Bodrum
Reiau puțin partea aceasta cu peripeții. :) La cazarea pe care o aveam rezervată și plătită încă din luna mai nu răspundea nimeni la telefon, adresa de pe Booking era incompletă, așa că am petrecut câteva ore la telefon în încercarea de a găsi o rezolvare.
Cei de la Booking nu prea știau de capul lor, iar proprietara casei ne-a spus senină - când în sfârșit am reușit să dăm de ea - că are deja închiriată casa și ne-a turnat o poveste cu Booking în rol negativ.
Când ne-a fost clar că e musai să găsim altă cazare, ne-am îndreptat spre centrul Bodrumului. La exterior, hotelul butic - unde plănuiam să ne cazăm - arăta drăguț și îngrijit, în regulă pentru o noapte de somn. Dar când am văzut camerele, realitatea ne-a lovit: mirosea urât, mobilierul era vechi și neîngrijit, baia nu arăta nici ea în niște limite decente.
Foto 1: Hotelul butic frumos care, de fapt, era urât și neîngrijit. Mama și Rita (care adormise după 11 ore pe drumuri); Foto 2: portul de la cea de-a doua cazare
Acestea fiind zise, ne-am întors aproape de zona în care ar fi trebuit să ne cazăm inițial și am găsit un hotelaș poziționat într-un mic port. A fost teribil de cald peste noapte și ne-au terminat țânțarii, dar micul dejun luat chiar în fața apei, cu vedere la bărcile pescarilor și plimbarea prin micul sat ne-au șters din amărăciunea experienței.
Dalyan
Portul din Dalyan
Părinții mei știau orașul, așa că au venit cu ideea să părăsim definitiv zona Bodrumului și să ne îndreptăm către Dalyan, care se afla oricum aproape de următoarea noastră destinație, Sarıgerme.
E minunat, cu portul lui cochet, plantațiile de rodie, terasele și restaurantele cu mâncare tradițională (și nu numai), cu Plaja Iztuzu în apropiere și un vibe general care mi-a insuflat liniște și o stare de bine de care aveam nevoie.
Gazdele noastre în Dalyan
Am stat la hotelul Kilim. Nu aveam rezervare făcută, am mers pur și simplu la recepție, am explicat situația cazărilor din Bodrum și am avut norocul să fie chiar un apartament disponibil.
Am spus și îmi place să o repet: oamenii chiar sfințesc locul. Și ne-au plăcut tare cei doi proprietari: ea e englezoaică stabilită în Dalyan de aproape 25 de ani, el e turc. S-au cunoscut într-o vacanță de-ale ei și au decis să pornească împreună acest business.
Se simte la tot pasul că este afacere de familie, că nu este făcut nimic de umplutură sau fără implicare, fără pasiune. Pe holul principal există chiar un perete plin cu fotografii care înfățișează povestea acestui loc de la începuturile lui până în prezent, iar asta mi s-a părut splendid.
Raluca Harabagiu
Și apropo de oameni, am cunoscut și o româncă stabilită în Dalyan de 17 ani. Ne-a auzit pe mine și pe Rita vorbind pe stradă, ne-a salutat ușor rușinată și ne-a prezentat familiei ei cu care se pregătea să iasă la o terasă. Au fost impresionați de reacția noastră (de altfel, una absolut normală și de bun simț) și de faptul că ne-am oprit în mijlocul străzii să stăm la povești cu ei, drept care, ne-au invitat la masă.
Cu Doina (bluză roșie) și familia ei, în prima și în ultima seară
O simplă ieșire la terasă s-a transformat într-o invitație pe barcă și într-o cină savurată împreună. Soțul Doinei, care e turc, vorbește bine engleză, așa că a fost ușor să ne înțelegem și cu el.
Întotdeauna mi s-a părut fascinant cum poți întâlni oameni care-ți sunt complet străini, dar alături de care ajungi să stai la povești de parcă vă cunoașteți de-o viață. Așa s-a întâmplat cu noi și familia Doinei.
Experiența trăită pe barcă a fost pur și simplu superbă. Desigur, există acest serviciu disponibil pentru turiști, sunt bărci private și altele de stat care te plimbă pe un traseu de o zi via punctele cheie ale zonei, dar nu se compară cu ceea ce am trăit noi.
