Miruna este creative freelancer. Face ilustratie, graphic design si este pasionata de lettering art. Ii admir curajul de a-si transforma talentul intr-un business, chiar daca drumul catre freelancing nu a fost pavat de la inceput cu cele mai mari satisfactii, dar pentru care a muncit enorm zi si noapte. Este autodidacta si disciplinata (caracteristica esentiala pentru un freelancer, asa cum am aflat chiar de la ea).
Ah, si sa nu uit. Calatoreste mult, iar acasa pentru ea este un orasel din Portugalia, unde vremea este insorita si oceanul, aproape.
Te invit sa citesti in randurile de mai jos (sunt multe, stiu, dar atat de faine si pline de invataminte) despre freelancing dus la propriu la nivel de arta, provocarile si satisfactiile pe care le ofera, dar si despre locuitul abroad, calatorii pana la celalalt capat al lumii (SUA) si despre fericire, desigur :).
Ai cochetat cu desenul din vremea copilariei sau este un talent descoperit intr-o alta etapa a vietii?
Desenul a fost modalitatea mea preferata de a ma exprima inca din copilarie. In cea mai mare parte din timp, desenam in camera mea si ascultam muzica. Cine are frati poate sa spuna: ce copilarie trista ai avut, dar pentru mine era cea mai misto chestie :)). Si inca este.
Printre primele mele amintiri sunt copertile de discuri si cartile de basme cu ilustratii. Eram fascinata de ele, asa ca incercam sa le reproduc, sa imit stilurile respective. Sau faianta din bucataria bunicii care avea niste pattern-uri geometrice colorate pe care le analizam cand stateam la masa. Sau desenele animate pe caseta VHS la care ma uitam in diminetile de weekend. Tin minte ca puneam pauza pe anumite cadre si ma apucam sa desenez personajele :)
Pana in urma cu cinci ani (zic corect?), ai avut joburi fara vreo legatura directa cu domeniul artistic. Mi se pare fantastic sa descoperi (la orice varsta) ce te face fericita, dar si ca este nevoie de mult curaj pentru a renunta la tot si a incepe de la 0. Ce te-a convins sa pornesti pe drumul freelancing-ului si sa iti transformi talentul intr-un business?
Am devenit freelancer in urma cu sapte ani, initial pe zona de design grafic. Nu a fost ceva gandit ca atare la vremea respectiva, ci pur si simplu ma saturasem de joburile pe care le avusesem pentru ca simteam ca ma limiteaza. Imi placea sa fac de toate, sa incerc lucruri noi si sa invat. Atunci cand lucrezi intr-o companie, fie ea si una mica, la un moment dat trebuie sa te incadrezi in ceea ce se cere, drept care nu ai foarte mult spatiu sa incerci lucruri si sa gresesti.
Asta vad acum retrospectiv, insa la momentul ala pur si simplu nu imi gaseam locul. Ultimul job pe care l-am avut m-a dezamagit si am hotarat sa incerc ceva pe cont propriu. Aveam in jurul meu oameni care aveau propriul business si lucrau online, asa ca am decis sa incerc si eu.
M-am parteneriat cu o prietena arhitecta si am facut un cont pe o platforma de servicii online, unde ofeream servicii de design de logo-uri, bannere samd. Ea stia tot ce tinea de graphic design, eu ma ocupam sa gasesc clienti, sa fac briefing si sa intermediez. Am facut asta vreo doua saptamani si a mers, gaseam clienti si faceam treaba buna.
Insa, la un moment dat, ea nu a mai putut sa se ocupe si s-a retras, iar eu am ramas cu contul si clientii care tot veneau, asa ca am decis sa continui si sa fac eu partea de design. A fost greu la inceput, fiindca eu nu folosisem in viata mea Photoshop sau Illustrator, nu stiam nimic tehnic, nu aveam nicio baza.
Cineva mi-a cerut la un moment dat sa livrez logo-ul in format vectorial si habar nu aveam ce vrea sa zica :)). A fost brutal. Dar am stat noptile pe tutoriale, am citit carti, am vazut video-uri si am invatat pe parcurs. Si asa am inceput.
