Ilinca Marcu, MINU Events, creează minuni pentru alții
Când am avut curajul de a aduce unde este astăzi acest proiect - ralucaharabagiu.com - nu m-am gândit o secundă că voi cunoaște atât de multe FEMEI FAINE, INSPIRAȚIONALE, cu o ETICĂ de neclintit, cu VALORI dintre cele mai nobile.
Aveam deja o listă în mintea mea, pentru că ăsta a și fost motorul activității mele in the first place, dar cumva, de-a lungul timpului, au venit către mine persoane fix pe sufletul meu și în acord cu credințele mele.
Interviul de astăzi îi este dedicat uneia dintre my inspiring women, Ilinca Marcu, owner MINU Events, o splendoare de om pentru care am toată admirația.
Să organizezi un eveniment guvernat de bun gust este o adevărată poezie.
Să creezi nu doar frumos, ci și să fii o sursă constantă de bucurie și entuziasm în viața altora, mi se pare unul dintre cele mai cu sens și substanță lucruri pe care le poți lăsa în urma ta.
Iar eu îi prețuiesc infinit pe cei care și-au făcut un scop din a transmite o legacy generațiilor prezente, dar mai ales celor viitoare.
O radiografie raw și onestă, fără poleială, despre meseria de ORGANIZATOR de EVENIMENTE.
ps: și pentru că sunt o details aficionada, nu am putut să nu observ că în semnătura de email a Ilincăi nu scrie "Head of MINU Events", ci "Heart of MINU Events". Și asta, cred eu, spune multe despre cum își desfășoară Ilinca activitatea de event planner.
Cum a început povestea MINU Events? Care a fost momentul în care ai realizat că te pasionează organizarea evenimentelor, fie ele nunți, botezuri, aniversări sau petreceri corporate?
31 august 2013 este ziua în care am organizat primul meu eveniment, o nuntă, din postura de persoană fizică. Pe vremea aceea, lucram în advertising.
Evenimentele sociale erau un hobby pentru mine, mă bucuram că pot să organizez astfel de amintiri pentru prietenii mei, familie și câteva cunoștințe. Lunile de vară le dedicam acestor evenimente în paralel cu jobul meu full time din agenții.
La finalul acelei nunți, am plâns de bucurie, de cât de frumos a ieșit totul, și am simțit ceva puternic în mine, un sentiment de neînțeles în acel moment.
Toamna anului 2018 a reprezentat finalul carierei mele în advertising, nu am vrut să continui în domeniu, știam că acolo nu mai era locul meu. Așa că am început să dezvolt proiecte pe cont propriu. Și totul s-a întâmplat organic, firesc, cunoscând oamenii potriviți, în ritmul potrivit și cu multă putere de muncă.
Am multă recunoștință pentru Miky, Betty, Sorin, Petre, Lia, Mariana, Octav, Daneza și Romeo, Alexandra, Irina și Sergiu. Sunt cei mai importanți oameni care m-au însoțit pe acest drum nou.
Până în 2021, nu am simțit dorința afirmării și nici să îmi fac apariția pe piața evenimentelor. În timp însă, dorința de a organiza evenimente, misiunea aceasta a mea a devenit o conexiune foarte naturală cu mine și cu oamenii care credeau în mine.
Consider că această meserie a vrut să fie pentru mine. M-a așteptat. Iar eu m-am ales pe mine.
Și astfel, peste aproape 9 ani de la acea emoție puternică, evenimentele au devenit drumul meu și, din 2021, studioul de evenimente, MINU Events.
Pasiunea mea pentru evenimente s-a împletit cu dorința de a fi lângă oameni. Eu chiar iubesc oamenii.
De altfel, creativitatea îmi vine din copilărie, alături de curajul și dorința de a face frumos pentru alții, dar și partea de organizări diverse: zile de naștere, spectacole, excursii. Mereu mi-a plăcut să fiu înconjurată și aproape de oameni.
