Rita se bucură de ultimele zile de creșă și, totodată, încheie doi ani de când a pornit în această aventură.

Din toamnă, o așteaptă alte bucurii, alte experiențe și alte provocări într-un nou capitol: grădinița.

Știu că și acesta, alături de alăptat vs formulă, naștere naturală vs cezariană, este un subiect delicat, așa că articolul de față este strict despre alegerile noastre ca parinți și doar despre experiența noastră și cea a Ritei.

Nu țin să impun nimănui nimic și nici să pară că deținem noi adevărul absolut în materie de parenting. Nope, that’s not the point! Dar, dacă ajută sau inspiră pe cineva povestea noastră legată de creșă, well, you’re welcome!

Noi considerăm că al nostru copil are nevoie să se dezvolte și separat de parinți. Desigur, îi insuflăm valorile în care credem noi, o îndrumăm spre anumite direcții pe care noi le considerăm sănătoase și ceva mai echilibrate, dar restul ține de ea.

Rita NU este extensia mea sau a tatălui ei, nu este mama și tata. Rolul nostru este acela de a-i crea o bază sănătoasă peste care o încurajăm să construiască singură până își va deschide larg aripile și va zbura către viața ei de adult.

Așadar, unul dintre motivele pentru care Rita a început să meargă la creșă la 1 an și 2 luni este acesta: ne dorim să greșească, să se bucure, să se simtă iubită, să aibă încredere în oameni, să fie dezamăgită (pentru că ar fi complet nerealist să visăm doar roz și cer senin pentru ea) și pe cont propriu, fără ca mami și tati să o țină de mână.

Apoi, contactul apropiat cu alți oameni. A legat prima ei prietenie în mod conștient cu una dintre colegele de grupă, fără intervenția noastră, ci doar pentru că așa a simțit ea. Le iubește pe doamnele de la creșă atât de tare, că le transformă în super eroii poveștilor ei inventate. 🙂

Și, ceea ce este extrem de important pentru noi în calitate de părinți ai Ritei, se simte iubită și apreciată de personalul creșei, adică de persoane care nu fac parte din familie sau din cercul nostru de prieteni.

Cei doi ani de creșă au mai însemnat pentru Rita zeci de ateliere și activități creative, piese de teatru, excursii și prima ei tabără (mai urmează încă două în iulie și august, în Delta Dunării și din nou la munte).

La creșă, își exersează o pasiune pe care o are de când nu cântărea nici 2kg – dansul. A ascultat muzică aproape non-stop din prima zi în care am adus-o acasă, am dansat zilnic încă de atunci, iar muzica și dansul au devenit unele dintre bucuriile ei cele mai mari. A descoperit singură că îi plac gimnastica și karatele, așa că a cerut să o înscriem și la aceste două opționale care se desfășoară tot în sediul grădiniței.

Despre asta credem noi că este vorba: o expunem la experiențe cât mai diverse și o lăsăm pe ea să decidă ce ii place, ce ii aduce fericire. Satisfacția pe care i-o citim pe fățucă în momentul în care știe că a fost alegerea ei să facă x sau y lucru sau că a reușit să facă ceva singură, fără ajutorul nostru, este beyond words.

În aceeași măsură, creșa a însemnat pentru Rita o rutină binevenită, în contextul în care acasă nu a avut niciodată un program foarte strict. Pentru noi, este important ca Rita să fie adaptabilă aproape de 100% când suntem acasă sau plecăm în vacanțe, dar nici nu putem contesta beneficiile rutinei.

Așadar, mersul la creșă îi oferă un soi de echilibru între capacitatea ei de adaptare la orice situație nouă și importanța respectării unei rutine.

Multumesc echipei Schnuffelgarten pentru că ne-a ajutat să îi oferim Ritei doi ani încărcați cu emoții, bucurii și aventuri inedite!

Mai poți citi:

Jurnal de cresa: prima tabara a Ritei

Jurnal de cresa: primul an

Jurnal de cresa: adaptarea la programul mediu

Jurnal de cresa: primele sase luni

Jurnal de cresa: prima luna

Pentru mai multe povești despre oameni inspiraționali și locuri faine, despre mine, mă poți urmări și pe Instagram.