Andreea este genul de persoana care transmite din primele secunde in care o intalnesti. Emotie, caldura, incredere. Este o combinatie destul de rar intalnita in zilele noastre de profesionalism si omenie pentru ca, desigur, niciodata NU este suficient sa fii doar un bun specialist, ci anii de studiu si experienta / practica trebuie musai innobilati de calitati precum empatie, bunatate, afectiune.

Te invit sa citesti in randurile de mai jos un interviu despre ce inseamna autismul si ce reprezinta terapia ABA, pentru ca este important sa intelegem, sa acceptam, sa nu (mai) discriminam.

PS: este primul interviu dintr-o serie minunata la care lucrez deja alaturi de Andreea.

R: Cine este Andreea Popovici?


Andreea Popovici: Sunt psiholog clinician, cu drept de libera practica. Am absolvit Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, apoi am continuat studiile cu master in domeniile Psihologiei Sanatatii si al Terapiei Logopedice. Pentru ca lucrez cu copii (cu diverse tulburari, dar nu numai), cred ca formarea continua este foarte importanta, mai ales cand vorbim despre dezvoltarea umana. In prezent, urmez un program de master international Applied Behavior Analysis, in cadrul Clemson University. Am inceput sa lucrez cu copiii in anul 2015, iar din momentul acela am invatat ca respectul si libertatea sunt cele doua elemente indispensabile atunci cand vorbim despre procesul invatarii. Consider ca toti oamenii au dreptul sa experimenteze si sa traiasca cel mai inalt nivel al succesului personal, al independentei si al autonomiei! Astazi, pot spune ca alaturi de copii ma simt cel mai bine si ca imi incep fiecare dimineata cu recunostinta si bucurie pentru ca pot face ceea ce imi place cel mai mult!

R: Spune-mi, te rog, ce tip de servicii oferi si cui i te adresezi?


Andreea Popovici: Demnitatea umana sta la baza fiecarei actiuni, a fiecarui program si al fiecarui serviciu pe care il ofer. Punctual, serviciile pe care le ofer sunt: evaluare clinica (copii si adolescenti), terapie si coordonare ABA (copii si adolescenti), terapie logopedica (copii si adolescenti) si consiliere pentru adolescenti. Pentru ca fiecare caz vine cu particularitatile sale, am invatat din propria experienta ca abordarile integrate (educatie, training, strategii de empowerment) sunt cele mai eficiente solutii. Atunci cand am in fata un copil, am in fata familia sa, contextul sau social, iar scopul este acela de a facilita cat mai mult integrarea copilului in societate.

R: Vom dedica primul interviu din aceasta serie unui subiect destul de controversat, cel putin in Romania: autismul. Ce este autismul, Andreea?

Andreea Popovici: Autismul a devenit din ce in ce mai vizibil in ultima perioada – atat datorita demersurilor de constientizare pe care le deruleaza diverse ONG-uri din domeniu, dar si din cauza gafelor politicienilor. Desi nu exista date specifice ale prevalentei autismului la nivelul Romaniei, tot mai multi parinti se confrunta cu aceasta tulburare in ceea ce priveste dezvoltarea copiilor lor. Dovada o reprezinta aparitia tot mai multor asociatii non-guvernamentale/centre de tratament, atat în Bucuresti, cat si in restul tarii, dedicate copiilor cu autism, dar si initiativele legislative in ceea ce priveste drepturile indivizilor ce sufera de autism sau handicapuri mintale (legea nr 151 din 12.07.2010).

Autismul este caracterizat de deficiente la nivel verbal si nonverbal al comunicarii sociale, incluzand dificultati in a urmari reguli ale conversatiilor sau de a forma si mentine relatii. Abilitatea copilului de a se implica activ si eficient in activitati sociale si academice este afectata. Copiii cu diagnostic de TSA cad adesea vicitime ale criticii si bullying-ului, si raspund prin izolare, agresivitate, ostilitate sau auto-agresivitate. Aceste dificultati se aduna incapacitatii copiilor de a iesi din rutina si raspunsurilor excesive la imput-ul senzorial.

