Noemi Meilman, The PR Station: ar trebui să fim de treabă cu toții

Mi-am dorit enorm și de multă vreme un interviu cu Noemi, pe care o urmăresc în online de ani buni. Motive ar fi destule, dar primele care-mi trec prin minte sunt calitatea ei umană și maniera prin care a ales să-și "folosească" vocea pentru a face schimbările de care societatea, oamenii, planeta, animalele au nevoie. Acesta este interiorul ei magic completat armonios de un exterior care o plasează pe Noemi în rândul femeilor-poveste: ador stilul ei vestimentar extrem de cool, de asumat, de aparte, într-o lume în care majoritatea tinde să arate la fel, în detrimentul autenticității și al celebrării unicității.

Interviul de astăzi este un soi de îndreptar despre cum putem să îmbrățișăm arta de a trăi nu doar frumos, ci mai ales cu responsabilitate, cu un simț dezvoltat al empatiei, al omeniei, al bunului gust, în toate sferele vieții.

Mi-aș dori mult ca rândurile de mai jos să vindece minți și suflete, să inspire, să transmită mai departe mesajul că efectiv nu mai putem continua așa, cu atât de multă ură îndreptată către ceilalți, nu de alta, dar singurul rezultat pe care îl vom obține fiind astfel este să ne înecăm în propria toxicitate.

Și pentru că vorbim despre Noemi - connecting people, tot în interviul de astăzi vei afla despre câțiva oameni tare faini din online, pe care e musai să îi urmărești și tu.

Pe Noemi o găsești pe Instagram, Facebook, noemimeilman.com, iar parte din activitatea ei o poți urmări și pe The PR Station, agenția pe care a înființat-o alături de o altă superwoman, Adriana Chiper.

Am citit la un moment dat un interviu cu tine, în care menționai că oamenii care te cunosc îți mai spun și “Noemi, connecting people”, pentru că este ceea ce faci. Când și cum ți-ai dat seama că ai această abilitate de a aduce laolaltă oameni cu interese comune?

Este ceva ce practic în mod natural și cred că ține cumva și de meseria mea. A face PR nu înseamnă doar să scrii și să trimiți un comunicat de presă și să ai grijă ca acesta să ajungă la cât mai multă lume sau să postezi în Social Media, ci să și cunoști oameni din diverse domenii. Iar atunci când se ivește ocazia, să îi conectezi. Un fel de „matchmaking” al unor parteneriate reușite☺.

Modul în care te îmbraci, cum pozezi și ce postezi în Social Media, toate mă duc cu gândul la pictorialele din Vogue, și asta pentru că reușești, dincolo de estetica demnă de apreciat, “să spui” povești, să devii o sursă de inspirație. Cum ai devenit un storyteller prin excelență, Noemi?

Îți mulțumesc mult pentru complimente, dar să știi că nu mi-am propus asta neapărat. Îmi amintesc și acum de prima mea postare Instagram, în toamna lui 2012. Eram după evenimentul de lansare a colecției I.D. Sarrieri la The Place Concept Store (care nu mai există, e deja istorie, a fost primul concept store din România, deschis în 2007) și prietenul meu bun Robert Rațiu m-a ajutat atunci să îmi fac contul și am urcat o fotografie cu un aranjament floral creat de @ileana.sebe.

Apoi contul meu a devenit un fel de jurnal vizual, cu momente surprinse la evenimente, ale mele sau ale colegilor de breaslă, cu familia mea, cu prietenii, vacanțe, selfies, fotografii din campaniile de blogging, proteste. De câteva ori, mi-am făcut timp ca să mai șterg din poze, dar mă opream și spuneam: de ce să șterg poza asta? Chiar dacă nu e prea reușită, am făcut-o într-un moment de care vreau să îmi amintesc, a fost importantă pentru mine atunci.

Ce e interesant e că în cronologia acestui jurnal, observ cum a evoluat și Social Media: filtrele din Instagram, apoi the stories, folderele în care poți păstra aceste „povești”.

Pe site-ul tău, noemimeilman.com, ai scris ceva ce mi-a plăcut mult: I believe in gentlehood and in nomad thinking. I believe in the progress of humankind and hope this will happen during my lifetime. Mai știu și că ești implicată în diferite cauze nobile. Cum facem să insuflăm și celorlalți valori sănătoase, cum îi putem inspira să fie cetățeni responsabili, să recicleze, să iubească animalele, să trăiască în armonie, în raport cu ceilalți, dar și cu ei înșiși?

Să iubesc animalele am învățat de acasă, în familia în care m-am născut și am crescut. Mama îmi povestește că primele mele cuvinte au fost „uite pisica”. Era pisica Miațu, căreia i-au urmat un lung șir de pisici și de câini.

