Am menționat în articolele Minimalismul – moft sau necesitate? și Viața după depresie despre simplificarea garderobei ca parte din procesul meu de vindecare din perioada de burnout și depresie. Dar pentru că nu am detaliat până acum în ce constă garderoba mea și cum am ajuns în punctul ăsta, am decis să revin asupra subiectului în rândurile de mai jos.
Deși tot ce ține de stil, haine, accesorii, etc. pare superficial și lipsit de importanță pentru multe persoane, eu rezonez mai degrabă cu ceea ce îmi spunea Dana Chels în interviul pe care l-am realizat împreună și anume că ‘Moda ne ajută să ne alegem filmul din care vrem să fim.’
Și, aș mai adăuga eu, este un martor și, în același timp, un partener în călătoria vieții noastre. Știu că sună pompos, însă, oricât am insista cu ideea că oamenii nu se schimbă niciodată, well, they do. La 30 de ani nu mai ești aceeași persoană care erai la 20, așa cum nici la 40 nu mai ești același om de la 35. Sau, cel puțin, așa sper. În acest caz, este destul de probabil ca ceea ce îți plăcea la o anumită vârstă să nu ți se mai pară potrivit ție peste câțiva ani, să nu mai rezonezi cu un stil, cu anumite croieli sau culori.
Nu îți rămâne decât să triezi și să îți adaptezi modul în care te îmbraci la cine ești AZI.
Desigur, concluzia la ceea ce am scris mai sus nu este să îți schimbi radical garderoba din 10 în 10 ani sau chiar mai des, ci să optezi într-o proporție mai mare pentru obiecte vestimentare basic, timeless și să achiziționezi doar câteva haine din categoria celor mai atipice sau din a celor care respectă cu sfințenie trendurile.
Din seria ‘nu m-a întrebat nimeni, dar simt eu nevoia să punctez’, stilul meu vestimentar este unul destul de clean, înnobilat de croiuri simple, o prezență aproape sfidătoare de negru, alb, gri sau bej și doar câteva nuanțe de galben, verde sau albastru, pattern-uri de dungi (pe care LE ADOR) și DOAR materiale de calitate (aspect de la care NU fac rabat nici pentru cea mai frumoasă rochie din lume).
Când locuiam în Franța, am citit cartea scrisă de celebra Marie Kondo, Magia Ordinii, Senzaționala metodă japoneză de a-ți elibera și organiza casa, și am avut curiozitatea să testez una dintre cele mai importante teorii ale autoarei. Așa că am luat toate hainele și le-am așezat pe pat. Am pus înapoi în sertare sau pe umerașe strict acele haine care îmi ’spark joy’. Rezultatul? Am rămas cu 20% dintre hainele pe care le dețineam la acel moment. Asta în condițiile în care, înainte să ne mutam în Franța, mai renunțasem la destul de multe.
Fără nicio tentă de exagerare, trebuie să recunosc că am fost șocată de rezultatul micului meu experiment. Cum a fost posibil să mă încarc și la propriu, și la figurat cu atât de mult bagaj care nu îmi aducea niciun soi de bucurie?
La ce tip de haine am renunțat?
📌 Haine care nu îmi plăceau în mod deosebit, dar pe care le păstram pentru a fi purtate în casă (revin puțin mai târziu asupra acestui subiect)
📌 Haine care nu erau mărimea mea, dar știi și tu cum e: întotdeauna mai e loc de slăbit sau de îngrășat. NOT!
📌 Haine primite cadou, acesta fiind și singurul motiv pentru care mai ocupau loc în dulap
📌 Haine care îmi aminteau de anumite persoane sau momente din viața mea
📌 Haine deteriorate care mi-au plăcut cândva foarte mult și pe care nu mă înduram să le arunc / dau mai departe.
Ce tip de haine am păstrat?
📌 Jeanși – maximum 5 -6 perechi
📌 Pantaloni clasici – 3 perechi (o culoare deschisă și negru / bleumarin)
📌 Cămașă albă – 1 sau 2
📌 Rochii – 8 (cele mai multe le am pe negru – old habits die hard, ce să zic?)
📌 Sacou
📌 Geacă de piele – 2 (una clasică și una biker)
📌 Cardigane din lână și / sau cașmir (gri / maro, lungi, medii, scurte)
📌 Hanorac – 2 (unul gri și unul bleumarin)
📌 Pantaloni sport
📌 Jacheta lungă cu fir strălucitor – să sparkle la propriu
📌 Bluza sport galbena
📌 O ie brodată manual primită cadou de la mama când am împlinit 30 de ani
📌 Geacă de iarnă – 2
📌 Tricouri basic (pentru care am dezvoltat o adevărată obsesie)
📌 Pulovere din lână sau cașmir – 3
Hainele pe care le pun pe umerașe sunt organizate conform metodei lui Marie Kondo și anume de la cele mai deschise la cele mai închise.