R: De la ce varsta poate fi diagnosticata o persoana cu autism si cine pune diagnosticul?

Andreea Popovici: Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Chiar daca diagnosticul de TSA se pune adesea dupa varsta de 24 de luni, primele semne se pot observa intre 12 si 18 luni. Acest lucru l-as traduce prin ideea conform careia daca un parinte simte ca ceva nu este in regula cu dezvoltarea copilului sau (bebelusul nu face contact vizual, nu raspunde la nume intorcand capul, plange/rade excesiv fara un motiv aparent) trebuie sa ia legatura cu specialistii (medic pediatru, psihiatru, psiholog). Orice suspiciune cu privire la dezvoltarea copilului trebuie adresata medicului specialist. Diagnosticul de tulburare din spectrul autismului (TSA) este pus de medicul psihiatru, iar evaluarea clinica o face psihologul. De aceea, este foarte important sa existe colaborare intre medic, psihiatru si psiholog.

R: Cate forme de autism exista si cum pot fi ele diferentiate?

Andreea Popovici: DSM-5 incadreaza o singura forma de autism in cadrul Tulburarii din spectrul autismului – este un termen “umbrela” care incadreaza toate tulburarile de neurodezvoltare. Practic, conform noului DSM-5, nu mai putem vorbi de autism, Asperger, tulburare pervaziva de dezvoltare, ci doar de TSA. Particularitatea fiecarui caz este stabilita prin evaluare clinica (realizata de psiholog) care se realizaeza cu instrumente specializate pentru a determina nivelul de dezvoltare al copilului (toate ariile de dezvoltare – abilitati de socializare, comunicare, abilitati ce tin de autoservire, cereri, abilitati prescolare/scolare, orientare spatiala, contact vizual, abilitati de imitatie, scriere si multe altele).

R: Cum isi pot da seama parintii ca al lor copil sufera de autism? Care sunt primele sau cele mai evidente semnale care ar trebui sa ii alarmeze pe adulti?


Andreea Popovici: Majoritatea elementelor reprezinta etape in dezvoltarea copilului care apar in intervalul 6 luni – 1 an. Este important de mentionat faptul ca acesti indicatori nu reprezinta un diagnostic in sine. Insa, in cazul in care copilul prezinta un numar dintre acesti indicatori dupa varsta de 6 luni, este important sa consultati un doctor pentru o evaluare. Diagnosticul timpuriu si interventia pot face o mare diferenta in achizitia abilitatilor. Lista prezentata nu este un criteriu de diagnostic, sunt doar semnalmente ce pot indica prezenta TSA. In cazul unei suspiciuni, este foarte important sa ne adresam specialistului!

  • Copilul nu zambeste in maniera sociala (in mod tipic, bebelusii zambesc ca raspuns reflex atunci cand parintii le zambesc – de regula, se poate observa acest aspect intre 1-3 luni). Ca modalitate de testare, puteti sa va uitati la bebelus cu o expresie neutra, apoi sa ii zambiti larg timp de cateva secunde (puteti incerca acest lucru de 3 sau 4 ori). Un copil cu dezvoltare tipica va zambi inapoi aproape cu fiecare ocazie.
  • Lipsa contactului vizual – majoritatea bebelusilor se nasc cu un interes crescut pentru a explora fata umana, in special fata parintilor si a familiei.
  • Nu raspunde la nume – majoritatea copiilor invata raspunsul la nume pana la varsta de 9 luni.
  • Nu anticipeaza social jocuri de tipul Cucu-bau – copiii cu dezvoltare tipica ridica manutele anticipand ca urmeaza sa fie luati in brate, ori incep sa planga/rada anticipand ca urmeaza un joc de tip cucu-bau.
  • Copilul nu are abilitatea de a urmari o tinta aflata in miscare, in campul vizual. Puteti lua o jucarie colorata pe care sa o plimbati, usor, in fata si in spatele copilului. Copilul urmareste cu privirea jucaria sau isi pierde interesul rapid?
  • Lipsa lalalizarilor/ganguritului social. Copiii cu dezvoltare tipica se implica mare parte din timp in activitati de gangurit. Bebelusii cu TSA pot manifesta lipsa sunetelor verbale, pot incepe sa verbalizeze tarziu sau se opresc brusc din verbalizat la un moment dat.
  • Apar fixatii pe anumite obiecte. Copiii care primesc un diagnostic de TSA dezvolta fixatii pentru obiecte “ciudate” precum ventilatoare, parti din jucarii (dar nu jucaria in sine – roti, de exemplu), modelele de pe podea sau de pe tavan.
  • Un indicator important este lipsa interesului copilului pentru factorii sociali din mediu.