Și asta pentru că ne-am bucurat de intimitate (nefiind și alți turiști pe barcă cu noi, doar familia Doinei), am avut "ghizi" doar pentru noi, care ne-au povestit din perspectiva unor locuitori ai zonei, nu au recitat un discurs pentru turiști, am pescuit crabi, am văzut țestoasele în mediul lor natural.
O excursie cu barca de o zi în Dalyan are următoarele opriri:
- Băile termale și cele de nămol Sultaniye;
- Celebra plajă Iztuzu, unde țestoasele vin și își depun ouăle;
- Lycian Rock-Cut Tombs of Myra - pe care le poți admira doar din barcă, nu se poate urca în stâncă până la ele.
Desigur, mai sunt și alte variante de excursii, dar acest trip era cel mai "vândut".
Eu ador marea, iubesc să simt nisipul sub tălpile goale, doar că nu am răbdare să stau la plajă :)), așa cum nu am nici la piscină. Dar la Iztuzu mi-a plăcut mult. Nisipul este extrem de fin, inclusiv în mare, apa este mică pe o porțiune destul de lată (eu înot destul de prost, așa că nu mă aventurez în mare, ci doar în bazin).
Pentru că este considerată rezervație naturală, există o taxă modică de intrare. Dar ai șezlonguri disponibile (tot contra cost), o terasă unde poți lua de mâncare și băutură, un "spital" care găzduiește țestoase rănite sau care au nevoie de supraveghere, și un mic muzeu.
Spitalul țestoaselor
Și pentru că iubim experiențele cât mai autentice, ne-am oprit pe marginea drumului, înapoi spre casă, pentru a savura în tihnă tradiționalele gozleme, alături de câte un ayran.
Nu a fost nevoie să ne îndepărtăm prea mult, că ne-am oprit din nou. De data aceasta, pentru o cafea turcească. Ne-a servit o femeie originară din Georgia și stabilită în Turcia de mulți ani. Cam asta e priveliștea terasei și a casei pe care le împarte cu soțul ei turc.
A urmat, după Dalyan, ultima destinație de vacanță - Sarıgerme, pentru că Izmir și Edirne au fost doar orașe de tranzit în drumul către casă.
Mai jos, poze din ultima seară în Dalyan. Rita poartă rochia Lia Fia (pe care o adoră și o cere mereu) și guler Purrfect Collar - "Copilul călător".
Eu și mama am purtat cu mândrie cercei din porțelan, creații ale Dianei Cojocaru (mama) și Mariei Paltin (eu), două artiste extrem de talentate.
Rochia mea cu flori este semnată Sekana, un splendid brand made in Republica Moldova (poate fi găsit și la Arc Maison), iar rochia roșie este Lali.
Sarıgerme
Hotelul Holiday Village a fost ultima noastră casă de vacanță. Ca nivel de servicii și de cazare este peste cel din Kuşadası.
Dar hai să vedem ce mi-a plăcut aici:
- camera de hotel era, de fapt, un apartament cu două camere. Aveam spațiu!!!! Luxul meu, când vorbim despre hoteluri, se rezumă la două chestiuni: curățenia și aspectul aerisit;
- mâncare variată și extraordinar de bună;
- există șezlonguri poziționate și pe pământ, la umbra copacilor;
- resortul se întinde pe o suprafață verde considerabilă, drept care chiar ai unde să te plimbi sau să te relaxezi departe de aglomerația de la piscine;
- prânzul este servit la terasa din zona piscinelor, așa că nu trebuie să te mai duci în cameră să te schimbi, ci poți mânca în costum de baie sau oricum într-o ținută ceva mai relaxată decât cea permisă seara și dimineața în restaurantul principal;
- toboganele au fost pe placul Ritei. A avut la dispoziție 3 variante care să o distreze maximum câteva ore pe zi.
"Camera" noastră
Ce nu mi-a plăcut:
- plaja, deși foarte lată, are un nisip plin cu pietre și pietricele, iar intrarea în mare, efectiv o aventură;
- restaurantul este împărțit în două zone: pentru copii și pentru adulți (unde pot să mănânce și copiii). Totul bine și frumos, mese și scaune pentru copii, farfurii, la fel, partea proastă intervine la preparatele culinare: cartofi prăjiți, burgeri, crispy strips, dulciuri de toate felurile, pizza, sendvișuri.
