!

Ziua 1

Odată ajunsă la destinație, Rita a făcut cunoștință cu mascotele Club Vila Bran și s-a familiarizat cu locul în care avea să își petreacă următoarele 6 zile.

Ziua 2

După ce am trecut de emoțiile primei nopți dormite fără noi (mulțumim, Raluca!!!), pe Rita a așteptat-o o zi plină cu activități, la finalul căreia distracția s-a mutat din nou în jurul focului de tabără.

Ziua 3

Cred că aceasta a fost ziua preferată a Ritei! A fost în drumeție, a mâncat bulz la aer curat, a călărit, a doborât câteva Angry Birds și s-a distrat copios la petrecerea de seară.

Ziua 4

Trei lucruri au făcut-o super fericită pe Ritoanca în ziua cu numărul 4: zăpada, face painting & ciocolată caldă cu multă frișcă.

Ziua 5

Pictură pe tricouri, călărit ponei, văzut și alte animale, cumpărat văcuța Zuza. Cam asta a fost rețeta unei alte zile cu bucurie 100%.

Ultima zi de tabără și revederea cu părinții 🙂

Rita nu a intrebat DELOC de noi până joi seara când i-a auzit pe alți copii spunând că a doua zi vor merge acasă. Ceea ce ni s-a părut wow până și nouă! Asta înseamnă că Ritușca noastră chiar a trăit din plin bucuriile primei tabere, că s-a simțit iubită și în siguranță cu echipa Schnuffelgarten. Mulțumiri! 🙂

Pentru Rita, experiența acestei tabere nu a însemnat doar distracție. A fost prima ocazie (în aproape 3 ani) în care a fost 6 zile pe cont propriu, fără mami și tati, un moment de respiro de care aveam nevoie și noi, și ea. Așa cum timpul petrecut împreună, în familie, ni se pare extrem de important pentru dezvoltarea armonioasă a Ritei, la fel de tare punem accentul pe ceea ce trăieste independent de noi. Și cred că aici se face acea diferență extrem de fină, dar cu un impact emoțional puternic asupra copilului, între iubire și atașament.

Rita a fost un copil extrem de dorit, nici nu încape indoială. Este – și nu spun asta cu subiectivismul tipic unui părinte – chiar este mult mai mult decât ne-am fi putut dori și imagina că va fi copilul nostru. Dar, în același timp, înțelegem că a o ține numai lipită de noi, fără să îi oferim ocazia să se bucure, să greșească, să învețe alături de alți oameni, în alte medii decât acasă, nu o ajută cu nimic acum, cu atât mai puțin când va fi mare.

Articolul de față este despre experiența NOASTRĂ și despre stilul NOSTRU de a ne crește copilul. Fiecare părinte este diferit și liber să își sprijine copilul cum crede de cuviință. 🙂

Mai poți citi:

Jurnal de creșă: ultimul capitol

Jurnal de cresa: primul an

Jurnal de creșă: adaptarea la programul mediu

Jurnal de creșă: primele șase luni

Jurnal de creșă: prima lună

Pentru mai multe povești despre oameni inspiraționali și locuri faine, despre mine, mă poți urmări și pe Instagram.