R: Stiu ca pana in urma cu ceva timp, un copil diagnosticat cu autism care trecea de varsta de 18 ani (devenea adult) era ulterior incadrat cu o alta problema, inclusiv schizofrenie. Se mai practica aceasta schimbare de diagnostic?


Andreea Popovici: Un diagnostic de TSA ramane TSA sau se considera recuperat. Din pacate, Romania nu are o centralizare a datelor referitoare la TSA, serviciile adresate persoanelor cu TSA sunt adesea oferite de organizatii, centre, asociatii, cabinete private. Recent (2019), s-au introdus niste norme in cadrul Colegiului Psihologilor pentru a reglementa certificarea competentelor in interventia psihologica a persoanelor cu TSA – respectiv decontarea unei mici parti a terapiei adresata copiilor cu TSA.

Este un subiect relativ greu de discutat – ce se intampla cu persoanele care implinesc varsta de 18 ani? Daca ne uitam la tari precum SUA, putem vedea atat in literatura de specialitate, cat si in media, faptul ca un copil cu TSA, la varsta adulta, va fi un adult cu TSA si se incearca gasirea unor solutii adecvate de viata (adultii cu TSA sunt pregatiti/invatati sa isi gaseasca un loc de munca, un partener, sa se ocupe de gospodarie). In Romania, inca nu stim care este rata incidentei TSA, cati copiii sunt diagnosticati cu TSA, cine se ocupa de planul de interventie personalizata (PIP – da, inca se mai practica in multe locuri ca un proaspat absolvent de studii de licenta/master in psihologie/sociologie sa isi asume un plan de interventie al unui copil cu TSA – chiar daca experienta in acest domeniu este vaga; sau, pur si simplu, un psiholog care are atestat de libera practica este oficial incadrat ca fiind apt sa realizeaze acest lucru), cum facilitam colaborarea intre medicul psihiatru, psiholog, terapeut ocupational, logoped…

R: Povesteste-mi, te rog, despre terapia ABA. Sa stii ca am auzit de multe ori ca este destul de controversata pentru ca ar functiona pe ideea de recompensa ‘ca la caini’, asa cum o descriu multi parinti care si refuza de altfel acest gen de tratament pentru copilul lor. Ce este mai exact ABA si cum il poate ajuta specialistul pe copil prin intermediul acestei terapii?

Andreea Popovici: Analiza comportamentala aplicata (ABA) este o abordare stiintifica ce vizeaza imbunatatirea comportamentelor social acceptabile – cu scopul adaptarii cat mai bune a clientului la societate. Pornind de la analiza atenta si detaliata a fiecarui comportament, coordonatorul ghideaza terapeutii in alegerea celei mai bune si eficiente metode de predare a unei abilitati noi sau modelarea unui comportament inadecvat. ABA este un proces de aplicare sistematica a interventiilor bazate pe principiile invatarii, cu scopul dezvoltarii unor comportamente noi, dar si a imbunatatirii comportamentelor adaptate la mediu. In functie de particularitatile fiecarui copil, procesul de invatare este permanent adaptat – tinandu-se cont de nivelul de dezvoltare al abilitatilor, de ritmul de invatare al copilului, de preferintele si interesele acestuia.