Initial, contractele erau pe bani foarte putini, site-ul pe care am inceput se numea Fiverr si orice proiect era $5, ca sa iti faci o idee.
Dar asa mi-am facut mana, a fost perioada mea de crestere. Cand am simtit ca sunt suficient de buna, am trecut la alte platforme, cu bani mai multi. Cam dupa un an au inceput sa vina clienti pe recomandare si apoi am iesit complet de pe site-urile respective.
In acea perioada, m-a ajutat foarte tare sa vad cati oameni din jurul meu lucrau pe cont propriu. Asa am vazut ca se poate. Si prietenul meu, care a fost foarte supportive, mi-a dat increderea ca pot sa reusesc singura, a fost alaturi de mine in tot procesul, iar asta mi-a dat curaj sa continui.
In primii ani a fost greu, pentru ca satisfactiile erau mici, evolutia mea parea lenta (eu ma comparam cu designerii cei mai cunoscuti si voiam sa fiu ca ei, or asta dureaza si zece ani), banii erau putini si stiam ca as putea sa castig mult mai mult daca ma angajez.
Dar increderea in sine pe care o castigi atunci cand gasesti un contract nou, cand negociezi un buget bun si mai apoi cand clientul se mandreste mai departe cu munca ta… nu se compara cu nimic altceva :).
Pentru mine, a fost extraordinar sa vad ca pot sa fac toate astea singura.
Ce face mai exact Miruna Sfia?
In momentul asta sunt ceea ce se numeste creative freelancer. Fac ilustratie si graphic design, ceea ce implica, in cea mai mare parte din timp, sa lucrez cu branduri si sa creez identitati vizuale. Adica gandim impreuna cum ar trebui sa arate brandul, ce trebuie sa transmita, care este personalitatea lui (imi place analogia daca ar fi un om, cum l-ai descrie?), apoi creez un sistem vizual care cuprinde logo-ul, culorile brandului, tot pachetul de elemente vizuale si cum interactioneaza ele, in functie de care sunt nevoile clientului.
Ilustratia este deseori parte din pachet, fiindca imi place sa integrez partea asta in proiectele pe care le aleg.
Lettering art este o alta pasiune de-a mea, imi place sa lucrez cu litere si sa fac design-uri creative cu mesaj. Ca designer grafic inveti destul de mult despre typography, despre anatomia literelor, dar exista reguli stricte si totul este calculat si exact.
In lettering, devii creativ, poti improviza, e foarte satisfacator din punctul asta de vedere.
Care sunt ups and downs cand vine vorba despre freelancer vs angajat?
Pentru mine, sa fiu freelancer a insemnat libertate: sa fiu propriul meu sef, sa imi organizez programul cum vreau si sa nu trebuiasca sa fac cerere de concediu. Pot sa lucrez un weekend intreg pana noaptea tarziu, apoi luni dimineata sa plec la mare daca vreau. Asta e ceva ce imi place foarte mult. Apoi, libertatea de a alege oamenii cu care lucrez, ceea ce nu se intampla atunci cand esti angajat. Si nu in ultimul rand, libertatea de a testa si de a gresi, ceea ce te ajuta sa cresti.
Totodata, aceeasi libertate de a nu avea un program fix poate sa fie un cosmar daca nu esti un om disciplinat. Si aici vorbesc din experienta :). E foarte usor sa nu faci separarea intre munca si timpul liber, mai ales daca lucrezi de acasa. Uneori, poti exagera cu munca ignorand orice altceva, alteori, poti procrastina aiurea si sa neglijezi munca. Initial, poate parea minunat sa nu ai limite, sa te trezesti cand vrei si sa faci call-uri de business in pijamale. Dar pe termen lung, daca nu esti un sef bun si echilibrat pentru tine insuti, business-ul are de suferit.
Pe plan financiar, dezavantajul e ca venitul nu e aproape niciodata constant. Si atunci trebuie sa faci un efort sa iti dozezi veniturile in asa fel incat sa nu ramai fara bani in perioadele cand lucrezi mai putin. Partea buna, insa, e ca mai multe proiecte iti genereaza castiguri mai mari, deci venitul e ceva ce depinde de tine, ceea ce nu se intampla cand esti angajat. As zice ca pentru fiecare up exista un down, pentru fiecare lucru misto la a fi freelancer exista si un cost pe masura.
