15 aprilie 2017. Este ziua în care ne-am aventurat în ceea ce s-a dovedit a fi una dintre cele mai tari experiențe pe care le-am avut până acum. Nu știam foarte bine la ce să ne așteptăm, de fapt cred că ăsta a fost norocul nostru, că nu am avut nicio așteptare.

Pentru prima dată, nu am făcut liste, nu am setat priorități, ne-am asumat pe deplin renunțarea la niște joburi faine și tot pentru întâia oară, ne-am bucurat de inconștiența de a schimba niște planuri serioase cu o perioadă incertă, dar extrem de fericită.

Destinația noastră a fost Cognac, un orășel din S-V Franței, liniștit și cochet. Aveam deja acolo prieteni francezi (mai fusesem în vacanță de două ori), deci tranziția a fost destul de ușoară pentru că am avut sprijin din prima clipă.

Cognac este regiunea unde se produce băutura cu același nume. De altfel, odată ce părăsești orășelul, peisajul este înnobilat de frumusețea verdelui crud al frunzelor de viță de vie care contrastează armonios cu nuanța pământului.

Mai jos, despre lecțiile pe care le-am învățat, despre cele pe care le știam deja, dar pe care le uitasem și despre cum un an sabatic te ajută să trăiești, nu doar să exiști.

Oamenii

În cazul nostru, a fost nevoie de un strop de nebunie din partea soțului meu care a bătut la ușă unor români (pe care nu îi cunoșteam) și de bunătatea unor oameni (și dramul lor de nebunie), care ne-au primit în casa lor de parcă am fi fost vechi prieteni. Câteva luni mai târziu, petreceam împreună sărbătorile de iarnă. Anul acesta, la începutul lunii mai, le vom boteza băiețelul cel mic.

Prima învățătură a experienței noastre în Franța: oamenii care intră în viața ta reprezintă unul dintre marile câștiguri ale trăitului abroad.

La boulangerie

Francezii încă merg să ia pâine și alte câteva alimente cu un coș de răchită în mână. Poate părea banal, însă eu am tradus acest gest printr-o relaxare firească, printr-o tradiție nobilă care dăinuie și azi.

Și chiar cred că despre asta este viața, despre a transforma obiceiuri banale în ritualuri care să îți bucure sufletul. De două ori pe săptămână, mă răsfățam cu o plimbare pe jos de acasă până la boulangeria preferată. Nu aveam coș de răchită, dar îmi cumpăram Vogue. Tot un soi de tradiție :).

Lecția cu numărul doi: găsește-ți bucuria (și) în lucrurile simple.

Bon Appétit!

O prietenă dragă îmi spunea că masa este inima unei case, pentru că ea aduce oamenii împreună. Deloc întâmplător, este și obiectul meu preferat, din același motiv.

Vizitele la prietenii francezi se transformau în adevărate momente culinaro-artistice: cu masa desprinsă parcă din paginile unei reviste deco (fiecare tacâm așezat la locul lui, pahare având destinații diferite, nimic în plus sau ceva necesar în minus), preparate culinare desăvârșite (prietenii noștri bărbați sunt niște chefi iscusiți și pasionați), povestit în tihnă într-o combinație haioasă de franceză și engleză.

În același orășel, o altă masă aduna oameni în jurul ei, de această dată într-o atmosferă ceva mai familiară (și mai gălăgioasă), cu mâncăruri tradiționale românești, cu rasete puternice și sentimentul că e bine să fii și printre ai tăi.

Cea de-a treia lecție: ora mesei se întâmplă, se simte, se savurează. Iar oamenii sunt relaxați, bucuroși, prezenți, recunoscători. Și asta mi s-a părut minunat!

Jardin Public

Jardin Public a fost oaza mea de liniște și frumos. Întins pe o suprafață de șapte hectare, parcul este casa mai multor specii de păsări, pești și animale domestice. La Mairie (Primăria) este așezată pe o colină, de unde poți admira florile atent îngrijite, grotele și micile cascade, copacii bătrâni (unii dintre ei aduși din alte colțuri ale lumii) și pajiștea tunsă periodic.

Când vremea permite, spațiile verzi devin loc de socializare pentru grupuri de tineri, în timp ce părinții se relaxează pe iarbă, iar copiii se bucură la spațiul de joacă sau se plimbă cu bicicletele.

Stăteam deseori cu Rona câte o oră și jumătate privind forfota din jurul nostru, zâmbind când vreun copil se apropia de ea pentru a o mângaia, în timp ce părintele nu părea deloc îngrijorat că un câine de talie mare i-ar putea răni copilul. Cu siguranță nu era vorba de nepăsare sau inconștiență, ci de aceeași relaxare omniprezentă în rândul francezilor.

Parcul găzduiește și un mic amfiteatru, unde se desfășoară spectacole în aer liber, iar la una dintre intrări se află Muzeul de Arta și Istorie. Foarte aproape de o altă intrare se află și teatrul.