O moștenesc pe mama la creativitate, ea este artist plastic (pictor) și chiar dacă nu am deloc talent la desen, știu că simțul estetic din mine i se datorează ei.
Știu că denumirea business-ului tău, MINU Events, are o semnificație aparte. Povestește-mi, te rog, despre asta.
Minu a fost o poreclă a străbunicului meu. Acum foarte mulți ani, în Băilești (Oltenia), orașul în care am copilărit, el era un fel de vindecător al locului. Avea o tehnică prin care însănătoșea oamenii bolnavi și se spunea despre el că face minuni pentru ei.
Nu ne-am cunoscut în această lume, însă îl visez des, purtăm conversații ca și cum ne-am cunoaște. Semănăm destul de mult: optimiști, veseli, mereu dornici de a fi printre oameni și la distracții.
Așadar, în onoarea și în amintirea lui, am creat studioul de evenimente MINU Events. Să îmi aduc mereu aminte că noi putem crea minuni pentru alții.
"Planning wonderful stories" scrie pe contul de Instagram MINU Events. Ce presupune organizarea unui eveniment, Ilinca, ce este “în spatele” frumosului pe care oamenii îl pot admira în poze sau, după caz, îl trăiesc în cadrul acestor reuniuni?
Împreună cu oamenii cu care lucrez, creăm și plănuim povești minunate. Cred că fiecare eveniment devine o poveste și mă bucur să fac parte din ea.
Organizarea unui eveniment e asemănătoare unei povești: te cunoști cu clienții, îi vezi cum sunt, ce le place sau nu, și astfel începi să dezvolți alături de ei o legătură personală, ca să le faci un eveniment memorabil. Cu ei în rolurile principale. Iar finalul, de cele mai multe ori, e cu plânsete de bucurie și îmbrățișări reale. Musai cu happy end.
Mă consider un creator de povești vesele și emoționante.
Ce presupune organizarea unui eveniment?
- Multă răbdare și nervi puternici. Te confrunți cu multe situații și cu mulți oameni noi în acest proces. Și e nevoie să faci față oricărei situații. Să îi înțelegi pe oamenii cu care lucrezi, să le accepți sau nu părerile, să faci echipă cu ei.
- Prezența mea în acest proces se simte, pentru că eu țin legătura foarte aproape și personal cu toți cei cu care lucrez. Mă implic mult în evenimentele organizate de mine.
- Calitatea muncii mele. Pun foarte mult accent pe calitate și nu o diminuez pentru nimic. Am învățat că dacă iei lucruri ieftine, e nevoie să le schimbi mai repede. Așa că mai scump, dar mai bine din prima.
- Respectul față de furnizori trebuie să existe și să fie unul real. Toți oamenii din ziua Z au un rol în eveniment și îi las să se desfășoare.
- Curajul de a spune „NU” atunci când lucrurile nu se potrivesc și să argumentezi de ce alegi să faci altfel.
- Să te preocupi de reușita evenimentului tău, să fii conectat.
- Documentarea aproape continuă despre ce e nou în domeniu.
- Să fii responsabil, să te ții de cuvânt și să îți vezi de treaba ta.
Ce este “în spatele” frumosului pe care oamenii îl pot admira în poze sau, după caz, îl trăiesc în cadrul acestor reuniuni?
Pasiune pentru ceea ce fac, multă umanitate și autenticitate din partea mea, alături de dorința de a munci corect. Apoi, intervine experiența acumulată în ani și ani de exercițiu pe „scena” evenimentelor, documentare și informare zilnică, curajul de a porni la o provocare nouă și uneori mult risc simțit pe pielea mea.
Comunicarea cu echipa de eveniment e foarte importantă.
La fiecare eveniment cunoști furnizori noi, situații noi. E bine să te apropii de oamenii cu care lucrezi, să îi cunoști, să îi descoperi, să îi respecți și să îi înțelegi. Ei sunt echipa ta din ziua evenimentului. Nu poți fără ei. E nevoie să creezi un echilibru între ei și client. Învăț mult de la oamenii din jurul meu; mă înveselește energia unei echipe pozitive.
