Ioana Buru, despre fotografii cu lumină

Când am gândit categoria Inspiring People pentru blog, i-am atribuit câteva caracteristici: entuziasm, creativitate, fericire, echilibru, căldură și încurajare. Exact ce exprimă femeile pe care le admir și care mă inspiră, deci și intervievata mea de astăzi.

Ioana Buru este genul de om care luminează încăperea în care intră (așa cum am mai spus și într-un alt articol) și, Doamne, câtă nevoie avem de astfel de oameni în viețile noastre.

Apoi, nu este doar o fotografă talentată din punct de vedere tehnic (așa cum mulți sunt), ci și un profesionist care, din punctul meu de vedere, îmbrățișează niște atuuri esențiale pentru această meserie: surprinde - și transmite - povestea, emoția, lumina din fiecare persoană pe care o fotografiază. Și reușește asta prin intermediul unor cadre foto de un bun gust, o estetică, o delicatețe fără cusur.

Te invit, așadar, să te delectezi cu un interviu cu multă "lumină", în speranța că, la finalul ultimului rând, te vei gândi deja când să îți programezi prima ședință foto realizată de Buru.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Desene cu lumina (@deseneculumina)

Cum a început love affair-ul tău cu fotografia? Care a fost scânteia care te-a provocat să te îndrăgostești iremediabil de acest domeniu?

Totul a început prin 2008-2009, dacă îmi amintesc bine, pe vremea când lucram în publicitate. Făcusem, de puțină vreme, o schimbare la 360 de grade în plan profesional, din turism am aterizat în publicitate fără să știu cu ce se mănâncă.

Știam că îmi place mai mult aria asta creativă, eram o visătoare, îndrăgostită de frumos. Șefa mea din agenție m-a înscris la un curs de fotografie și mi-a cumpărat primul aparat foto DSLR. A văzut că am potențial în această direcție și mi-a dat aripi să învăț mai multe.

Am urmat cursul RGB Photography de începători (în urma căruia am primit diplomă de fotograf acreditată de Ministerul Muncii) și m-a prins foarte tare, pentru că pe lângă partea teoretică și tehnică, avea și o zonă practică: ne dădeau teme diverse care ne puneau imaginația la încercare (spre exemplu: „mere cusute”), iar asta m-a ajutat să vad lumea din unghiuri diferite.

Mergeam pe jos mereu cu aparatul la gât și vedeam cadre la orice colț de stradă. La puțin timp după absolvirea cursului, îmi făceam și primul meu blog foto. Iar la aniversarea de 30 de ani, am avut prima mea expoziție foto. Nu am să uit niciodată câtă lume a venit acolo să mă susțină.

Buru, fotografiată de Felicia Simion

Contul de instagram unde postezi fotografii din cadrul shooting-urilor pe care le realizezi se numește Desene cu lumină. De ce ai ales această denumire, Ioana?

Desene cu lumină s-a "născut" în 2010, are drag de culori, de lumină, de oameni și povești frumoase.

Numele a venit foarte firesc din cuvântul fotografie, cu origini grecești: “graphis= a scrie” și “phos=lumină”, traducându-se astfel în a “scrie cu lumină”. Lumina se regăsește în toate fotografiile mele, care sunt foarte naturale și editate discret.

Foto: Desene cu lumină

Zona în care activez este destul de vastă, nu m-am specializat pe ceva anume ca alți fotografi nișați, pentru că mi-a plăcut întodeauna să experimentez, să învăț lucruri noi. De când am devenit mămică acum 4 ani, pot spune că 70% dintre proiectele pe care le fac sunt în zona de sesiuni foto de familie și evenimente (botezuri, aniversări copii, cununii). A venit firesc cumva, în plus, ador copiii.

Cealaltă parte de 30% include: fotografie de portret, proiecte de lifestyle, corporate/business, produs, mâncare și imobiliare. De fiecare dată când mă aflu în spatele camerei foto, caut să spun o poveste, să transmit o emoție, o stare și mă implic 101%.

Dacă ar trebui să descriu contul de instagram - și, deci, fotografiile realizate de tine - în trei cuvinte, acestea ar fi: căldură, emoție, pasteluri. “Semnătura” ta stă sub semnul celor trei atribute, Ioana?

Ai descris perfect. Pe lângă cele trei atribute menționate deja de tine, aș mai adăuga povești și lumina despre care vorbeam mai sus.

Foto: Desene cu lumină

Nu am putut rămâne indiferentă la colaborarea dintre tine și Lali Wear. Cum au prins aripi minunatele ținute semnate Lali Wear în decorurile ședințelor tale foto?

Acum câțiva ani, cred că Alexandra avea cam 1 anișor, Anca Blaj, fondatoarea Lali Wear, mi-a lăsat un mesaj pe contul de Instagram în care dorea să îmi trimită o rochiță draguță pentru ea. A fost dragoste la prima vedere, și m-a cucerit materialul, pânza topită, care se așeza atât de bine.

