Pentru mine, minimalismul nu înseamnă un stil de viață anost în care rămâi doar cu o farfurie, o lingură și un pulover, ci mai degrabă se traduce printr-o claritate psihică și estetică la care poți aspira doar atunci când ajungi să te cunoști foarte bine, să știi cine ești și ce îți place cu adevărat.
Minimalismul nu este vreo sectă, vreun moft sau vreo aroganță așa cum destul de mulți cred. Nu te trezești într-o dimineață și îți propui să devii minimalist, ci se întâmplă în timp să simți că nu mai rezonezi cu obiecte, oameni, întâmplări, etc. Și atunci începi să faci ordine în fiecare sertar al vieții tale: triezi, scoți sau adaugi.
În acest sens, autorul cărții Simplicite et minimalisme, Marc Halevy, propune o definiție clară și la obiect: ‘Cheia minimalismului este probabil următoarea: să nu cumperi nimic și să nu te atașezi de nimic dacă nu e de cea mai bună calitate și de cel mai mare folos.’
Mulți ani, poate prea mulți, mi-a fost cumplit de greu să renunț la obiecte și oameni. Căram veșnic după mine oriunde mă mutam CUTII cu amintiri, relații care nu mă împlineau, haine pe care nu le purtam niciodată, dar pe care nu mă înduram să le dau pentru că le primisem cadou, pentru că poate urma să le port cândva…Schimbarea nu s-a produs peste noapte, ci în ultimii 3 ani, fix înainte de plecarea în Franța. Atunci, am făcut prima MARE ordine în viață, în suflet și în minte. Și am continuat pe acest drum.
CĂRȚI
Recunosc că adevăratul declic s-a produs în mintea mea după ce am citit cartea lui Marie Kondo: Magia Ordinii, Senzaționala metodă japoneză de a-ți elibera și organiza casa. A fost o lectură foarte interesantă, pentru că imediat după ce terminam de citit un capitol, mă duceam direct la dulapul cu haine sau adunam într-o singură cameră cărțile / obiecte din casă și le sortam / organizam după metoda KonMari. Am început să o urmăresc și pe Youtube și, de atunci, împăturesc blugii doar dupa metoda ei. La celalalte obiecte vestimentare sunt încă un work in progress.
Așadar, prima carte pe care ți-o recomand dacă simți nevoia unui declutter serios în viața ta este Magia Ordinii, Senzaționala metodă japoneză de a-ți elibera și organiza casa.
‘Tocmai de aceea vreau să prețuiesc cum trebuie obiectele care îmi plac și de aceea am insistat asupra ordinii atât de mult în viața mea. Cred însă că este cel mai bine să faci ordine repede și să termini cu asta. De ce? Pentru că nu acesta este scopul vieții.
Dacă crezi că trebuie să faci ordine în fiecare zi, dacă crezi că este ceva ce va trebui să faci tot restul vieții, e timpul să te trezești. Îți jur că ordinea poate fi făcută riguros și repede o singură dată. Unicele sarcini pe care va trebui să continui să le îndeplinești tot restul vieții vor fi să decizi ce păstrezi și ce arunci și să ai grijă de lucrurile pe care ai hotărât să le păstrezi. […]
În ceea ce te privește, dăruiește-ți timpul și pasiunea activității care îți aduce cea mai mare bucurie, misiunii vieții tale. Sunt sigură că punerea casei în ordine te va ajuta să descoperi misiunea care te inspiră sufletește. Viața începe cu adevărat după ce ți-ai pus casa în ordine.’ Marie Kondo, Magia Ordinii, Senzaționala metodă japoneză de a-ți elibera și organiza casa
Deși Dominique Loreau mi se pare ușor exagerată pe alocuri, ar fi nedrept să nu o menționez în acest articol. Oricum, ideea nu este să copiezi stilul de viață al altcuiva, ci să te inspiri și să păstrezi doar ceea ce ți se potrivește ție. Aceasta este și relația mea cu tot ceea ce am citit scris de Loreau: Micul Infinit, Arta simplității, Arta Esenței.
‘De ziua mea, oferiți-mi, vă rog, un singur, suplu și frumos pahar pentru șampanie – Baccarat sau Lalique. Nu vreau nici să am lucruri multe, nici să răspund de ele. Nu vreau să am decât tot ce-mi trebuie, atunci când îmi trebuie ceva. Mulțumește-te să îți alegi un frumos șirag de perle și spune-le prietenilor că nu îți dorești cadouri care să trăiască mai mult decât o sticlă de Taittinger sau un buchet de trandafiri mov. Nu, nu vreau obiecte, vreau doar momente.’ Arta simplității. Dominique Loreau
O altă carte pe care o recomand este Arta de a-ți crea amintiri a lui Meik Wiking. Am povestit mai multe despre ea aici.
Last, but not least, mi-a plăcut foarte tare și Japonisme scrisă de Erin Niimi Longhurst. Stilul de viață al japonezilor este o pledoarie pentru trăit simplu, dar frumos.
‘Așadar, ce putem învăța din cultura japoneză (fără să fie nevoie să călătorim cu avionul)? Cum ai putea – la fel cum fac și eu – să aduci cultura japoneză în viața ta de zi cu zi, fiind totuși departe de Japonia? O lecție importantă pentru mine a fost echilibrul – ceva ce am învățat de la bunicul matern…Tot de la bunicul am învățat importanța conștientizării – vitală pentru o atitudine veselă și o abordare satisfăcătoare a vieții.’
Inspirația vine și din online
La acest capitol, lucrurile sunt ceva mai….minimaliste, pentru că citesc frecvent doar două site-uri. Ți le recomand din suflet pentru că sunt o sursă de informare corectă și coerentă și pentru că sunt șanse foarte mici să nu rezonezi măcar puțin cu ceea ce vei citi.
Pe Fine Society, Diana Cosmin scrie despre tot ce-i fin și fain. Îți recomand nu doar articolele în care îți împărtășește relația ei cu minimalismul, ci toate materialele pe care le scrie.
‘Fine Society este o ,,societate deloc-secretă” a iubitorilor de tot ce e fin și fain. A celor care cred că nu-ți poți construi o viață frumoasă decât dacă îți exersezi reflexul de a găsi ceva frumos în orice situație. Fine Society este lumea văzută prin ochii mei, dar pe care vă invit să o treceți prin filtrul propriu și să devină a voastră.’ (apropo de ce spuneam mai devreme că nu trebuie să copiem 100% stilul de viață al cuiva, ci să ne inspirăm și să îl adaptăm personalității noastre, vieții noastre, nevoilor noastre)
Pe Avețișiperoz, scrie tare fain Liana Popa. La fel, îți recomand să citești tot ceea ce scrie, dar mai ales articolele în care vei găsi hashtag-urile create chiar de Liana: #AranjateDeLiana, #câte5, #IepuriiNuAuNevoieDeRimel #AziNuVaMaiFiNiciodată
Foto: unsplash.com
Mai poți citi:
Minimalismul – moft sau necesitate?
Bianca Popescu, despre arta de a trăi frumos
Mara Coman, Editor-in-Chief Harper’s Bazaar, o pledoarie pentru frumos
Anca Lungu: Avem nevoie de un scop pentru ca viata noastra sa capete sens
Andreea Banita-Maitre Fleuriste: pentru mine, autenticitatea unei mirese este cel mai valoros lucru
Dana Chels: scurta lectie despre bun gust…si simt
Simplificarea garderobei: legătura dintre haine și starea de spirit