Să fiu cetățean responsabil, tot din familie am învățat.

Să reciclez am învățat pe parcurs, informându-mă și văzând asta și la prietenii mei.

Cred că „valorile sănătoase” se învață în familie și la școală dar și în anturajul în care trăiești și te dezvolți, copil, adolescent, tânăr adult. Ura, violența, cruzimea, homofobia, rasismul or să dispară atunci când oamenii vor înțelege cu adevărat cât de mult rău produc. Cred acum că de-a lungul istoriei mulți oameni au citit cărțile de religie pe sărite, pentru că altfel nu îmi explic cum poți azi să mergi la biserică sau în alt lăcaș de cult, să te rogi, să te simți tu bine că ai fost acolo, mai aproape de Dumnezeu și apoi să ieși în stradă și să lovești pe cineva, să jignești, să faci rău cuiva deliberat. Nimeni nu e perfect și nu cred în neprihănirea sufletului.

Dar violența și ura aduc cele mai mari prejudicii umanității, iar paradoxul este că acum avem informații despre trecut, știm câtă suferință a fost pe acest pământ și iată câte conflicte se întâmplă chiar acum. Fără empatie, fără pace și respect și fără niște oameni care vor continua să ne aducă aminte de existența acestor valori, va fi mai greu ca oamenii să evolueze.

Vor câștiga populiștii profitori de situații economice dificile, care vor da vina de fiecare dată pe minoritățile cele mai pașnice ca să își ascundă greșelile. Este atât de evident acest lucru, iar eu îl voi menționa de câte ori voi avea ocazia, ca acum, în acest interviu.

Care sunt, în opinia ta, acele valori pe care este musai să le transmitem mai departe copiilor noștri, dar și ce “bagaje” - pe care le cărăm din copilăria noastră - este important să nu le punem în spatele generațiilor viitoare?

Cele de mai sus: să ajuți, să te implici, să nu te compari cu ceilalți. Uite, eu nu îl întreb niciodată pe Avi, fiul meu, ce notă a luat cutare sau cutare. Uneori râd când el îmi zice: „Și x a luat nota 7...” iar eu îi zic că X nu e fiul meu, că nu mă interesează nota neapărat, ci cu ce rămâne din școală, din ce a învățat pentru test.

Un bagaj de care trebuie să uităm este frica: frica de a spune lucruri uneori incomode (eu abia la vârsta de 48 de ani am început să fac asta). Fatalismul este un alt bagaj de lăsat în urmă.

Să înțelegem că progres nu înseamnă doar tehnologie, chiar dacă ea, tehnologia, este ceea ce se vede imediat: e ca și când ai luat un medicament care își face efectul pe loc. Ca să progresăm ca oameni în adevăratul sens necesită un efort colectiv și voința de a fi de treabă, ca să mă exprim într-un limbaj mainstream.

Știi când zici de cineva că „e de treabă?” Ei, ar trebui să fim de treabă cu toții.

Am un exemplu personal, legat de evoluție: în familia mea, toate femeile au purtat haine de blană sau cu guler de blană naturală. După ce am emigrat în Israel împreună cu mama și am văzut documentare și am citit despre crescătoriile de animale, am încetat să mai purtăm aceste haine. Consider că am evoluat.

Zilele trecute am descoperit pe youtube videoclipul (răvășitor) al melodiei lui Moby, „Rescue me”„de pe coloana sonora @slay.film realizat de @letusbeheroes. Este acolo realitatea crudă despre animalele sacrificate pentru blană și piele în industria modei.

Ce femei te inspiră?

Uite, am scris aici: http://noemimeilman.com/womens-empowerment-un-subiect-ca-un-bun-reminder/  despre femeile care m-au inspirat și care mă inspiră și de ce + colegele mele de la #acinceaputere, Ana Bîtu, Cristina Stănciulescu, Diana Cosmin și Mara Coman, Alina Dumitriu de la @informathiv.ro, Anca Fronescu (@tanzanianca) + aproape toate femeile din jurnalul meu instagramesque, pentru că altfel nu s-ar afla acolo, crede-mă☺.

Ceea ce mă bucură e că în fiecare an mai cunosc cel puțin 2-3 femei care să mă inspire cu ceva. Uite așa mai completez lista de „connecting people”.

Cum definești tu bunul gust?

Bunul gust e ca o felie de pâine prăjită cu unt și cu dulceață servită pe o farfurie care are o poveste. Bunul gust are pentru mine flashback-urile copilăriei. Am avut norocul să cresc într-o familie în care s-a pus mai mult preț pe partea culturală decât pe strâns averi.

