Pentru a înțelege mai bine de ce am decis să încerc un astfel de antrenament neuronal, mă voi întoarce puțin în timp, în 2016 mai exact.
Despre ce a lăsat burnout-ul în urma lui
2016 a fost anul în care burnout-ul a dat cu mine de pământ așa cum nu credeam că se poate întâmpla. O perioadă de mai bine de un an, m-am luat cu jobul, cu viața, cu agitația și am ignorat semnalele de alarmă pe care corpul și mintea mi le tot dădeau.
Dormeam puțin și prost. Mă trezeam peste noapte și nu mai reușeam să adorm la loc. Deși mă simțeam teribil de obosită, ajungeam să mă uit pe pereți și câte 2-3 ore până să mai ia somnul din nou.
M-a lăsat memoria. Începusem să uit diverse, ceea ce nu ar fi fost atât de îngrijorător dacă nu aș fi avut o memorie excelentă. Țineam minte tot: zile de naștere, parole, ba chiar și aniversările de relație ale prietenilor, aveam to-do list-ul mereu în minte și nu îmi scăpa nimic.
De altfel, acesta a fost semnalul de alarmă cel mai puternic - nu insomniile, nu lipsa poftei de sex, nu eczemele care îmi tot apăreau pe lobul urechii, nici atacurile de panică sau starea continuă de anxietate, ci faptul că nu mai țineam minte mai nimic.
Prima întâlnire cu Mădălina
Probleme de concentrare. Am mai povestit că nu am apelat la terapie după ce am conștientizat burnout-ul. Am decis inițial că pot ieși singură din starea respectivă. Ceea ce s-a și întâmplat doar că a fost ceva similar cu o curățenie făcută "de ochii soacrei", fără șmotru și dezinfectarea suprafețelor.
Așa am ajuns ca din 2020 până în 2021 să nu fiu în stare să fac aproape nimic. Cu excepția grijei față de Rita, nu reușeam să mă adun să rezolv nici cele mai elementare chestiuni, cum ar fi să plătesc facturile. Efectiv nu mă simțeam în stare, era ca și cum mintea mea era blocată.
Din fericire, în aprilie 2021, am început ședințele de terapie. Și nu pot să nu recunosc că a fost (și încă este) unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut pentru mine până la 35 de ani. Mulțumesc, Carmen!
De ce am încercat antrenamentul Neurofeedback?
Revenind în prezent, deci și la subiectul articolului, aș vrea să înțelegi că deși am încheiat "povestea burnout-ului", munca pe care trebuie să o duc cu mine nu s-a încheiat și cel mai probabil nu se va încheia vreodată. E ca la exercițiile fizice: nu poți face sală doi ani și să speri că vei rămâne cu pătrățele pe abdomen pentru tot restul vieții.
Am în continuare perioade cu un nivel crescut de anxietate, nu reușesc încă să mă odihnesc așa cum ar trebui, memoria nu și-a revenit la ceea ce era înainte de 2016. Așadar, fac terapie o dată pe lună, merg mult pe jos zilnic, fac exerciții de respirație și yoga. Fiecare dintre acestea mă ajută să fiu bine cu mine.
De Neurofeedback am auzit de ceva vreme, însă nu știam că se poate face și la noi până când am văzut la Diana Enciu că a urmat astfel de ședințe.
Iar când mi-a scris Anca Ghinea că vrea să mi-o prezinte pe Mădălina, founder Neurominder, mi-am zis: "clar e un semn!", mai ales că propunerea Ancăi a venit într-o perioadă mai dificilă cu insomnii, anxietate, lipsă de productivitate.
Alături de Anca și Mădălina, la Neurominder
M-am dus la prima întâlnire cu Mădălina fără nicio așteptare. Eram doar curioasă să aflu mai multe despre acest tip de antrenament despre care auzisem mai degrabă că este ușor controversat, că efectele post ședințe sunt placebo și nu au nicio bază reală.
Am discutat cu Mădălina patru ore, nu una, așa cum aveam în plan, 4! Este o prezență așa plăcută, empatică, deschisă, că este extrem de puțin probabil să nu rezonezi cu ea.
Astfel că ceea ce trebuia să fie doar o întâlnire s-a transformat în câteva ședințe de antrenament. Trei până în acest moment.
Ceea ce voi scrie în rândurile de mai jos reprezintă experiența mea. Este și motivul pentru care nu voi oferi prea multe detalii "tehnice" despre principiile pe care se bazează Neurofeedback-ul sau alte informații pe care, cred eu, ar trebui să le primești doar de la o persoană care are know-how-ul și experiența necesare. În acest sens, va urma și un interviu alături de Mădălina.
