Floriana Baltagi, despre arta de a trăi frumos și în tihnă

Acesta este, și o spun cu toată sinceritatea, un interviu pe care l-am editat cu un nod în gât și cu gândul că port în suflet toată recunoștința din lume pentru că, prin activitatea mea, descopăr oameni ca intervievata mea de astăzi, Floriana Baltagi, owner Hemp Cloth.

Cred enorm de mult și de profund în acest act de a îmbrățișa o formă (oricare ar funcționa pentru fiecare) de a trăi frumos și (mai) în tihnă, de a trăi efectiv, nu doar de a exista sau de a supraviețui.

Mi s-a spus de câteva ori că "viața e o luptă", dar mă încăpățânez să simt contrariul. Desigur, ușor nu este pentru nimeni, cu toții avem câte un bagaj de cărat din copilărie, din relații, de la job, dar FERICIREA chiar ține mult și de ALEGERILE pe care le facem, de cum ne autoeducăm să privim lumea, să fim cu noi înșine și cu cei din jur, să iubim și, în fine, de ceea ce vrem să lăsăm în urma noastră.

Abia aștept să îmi spuneți, în comentarii, ce anume v-a inspirat cel mai tare din interviul de astăzi.

Floriana, laitmotivele universului tău sunt, cred eu: slow living, dragostea pentru natură, simplitatea sinonimă cu un bun gust și un bun simț pe care rar le mai întâlnim în zilele noastre. Cum ai ajuns să îmbrățișezi această artă de a trăi frumos?

Nu pot spune că trăiesc mereu în tihnă. În afara vacanțelor, am si eu listă cu multe activități zilnice, dar oricât de multe ar fi de făcut, am grijă să îmi fac timp și pentru preocupări pentru sufletul meu:

• fie că e vorba de o mâncare
• brodat haine
• filtuit
• cusut păpuși
• mers la piață
• plimbat în natură
• vopsit materiale
• decorat în casă
• mers la talcioc
• cârpit haine și multe altele.

Dacă eu nu sunt bine și nu am rezervorul plin, nu am de unde să ofer ceva bun mai departe. Iar cel mai mult mă încarcă când fac ceva cu mâinile.

Am fost un copil care și-a petrecut vacanțele la bunici printre flori, legume și animale, mereu cu mâinile în pământ, așadar, dragostea pentru natură și simplitate s-a înfiripat încă de pe atunci.

Eram adesea cu nasul în flori, îmi plăcea Paștele petrecut la pădure, drumul spre bunici când eram lipită cu nasul de geamul mașinii ca nu cumva să pierd priveliștea cu lacul pe lângă care treceam și eram fascinată până și de câmpurile unde mergeam cu mama mare cu oile la păscut.

Iubeam vacanțele la munte și mersul cu trenul când eram cu ochii doar la geam. Am văzut multe de atunci, dar toate aceste iubiri, în special pentru peisaje rurale, au rămas și acum cu mine.

Bunul gust e ceva destul de subiectiv, dar ce pot spune e că întotdeauna mi-a plăcut să fiu altfel, de mic copil căutam să mă îmbrac diferit, nu pentru a atrage atenția, ci pentru că pur și simplu așa simțeam.

Eram atrasă de modă și mergeam adesea prin târguri (sursa mea preferată încă de pe atunci pentru haine și acccesorii). Aveam cumva un ochi pentru a descoperi adevărate comori în mormane de haine.

Despre treaba asta cu pasiunea pentru frumos nu pot spune că a fost moștenită sau că am fost educată în spiritul acesta, ci cred că m-am născut cu ea și am cultivat-o singură, în timp.

Unul dintre lucrurile care mi-au rămas lipite de suflet de pe vremea când locuiam în Cognac se leagă de naturalețea francezilor de a transforma un obicei aparent banal (cumpăratul pâinii) într-un adevărat ritual menit să le bucure diminețile. Îmi poți povesti, te rog, despre ritualurile tale?

Ritualurile mele sunt dintre cele mai simple și se schimbă în funcție de sezon și de starea mea.

• De la băutul cafelei de dimineață împreună cu soțul meu
• La mersul la piață pentru de-ale gurii și musai flori de la bătrânelele care deja mă cunosc
• Apoi încercat norocul la două-trei SH-uri.

• La baia cu magneziu și lavandă
• O ușoară lectură cu o lumânare aprinsă și o cană de ceai
• O scurtă meditație

Nimic neobișnuit, dar eu le privesc ca pe un lux, și încerc să fiu cât se poate de prezentă și de recunoscătoare vieții pentru ele atunci când le practic.