În weekend-urile călduroase de vară, dimineața foarte devreme, liniștea din parc este sunetul perfect pentru sesiuni de yoga și meditație. Seara, peste Jardin Public se lasă apusuri pictate parcă, în vreme ce soarele coboară în spatele copacilor bătrâni.

Lecția cu numărul patru: petrece cât mai mult timp în natură.

Oceanul, vara, iarna, oricând

Nu am fost niciodată genul de persoană care să iubească marea, probabil și pentru că nu știu să înot. În Franța, însă, am descoperit că o plimbare pe plajă în mijlocul iernii este remediul perfect pentru o minte limpede, că îmi place să admir casele cu aer mediteranean, un stil ușor opulent și cu proprietari indecent de relaxați care își savurează prânzul pe terasa cu vedere către ocean (vara, desigur), dar și că nu e deloc rău să deții o ambarcațiune care să te ducă în largul albastru, în weekend-urile leneșe de vară.

Tot amalgamul asta reușea să îmi creeze o senzație de libertate și de liniște pe care nu am simțit-o niciodată la noi, la mare (poate și din cauza aglomerației, a mizeriei și a kitsch-ului atât de prezente la noi).

În timpul verii, ne aventuram pe plaje sălbatice, pentru că ne doream să se bucure de ocean și Rona. Nu a trecut însă prea mult timp până am aflat amuzați că nu eram singurii care profitau de lipsa regulilor pe o plajă neamenajată, ci și nudiștii.

Când am povestit acasă despre cum am făcut plaja printre câteva zeci de nudiști, am fost intrebată dacă nu mi s-a părut cel puțin ciudat sau dacă nu m-am simțit inconfortabil. Singurul sentiment pe care l-am avut a fost, din nou, cel de libertate. Nu doar a mea, ci a unor oameni lipsiți de prejudecăți care se simt bine (sau nu) în pielea lor, dar care afișează tipicul je m’en fiche-ism în raport cu părerile altora. Și în fond, de ce mi s-ar fi părut ciudat? Erau pe plajă, nu traversau vreo intersecție aglomerată din centrul Parisului.

Învățătura cu numărul cinci: nu judeca ceea ce nu poți înțelege. De fapt, încearcă să renunți pe cât posibil la obiceiul ăsta nociv.

Bordeaux, mon amour

E unul dintre orașele mele preferate! Are fix acel je ne sais quoi în fața căruia nu poți rămâne indiferent. Îți recomand să îl vizitezi vara când este îmbrăcat în straie verzi. Tot în anotimpul cald te poți bucura și de spectaculoasa Miroir D’eau, o atracție aparte pentru turiști.

Știu că am privit totul prin ochii unui străin și că poate trăitul efectiv acolo nu este la fel de fascinant pe cât l-am perceput eu, dar mi-au rămas lipite de suflet imaginile cu oameni care făceau jogging ignorând cu o lejeritate firească forfota din jurul lor, cu alții care se bucurau în tihnă de prânz la terase sau în restaurante, fie că erau în ziua lor liberă sau, îmbrăcați la costume și rochii, profitau de pauza de masă. Toți, absolut toți aveau o mină relaxată, râdeau, se simțeau bine.

Savurau fiecare bucățică de mâncare, fiecare înghițitură de vin, nu puneau mâna pe telefoane, ci erau prezenți atunci și acolo. Și iarăși mi s-a părut minunat!

Lecția șase: călătorește, descoperă, învață.

Un oraș ca Bordeaux are și minusurile lui: este extrem de aglomerat în timpul verii, oamenii străzii sunt deranjant de vizibili, iar unii dintre ei se droghează în plină zi, pe trotuarul din fața magazinelor cu haine scumpe în vitrine, este destul de multă mizerie și miroase puternic a urină în prea multe locuri.

Castelele


Tot din categoria the perks of living in Cognac fac parte și castelele. Noi am descoperit două dintre ele aflate la o distanță de aproximativ o oră și jumătate, respectiv trei ore de Cognac. În zona în care am locuit noi, există castele tip muzeu deschise publicului, altele sunt reședințe private, dar care permit accesul doritorilor, castele de a căror frumusețe se bucură exclusiv proprietarii lor și altele în care îți poți organiza nunta sau în care poți dormi la propriu ca o regină.

Cea de-a șaptea lecție: găsește întotdeauna loc în viața ta pentru lucruri frumoase.

Talmont-sur-Gironde


Talmont-sur-Gironde este un alt loc de suflet al meu. Îți recomand să îl vizitezi doar vara pentru a te bucura de peisajul idilic și pentru a savura în tihnă cele mai gustoase preparate cu fructe de mare. Tot aici am mâncat și cele mai delicioase clătite cu Nutella, și am fost priviți cu suspiciune când am plătit cash cu o hârtie de 100 euro. S-a lăsat cu chemat managerul căruia a trebuit să îi explicăm că venim din România, unde bancnotele se folosesc în aceeași măsură ca plata cu cardul (în Franța, cardul și carnetele de cecuri sunt utilizate cel mai adesea, în detrimentul banilor cash).

