Sunt genul de persoană care crede cu tărie că lucrurile se întâmplă cu un motiv și mai ales atunci când ești pregătit să le deschizi larg ușa și să le faci loc în viața ta.

Desigur, viața vine la pachet cu bune și mai puțin plăcute. Uneori, aduce chiar dintre cele mai rele, dar am învățat (inclusiv din filmele de mai jos) că e păcat tare să o consideri o luptă continuă, să uiti să te mai oprești din când în când și să tragi aer adânc până când simți în abdomen o relaxare absolută, o liniște pe care nu o poți descrie, e trist să nu te bucuri zilnic, de câteva ori, devine copleșitor când îți găsești fericirea numai în lucruri mari. Este grav când renunți la a mai fi fericit, la a-ți schimba viața la 180 de grade indiferent care sunt considerentele. Este și mai grav când trăiești viața altora…și nu pe a ta.

Așadar, laitmotivul filmelor menționate mai jos este iubirea pentru viață indiferent de vârstă, context, poziție socială sau orice alt criteriu.

Internul

Trebuie să recunosc din capul locului că sunt mare, dar mare admiratoare Robert De Niro și Anne Hathaway. 😁 Dar nu doar ăsta este motivul pentru care Internul este una dintre producțiile mele preferate. Filmul ăsta are pur și simplu un vibe bun. De fiecare dată când l-am văzut (de foarteeeee multe ori), am reușit să mă relaxez complet, am fost acolo cu personajele, le-am certat, le-am apreciat, m-am pus în pielea lor.

Mi se pare absolut inspirațională încăpățânarea lui Ben (Robert De Niro) de a nu renunța la viață chiar și la 70 de ani (când multă lume ar fi tentată să spună: ce îi mai trebuie x lucru la vârsta asta?). Mai mult decât atât, găsesc admirabilă combinația asta de stiluri și epoci pe care personajul lui De Niro și-a asumat-o cu măiestrie: poartă zilnic costum (inclusiv batistă în buzunar), nu iese din casă nebărbierit, însă practică yoga în parc, citește presa la Starbucks și își dorește să lucreze, să facă ceva util, să umple acel gol pe care nici familia, nici călătoriile, nici cursurile de chineză urmate nu au reușit să îl umple.

Ah, și este un bărbat de 70 care își  găsește muza în persoana lui Jules (Anne Hathaway), o antreprenoare tânără și ambițioasă care jonglează cu rolul de mamă, soție și dorința de a avea propriul business. Sounds familiar?

Ben: You’re never wrong for doing the right thing…

Un an bun

Este clar genul de film care te pune pe gânduri, te face să te analizezi, să îți întorci viața pe toate părțile, să răscolești printre planuri, să emiți pretenții și mai apoi să te răzgândești.

Mulți ar spune că filmul este despre un tip care renunță la super jobul, super stilul de viață, super poziția socială pe care le are ca să traiască la țară plictisit și mai sărac. Nu, nu este despre asta, ci despre importanța trăitului așa cum simți, despre cine ești fără job și poziție, despre ce răspuns sincer și asumat poți da la întrebarea : ești fericit/ă cu adevărat?

Și, da, pentru unii, fericirea se regăsește în lucruri mai simple (nu simpliste), în trăitul mai în tihnă. Ce e rău în asta?

Uncle Henry Skinner: Once you find something good Max, you need to take care of it. You need to let it grow.

Minunea

Filmul spune povestea unui băiețel născut cu malformații la nivelul feței al cărui curaj de a merge la școală și de a se lăsa văzut de alți copii așa cum este: diferit, dar la fel ca ei, în același timp, te poate inspira să îți depășești propriile frici, să îți permiți să fii vulnerabil/ă și…fericit/ă.

Este și un soi de poveste modernă în care binele învinge ajutat de personaje himere (animalul pe care și-l imaginează băiețelul atunci când are nevoie să fie puternic) precum și de altele reale (directorul școlii, profesorul de istorie). Și, nu în ultimul rând, este o lecție de iubire necondiționată, omenie, empatie și speranță.

Merită menționat și fenomenul bullying care, din păcate, se învață acasă și în viața reală, nu doar pe ecrane. Totul, dar absolut totul pornește din familie. Învață-ți copilul să fie, înainte de toate, un om bun, îndrumă-l să iubească viața, oamenii, animalele, să respecte, să judece cât mai puțin, să nu discrimineze și să nu urască.

I think there should be a rule that everyone in the world should get a standing ovation at least once in their lives.
It’s what you’ve done with your time, how you’ve chosen to spend your days, and whom you’ve touched this year. That, to me, is the greatest measure of success.

3 idioti

Nu sunt fan producții indiene, dar cum filmul ocupă un loc generos în top 250 imdb, am zis că merită să îi dăm o șansă. Și zău că nu ne-a părut rău.

Pregătește-te să treci de la o stare la alta, să plângi, pentru ca în minutele următoare să râzi până te doare burta, să te gândești că, din păcate, viața bate filmul și că asta e societatea în care trăim, că și tu ai simțit de multe ori presiunea despre care se tot vorbește în 3 Idiots, pentru ca mai apoi să iei o scurtă pauză de la temele serioase și să te bucuri de câteva cadre cu spectacol pur indian (desigur, nu puteau lipsi scenele cu dans, muzică și culoare tipice culturii).

Filmul ăsta este o pledoarie pentru bunătate, o atingere delicată pe umăr care îți confirmă că totul va fi bine, o îmbrățișare caldă menită să te încurajeze în momentele grele, o odă adusă vieții.

Pursue for excellence, success will chase you.

Figuri ascunse

Filmul este cu atât mai impresionant dacă ținem cont că este inspirat din fapte reale. Nedreptatea de orice fel și asupra oricărui om mă înfurie teribil, răutatea mi se pare izvorâtă din niște frustrări personale îngrozitoare, iar lipsa de empatie, extrem de nocivă pentru societate.

Dacă nu ai vazut filmul, el spune povestea a trei femei de culoare care lucrează în cadrul NASA. De fapt, nu sunt niște simple angajate, ci sunt cele mai bune, trei femei care își depășesc condiția (de femeie și de afro-americană) și care, prin muncă, dedicare, curaj și asumare, scriu istorie.

Here at NASA, we all pee the same colour.

Jaf cu stil

Titlul filmului (varianta în ro) este unul sugestiv și nu prea. De ce? Pentru că în esența ei, pelicula nu este despre cum să jefuiești o bancă la 70 de ani, ci este despre cum să nu renunți nici măcar la 70 de ani. Ceea ce mi se pare absolut minunat, la modul cinstit, nu doar pentru că dă bine să fiu open minded și too cool pentru vremurile noastre.

Jaf cu stil este despre viață în forma ei autentică, cu emoții de tot soiul, despre prietenie adevărată (rară, dar atât de prețioasă), despre cum fericirea reușește să atingă chiar și cele mai grumpy persoane.

Îți garantez că odată încheiat filmul, vei dori să revezi anumite secvențe, vei plânge, vei râde, dar mai ales îți va sta drept reminder că viața merită trăită, că e pacat doar să existăm…chiar și la 70 de ani.

I’m experiencing this very odd feeling. I think it might be happiness.

Foto: unsplash.com

Mai poți citi:

5 filme pe care le iubesc

Pentru mai multe povești despre oameni inspiraționali și locuri faine, despre mine, mă poți urmări și pe Instagram.