În timp ce scriu aceste rânduri, am în minte ceva ce mi-a spus o altă intervievată de-ale mele, Cristina Jacobs, și anume: “Femeia îmi este muză chiar și mie ca femeie. Mi-am zis de multe ori că ar trebui să scriu o scrisoare de dragoste în care să le mulțumesc femeilor din viața mea, cu care și prin care cresc și evoluez de ceva timp.” Eu chiar cred că o componentă esențială în viața noastră o reprezintă tocmai admirația pe care o îndreptăm către alte femei. De aici pornesc multe dintre resursele noastre: inspirație, perseverență, ambiție, disciplină, motivație.
Dacă am înlocui mai des “da, bine, aia are noroc”, “normal că arată bine, doar are bani”, “cum să nu ai timp de sport dacă ai bonă pentru copil’, cu “uite, ea a putut, hai să încerc și eu”, “ea a procedat așa, poate va funcționa și în cazul meu”, “ea se iubește așa cum este, dar lucrează zi de zi să devină mai bună, mai frumoasă, mai sănătoasă, deci pot și eu”, am reuși să nu ne mai autosabotăm.
Invitata mea de astăzi, Rusanda Davideanu, este un monument de inspirație, de ambiție, de forță și feminitate, toate asumate într-un echilibru demn de invidiat frumos și doar cu intenția de a-ți înnobila la rândul tău viața.
R: Rusanda, primul tău proiect în calitate de antreprenoare a fost Bookletta. Cum a început acest love affair cu antreprenoriatul și de ce cu genți și cărți?
Rusanda: M-am îndrăgostit de cărți la 12-13 ani, odată cu ”Soarele gol” al lui Asimov. Am crescut printre cărți, fiica a doi bookaholici înrăiți, nepoată de profesor de limba română și director de școală. Acasă avem pereți întregi tapetați cu cărți, vrafuri de cărți în toate camerele din casă.
Cărțile ne definesc, ne ghidează, ne ademenesc și ne împlinesc.
Acesta este ADN-ul meu, așa că la 23 ani am lansat campania de promovare a lecturii ”Citesc, deci sunt sexy” și la 25 am inventat geanta pentru femeia care citește – Bookletta. Această invenție unică în lume combină moda cu lectura și are forma unei genți cu un geam transparent prin care ceilalți pot să vadă titlul cărții tale și să lege conversații cu tine după ceea ce citești.
În același timp, cu Bookletta ai cartea preferată protejată de ploaie, vânt dar și de obiectele contondente și machiajul din geanta unei femei… știm toate despre ce e vorba, nu? ☺
R: Anul viitor, Bookleta împlinește 10 ani de la prima geantă creată. Ce modificări a suferit brandul de-a lungul timpului și ce a rămas neschimbat?
Rusanda: De-a lungul timpului s-au dezvoltat noi modele în fiecare an. Acum avem 10 modele de genți disponibile. Fiecare este gândit pentru un anumit stil de viață sau stil vestimentar: pentru o ocazie, pentru fiecare zi, pentru călătorii, laptop, etc.
În rest, brandul este la fel, iar credo-ul nostru de a promova lectura a rămas neschimbat: în fiecare geantă comandată primiți o carte cadou din partea noastră.

R: Ceea ce ai făcut tu prin intermediul proiectului Bookleta mi-a amintit de ceva ce a zis Anna Wintour în cadrul cursului despre creativitate și leadership, de pe platforma Masterclass: folosește-te de poziția pe care o ai pentru a face ceva relevant și de impact. Care crezi tu că este cea mai mare reușită a acestui proiect?
Rusanda: Cea mai mare reușită a acestui proiect a fost să demonstreze că moda poate fi un promotor al culturii, poate educa și modela comportamente sănătoase și este mai mult decât un set de culori și texturi în trend. Moda poate fi scânteia care face schimbarea în cultură.
Aș vrea să ne oprim din a vedea cultura drept un muzeu cu rafturi greoaie din lemn, cu obiecte prăfuite pe care nu le înțelege nimeni.
Inovația este cuvântul cheie al generației noastre, așa că eu consider că de acum încolo, cultura nu poate exista fără inovație.
Mi-aș dori să văd mai multe invenții și inovații care să aibă scop cultural: de a încuraja tinerii să citească mai mult, să meargă la teatru, la concerte, la operă, să fie interesați de artă, etc.
R: În 2016, ai fost nominalizată pentru premiul ‘Femeia Anului’ (Revista Avantaje), categoria Antreprenoriat și, tot în același an, ai fost invitată să susții un discurs despre antreprenoriat și inovație în cadrul TEDxCluj. Povestește-mi puțin, te rog, despre fiecare dintre cele două experiențe. Ce lecții de viață ți-au oferit ele și ce impact au avut asupra ta ca femeie, dar și ca antreprenoare?
Rusanda: FEMEIA ANULUI a fost o mare onoare: să fiu nominalizată alături de cele mai mari Doamne din cultură, business, afaceri, tehnologie, etc. din țară a însemnat pentru mine că sunt la locul potrivit, pe drumul potrivit.
Experiența de speaker TEDx în fața a 960 oameni pe scena Operei din Cluj a fost, probabil, cea mai grea și cea mai frumoasă provocare din viața mea. Dacă poți vorbi liber, fără prompter, timp de 20 minute, în fața unui public de aproape 1000 oameni, în limba engleză, despre inovație, consider că poți face aproape orice îți propui în viața asta.
Am avut emoții? DA! Mi-a fost frică? DA! Însă îmi propun constant să mă îndrept cu capul înainte spre lucrul de care mi-e cel mai frică și să-l depășesc. În mod sigur, în spatele acelui lucru se ascunde un pas de creștere.