Și, da, Talmont-sur-Gironde este fără doar și poate un orășel instagramabil.

La Rochelle


M-a fascinat de prima dată când am ajuns aici (cu două veri înainte să ne mutăm). Era o dimineață de sâmbătă aglomerată până la refuz (am parcat la o distanță de jumătate de oră de mers pe jos de piață), dar pentru prima dată m-a bucurat haosul ăla care era cumva plăcut.

Hala interioară este spațioasă și plinăăăă cu fructe de mare, pește, brânzeturi. Este înconjurată de mici prăvălii unde poți mânca creveți delicioși, melci, stridii (nope, nu îmi plac), midii, dar și bugeri și cartofi prăjiți.

În tot vacarmul ăla, la ora 11, vedeai oameni la terase care afișau o nonșalanță dezarmantă, te fascinau cu atitudinea lor aparent je m’en fiche-istă, îți răsfățau văzul cu ținutele lor scumpe, dar purtate relaxat și fără intenția de a epata, se simțeau bine în momentul ăla prezent.

Învățătura cu numărul opt: mănâncă puțin și bun. Când îți hrănesti corpul, ai grijă să îți hrănesti și sufletul.

Apusuri


În Cognac, m-am bucurat de cele mai frumoase apusuri. Genul de apus care te lasă cu gura cascată la propriu, îți umezește obrajii și pentru care devii recunoscător până dincolo de cuvinte.

Lecția cu numărul nouă: privește cerul!

Vizitele la hypermarket


Banala (uneori, chiar enervanta) vizită la hypermarket se transforma de multe ori într-un pelerinaj în țara brânzeturilor, a felurilor diverse de pâine și a fructelor de mare. Niciodată nu am iubit așa de tare mersul la cumpărături! În plus, era o ocazie numai bună să mai învățăm niște cuvinte noi în franceză :D.

Citește din nou lecția cu numărul doi.

Cursurile de franceză


Am fost întotdeauna fascinată de diversitate, iar când m-am trezit la cursurile de franceză înconjurată de două africance, o unguroaică, o mexicancă și două tinere din Armenia, mi s-a părut că sunt în locul potrivit.

Acolo am aflat că în limba armeană substantivul nu are mai multe genuri (masculin, feminin, neutru) și că tot ei stau bine la capitolul birocrație (aviz românilor și francezilor), m-au amuzat teribil colegele care nu înțelegeau de ce e așa simplu pentru mine să învăț franceza și m-am crucit când am văzut copiii care își aruncau ghiozdanele într-o grămadă multicoloră, în mijlocul curții, fără să aibă grija lor.

Profesoara de franceză, o doamnă la vreo 50 de ani, era (mă rog, este) înzestrată cu darul de a-și practica meseria cu drag și pricepere, era o femeie caldă și zâmbitoare și – cel mai important – vorbitoare de limba engleză.

Cea de-a zecea învățătură: respectă-i pe cei diferiți de tine. S-ar putea să te surprindă câte poți învăța de la ei.

Rita


Ne doream să devenim părinți de mulți ani, însă de fiecare dată când ne gândeam la asta mai serios găseam scuze și piedici. Dar când reușești să te așezi mai bine în tine, să trăiești în tihnă și să te bucuri, dar mai ales să fii recunoscător, lucrurile se întâmplă în favoarea ta. Am descoperit-o pe propria piele într-o dimineață de septembrie când am aflat că sunt însărcinată.

Lecția cu numărul 11: fii un om bun!

Despre experiențele mai puțin plăcute voi scrie foarte pe scurt. Nu pentru că așa dă bine, ci pentru că de cele rele cred că suntem sătui toți. Așadar, foarte pe scurt, am fost dezamăgită de:

Birocrație (te îngropi în hârtii până la gât), funcționarii publici (foarte mulți dintre ei sunt incompetenți, dar măcar sunt politicoși), oamenii care nu strâng rahatul câinelui de pe stradă, casele vechi (extrem de frumoase, într-adevăr, dar neizolate, cu două-trei șeminee, foarte frumoase, dar nefuncționale din motive de zgârcenie), iarăși birocrația (pentru a închiria o casă, este nevoie să ai un cont deschis la o bancă locală, însă pentru a-ți deschide un cont este obligatoriu să prezinți dovada unei adrese fizice, apropierea de ocean are și dezavantaje (umiditate excesivă) și o vreme mult prea îndelungată cu nori pe cer și ploi sâcâitoare.

Nu aș vrea să închei articolul fără să spun că nebunia unui an sabatic merită simțită de fiecare dintre noi. Și atunci când există cineva care îți înșiră n motive pentru care nu ar trebui să te aventurezi, că viața e făcută doar ca să bifezi niște puncte impuse de societate, răspunde-i frumos, dar ferm:

Not everyone will understand your journey. That’s fine. It’s not their journey to make sense of. It’s yours.

Pentru mai multe povești despre oameni inspiraționali și locuri faine, despre mine, mă poți urmări și pe Instagram.