Contul tău de Instagram este o pledoarie pentru preparate gastronomice ridicate la nivel de artă în ceea ce privește aspectul…și sunt destul de sigură că nici gustul nu este mai prejos. Ai fost întotdeauna pasionată de gătit și de mâncarea sănătoasă?

Mulțumesc pentru aprecieri!

Cred că cel mai mult a contat copilăria trăită cu mâncare gătită de la zero, sub ochii mei, în care cu toții participam:

• de la pusul arpagicului în pământ
• la udat cu gălețile curtea
• la culesul roșiilor și pregătirea bulionului
• jumulitul puilor, pârlitul lor și friptul pe grătar pe jarul de lângă țăst
• la dus porumb la moară și adus acasă mălai
• la mămăliga făcută săptămânal de mama, la micul dejun, și porționată cu o ață
• la măsuța de lemn la care făceam cu mama mare și sora mea colaci împletiți
• la turta unsă cu roșii și coaptă în țăst
• la tăiatul și pregătitul porcului, abia după ce ne puneau pe el și mâncam șorici
• la colastra de la vacă îndulcită cu zahăr
• la mulsul vacii
• la laptele proaspăt fiert și mâncat împreună cu tata mare, cu dumicați de pâine

• la bătaia pe caimac care se dădea după ce se fierbea și se răcea laptele
• închegatul lui și pregătitul iaurtului, cașului
• la plimbarea mea preferată în beci să aleg o bucată de telemea din saramură, când mereu rupeam un colțișor să văd pe care să o aleg
• la nenumăratatele jocuri de-a bucătăria când o rugam pe mama mare să îmi dea puțină făină să fac turte pentru păpuși și făceam picnic alături de copii, cu brânză din beci și roșii din grădină
• la ostropelul de pui al mamei mele, diminețile cu turte calde și ouă din cuibar, pâinea cu maia frământată în covata de lemn
• la coptul arderilor și vinetelor pentru zacuscă, la întinsul strugurilor, merelor și perelor pe ziar, în sală peste iarnă alături de plantele pentru ceai
• la mesele luate la câmp, după munci serioase
• la tocănițele de cartofi mâncate cu murături, lângă sobă
• la diminețile în care mâncam direct din tuci lapte cu mămăligă din ziua precedentă, rămasă pe margini, și câte și mai câte.

Nu existau scurtături, mâncarea se făcea sub ochii tăi și era mâncată cu poftă, recunoștință pentru pământ și munca depusă.

Când eram copil, stăteam mereu pe lângă mama să degust sau să o ajut la gătit, iar când rămâneam singură acasă îmi plăcea să gătesc împreună cu cea mai bună prietenă a mea.

Odată cu facultatea și mutarea în București, mi-am descoperit cu adevărat pasiunea pentru gătit și am experimentat mult, am urmărit programe culinare, am citit cărți.

Pe vremea când lucram în corporație, prin 2012, am început primul meu proiect personal, Flori de Mentă, cu dulciuri făcute de mine în special pentru evenimente, mese de dulciuri și torturi. A fost un proiect de suflet, mult iubit, la care am muncit enorm, cu satisfacții pe măsură, alături de soțul meu.

Ulterior, mi-am descoperit o pasiune și mai mare, așa că dulciurile au rămas doar pentru masa de acasă, la fel și plăcerea de a găti. Da, îmi place să gătesc mâncare de sezon, cât mai nutritivă, musai gustoasă, fără rețete, inspirată adesea de copilăria mea și de bucătăria rurală, cu multă recunoștință și iubire.

Unul dintre visurile mele este să îmi produc singură o parte din hrană și să duc mai departe puțin din tradițiile românești, acele tradiții trăite de către părinții și bunicii mei, prin ceea pun pe masă.

Și cu florile pare că ai o relație profundă. Ce aduc ele în viața ta, Floriana?

Pasiunea pentru flori cred că de la mama o am, mama care stă până și noaptea, în cel mai mare frig, să sape în grădina de flori. De mică eram fascinată de cât de frumoase erau florile după ploaie și le făceam fotografii când am pus mâna pe un aparat foto.

De abia așteptam primăvara să iasă ghioceii, narcisele, brebenii în pădure. Și primele lalele erau atât de iubite, nu mai zic de parfumul de regina nopții în serile de vară.

Duminica, când ne întorceam de la țară la oraș, îmi culegeam flori pentru camera mea. Visul ăsta mi-a rămas în minte și sper ca anul ăsta să am luxul de a avea mereu flori proaspete din grădina mea peste tot în casă.