Cercetarile in domeniul comportamental au inceput in laborator vizand invatarea cobailor, insa, la jumatatea anilor 1960, s-a stabilit aplicabilitatea strategiilor de recompensare pozitiva in domeniul educational si de tratament. Recompensarea se foloseste in toate mediile, comportamentul uman fiind intarit de aceasta (fie ca vorbim de recompensare pozitiva sau negativa). Atunci cand vorbim despre recompensare, trebuie sa tinem cont de motivatia copilului sau a persoanei, pentru ca recompensarea este individualizata (ce reprezinta o recompensa pentru mine, poate nu este valabil si pentru tine). Nu ne referim doar la alimente, recompensele pot fi orice isi doreste copilul, in functie de analiza intaritorilor. De asemenea, este important de mentionat faptul ca un intaritor (o recompensa) nu influenteaza raspunsul dat. Recompensa doar creste frecventa comportamentelor emise intr-un context similar.

Principiul recompensarii se refera la intarirea comportamentelor pozitive, social adaptate. ABA nu este despre a recompensa copilul/persoana, este despre a intari comportamentele pozitive, adaptate social. Toti oamenii functioneaza dupa principiul recompensarii, iar ca exemplu voi face referire la diverse tipuri de recompensari (fie ca suntem constienti de acestea sau nu) – apasam intrerupatorul – se aprinde lumina (cand este intuneric). Punem paharul si dam drumul la robinet – curge apa rece in pahar (si apoi o bem – cand ne este sete). Simtim mirosul gunoiului – ducem gunoiul pentru a scapa de miros (recompensare negativa).

ABA ofera structura procesului invatarii si are la baza principii de recompensare pentru a facilita procesul atat pentru copil, cat si pentru parinte. ABA este despre structura, organizare, colectare de date, evidenta progresului. ABA are la baza numeroase studii si o aplicabilitate la nivel de terapie, la nivel educational, organizational.

R: In ce maniera pot continua acasa parintii ceea ce face terapeutul la cabinet cu un copil care sufera de autism?


Andreea Popovici: Avand in vederea lipsa reglementarii la nivel legislativ a terapiei adresate copiilor cu TSA – si aici ma refer si la decontarea unui numar decent de ore de interventie (literatura de specialitate ne indica faptul ca un numar de 40 de ore de terapie/saptamana sunt necesare unui copil cu TSA) – as spune ca implicarea parintelui este foarte importanta in procesul recuperarii copilului cu TSA. Atunci cand exista un plan de interventie, criterii clare de masterare ale programelor, descrierea clara a pasilor de lucru, filmari cu sesiunile de terapie, interventia acasa este facilitata. Interventia nu presupune lucrul la masuta si atat. Acasa pot fi exersate, reactualizate si generalizate notiunile predate/invatate in cadrul sedintelor de terapie. Terapia si interventia in cazul copiilor cu TSA nu ar trebui privite in 2 segmente diametral opuse (in cabinet si acasa), ele se intrepatrund, pentru o eficienta cat mai mare. Terapeutul nu este un magician ce tine secretele in palaria din cabinet, terapeutul este partenerul parintelui si este acolo pentru orice intrebare a parintelui. Repet, cand copilul vine in cabinet, el vine impreuna cu familia, contextul social si tot ce il inconjoara – nu ne putem limita doar la orele din cabinet. Este important sa fie o echipa intre coordonator, terapeut si parinte, pentru ca, in fond, parintele este cel care petrece cel mai mult timp cu copilul, deci trebuie sa fie pregatit sa raspunda nevoilor copilului.

R: Cu ce alt tip de probleme este, de regula, asociat autismul?

Andreea Popovici: TSA vine adesea insotit de alte tulburari, precum ADHD, ADD, tulburare obsesiv-compulsiva, dizabilitati intelectuale sau epilepsie. De aceea, este foarte important ca specialistul sa abordeze adecvat, particular, dar si unitar aceste problematici. Nu exista un plan de interventie aplicabil tuturor, e un proces unic, de descoperire si reactualizare.

R: Cat de importanta este pentru un copil autist integrarea in randul celorlalti copii de varsta lui, fie ca vorbim despre gradinita, scoala sau liceu?