Ce te inspira?
Absolut orice poate sa ma inspire. De la o discutie cu prietenii, la ceva ce am citit intr-o carte, la ceva ce am vazut absolut intamplator pe strada. Depinde de starea mea, dar intotdeauna gasesc lucruri interesante pe care vreau sa le pun in aplicare si fac acele note mentale (sau imi trimit un mail cu ideea respectiva). Sunt non stop la vanatoare de idei pentru cate-un proiect, inclusiv cand ma culc si cand ma trezesc. Asa ca absorb ca un burete orice detaliu, tot ce vad in jur sunt piese de puzzle care trebuie aranjate incat sa formeze un tot.
Citeam la un moment dat intr-un interviu cu Al Pacino despre cum se pregateste el pentru un rol. Si povestea ca, in procesul lui de a crea personajul, ajunge uneori sa stalk-uiasca pe strada cate un om, urmarindu-i gesturile, miscarile, mimica, culegand informatie si selectand acele mici detalii care puteau face personajul lui sa fie real, credibil. Cam asa e si pentru mine, doar ca in loc de oameni eu urmaresc forme, culori, obiecte.
Povesteste-mi, te rog, despre minunatul proiect Miruna’s Illustration Box.
Miruna’s Illustration Box a fost o idee aparuta din dorinta mea de a iesi din zona online si de a crea produse fizice cu arta mea. Imi doream sa vand creatiile mele si asa a aparut ideea de cutie care sa contina un tablou inramat, carti postale, felicitari, stickere si semne de carte, toate ilustrate de mine.
Modelul de business era subscription box, adica iti faceai un abonament lunar si primeai in fiecare luna alte produse, pe care le puteai face cadou sau le puteai folosi tu. A fost un proiect frumos, din care am invatat multe, insa l-am inchis la scurt timp pentru ca nu imi mai ramanea timp pentru creatie.
Tot ce faceam era sa ma ocup de business (sa caut furnizori si sa fac produsele, sa ma ocup de livrari, sa fac customer service, sa fac promovare etc.) si mi-am dat seama ca nu e deloc ce-mi doresc. Am scris un articol pe larg despre experienta asta care poate fi citit aici.
Cu riscul de a parea superficiala, recunosc ca sunt genul de persoana pentru care ambalajul conteaza si detaliile fac diferenta. Asa ca nu am putut sa nu exclam WOW cand am vazut ilustratiile pe care le-ai realizat pentru Ted’s. Povesteste-mi, te rog, despre colaborarea cu ei.
Colaborarea cu TED’S a inceput acum trei ani si jumatate si este proiectul meu de suflet.
A fost o intamplare fericita, pentru ca la momentul respectiv eu aveam visul asta de a ilustra pahare de cafea. Chiar facusem o simulare cu un pahar de cafea, cu o ilustratie pe el, si am postat-o online ca sa arat ce as putea face. La scurt timp dupa, nu stiu daca a avut legatura sau nu, a inceput colaborarea mea cu TED’S Coffee, care e tot asa, un brand facut din pasiune, lucru care se simte peste tot cand intri in cafenele.
Asta a contat foarte mult, fiindca accentul nu a fost pe bani facuti repede, cum se intampla de multe ori in astfel de business-uri, ci pe a construi ceva de calitate, pe termen lung, ceva care sa aiba sens si sa aiba suflet. Iar pentru mine asta a fost extraordinar, pentru ca am putut sa ma joc, sa creez o intreaga lume, practic un lifestyle.
Fiecare pahar de cafea spune o poveste, peretii cafenelelor au ilustrata harta cu locurile de unde vine cafeaua, mesaje cu lettering jucaus care iti povestesc cine e TED’S si care e misiunea sa. In frigider, gasesti limonada si sticle de cold brew cu doodles, impreuna cu sandvisuri si salate cu etichetele cu design TED’S. Sorturile fiecarui barista sunt ilustrate si arata simpatic, pana si covorul de la intrare are un mesaj haios si este lettering art.