Intervine la un moment dat și multă oboseală în acest frumos, dar energia oamenilor de lângă mine mă încarcă.
E nevoie să fii prezent, să te implici continuu.
Cum îți alegi colaboratorii?
În primul rând, fac alegerile în funcție de stilul evenimentului. Nu există furnizori care să se potrivească la toate evenimentele. Așa că îi caut pe cei potriviți. Am și preferați, este normal, însă sunt foarte corectă cu ei dacă nu sunt potriviți la un eveniment anume.
Având în vedere că eu personalizez mult fiecare eveniment, mă documentez despre colaboratori și îmi place să iau legătura cu ei, să îi cunosc un pic înainte de a colabora.
Îmi place să ies la întâlniri cu furnizorii, să îi văd și în mediul lor personal.
Admir atelierele de creație și business-urile mai mici, dedicate și valoroase; sunt acolo persoane care au abandonat cariere „bănoase” ca să își trăiască pasiunea. Cum a fost și în cazul meu.
Oamenii pasionați de ceea ce fac se dedică mai mult și sunt mai motivați. Și doresc să îi încurajez și să fiu și eu parte din creșterea lor.
E o provocare să lucrez și cu furnizori de renume, dar în orice caz, iubesc profesioniștii.
Sunt bucuroasă că în acest job am de-a face cu oameni senzaționali. Bucuria de a întâlni antreprenori care își doresc să aibă o viață mai bună mă motivează, și mă bucur că putem lucra împreună.
DAR sunt o persoană pretențioasă când este vorba de munca mea și de echipa pe care o formez la eveniment. Sunt responsabilă de acești oameni și vreau să se simtă bine când lucrăm împreună.
Îmi plac oamenii creativi, care fac față situațiilor neașteptate, apărute spontan. Învățăm din aceste întâmplări să acceptăm că se poate și altfel.
E o plăcere să lucrezi cu persoane care își fac treaba bine, care au înțeles ce îmi doresc de la ei și că nu e nevoie să schimbăm prea multe mail-uri ca să ne înțelegem unii pe alții.
Vreau să le dau curaj să își facă munca autentic și rămân fidelă celor care îmi apreciază valorile. Îi consider pe aceștia ca fiind parteneri de eveniment fabuloși.
Se întâmplă ca unii să o dea și în bară, voit sau nevoit, dar e un fel de ambiție personală faptul că încerc să nu mă mai consum pentru ceea ce eu uneori nu pot schimba. Într-o situație limită, sunt fixată să caut soluția, să rezolv cât mai repede situația neplăcută.
Dacă în viața personală înțeleg pe alocuri compromisul, în domeniul profesional nu îl prea accept și îmi pierd încrederea în acest tip de furnizori; e o teamă ca această greșeală să se repete și prefer mai bine să ne despărțim civilizat.
Mă despart fără remușcări de furnizorii care nu sunt serioși, care nu își respectă cuvântul. Nu mă întorc în locații în care personalul/ managerii/ staff-ul nu sunt pregătiți să susțină în mod profesionist un eveniment și care desconsideră clientul.
Recunosc, am opinii ferme și cerințe clare când e vorba de munca mea și țin mult la respectul reciproc. Astfel, putem “coexista” și crea mult mai bine.
La final, cel mai important este să ne respectăm fiecare partea lui de promisiune.
Cum sunt clienții MINU Events?
Clienții MINU sunt toți oamenii frumoși care cred în mine și mă aleg pentru organizarea evenimentului lor.
Va suna ciudat și ireal pentru unii, dar toți oamenii cu care am colaborat până acum mi-au devenit prieteni. Le sunt recunoscătoare și le mulțumesc!
Clienții MINU mă înțeleg ca om, îmi înțeleg rolul de organizator, de sfătuitor, de partener și mă lasă să îi cunosc, să le înțeleg nevoile și să stabilim relații personale.
Îmi place să personalizez fiecare eveniment asemenea lor. Ca să se recunoască în acel întreg.