Și nu doar florile îmi plac, orice rămurele, uscăciuni de pe marginea drumului la care nu se uită nimeni, mie îmi atrag atenția și nu de puține ori le aduc acasă.

De curând, am descoperit o mare plăcere din a face ghirlande din conifere, coronițe inclusiv, doar cu câteva crengi, și simt că mi s-a deschis un nou univers.

Însă până îmi voi crește singură florile, ador să merg la piață după flori de sezon unde pot să găsesc florile copilăriei mele.

Marie Kondo, autoarea bestseller-ului Magia Ordinii, spune că Viața adevărată începe după ce ți-ai pus în ordine casa. Cum este în viziunea ta această afirmație?

M-ai prins cu întrebarea asta. Vlad, soțul meu, sigur e fericit cu ea, chiar de dimineață aveam o discuție despre numărul de tigăi de cupru pe care le am și pe care le mai vreau. :))

Zice foarte bine Marie, am rezonat cu majoritatea mesajelor transmise în cartea ei, care m-a prins cu adevărat, și am intrat în febra organizării casei pe parcursul cărții.

Însă făcea ea acolo o mențiune în carte despre colecționari, pe care îi încadra ca o excepție în privința numărului de obiecte pe care le pot deține. Astfel, am decis să mă consider și eu colecționară de ceramică, țesături vechi și aș mai trece câteva pe listă. :))

Oricât aș încerca, minimalismul nu e de mine. Văd artă și mult frumos în multe obiecte, în special vechi, și sunt fericită să le folosesc și câteodată doar să le privesc.

Pe cât posibil, orice obiect pe care îl dețin, dacă există o variantă a lui frumoasă, eu în acea variantă îmi doresc să îl am și vreau să fiu înconjurată de mult frumos. Încă nu am ajuns în punctul în care să îmi găsesc fericirea doar in interiorul meu, dar mă bucur măcar că pot să mi-o găsesc prin talciocuri.

Multe, utile, frumoase, de calitate și musai organizate, ăsta e motto-ul meu. :)

Ești fondatoarea brandului Hemp. Cum a prins aripi ideea de a avea propriul business cu haine, ce valori îmbrățișează veștimentele create de tine?

Dragostea mea pentru modă e veche, încă din copilărie căutam să mă îmbrac diferit, aveam un ochi pentru materiale de calitate, răsfoiam cu însetare revistele Neckermann și făceam combinații care întorceau privirile.

Din primele burse obținute la facultate, țin minte că mi-am luat niște cizme pe care și acum le iubesc, din piele întoarsă, peste genunchi, de la Stefanel. Abia după câțiva ani, am aflat că în facultate porecla mea era Fashion TV. :))

Apoi, a urmat perioada Flori de Mentă și stilul meu s-a schimbat, am renunțat ușor-ușor la fast fashion și am început să îmi fac la o doamnă croitoreasă rochii din in și pânză topită, cum nu găseam în niciun magazin, pe cât de simple, pe atât de confortabile, încât nu am mai ieșit din ele.

Odată cu apariția copiilor, creativitatea mea s-a dezvoltat tot mai mult pe partea aceasta, iar majoritatea hainelor copiilor erau gândite de mine și făcute de aceeași doamnă croitoreasă.

Lucrurile au escaladat rapid, am început să învăț să vopsesc materiale, să croiesc după tipare ușoare și să cos la mașină. Eram adesea întrebată despre hainele noastre, dar nici prin cap nu îmi trecea că aș putea face un business din asta. Eu aveam Flori de Mentă și urma să îmi fac propriul laborator în subsolul casei pe care urma să o construim.

Până într-o noapte (mie noaptea îmi vin cele mai bune idei :)) ), când de nicăieri, mi-a venit ideea de a face haine și pentru alți copii, ceva mic, postat pe Instagram, fără stocuri, riscuri sau investiții prea mari, asta până îmi dau seama dacă ar merge.

Nu se punea problema să renunț la Flori de Mentă (eram naivă să cred că le pot face pe toate). Și până dimineața avem deja făcut planul în minte, îmi anunțam chiar si câțiva prieteni foarte apropiați de revelația mea și, fără niciun plan de afaceri sau un buget pentru asta, la prima oră am început să îmi caut o doamnă croitoreasă (asta sunt eu când mă entuziasmez).

Totul se întâmpla în toamna de dinaintea pandemiei, iar în primăvară, am făcut lansarea alături de prietenele mele care m-au ajutat enorm.

Emoții am avut cum nu am avut în viața mea, dar ce ar fi viața asta fără emoții?