E cel mai mare proiect la care am lucrat pana acum si a fost o provocare sa gandesc un sistem vizual flexibil care creste pe zi ce trece impreuna cu fiecare cafenea nou deschisa si cu fiecare produs nou lansat. Si totodata e si ceea ce-mi place la nebunie la jobul meu: apar mereu noi provocari si nu pot sa ma plictisesc :).
Ma bucura foarte mult cand apare cate un pahar nou, iar prietenii imi trimit poze sa-mi arate. E un lucru extraordinar sa vezi ca ceva gandit de tine ajunge in mainile atator oameni, iar unii dintre ei isi fac selfie-uri cu el si le pun pe Instagram.
Cel mai nou proiect la care am lucrat si care m-a bucurat mult este campania Happiness in a cup pentru Hospice Casa Sperantei, unde TED’S a venit cu initiativa asta minunata de a ajuta copiii de acolo, lansand o linie de pahare desenate chiar de ei si donand 1 leu pentru fiecare pahar vandut.
Ce alt/e proiect/e de suflet ai?
Eu mi-am dorit mereu ca ceea ce fac sa ajunga la oameni intr-o forma fizica, poate si pentru ca eu, la randul meu, apreciez produsele ilustrate de alti artisti si imi place sa am astfel de lucruri deosebite in jurul meu.
Asa ca am un magazin online pe Redbubble, unde imprim design-urile mele pe tot felul de produse, de la haine pana la tablouri inramate, felicitari, caiete si agende, cani, termosuri, carcase de telefon si tableta, huse de laptop, stickere. Ei livreaza peste tot in lume, iar produsele sunt de buna calitate, mai comand si eu din cand in cand de acolo.
Mai colaborez si cu cei de la Printoteca, unde poti gasi tricouri, hanorace, tote bag-uri, stickere cu design-urile mele si care se pot comanda atat online, cat si in magazinul lor fizic, deschis de curand.
Am colaborat anul trecut cu Diana Moraru, aka Marú, care ne-a fost colega de scoala si care e o artista foarte talentata, un musician in adevaratul sens al cuvantului, care isi compune singura piesele si a carei muzica te face sa te simti ca intr-un film frumos.
A fost o colaborare care m-a bucurat atat pentru ca o apreciez pe Diana ca artist si imi place muzica ei, cat si pentru ca mi-a dat ocazia sa ma joc putin cu animatia. Eu nu am nici un fel de experienta in animatie, dar ma atrage si mi-as dori la un moment dat sa ilustrez un videoclip.
Iar pentru Marú si noul ei album am facut cateva teasere animate si am creat si un logo. Am vrut sa fie ceva plin de viata, vesel, boem, o explozie de culori si forme care sa te transpuna in lumea muzicii ei.
Am vazut pe contul tau de Instagram doua mesaje care m-au cucerit iremediabil: Spread zacusca, not hate si I like you so much, I’d move to a windy and humid country and have frizzy hair for you (il am ca home screen pe telefon). Care este povestea fiecarui mesaj?
Haha, amandoua au ceva in comun: au fost provocari lansate de Lauren Hom ca parte din programul ei numit #Homwork. Pentru cine vrea sa stie mai multe, Lauren Hom este o artista specializata pe lettering pe care eu o admir foarte mult si la al carei curs am participat acum doi-trei ani in New York. Ea si-a creat o comunitate pe care o creste constant cu initiativa #Homwork, unde lanseaza cate o noua provocare in fiecare saptamana.
De obicei, provocarile suna ceva de genul: Concepe un mesaj care sa porneasca de la o zicala cunoscuta, dar schimba un cuvant cu o mancare, apoi creeaza un design cu acest mesaj – si asa a aparut Spread zacusca, not hate (amuzant este ca mie nu-mi place deloc zacusca, nu mananc niciodata, dar am vrut sa vin cu o mancare romaneasca pe care poti sa o intinzi pe paine si care sa iasa in evidenta intre sutele de designuri care contineau popularele peanut butter sau avocado).