Încălțămintea
nu a fost niciodată punctul meu forte. Nu sunt genul care se poate lăuda cu o colecție de pantofi, cu branduri renumite, etc. Port 35 și 36 la picior, drept care îmi găsesc destul de greu ceva care să îmi și vină, să îmi și placă. Nu port tocuri aproape deloc, ci doar balerini și pantofi sport, mai rar sandale.
Nici la partea de accesorii
nu sunt vreo colecționară împătimită. De-a lungul timpului, am trecut de la o extremă la alta: când eram precum o Chiara înzorzonată toată, când nu purtam nici măcar cercei.
‘Colecția’ mea de bijuterii constă în: două lănțișoare cu pandantive – pe care LE ADOR – unul de la Imalinz cu litera ‘R’ și unul de argint cu o fetiță; o pereche de cercei (pe care a primit-o, de fapt, Rita) și verigheta. Și, dacă intră cumva tot în această categorie, Apple Watch-ul pe care l-am achiziționat de curând și pe care, de asemenea, îl iubesc.
Ce tip de haine achiziționez?
📌 Blugi din material de calitate, cu talie înaltă. A fost nevoie să ajung la 30 de ani+ ca să înțeleg importanța calității materialului inclusiv la blugi și, desigur, și a croielii pe care o au. Acest tip de pantalon se încadrează cu succes în categoria de revelații vestimentare. Și totul s-a întâmplat după ce am probat o pereche de jeanși COS față de care am experimentat unul dintre cele mai autentice coup de foudre ever! Adică, fix perechea din poza de mai jos.
📌 Tricouri basic: albe, gri, negre, cu dungi. Le ADOR! În ultima vreme, am cumpărat doar de la COS pentru că îmi place materialul, dar și pentru că mi se pare că mi se potrivește stilul lor.
📌 Pulovere & cardigane din lână / cașmir. Dacă le îngrijești, sunt investiții pentru o viață. Nu sunt și nu am fost niciodată genul care să arunce cu banii, dar NU fac rabat la calitatea hainelor pe care le port. Am cardigane de la Massimo Dutti, Zara și pulovere H&M din colecțiile lor high quality, dar și unul cu aplicații cusute manual de la Zara.
📌 Rochii. O altă revelație vestimentară de-ale mele. Până acum maximum 5 ani, nici nu îndrăzneam să visez că mi-ar sta bine îmbrăcată în rochie. Mi s-a părut mereu că sunt mai degrabă genul băiețos. 🤷🏻♀️ Am rochii de la COS, Zara, Massimo Dutti. Cele mai multe sunt clasice (și NEGRE), dar 3 dintre ele ies din acest pattern: una este verde (o alegere destul de atipică pentru mine), una este embellished cu fir strălucitor (discret, but still, strălucitor) și cea de-a treia este cu destul de multă dantelă.
Am rochia (COS) de mai jos pe negru. Am purtat-o la botezul Ritei, la biserică.
📌 Mai am pe listă un trenci, obiect vestimentar care a intrat ani la rând în categoria NO WAY, it’s not for me până când am purtat unul împrumutat de la cumnata mea și mi-a plăcut la nebunie; o pălărie, un accesoriu despre care am avut aceeași părere ca cea legată de trenci; și poate că ar trebui să mai fac ceva achiziții în departamentele încălțăminte și genți.
Ce fac cu hainele pe care nu le mai port?
Le dau mai departe către persoane din familie sau unor prietene. Știu că acest obicei este (ÎNCĂ) tabu pentru multă lume care aduce argumente de tipul ‘nu e igienic’, ‘e rușinos’, ‘dacă iei haine de la altcineva înseamnă că nu ai bani să îți cumperi’, etc.
1. Hainele se spală, unele dintre ele chiar și la 60 de grade.
2. Cred că e cazul să încetăm să ne mai fie rușine la modul general. Atât timp cât nu îți faci rău ție sau altora, unde este marea rușine????
3. Nu, nu înseamnă deloc că nu îți permiți financiar să dai iama în online sau în magazine, ci doar că iei o decizie care te-ar ajuta nu doar să economisești niște bani, ci și să ai mai multă grijă de planeta asta și așa sufocată.
La ce obiceiuri ‘moștenite’ am reușit să renunt în ultima vreme?
1.Hainele de casă NU mai sunt doar simple haine de casă cu mici pete, ușor descusute sau deteriorate în orice alt mod, ci sunt haine pe care îmi place să le port și care îmi dau o stare de bine. Chiar și atunci când NU mă vede nimeni. Înainte de orice, TU ești cea care trebuie să te placi și să te simți bine în pielea ta!
2. NU mai păstrez haine pe care nu le mai port doar pentru că ‘nu se știe niciodată când ai nevoie de ele’. Ba da, ‘se cam știe’ atunci când ajungi să te cunoști suficient de bine încât să îți fie loud and clear că NU vei mai purta perechea aia de pantaloni nici măcar în casă.
Foto: Massimo Dutti, COS