Brandul a crescut neașteptat de repede, organic, frumos, exact așa cum am visat și asta în mare parte datorită comunității extraordinare pe care o am și căreia îi sunt recunoscătoare.

M-am lăsat condusă de intuiție, nu am făcut compromisuri și când am simțit, am făcut trecerea și către haine pentru adulți, deși nu făcea parte din planul inițial făcut de mine în acea noapte. :))

Pentru Hemp, creez piese vestimentare pe care familia noastră le-ar purta oricum și oricând, probabil de asta s-a integrat ca un al treilea copil în viața noastră și este parte din noi, din pasiunile noastre, din copilăria noastră și din cea pe care ne dorim să le-o oferim copiilor.

Pot spune că e un stil de viață, nu sunt doar haine.

În procesul de creație, nu urmăresc trenduri, ci mă uit în natură, în cărțile copiilor, la iile pe care le am de la bunica mea și în general la portul românesc, pe cărți poștale de odinioară și la multe filme vechi.

Îmi doresc să fie haine care să aibă un farmec peste ani și ani, și să fie purtate de multe generații, inclusiv peticite dacă este nevoie. Haine care să fie murdărite, iubite, care să îmbătrânească frumos, iar peste ani și ani, când revezi fotografii cu tine și copiii tăi să te facă să zâmbești.

Pentru mine, este un lux să știu că hainele Hemp sunt făcute responsabil, fără a face un rău suplimentar planetei, de către oameni talentați, fericiți cu ceea ce fac.

Ce femei te inspiră?

Mama, pentru bunătatea ei.

Prietenele mele, creatoare de frumos:

• Alina, The Shed, The Wedding House
• Monica, Deers Photos, Mo Candles
• Valentina, Atelier Interesart
• Carmen Goldenberg, pentru că nu am văzut vreodată femeie mai stilată, mai autentică și mai pe gustul meu ca ea.

Am desigur și multe alte femei în lumea virtuală care mă inspiră teribil, de la care am învățat multe și care mi-au făcut viața mai frumoasă, dar aici lista este una foarte lungă.

Obișnuiesc însă, pe contul meu de Instagram, să împărtășesc din când în când aceste surse de inspirație atât de valoroase pentru mine.

Ai doi copii, alături de care tu și soțul tău călătoriți mult. Cum crezi tu, Floriana, că îi modelează pe copii expunerea la alte culturi?

Pentru noi, vacanțele au fost mereu un prilej de bucurie și ne-am dorit să împărtășim această bucurie și cu copiii.

Privim vacanțele cu copiii ca terapie, cunoaștere, explorare, conectare la noi, la familie, la natură, la alte culturi. Căutăm autenticul în fiecare vacanță, locurile neexplorate, experiențe nemaitrăite, mâncarea și tradițiile locului.

Copiii învață liberi, fără constrângeri, concurență și la fel și noi alături de ei.

Pe lângă tot ce le aduce lor bun, atât eu cât și soțul meu nu ne mai vedem călătorind fără ei. Și asta nu pentru că ne-ar fi teamă să îi lăsăm cu bunicii lor, ci pentru că orice vacanță e mai frumoasă când suntem cu toții împreună.

Posibil să avem parte în viitor de câte o escapadă în cuplu de două-trei zile, cred că poate fi o bună terapie de cuplu, dar vacanțele lungi, pentru noi, au mai mult farmec când suntem alături de copii.

Sigur, nu spune nimeni că sunt ușoare, avem parte și de peripeții, tantrumuri, iar la final de zi suntem extenuați, dar oricând am mai prelungi vacanța măcar cu o zi.

Și dacă tot am amintit despre copiii tăi, spune-mi, te rog, ce înseamnă pentru ei trăitul la țară, cu bucurii și emoții atât de simple, dar în același timp de neprețuit?

Cred că nu există copilărie mai frumoasă decât cea trăită în tihnă la țară, desculț, prin bălți, cu mâinile în țărână, printre păsări și animale, și mereu cu câte ceva de mâncat direct din grădină.

Îi simt pe Ivan și pe Aida cum savurează fiecare zi petrecută la țară, la bunici.

M-am visat deseori cu o gospodărie departe de oraș, la munte, crescând legume și fructe, cu găini libere în grădină, 2-3 căprițe. Nu am renunțat la acest vis și chiar un mic bread&breakfast peste câțiva ani poate vom avea.

Însă momentan, am ales să ne continuăm viața la oraș, dar să ne conectăm adesea la natură, fie în grădina pe care plănuiesc să o cresc implicându-i și pe copii, fie prin ieșiri în parc, vacanțe, evadări la țară, la bunici.