R: Ai un background profesional și în televiziune. Care au fost provocările pe care le-ai întâmpinat și avantajele de care te-ai bucurat în calitate de prezentatoare a emisiunii ‘În CULISE cu Rusanda’?
Rusanda: Prima mea emisiune a fost ”Booking Night” la Bizilive TV, o emisiune despre oameni și cărți. A urmat ”În culise cu Rusanda” la Canal 33 unde, timp de un an, am fost gazda emisiunii săptămânale în care descopeream poveștile sincere din spatele unor personalități cunoscute și urmărite din Romania.
Rolul de prezentator mi se potrivește mănușă pentru că îmi place foarte mult ”să descos” oamenii și să aflu aspecte interesante, altfel, mai puțin publice din viața lor. Îmi face plăcere să fiu legătura dintre spectatori și invitat, să citesc tot ce s-a scris despre acea persoană și să-i pun întrebările potrivite, în momentul potrivit.
Probabil nu am nici școala, nici dicția, nici accentul perfect și nu cred că mă ajută foarte mult faptul că sunt rârâită, însă un lucru știu sigur: când sunt live transmit prin toți porii starea de bine, plăcerea și satisfacția pe care mi-o aduc televiziunea.
R: Și dacă nu era clar până acum că ești o antreprenoare cameleonică, din 2020, ești și consultant independent de comunicare. Vorbește-mi puțin despre acest rol nou pe care îl ai.
Rusanda: Puțini știu că am absolvit Facultatea de Științele Comunicării, apoi Masterat în Comunicare în Afaceri sau că am lucrat în PR încă din luna 1 a primului an de studenție. Până am lansat Bookletta, aveam aproape 6 ani de experiență în comunicare, în care am trecut de la asistent la coordonator de comunicare și am coordonat echipe de oameni.
Odată cu Bookletta, am continuat să fac comunicare pentru afacerea mea. Din 2020, am revenit în comunicare, la început într-o agenție și de curând am trecut la freelancing fulltime.
Sunt încântată că pot să-mi folosesc abilitățile de business, dar și cele de comunicare pentru a ajuta antreprenorii într-o postură bilaterală: cea în care știu exact cu ce luptă ei pentru a construi o afacere, care sunt limitările lor, și cea în care pot să le ofer o voce puternică și autentică brandului lor și o imagine smart în social media și în presă.
Pot spune că am alături oamenii potriviți (pentru că niciun freelancer nu lucrează singur) și clienții potriviți în acest moment și simt că sunt parte din povestea brandurilor lor, trup și suflet.

R: Revin la Anna Wintour. În cadrul cursului despre care povesteam ceva mai devreme, ea spunea că un antreprenor trebuie să dețină următoarele calități: abilități excelente de comunicare, autenticitate, inteligență emoțională, adaptabilitate și capacitatea de a recunoaște meritele fiecărui membru al echipei. În viziunea ta, ce calități este musai să aibă un antreprenor?
Rusanda: Cred că un antreprenor strălucit trebuie să iubească ACȚIUNEA mai mult decât TEORIA: da, un antreprenor bun învață toată viața, însă trebuie să știe când e momentul să citească despre ”ce este focul” și când e momentul să se ”arunce în foc”, să o facă, fără prea multă ezitare. Când e momentul să învețe contabilitate sau când să angajeze un contabil.
În antreprenoriat e vorba foarte mult și de ”good timing”.
R: Știu că tu ai călătorit mult în Africa. Este ceva ce ai adoptat de-a lungul timpului din cultura africană: valori, lecții, rutine?
Rusanda: Prima mea călătorie în Africa a fost în Niger. Acolo am învățat că nu mai am timp de pierdut cu oameni care nu mă învață nimic sau pe care nu-i învăț nimic. Că nu mai vreau să pierd nicio clipă încercând să fiu conformă. Am anulat din viața mea discuțiile fără rost și schimbul de ”amabilități” sau ”obligații”. Am revenit la sine și la ce contează cu adevărat. A fost o călătorie extraordinar de frumoasă și în interior, și la exterior.
Dintre toate călătoriile mele în 8 țări africane am adus cu mine și mai multă dragoste pentru culori, african wax cotton, bucătărie exotică, lei, elefanți, surf și… vinurile din Africa de Sud.
R: Cum sunt femeile care te inspiră, Rusanda?
Rusanda: Mă inspiră femeile care nu se lasă oprite din nimic în misiunea lor de educa, de a transmite mai departe informații valoroase din domeniul lor, așa cum face Mihaela Lemnaru.
Urmăresc femei care consideră că au un scop mai înalt pe pământ și se dedică în totalitate pentru a-i ajuta pe ceilalți să se regăsească, așa cum e Anca Maftei.
Apreciez acele puține femei de afaceri care promovează sustenabilitatea în România, așa cum este Lorena Buhnici.
Îmi place mult noul tipar de ”it girl”, o femeie foarte aliniată la sine, la sinceritate, naturalețe și fără filtre, așa cum este Aluziva.
R: Cum definești bunul gust?
Rusanda: Bunul gust este un fel de mâncare în care condimentele sunt aranjate așa încât să formeze un curcubeu treptat de senzații, nu o explozie simultană.
R: Ce înseamnă pentru tine fericirea?
Rusanda: Fericirea este acel moment în care privești un apus, bei un pahar de vin rose, inspiri, expiri, ești ancorat cu toată ființa ta în prezent și nu ai nimic de spus nimănui. Pentru că tu ești și el este și toți suntem, și una fără alta nu ar exista. Și tu știi asta.
Foto: Victoria Ungureanu
Mai poți citi:


