Am povestit des pe blog sau pe contul meu de Instagram despre cum mișcarea a devenit o parte vitală în procesul de vindecare a burnout-ului de care am suferit. Nu, nu am devenit vreo sportivă peste noapte, nici nu trag de fiare, dar de 6 ani, alerg, merg mult pe jos aproape zilnic (8-10km), practic yoga (mai ales în perioadele în care anxietatea mea este la un nivel mai ridicat).
Când am auzit de noua colecție a brandului 4F, al cărei slogan este "Îmbrățișează-ți natura", mi-a fugit instant gândul la modul în care sportul mi-a cizelat relația cu mine însămi, dar mai ales cu al meu corp, cu "natura" mea. Însă nu a fost mereu așa. M-am autosabotat ani de zile încercând să mă conving singură că nu sunt genul "activ" și că nu m-aș pricepe oricum la niciun soi de mișcare, mi-am inventat până și scuze că nu am avut vreo educație în acest sens, deci cum, cu ce și de unde să încep? Am cochetat cu dansul, am făcut și ceva karate, am avut câteva experiențe nefericite cu sala de fitness...și cam atât. Asta până la burnout.
Și până la un punct, de fapt, nici măcar ăsta nu a fost suficient cât să transform mișcarea în adevărata mea "natură". Abia după o recidivă cumplită a burnout-ului am știut clar că viața mea nu mai poate continua fără sport, sub orice formă ar fi acesta.

Revenind la evenimentul la care am fost prezentă ieri, respectiv prezentarea celei mai recente colecții a brandului 4F, m-am bucurat să aflu că aceasta reflectă natura și puterea femeilor. Pentru mine, este o asociere care are cu atât mai mult o încărcătură emoțională întrucât îmi amintește de forța care a reușit cumva să iasă la suprafață din interiorul meu în perioade în care abia reușeam să mă dau jos din pat.
Culorile hainelor din colecția 4F, "Embrace your nature", au avut drept sursă de inspirație însăși natura: albastrul oceanului (atunci când sunt anxioasă, ascult zgomotul valurilor oceanului), nuanțele calde de nisip (iubesc senzația pe care o trăiesc atunci când simt nisipul sub tălpile goale), rozul delicat al recifului de corali (o culoare pe care o ador), maro închis (nuanță pe care o asociez cu pământul și cu importanța procesului de earthing).
Mi-au plăcut enorm și modelele de pantaloni, rochii, hanorace, bustiere sau bluze. Mi se pare că reușesc ceva de care cel puțin eu am nevoie: îți înnobilează corpul și te fac să te simți bine cu tine. Poate că pare superficial, dar mi se pare esențial să mă conectez la mine, la corpul meu, prin mișcare, alimentație, hainele pe care le port.


Nu voi fi ipocrită, nu aș putea să nu recunosc că, pentru mine, contează mult designul hainelor pe care le îmbrac, indiferent de ocazie, dar și materialele care, nu doar că trebuie să fie de cea mai bună calitate (am pielea sensibilă și, în extrem de rarele momente în care fac rabat de la calitatea materialului, mă mănâncă pielea și îmi apar coșuri), ci să fie (mai) în acord cu sustenabilitatea și cu grija față de mediul înconjurător. Este un gând care mă obsedează (chiar) tot mai mult mai ales de când am devenit mamă.
Așadar, vei înțelege de ce admirația mea pentru colecția "Embrace your nature" nu s-a limitat doar la culori și modele, ci s-a extins până la materialele utilizate.
- 43% dintre toate articolele din această linie sunt realizate din materiale certificate, deci și mai durabile.
- toate fermoarele din această colecție sunt fabricate din plastic reciclat
- bumbacul organic (alternativa mai eco la bumbacul convențional) este materialul-vedetă al hainelor din colecția "Embrace your nature"
- unele dintre produse sunt însă realizate și din poliester reciclat
- șosetele sunt confecționate cu fibre de alge marine
- cusăturile sunt, de asemenea, realizate cu fire din fibre reciclate
Și încă un element pe care l-am apreciat și cu care am rezonat în cadrul evenimentului de ieri: Roxana Beșcucă a caligrafiat sacoșe din bumbac (nu cumpăr pungi aproape niciodată, drept care îmi fac cumpărăturile fie în sacoșe din bumbac, fie în coșul de răchită adus din Franța). Cuvântul pe care am ales să mi-l scrie Roxana pe sacoșa mea a fost "Curaj", tocmai pentru că termenul a devenit un soi de laitmotiv al acestui an al meu.
Evenimentul - organizat în grădina Hare - a fost unul dintre acelea care îmi plac mie: cozy, în aer liber, cu un vibe mișto. Mulțumesc, Ran Communication, pentru invitație.
Foto: Ran Communication