Care sunt, în opinia ta, acele valori pe care este musai să le transmitem mai departe copiilor noștri?

• Iubirea
• Recunoștința
• Adevărul
• Simplitatea
• Smerenia
• Bunătatea
• Compasiunea
• Frumosul

Sunt câteva dintre valorile pe care încercăm să le exersăm în familie (inclusiv noi, adulții, pentru că de la noi pornește totul) în viața de zi cu zi.

Atâta timp cât noi nu vom îmbrățișa aceste valori din tot sufletul nostru, oricât le-am vorbi și citi despre ele, mesajul nu va fi suficient de puternic pentru a avea ecou în copii.

Cred cu tărie că puterea exemplului este cea mai importantă și am încredere și speranță că ce vor vedea acasă va fi mereu cu ei.

Ne străduim să le oferim o calitate a vieții, care nu înseamnă musai o viață scumpă. De multe ori

• hrana simplă din piață/din grădina bunicilor
• haine, cărți și jucării din materiale naturale, deja iubite de alți copii
• creativitatea de a da o altă viață lucrurilor uitate
• o casă cu materiale naturale, culori care să liniștească
• arta copiilor pe pereți

pot să ofere o calitate extraordinară și la îndemână și toate acestea dezvoltă frumusețea și simplitatea din ei.

Rugăciunea (Zicerea) înainte de masă, cu lumânarea aprinsă, este un exercițiu pentru recunoștință deja mult iubit în familia noastră.

Felul în care încercăm să ne educăm copiii se bazează pe multă iubire, respect și empatie din partea noastră, dar cu limite și reguli clare în privința lucrurilor cu adevărat importante și totodată un efort mare pentru a rezista plânsetelor lor când vor să dărâme aceste reguli.

Câteodată, ne iese, câteodată, nu.

Joaca liberă este foarte importantă și ea. Încercăm să nu umplem programul copiilor cu prea multe activități astfel încât să aibă parte de libertate de explorare, joc nestructurat, în care își dezvoltă creativitatea, învață despre negociere, acceptare, respingere, colaborare, prietenie.

Ne dorim să savureze copilăria și să nu se grăbească de teamă că vor rămâne în urmă, ci să își urmeze propriul ritm.

Educația Waldorf, la grădiniță și acasă, completează felul în care ne dorim să îi creștem. Simțim că ni se potrivește perfect nouă ca familie, ne ajută să ne cultivăm inteligența emoțională, ne oferă hrană interioară, ne dezvoltă creativitatea și ne ține conectați la natură.

Vorbesc la plural pentru că se aplică și nouă, părinților. Sărbătorile din lumea Waldorf, pe care le-am adoptat inclusiv acasă, sunt un prilej de a practica recunoștința, de a ne deschide către comunitate, iar cea mai frumoasă parte este pregătirea pentru sărbători, fie că facem lampioane, coacem ceva bun, împletim coronițe, filtuim figurine pentru masa anotimpurilor, facem teatru de masă, citim povești și cântăm.

Bineînțeles că în toate aceste intenții frumoase nu sunt puține situațiile în care cedăm, în care în loc de o masă de legume îndelung pregătită ajung să mănânce pâine cu caș, în care casa e întoarsă pe dos, în care oferim recompense deși știm că nu ajută, în care pentru un moment de liniște ajungem la desene.

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Mi-ar plăcea să spun că fericirea este în mine și că nu o caut in exterior, dar adevarul este că fericirea mi-o găsesc atât în mine, dar și

• în familia mea
• într-o lumânare aprinsă la fiecare masă
• în orice lucru creativ pe care îl fac cu mâinile
• în fotografii frumoase
• în flori proaspete în casă
• în mersul la piață, la talcioc
• într-o lumină frumoasă
• într-o drumeție
• într-o plimbare primăvara pe străzile Bucureștiului
• într-un așternut de pat proaspăt spălat
• în cafeaua de dimineață
• în gogoșile calde ale mamei mele

• în întinsul rufelor la soare
• în cititul unei cărți în hamac respirând aer de munte
• în aranjatul unei mese afară cu munții care sa ne fie martori
• în focul care arde în sobă
• în prietenele mele

• în pastele bolognese făcute în casă, de la zero, de către soțul meu
• în culoarea frunzelor toamna
• în decorarea casei
• în gătitul în natură
• în culesul florilor din grădină
• în traiul în tihnă
• în faptul că scriu acum aceste rânduri.

Foto: arhiva personală a Florianei