Sunt nunți unde organizarea începe și cu un an înainte. Vreau ca în acest timp să ne câștigăm unii alții încrederea. Doresc să cunosc oamenii cu care lucrez, să le ofer liniște și siguranță. Este multă energie frumoasă în toate aceste relații și experiențele alături de ei sunt emoționante și spectaculoase.
Sunt aproape de ei, au acces să vadă ce fac și să înțeleagă mediul în care mă desfășor. Suntem parteneri în procesul de organizare.
Pentru mine, contează foarte mult clienții mei și, în special, mulțumirea lor din timpul colaborării. Când termin evenimentul și ne îmbrățișăm și ne mulțumim, acela este, pentru mine, momentul de cea mai mare satisfacție. Acelea sunt emoții adevărate.
E minunat să simți că aduci valoare și să creezi amintiri frumoase la evenimentul lor, chiar și pentru câteva ore. E un sentiment măreț să simți că, după acele ore de eveniment, amintirea frumosului rămâne, de fapt, cu noi o viață întreagă. Este o împlinire personală foarte puternică. Pentru asta lucrez, vreau la final să îi văd fericiți.
Față de toți clienții MINU sunt o persoană naturală, corectă, transparentă, directă și vulnerabilă. Nu le ascund situațiile ciudate și mă străduiesc să fiu eficientă și să găsesc soluții în tot procesul colaborării.
Sunt conștientă că e loc mereu de mai bine și e meritul meu să mă îmbunătățesc, să mă perfecționez, iar feedback-ul sincer este singurul care mă motivează și mă ajută să cresc.
Îmi selectez clienții în funcție de valori comune și de chimia pe care o simțim sau nu la prima întâlnire.
Clienții mei sunt parte din inima mea.
Clienții MINU Events NU sunt cei cărora le acord timpul meu și care nu mai dau niciun semn după ce trimit oferta. Fenomenul de „ghosting” este frecvent și în lumea evenimentelor, mă surprinde și îmi doresc ca acest tip de persoane să fie mai asumate și mai sincere.
Dacă ne-am asuma cu toții curajul de a refuza pe cineva, lumea ar fi mai bună și mai corectă, nu?
Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, bun gust, când vorbim despre organizarea unui eveniment?
Simplitatea este, pentru mine, sinonim cu bunul gust. În tot. Un decor simplu și elegant iese mult mai bine în evidență față de un decor foarte încărcat, în care combini mai multe stiluri doar că „e la modă”. Alegerile clasice înseamnă bun gust.
Înlăturarea excesului este bun gust. Finețea este bun gust.
Să fii elegant e simplu, iar schema culorilor chiar funcționează atunci când o respecți 😊
Ce te motivează să mergi mai departe în momentele grele?
- Cred în bine și în binele din jur, cu speranța că acesta triumfă indiferent de situație și se întoarce negreșit.
- Eu, cu o forță mare interioară care mă duce tot înainte. Sunt norocoasă că din naștere nu am “apetit” pentru emoțiile negative, iar partea mea pozitivă reușește să găsească soluții și acolo când lumea pare că se scufundă.
- Mă bucur de o energie care renaște mereu în mine și mă agit ca lucrurile să se întâmple. Sunt o persoană agitată, uneori enervant de agitată 😊.
- Nu mă consider o persoană ambițioasă și nici competitivă, însă atunci când mă zbat să fie bine, paradoxal cred că despre asta e vorba :)).
- Faptul că pot comunica direct cu persoanele din jurul meu mă ajută să stabilesc relații sincere.
- Mă dezamăgesc oamenii care nu se țin de cuvânt, care promit ceva și nu își (mai) asumă.
- Prin prisma evenimentelor am învățat că nu te poți pune niciodată cu vremea; la fel și cu oamenii care nu s-au recunoscut sau care nu vor să se vadă de fapt așa cum.