În comunism era mai greu să strângi averi, dar pot să îți spun că părinții mei cumpărau cărți (și le și citeau) și timbre. Mamaie (mătușa tatălui meu) nu concepea să dejunăm sau să cinăm fără fața de masă albă, apretată (cred că se răsucește în mormânt acum, dacă ar vedea că eu nu am continuat această tradiție „estetică” și o practic destul de rar).

Aveam seri de teatru și de film. Iar femeile din familia mea, toate,  se îmbrăcau foarte chic.

Moda este privită, nu de puțină lume, ca fiind o toană, o frivolitate căreia nu merită să îi acordăm prea multă atenție…sau bani. Care este, de fapt, rolul hainelor în viața noastră, pe lângă cel de a ne acoperi corpul?

Moda este strada, în primul rând. În toate cărțile despre modă pe care le-am citit, din munca mea la câteva reviste (care din păcate nu mai există în print: Tabu, Cosmopolitan România,  Harper’s BAZAAR Romania), am extras două esențiale: acest street style (din care s-au inspirat și marii designeri) & moda aspirațională, unde există o muncă de echipe: designerul, stilistul, make-up & hair și un decor pe măsură.

Moda este în artă și in curentele artistice, în rețelele de socializare, în dulapurile mamelor și bunicilor noastre și moda a început să fie, deja de câțiva ani, și etică. În România o avem pe @ioanaciolacu care a lansat anul acesta colecția de încălțăminte din piele vegană. O avem pe Ferencz Borbala care, deși trăiește la Budapesta, este designer român, care a studiat la UAD Cluj. Borbala face upcycled fashion. Este @oneshirtonestory din Timișoara, 100% etic & social fashion. Sunt doar trei exemple.

Mi-am propus să pregătesc o listă cu branduri etice românești, pentru că acesta este prezentul și acesta este viitorul modei. More than everything, moda trebuie să fie purtabilă și comod (în cazul meu).

Revin la Social Media. :) Dacă ar trebui să îți descriu contul de Instagram, aș folosi expresia “joie de vivre”. Cum îmbrățișezi arta de a trăi frumos?

Îți spun cu toată sinceritatea că nu știu dacă „trăiesc frumos” neapărat. Am și eu momentele mele desprinse din filmele lui Almodovar. Am un program destul de aglomerat și știu că nu e frumos să mă plâng, dar uneori am talentul să mă aglomerez mai mult decât poate duce un om într-o zi.

Cred însă că a trăi frumos este concluzia pe care o poți trage la finalul unei zile în care știi că mergi la culcare și oricât de greu sau de bine îți este în acel moment, să poți conștientiza că ai norocul că nu trăiești într-o țară afectată de război, de foamete, o țară în care populația este oprimată (vezi Iranul, acum, sau Siria sau Afganistan).

Dar să nu uităm că trăim într-o țară în care comunitatea LGBTQI+ nu are dreptul la parteneriat civil și la acte schimbate pentru persoanele trans, o țară în care există multă homofobie și transfobie și rasism, o țară în care multe femei sunt evaluate doar prin prisma capacității de a procrea, o țară în care animalele sunt maltratate sau abandonate, unde în continuare avem mame minore și mulți copii în centre de plasament și pensionari care trăiesc de pe o zi pe alta și persoane fără adăpost pentru care nu se face nimic ca să fie reintegrate.

Am scris toate acestea nu din pesimism sau fatalism, ci ca pe o listă de to do’s pentru toți cei care se pot implica și care să le aducă aminte autorităților că dacă au nevoie de ajutorul meu, al tău, al nostru, suntem aici.

Să trăiești frumos în vremurile astea e challenging.

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Fericirea înseamnă liniște. Fericirea înseamnă când îi văd pe toți ai mei fericiți: când cântă Avi în baie sau vine să mă ia în brațe sau îmi trimite un mesaj simpatic, când îi observ pe câinii noștri cum „zâmbesc” fericiți în somn. Când îi văd pe prietenii mei că râd. Când nu mă cert cu mama☺.

Fericirea e când călătoresc, când citesc pe o plajă. Am fost fericită de curând când am aflat că Alina Gheorghiță (@coloredideas14) a adoptat unul dintre cățeii de care are grijă minunata mea @ioanavasilebeauty. Cred că a fost unul dintre cele mai fericite momente din această toamnă, de până acum.

Fericirea e seara de vineri, când știu că a doua zi mă trezesc mai târziu. Fericirea e când beau cafeaua de dimineață și nu trebuie să mă grăbesc undeva sau când merg să văd o expoziție. Fericirea e că sunt sănătoasă, pentru că sănătatea e motorul. Iar eu sunt turbo electrică ☺.

foto: arhiva lui Noemi, foto principală: @andreiruncanu pentru @babalunastore | @irina__marinescu