Andreea Popovici: Eu sunt un mare sustinator al integrarii copiilor in gradinita/scoala. Am oportunitatea sa colaborez cu o gradinita excelenta si un educator minunat care inteleg importanta integrarii copiilor cu CES si fac tot posibilul pentru a facilita acest lucru. Copiii cu TSA nu sunt lipsiti de emotii si sentimente, ei vor sa apartina grupului, dar nu stiu cum sa faca acest lucru (unii dintre ei). In acest caz, este important ca procesul de integrare sa fie mediat de un shadow/insotitor (care sa fie la curent cu strategiile de interventie, recompensare, modalitati de lucru si colectare de date – care sa fie in stransa legatura cu coordonatorul copilului).

R: Ce masuri crezi ca ar trebui sa ia comunitatea pentru ca cei care sunt diagnosticati cu autism sa nu mai fie discriminati? Si mai ales cum isi poate invata un parinte copilul sa fie empatic si sa ii accepte pe cei care nu sunt la fel ca el?

Andreea Popovici: Acceptarea se invata acasa, prin puterea exemplului si a modelului. Nu ii poti cere unui copil de – sa zicem – gradinita sa accepte un copil cu dizabilitati (indiferent care sunt acestea) atunci cand acasa exista o atitudine de respingere. Toti copiii vor sa se joace, vor sa rada, sa se simta iubiti, acceptati si respectati. Da, au nevoi diferite si apar situatii de criza (unii tipa, se lovesc), dar acest lucru nu inseamna ca sunt rai/needucati – ei pot avea un prag senzorial scazut pentru anumiti stimuli din mediu si aceste comportamente apar ca raspuns. Cred ca înainte sa le cerem copiilor empatie, este important sa invatam noi sa o aratam si sa o traim.

R: Exista, din ceea ce se cunoaste la acest moment, vreo legatura intre uitatul la TV, statul pe tableta / telefon si dezvoltarea acestui tip de afectiune?

Andreea Popovici: Un copil uitat in fata televizorului cu orele (doar pentru ca exista o idee stranie ca televizorul ii stimuleaza nu stiu ce), clar va avea un parcurs diferit al dezvoltarii si achizitiilor fata de un copil stimulat (tinut in brate, caruia i se canta, i se povestec lucruri, este plimbat si cu care parintele se joaca si rade). Literatura de specialitate indica alte cauze posibile asociate TSA (precum factori genetici), si nu uitatul pe tableta/la televizor.

R: Ce ar trebui sa le explice un specialist parintilor care cred ca vaccinarea provoaca aparitia autismului la copii, desi s-a dovedit ca rezultatele celebrului studiu care confirma aceasta teorie au fost falsificate de catre initiatorul sau?

Andreea Popovici: Cred ca la momentul diagnosticarii conteaza mai putin cauza (desi e o întrebare care macina foarte mult), si conteaza cel mai mult inceperea unei interventii adecvate. Vaccinarea este importanta si ne-a adus, ca specie, unde suntem. Prin urmare, si in cazul pandemiei de Coronavirus, speranta sta in descoperirea unui vaccin anti-covid.

R: Unde te pot gasi cei interesati?


Andreea Popovici: Ma pot contacta pe pagina de Facebook Andreea Popovici – Cabinet individual de psihologie sau pe site-ul www.andreeapopovici.ro.

R: Ce inseamna pentru tine fericirea?

Andreea Popovici: Fericirea mea este compusa din multe lucruri pe care le traiesc alaturi de oamenii din jurul meu. Fericirea mea inseamna zambetul unui copil, care ma incarca teribil, sau o ”prostioara” pe care un copil o descopera (m-a amuzat si m-a bucurat foarte mult un baietel cu TSA si cu care lucrez ca a descoperit ca se poate stramba la mine, ma face sa rad si scapa de sarcina ceruta – da, sunt om si ma bucur de orice descoperire a micutilor mei prieteni). Fericirea mai inseamna sa ajung seara acasa si vorbesc cu sotul meu. Fericirea inseamna orice masa (pe care avem tendinta sa o consideram uneori enervanta) in familie si faptul ca putem face acest lucru impreuna. Fericirea mea este sa ne bucuram unii de altii.

Foto: Andreea Popovici


Pentru mai multe povești despre oameni inspiraționali și locuri faine, despre mine, mă poți urmări și pe Instagram.