Planul de antrenament neuronal
Dar să revin. Ce vreau să înțelegi din capul locului este că antrenamentul Neurofeedback NU înlocuiește terapia clasică.
Foarte pe scurt, Neurofeedback-ul este un proces non-invaziv care stimulează capacitatea creierului de a învăța și a se autoregla (corecta).
Acest proces implică mai multe etape sub forma unui plan de antrenament neuronal:
- o evaluare preliminară care presupune completarea unui chestionar. Mi s-a părut foarte bună această abordare pentru că tratează "omul", nu "simptomele", așa cum Homeopatia, spre deosebire de Alopatie, tratează "bolnavul", nu "boala", tocmai pentru că funcționăm diferit de la individ la individ.
Acest chestionar are drept scop identificarea principalelor obstacole care împiedică creierul să funcționeze eficient. Chestionarul conține un număr de aproximativ 150 de întrebări împărțite pe 7 categorii: somn, atenție și învățare, simptome senzorio-perceptive, comportament, simptome în plan emoțional, simptome în plan fiziologic, dureri.
- interpretarea rezultatelor din chestionar și o discuție în urma căreia se va stabili planul de antrenament personalizat, în funcție de ceea ce vrei să rezolvi. În cazul meu, problema somnului, iar apoi, pe cea a memoriei încă deficitare.
- Încep ședințele antrenament neuronal.
Cum se desfășoară o ședință de Neurofeedback?
Neurocoach-ul îți "lipește" niște plasturi pe cap și îți pune apoi imagini pe un monitor și muzică în căști. Tot ce trebuie să faci este să privești imaginile și să asculți muzica.
Un laptop înregistrează activitatea electrică a creierului, iar neurocoach-ul setează frecvența undelor pe care creierul trebuie să o atingă în timpul antrenamentului, în funcție de nevoi, de obiective și de progresul dorit.
De ce rezonez cu tratamentul neuronal de tip Neurofeedback?
Așa cum am menționat ceva mai devreme, focusul meu în cadrul acestei experiențe este să domolesc problemele pe care le am cu somnul, anxietatea și memoria. Este ca și cum cele trei complotează împotriva mea, iar eu mă simt neputincioasă în fața lor.
În timpul primei ședințe m-am simțit extrem de obosită, am căscat întruna (Mădălina m-a asigurat că sunt reacții absolut normale pentru prima experiență de acest gen), dar miracolul s-a produs: am reușit pentru câteva secunde să nu mă gândesc la nimic.
La următoarele două ședințe, am reușit să îmi opresc involuntar gândurile chiar de mai multe ori și pentru o durată ceva mai mare sau să permit gândurilor care mi se perindau prin minte să fie acolo fără să le pun etichete, să le judec, să îmi fac griji, planuri, orice cu ele. Iar asta m-a relaxat profund.
Este fix ceea ce caut și atunci când practic yoga, exercițiile de respirație și meditația. Doar că, recunosc, nu reușesc să ajung atât de rapid la acest rezultat pentru că acasă mă las distrasă de factori externi, nu am mereu răbdarea și dispoziția necesare.
Sunt un overthinker prin excelență, iar creierul meu "nu tace" niciodată, nu se oprește din gândit, analizat, judecat, făcut planuri. Uneori, când mă trezesc noaptea, îmi vin atât de multe idei în minte, că le notez pe telefon să nu le uit până a doua zi. Și îmi dau seama că aproape am reușit să scriu un articol la 2-3 dimineața. Not ok!
Deci, am mare, mare nevoie ca mintea mea să mai facă și pauze, să nu mai fie tot timpul agitată, în alertă.
Ce am reușit după cele trei ședințe de Neurofeedback?
Ei bine, să am un somn ceva mai bun și să fiu mai productivă. Nu aș vrea să înțelegi că Neurofeedback-ul reprezintă vreo pastilă magică, that's not the point. Nici la terapie clasică nu mergi de trei ori și ești "vindecat". Dar ajută sau, cel puțin, pe mine deja a început să mă ajute.
Benefică este și întâlnirea cu Mădălina. Pentru mine, am tot spus, esențial în orice context este să am chimie cu "omul", nu doar cu "profesionistul". Iar Mădălina reușește să îmi creeze o oază de liniște chiar și până la începerea antrenamentului propriu-zis.
Voi mai reveni pe acest subiect după ce voi mai efectua următoarele sesiuni de tratament.
Neurofeedback-ul este recomandat copiilor și adulților deopotrivă.