Mai departe, alta provocare a fost Creeaza a Valentine’s Day card care sa fie neconventionala si sa arate ce inseamna true love, pentru tine, intr-un mod haios – si asa am creat designul pe care il ai ca home screen pe telefon, ceea ce ma bucura extrem de tare sa aud! Si care chiar a fost din suflet, fiindca unul dintre lucrurile de care ma plangeam constant in Irlanda era cum parul mi-era in permanenta incurcat si explodat din cauza umiditatii si vantului.
Te gandesti sa creezi o carte cu ilustratii: pentru copii, poate, sau cu oricare alta tema?
O carte e pe lista mea de proiecte viitoare, da!
Am tot felul de idei, ma gandeam inclusiv la o carte despre locurile in care am calatorit, cu obiecte / mancaruri / simboluri specifice din fiecare loc ilustrate si eventual cu o mica poveste despre fiecare. Cred ca ar putea fi ceva interesant, habar nu am. Te-ar tenta sa ai o astfel de carte?
Unde te pot gasi cei interesati?
Pe Behance, Instagram si Facebook.
Ai locuit o perioada in Cork City, Irlanda. Care a fost momentul in care ti-ai dat seama ca living abroad este ceea ce functioneaza pentru tine?
Cand am plecat din Romania, eram deja freelancer de ceva timp. Lucram cu clienti romani, dar si din SUA si UK, si calatoream destul de des, asa incat nu ma lega nimic de tara. Puteam sa lucrez de oriunde, atat timp cat aveam wifi.
Mutarea in Irlanda a fost si cu bune, si cu rele. Prima zi am petrecut-o vizionand apartamente si am avut ghinionul sa prindem cea mai proasta vreme. Ploua cu rafale, batea vantul puternic, iar paltonul meu de iarna (dintr-un fel de stofa) s-a udat instant, doar cat am iesit din masina si am intrat in bloc. Deja ma gandeam Ok, nu vad cum o sa locuiesc eu aici :)).
Primele luni au fost mai ciudate pentru ca nu intelegeam nimic, dar nimic din ce vorbeau oamenii! Accentul irlandez, mai ales in regiunea Cork, e ceva de poveste. Si ritmul vorbirii e diferit, incat uneori nu distingeam intre o observatie si o intrebare. Efectiv aveam momente cand, dupa ce ii rugam sa repete de trei ori si tot nu intelegeam, dadeam din cap si zambeam si aia era.
Ce ti-a ramas lipit de suflet din perioada in care ai locuit in Cork City?
Mi-au placut mult oamenii. Odata ce am ajuns sa ii inteleg :)). Sunt foarte prietenosi si deschisi, si leaga conversatii oriunde. Fie ca esti la magazin, la farmacie, in bar, oamenii sunt mereu pusi pe glume, oricand gata sa rada, asa ca e o atmosfera pozitiva si te incarca de energie chiar si cand afara e gri si urat.
La scurt timp dupa ce am plecat definitiv din Irlanda, eram in Algarve cu niste prieteni, intr-o zona remote, si ne-am oprit la o terasa undeva pe o plaja. Am mers la bar sa comand si am recunoscut imediat accentul barmanului, asa ca l-am intrebat daca e irlandez.
El a zis ca da, eu i-am spus entuziasmata ca si noi tocmai ce am locuit acolo, iar el m-a intrebat unde. I-am zis Cork si s-a luminat tot la fata. Si el tot din Cork era.
A fost unul dintre momentele alea cand simti ca apartii, ca esti cumva parte dintr-o comunitate. Si asta am simtit foarte mult cat am stat in Irlanda, sentimentul asta de comunitate si de loc in care esti binevenit.
Acum locuiesti in Portugalia. Care a fost motivul mutarii? Vremea :)?
Vremea a fost unul dintre motive. Oricat mi-a placut Irlanda, cu vremea nu m-am putut obisnui deloc. Starea mea psihica e destul de influentata de lumina si culori, iar acolo in cea mai mare parte din timp era un filtru gri, cerul era mai mereu innorat, iar culorile erau stinse.