La ceva vreme după, brandul a început să lanseze seturile Mamă și fiică/fiu, și mi-a propus să realizez eu fotografiile pentru site și social media, deși eram la distanță, ea în Onești și eu în București.

Începuse pandemia și țin minte că eram însărcinată cu Teo când am început să facem fotografiile pentru noua colecție, care implica și haine de damă abia lansate. Modele mi-au fost atunci sora mea și Alexandra.

Apoi, colaborarea a continuat firesc, am început proiectele dedicate: mini sesiunile foto Mommy & Me din luna femeii și cele de Crăciun, în care am gândit concepte speciale și i-am propus Ancăi să asigure ținutele mămicilor și copiilor pentru sesiuni. A fost un real succes, iar hăinuțele au fost foarte apreciate, multe mămici abia le descopereau atunci.

Am crescut practic împreună tare frumos și sunt convinsă că vor urma și alte proiecte minunate pe viitor. Anca e un om tare fain și foarte deschis, pune mult suflet în orice face, și eu la fel, deci ne asemănăm foarte mult.

Unde îți găsești sursele de inspirație?

Sunt îndrăgostită de viață, de tot ce ne înconjoară, lumea este făcută din detalii, ține numai de noi să le observăm. Văd frumosul în orice, am fost mereu o visătoare...

De pe Instagram și Pinterest mă încarc mereu cu frumos, mă relaxează să privesc fotografii, urmăresc branduri locale, mămici inspiraționale, fotografi din diverse domenii care mă inspiră.

Ce înseamnă pentru tine un cadru foto reușit?

Dacă prin imaginea respectivă am reușit să transmit o emoție și să spun o poveste, atunci mă consider mulțumită. Tehnic, oricine poate realiza o fotografie bună/corectă, dar contează mai mult ce transmite imaginea respectivă.

Aveam colegi la cursul foto care veneau cu aparate vechi lipite cu scotch și scoteau fotografii senzaționale. Nu numai aparatura contează, deci, ci și ochiul din spatele camerei.

Foto: Desene cu lumină

Este o continuă dezbatere despre pozele prelucrate excesiv. Care sunt, din punctul tău de vedere, do’s and dont’s atunci când prelucrezi o fotografie?

Mă ghidez pe principiul „less is more”, atât în fotografie, cât și în viață, unde am adoptat un stil minimalist. Fiecare fotograf are un stil și o zona în care alege să meargă.

Nu am o problemă nici cu cei care prelucrează excesiv, mai ales că există domenii care cer și fotografii super prelucrate și atunci se pretează.

În orice caz, tendința din ultimii ani este în zona asta de natural, raw, autentic, cât mai puțină prelucrare. Editatul nu salvează o fotografie dacă ea nu este bună și nu transmite nimic, oricât te-ai chinui ☺.

Buru, fotografiată de Felicia Simion

Urmărești pe Instagram fotografi români sau străini? Ai câteva recomandări?

Lista ar fi foarte lungă și sunt mai multe zone, dar las aici câteva nume:
Be Light, Light Veils, 602, Deers photography, White Ruflles, Olga Thomas, Grabazei, Rotund Perfect (zona de wedding)
Andreea Mitran, Felicia Simion, Lavinia Cernau, Andreea Velican
Pupile Gustative, The Pancake Planet (food)
Rona Keller (Germania)
Kat Irlin (New York) – fashion

Unde te pot găsi cei interesați?

Pe site, Instagram și Facebook.

Pentru următoarea perioadă, pe lângă evenimentele deja antamate în vară, mă voi muta în aer liber foarte mult.

În București, locațiile preferate unde desfășor de obicei sesiuni sunt: Delta Văcărești, Grădina Botanică și Palatul Mogoșoaia. Ador după-amiezile călduroase și lumina caldă de apus, plimbările și poveștile în natură.

Pregătesc sesiuni de familie tip picnic în mai, apoi, în câmpuri de maci, lavandă, floarea soarelui.

Ah, și sesiuni la malul mării, bineînțeles. M-am născut la mare și sunt iremediabil îndrăgostită de albastrul și liniștea ei.

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Fericirea e un cumul de lucruri mărunte, pe care în ultima vreme am început să le apreciez și mai mult: diminețile, o cafea băută în tihnă, Vanilla Radio, o carte, gătitul, o ceașcă sau o farfurie de ceramică, o plimbare cu copiii prin Delta Văcărești, o masă în familie, flori proaspete în casă, o piesă din garderoba cu design românesc, un pahar de gin și un film, un răsărit sau un apus, marea, tălpile goale pe nisip, Grecia, ieșirile cu barca. Toate mă încarcă pozitiv și îmi pun un zâmbet pe față.

Foto: Desene cu lumină

Foto: Buru / Desene cu lumină.

Foto cu Buru: Felicia Simion

Abonează-te, lasă-te inspirată.

Fii prima care primește următorul articol. 

Mă abonez ♡