‘Ne naștem, trăim, murim. Tata zice că asta-i viață de câine. Are dreptate. De asta mă cheamă Basile. Eu zic că viața e totuși minunată. Singurul lucru mai bun ar fi să ne naștem toți în aceeași zi. Așa o să și murim toți în aceeași zi, și nimeni n-o să mai fie trist.’
Sunt cuvintele care încheie un film al cărui scop, așa cum l-am perceput eu, nu este să dezbine, să arate cu degetul, deși asta ne este la îndemână tuturor mai ales în aceste vremuri incerte și ingrate, ci mai degrabă să ne confirme că A FI OM nu a fost niciodată până acum atât de imperios necesar, că TOTUL VA FI BINE doar dacă devenim o ECHIPĂ dornică să rămână sănătoasă fizic, psihic și emoțional.
Absolut deloc întâmplător, titlul original al filmului este 8 Rue de L’Humanite. Umanitate, potrivit dexonline, înseamnă: 1. Sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, bunătate, omenie, umanitarism. 2. Totalitatea oamenilor; omenire (1). ♦ Colectivitate de oameni. – Din lat. humanitas, -atis, fr. humanité.
Stuck Together spune, așa cum reiese și din varianta în engleză a titlului, povestea unor familii dintr-un imobil parizian care sunt forțate de lockdown să își depășească fricile și propriile provocări generate de pandemia de coronavirus, dar mai ales să îi tolereze pe vecini, să le declare dragostea absolută, să îi ajute să devină mai buni într-o lume întoarsă pe dos.
Nu voi oferi spoilere, dar ce îți pot spune este că fiecare protagonist este inspirat din pattern-uri reale, ceea ce transformă acest film într-o invitație la introspecție. Nimeni nu este perfect, dar fiecare dintre noi poate adăuga câte o piesă pentru a ține unit acest puzzle uriaș numit VIAȚĂ pentru că, dincolo de alegeri și credințe personale, de nivel de cultură și educație, cu toții ne dorim să nu MURIM și să nu îi pierdem pe cei pe care îi iubim.
‘Eu zic că viața e totuși minunată.’ Tu nu?
Stuck Together poate fi urmărit pe Netflix.
Foto: imdb
Mai poți citi:
Dragoste în vremea coronavirusului