- Întâmplări mai puțin plăcute care mă dezamăgesc la nivel uman se întâmplă și între „colegii de breaslă” – eu chiar apreciez talentul unor planneri de la noi, dar nu am cum să îi respect pe cei care nu își văd de treaba lor și încearcă să se bage peste proiectele mele. Lucrurile astea se află mai mereu și sunt neplăcute.
Hai mai bine să ne bucurăm că în această lume este loc pentru toți și să ne respectăm mai mult.
Ce înseamnă pentru tine succesul în business?
- Succesul, pentru mine, nu va sta niciodată în cifre. Eu simt succesul prin emoții, așadar e foarte greu să îl calculez.
- Clienții care mă cunosc revin la mine și cei care mă recomandă mai departe sunt parte din acest succes.
- Lucrez constant la creșterea calității evenimentelor mele și îmi recunosc imperfecțiunile.
- Sunt bucuroasă să ofer ceva bun din mine înapoi oamenilor, iar ceea ce rămâne este satisfacția împlinirii că ceea ce fac este bine, înțeles și apreciat.
- Eu simt succes atunci când un eveniment se termină cu bine și pe veselie. Atunci sunt împăcată cu mine, uit de toată oboseala.
- Majoritatea oamenilor de business fac calcule, doresc mult profit, eu îmi doresc clienți fericiți.
Cred într-o lume mai simplă și mai personală.
Sunt împăcată cu ce devine MINU Events pe piața de evenimente, nu mă uit permanent la cifre, ci la oamenii pe care îi descopăr, la ce învăț continuu de la ei.
Îmi doresc să fiu cunoscută de oameni care să rezoneze cu stilul meu, cu energia mea și cu valorile mele. Nu vreau să fiu pentru toți.
Care sunt valorile după care te ghidezi în viața personală și în cea profesională?
- Cred în puterea comunicării sincere, în educație, în generozitate și în modestie.
- Susțin gesturile frumoase care nu au nevoie de promovare, ci doar de tăcere.
- Sunt o persoană hotărâtă, foarte responsabilă, sensibilă, dar și naivă uneori.
- Partea mea sinceră și copilăroasă mi-a adus și dezamăgiri, iar de multe ori, bunul meu simț a fost considerat o slăbiciune. Dar nu vreau să mă schimb, caracterul și educația mea m-au adus aici și continuă să îmi facă bine.
- Atitudinea mea veselă aduce bine și frumos în viața mea. Mă accept așa cum sunt.
- Simt că lumea din jurul meu mă apreciază. Sunt convinsă că nu sunt pentru toată lumea, însă nici nu e nevoie. Oamenii fac alegeri și e bine să le respectăm.
- Cred în finaluri, despărțiri și deznodământ, și nu aș putea vreodată, conștient, să îmi bat joc de cineva.
- Consider că lucrurile trebuie transmise direct și ferm, iar cine rămâne cu mine e parte din călătoria mea. Celor care nu rămân, le sunt recunoscătoare până unde am fost împreună.
- E important să te recunoști ca persoană și să fii autentic.
- Nu-mi place să fac presupuneri.
- Nu-mi plac justificările fără sens și nici insistențele.
Consider că asumarea trebuie să facă parte din noi.
Ce femei te inspiră?
- Mama, pentru ambiția ei continuă de a rezista în această lume.
- Bunica, pentru forța ei nemărginită.
- Mariana Mitroi, cea care mă susține emoțional să răzbat prin lumea uneori complicată a evenimentelor.
- Anca Barbu, facilitator Artă Biografică, care m-a ajutat să mă recunosc cu bune și rele.
Ce înseamnă pentru tine fericirea?
Nu am o definiție concretă pentru fericire, dar o văd ca pe un puzzle în care am puse câteva piese:
- Timpul cu mine
- Timpul cu oamenii dragi
- Piesele de teatru
- Marea
- Nepoții mei
- Portugalia
- Andaluzia
- Muzeul Inocenței din Istanbul
- Pozele de tip polaroid
- Muzeele
- Cititul
- Pisicul Micu
- Artificiile
MINU Events are acum și pagină de Facebook. :D