Am vorbit cu psihologul Andreea Popovici despre ce este anxietatea, cum se manifestă ea în cazul copiilor, care sunt cele mai frecvente cauze care pot duce la o astfel de stare, când se impune necesitatea unei vizite la psiholog, dar și de ce este important să înțelegem că mersul la terapie, indiferent de vârstă, nu este ceva rușinos sau tabu.

Andreea, ce este mai exact anxietatea?


Mă tot străduiam să ofer o definiție cât mai potrivită, dar, atunci când lucrez cu cei mici, aceste definiții standardizate și pompos explicate nu funcționează. Așa că voi încerca să fac exact ca în cabinet. Toți avem stări/emoții plăcute și mai puțin plăcute.


Hai să facem un exercițiu: puteți denumi stările plăcute? Bucurie, fericire, dragoste, înțelegere. Dar pe cele neplăcute? Tristețe, supărare, furie, dezgust, frică. Avem nevoie de stările plăcute? Dar de cele neplăcute? Da, avem nevoie să simțim aceste stări pentru a le putea diferenția – bine și mai puțin bine.


Anxietatea face parte din categoria stărilor mai puțin plăcute și seamănă cu frica. Este o teamă de a interacționa cu alți oameni sau de a face anumite activități de frică să nu te judece cineva/să nu se uite cineva la tine.


Cum se manifestă anxietatea în rândul copiilor?


Anxietatea se manifestă prin teamă. Copiilor le este frică să interacționeze cu alți adulți decât părinții lor (uneori chiar și adulți din cadrul familiei), dar și cu alți copii.


Desigur, anxietatea ia și forma altor fobii (frici) – de gândaci/insecte, de înălțime, de întuneric, practic orice manifestare comportamentală de teamă care îngrădește și limitează buna desfășurare a activităților zilnice poate fi încadrată ca manifestare a anxietății.


Există anumite vârste la care copiii sunt mai predispuși la stări de anxietate?


Anxietatea se manifestă încă de când copilul este mic (între 7 și 9 luni), prin teama de persoane străine. Mai târziu, între 12-18 luni, apare anxietatea de separare (de regulă atunci când copilul începe să frecventeze creșa/grădinița).


După vârsta de 5 ani apare teama de întuneric, de vise urâte, de monștri (moment care coincide cu dezvoltarea imaginației copilului). Începerea școlii este un alt moment marcant în care se poate observa manifestarea anxietății copilului – prin faptul că întregul context se schimbă, întâlnește colegi noi, prin urmare este nevoie să se adapteze noului cadru.


Care sunt cele mai frecvente cauze / situații care pot genera stări de anxietate în rândul copiilor?


Ținând cont de factorii enumerați mai sus, putem deduce faptul că anxietatea nu este înnăscută, ea depinde de factorii de mediu, de reacțiile părinților, bunicilor sau reacțiile persoanelor cu care copilul petrece cea mai mare parte a timpului. Foarte importante sunt și cuvintele utilizate de adulții din jur și comportamentele care însoțesc aceste cuvinte.


Ce pot face părinții acasă, zi de zi, în cazul în care copilul lor suferă de anxietate? Cum îl pot ajuta să gestioneze mai ușor situația fără să îi inhibe emoțiile negative?


În primul rând, aș recomanda o evaluare atentă a manifestării comportamentelor părinților. Anume: ce fac părinții când au anxietate, cum vorbesc, cum se comportă în preajma copilului. Este firesc să simțim anxietate, toată lumea întâmpină momente de anxietate (să nu uităm de anxietatea legată de COVID-19), important este cum depășim aceste momente fără să ne fie rușine că le trăim, fără să încercăm să blamăm alte persoane pentru stările noastre sau să evităm constant manifestarea temerilor noastre în fața copiilor.


Copiii simt atunci când ceva nu este în regulă cu părintele și cel mai eficient mod de a face față unei probleme este abordarea ei deschisă (bineînțeles, în funcție de nivelul și gradul de înțelegere al copilului).


Modelarea este cea mai bună unealtă pe care părintele o are pentru a-i oferi copilului strategii bune de self management. La fel cum le recomand părinților să citească în preajma copiilor pentru a le deschide apetitul pentru lectură sau să consume fructe și legume pentru a-i încuraja pe cei mici să mănânce fructe și legume, așa le recomand și să abordeze problemele legate de ”viața interioară”: onest și deschis.


Acest lucru le arată copiilor că e în regulă să aibă și sentimente mai puțin plăcute, că nu e nimic greșit cu acestea și că toți oamenii le trăiesc, la fel cum se întâmplă cu stările/emoțiile plăcute.


Când este cazul ca un copil să meargă la psiholog? La ce semnale ar trebui să fie atent părintele?


Cel mai eficient este ca părintele să facă o evaluare a stării sale, apoi să decidă să consulte psihologul pentru a învăța el strategii de self management pe care să le predea, prin modelare, copilului. Desigur, dacă problemele persistă, se înrăutățesc, copilul refuză să iasă din casă, să meargă la grădiniță, la școală, trebuie făcută o analiză atentă a mediului înconjurător al copilului.


De regulă, acesta este momentul în care părinții solicită ajutor din partea unui psiholog. Trebuie să fim atenți la semnele timpurii ale manifestărilor anxioase ale copiilor și să acționăm din timp. Și încurajez părinții să solicite oricând ajutorul unui specialist!


Ce presupun ședintele de terapie în cazul copiilor care au stări de anxietate?


Cred că depinde foarte mult de relația și cadrul terapeutic în care se desfășoară ședințele de psihoterapie. O relație autentică între terapeut și copil va deschide întotdeauna calea către o comunicare eficientă. Sunt abordate subiectele referitoare la anxietate, sunt predate strategii de gestionare a acestor stări, se realizează jocuri de rol, însă cel mai important rol îl va avea părintele. Psihologul transmite informațiile părintelui, iar rolul acestuia este de a-și ajuta copilul să exerseze aceste strategii (în mediul copilului).


Cum putem ajuta oamenii în general, nu doar părinții, să înțeleagă importanța sănătății mintale și să nu mai privească mersul la psiholog ca pe un subiect tabu, rușinos?


Abordând cât mai deschis subiectul, conștientizându-ne vulnerabilitățile, informându-ne. Nu suntem roboți, toți oamenii au sentimente, trăiri, emoții, momente bune și momente mai puțin bune care influențează modul în care percepem aceste stări.


Așa cum încurajăm copiii să ceară ajutorul la matematică, așa trebuie să învățăm și noi, adulții, să solicităm ajutorul atunci când ne confruntăm cu o situație pentru care nu suntem pregătiți.


Din fericire, trăim în cea mai bună perioadă a istoriei speciei noastre, când accesul la informații este nelimitat și ajutorul poate fi solicitat din orice colț al planetei, făcând toate aceste lucruri din confortul propriei case.