A fost, cu toate astea, si perioada din viata mea cand am muncit cel mai mult si am dezvoltat ceea ce se numeste grit. Am inteles de unde diferenta asta intre tarile nordice, cu climatul rece si oameni muncitori, axati pe rezultate, si cele sudice, insorite, unde viata se savureaza mai mult, cum este Portugalia.
Aici viata are alt ritm. Daca te opresti la o farmacie sau la un magazin si esti pe fuga, pregateste-te sa te relaxezi. Sigur persoana din fata ta la coada va lega o discutie cu vanzatorul si vor schimba amabilitati mult dupa ce clientul respectiv a platit si a luat si bonul.
Mi-a mai fost greu sa ma obisnuiesc cu pauza de masa, asa zisa siesta – aici, intre orele 1 si 3 dupa amiaza, multe institutii sunt inchise, magazine, sala de sport. Si restaurantele sunt inchise intre 3 si 7 seara, deci daca mananci pranzul tarziu risti sa ramai nemancat.
Pe de alta parte, tocmai relaxarea asta te face sa te bucuri de viata altfel. Aici nimeni nu se grabeste. Chiar glumeam cu niste prieteni de aici ca timpul portughez e relativ, nimeni nu ajunge la timp si e permis sa intarzii 5-10 minute.
Portugalia a fost interesanta in primul rand pentru clima, pentru ca are niste plaje spectaculoase si palmieri, dar si pentru costurile de viata relativ mici (mai ales comparativ cu Irlanda).
Si apoi eu vorbeam deja portugheza, invatasem limba cu ani in urma in Romania, ceea ce m-a ajutat mult, pentru ca aici unde locuiesc putina lume vorbeste engleza.
Ce urmeaza dupa Portugalia?
Miruna Sfia: Momentan, nimic. Portugalia e un loc foarte misto pe care inca il descopar. Are foarte multa natura, vegetatie, iar oceanul e aproape. Plus ca toate plajele din zona unde stau au scoli de surf, iar cu ocazia asta m-am apucat si eu la sfarsitul anului trecut :). Imi place si ma vad locuind aici cativa ani buni.
Cum te schimba experienta locuitului in alta tara, printre oameni cu o cultura diferita de a ta?
Pentru mine, schimbarea a fost la nivel de mindset in primul rand, si nu neaparat pentru ca locuiesc in alta tara, ci mai degraba pentru ca nu mai locuiesc intr-un oras mare. In Bucuresti, eram constant pe fuga, incercam sa fac prea multe lucruri deodata si ma enervam usor atunci cand planurile mi se dadeau peste cap.
Ma enervam in trafic, la coada la magazin sau cand aveam ceva acte de rezolvat si mi se parea ca oamenii nu sunt binevoitori, sunt nepasatori sau nervosi. Nimeni nu iti zambeste, nimeni nu face o gluma, e o incrancenare pe care o preiei foarte usor si o dai si tu mai departe. Ca in orice oras mare, probabil.
Odata ce m-am mutat intr-un oras mai mic, am inceput sa observ ca ma simt mai relaxata si zambesc mai des. Imi place mai mult sa interactionez cu oamenii. Oamenii sunt deschisi, prietenosi, gata oricand sa te ajute si sa stea la povesti.
Care sunt ups and downs cand vine vorba despre locuitul abroad?
La inceput, mi-a fost greu pentru ca nu aveam un sistem de suport acolo. Adica, nu am avut prieteni de cum am ajuns in oraselul respectiv, nu intelegem exact cum functioneaza lucrurile si apareau tot felul de mici probleme, din categoria ti se sparge o teava in apartament si nu stii pe cine sa suni. Exista o perioada de adaptare, de cateva luni, pana cand locul respectiv devine mai bland, mai familiar.
Avantaje sunt multe: cunosti tot felul de oameni de peste tot, oameni din alte culturi, cu povesti interesante. Inveti sa te descurci in afara zonei de confort, inveti sa comunici chiar si atunci cand abia reusesti sa te intelegi cu cineva. Si te deschizi la obiceiurile si cultura locului.
De exemplu, in Irlanda, in ziua de Craciun, este o traditie ca lumea sa mearga sa faca baie in Atlantic. Bineinteles ca apa e gheata si afara sunt 2-3 grade, dar e un obicei, iar oamenii participa cu toata familia, inclusiv cu cei mici. Nu m-am incumetat sa fac asta (desi mi-as dori o data, sa vad cum e), dar e o dimineata de Craciun de poveste.
Iar aici, in Portugalia, la inceputul lunii martie se organizeaza un carnaval. E o traditie care sarbatoreste sfarsitul iernii. Si multi oameni se costumeaza, ies pe strada, danseaza. Seamana putin cu Carnavalul de la Rio, la o scara mult mai mica. E foarte frumos!
Ai calatorit si in America de Nord. Cum ai simtit locurile si oamenii de acolo raportat la Romania si la tarile europene, in general?
Prima data am fost in SUA in 2015 si fost o vacanta extraordinara, am vazut foarte multe locuri. Am fost in New York, apoi in Las Vegas, iar de acolo am mers cu masina prin Utah, Arizona si California. Am locuit in Los Angeles, langa celebra plaja din Santa Monica, apoi am stat cateva zile in San Francisco.
Practic aia a fost calatoria in care am descoperit America, atat urbana cat si rurala. Am vazut Grand Canyon, am mers pe Route 66 si am trecut prin Avenue of Giants – padurile de copaci redwood, cei mai inalti copaci din lume.
A fost minunat si m-am indragostit complet de California care a devenit unul din locurile mele preferate.
America, pe de o parte ma fascineaza si pe alta imi displace, e un sentiment amestecat. Mi-ar placea sa locuiesc acolo cativa ani, pentru ca imi place ambitia de-acolo, mindsetul asta cu care ei cresc de mici ca pot sa faca orice. Initiativele antreprenoriale se invata inca din scoala primara si ulterior asta te incurajeaza sa iti faci propriul business si sa cresti. Acolo asta e ceva firesc si incurajat. Si e ceva ce am simtit pe pielea mea in perioadele cat am stat in State.
Am fost la cateva cursuri de design si am plecat de la ele cu senzatia ca pot sa mut muntii. Dar este totodata o cultura foarte tranzactionala, unde oamenii sunt focusati pe munca, pe facut bani, iar viata e deosebit de scumpa, in special in California.
Nu prea exista timp pentru relaxare, se munceste de dimineata pana seara si totul e o oportunitate sa faci mai mult, sa obtii mai mult, pentru ca e atat de scump doar sa traiesti.
Intalnirile cu prietenii sunt programate cu saptamani intregi inainte, nimic nu se intampla spontan, asta si din cauza distantelor.
Totul e departe, distantele sunt atat de mari, ca faci o ora cu masina si pana la cinema.
Apoi, altceva ce nu-mi place e mancarea. E foarte greu sa mananci sanatos in America, pentru ca mancarea sanatoasa se gaseste greu si e foarte scumpa. De la fructe si legume organice (pentru ca celelalte nu au niciun gust), lactate (majoritatea sunt super procesate si contin mult zahar) pana la paine (care si ea contine zahar si are gust de cozonac) si carne.
Totul e enhanced, procesat, cu arome adaugate, iar daca vrei mancare organica (adica mancare normala, dar care tot nu mi s-a parut la aceeasi calitate cu ce gasesti in Europa), platesti de trei ori mai mult. Asta in timp ce cu $5 poti manca fast food, care mai e si foarte gustos pe deasupra. Si ai incluse si free refills la paharul XL de suc.
In ce colt al lumii iti doresti sa ajungi, pe termen lung (poate chiar sa locuiesti)?
Imi doresc foarte mult sa ajung in America Latina, in special in Mexic, Argentina, Brazilia. Dar nu si sa locuiesc acolo, avand in vedere ca situatia politica si economica din tarile astea se inrautateste pe zi ce trece.
Mi-ar placea sa locuiesc in Franta la un moment dat, pentru mancare si pentru locurile superbe.
Ce inseamna pentru tine fericirea?
In momentul asta, fericirea e faptul ca am caine. E un vis din copilarie, pentru ca inca de atunci mi-am dorit sa am un catel, si abia la sfarsitul anului trecut a fost momentul potrivit pentru asta.
Foto: mirunaillustration