Una peste alta, mâncărurile din zona adulților sunt infinit mai variate și mai healthy decât cele destinate exclusiv copiilor. Dacă tot faci meniu pentru copii, adaptează-l în consecință. :)
Ritei nu i-au plăcut deloc dulciurile și prăjiturile de la cele două resorturi. Erau mult prea dulci pentru ea. A gustat, dar cam atât. În schimb, a rupt-o pe paste cu sos. Și pește, mult pește. La fel și eu. :)
- pentru că este un resort de dimensiuni considerabile, evident, este mult mai aglomerat, iar eu nu sunt tocmai prietenă cu aglomerația;
- tot pentru că este mai mare decât primul la care am fost, mie mi-a lipsit interacțiunea cu personalul la care, de altfel, țin.
Cu toate acestea, am cerut permisiunea unor angajați să îi fotografiez (foto mai jos). Ea era extrem de frumoasă și de autentică, el a pregătit un fel de mâncare care m-a dat pe spate. :D
- 90% dintre turiștii prezenți erau din UK. De altfel, și prețurile serviciilor extra erau menționate în lire sterline. Ca să înțelegi cât de mulți englezi erau, Rita m-a întrebat la un moment dat: "mami, de ce sunt atât de mulți englezi, că noi nu suntem în Anglia, noi suntem în Turcia?".
Dar să îți spun de unde a pornit această discuție. Am fost la spectacolul de seară, la cel pentru copii. Scenă mare, spațiu mult mai mare decât la primul resort, 3-4 animatori față de 1-2 în partea cealaltă. Programul complex, cu jocuri, concursuri, premii etc. Extrem de distractiv dacă nu ar fi fost ținut de animatori britanici doar pentru copiii britanici.
Rita s-a simțit teribil de exclusă, nu ar fi putut oricum să participe la nimic pentru că nu înțelegea limba. Chiar dacă majoritari erau englezi, mai erau și turiști de alte nații. Mi s-ar fi părut potrivit să existe un program pentru TOATĂ LUMEA așa cum se întâmpla la primul resort.
Povesteam aici că Rita a vrut să facă poză cu animatoarea, atât de tare i-a plăcut programul din fiecare seară, unde s-au distrat toți copiii indiferent de țara de proveniență. Am plecat după doar jumătate de oră, dar ai mei au rămas și la programul pentru adulți.
Unde, ce să vezi? Animatorul nu a întrebat cine e din Franța, cine e din Germania, cine e din x, y, z, ci a întrebat cine e din diferite orașe din UK. Again, înțeleg că ai mulți turiști din UK, dar not ok abordarea.
Fiind ultimele trei zile de vacanță, nu am prea stat cu telefonul în mână, deci nici poze nu prea avem de aici.
Izmir / Bergama (Pergam)
Despre Izmir nu pot povesti prea multe pentru că am fost efectiv doar în trecere. Trebuia să dormim peste noapte aici, dar am avut din nou probleme cu hotelul. Era situat într-o zonă mai puțin sigură pentru turiști, nu aveam loc de parcare safe nici pentru mașină, iar camerele aveau mucegai pe pereți și miroseau urât.
Orașul este imens și peisajul diferă extrem de mult: de la zone care păreau "rău famate" și cu un nivel ridicat de sărăcie, la faleza splendidă pe care o tot vedem în filmele / serialele turcești, la cartiere cu blocuri și clădiri de birouri înalte.
La fel și oamenii de pe stradă: erau fie îmbrăcați modern, fie sărăcăcios, fie observai femei acoperite complet în negru, doar cu ochii la vedere.
Foto 1: noi trei; foto 2: ai mei, undeva în drumul nostru către Izmir
Așa că, deși eram pe drumuri de multe ore, am mai răbdat puțin în mașină până când am ajuns la Bergama. Unde chiar ne-a plăcut.
Foto 1: ne-am făcut provizii de ulei de măsline luat din magazinul unui producător din zonă; Foto 2: Rita, după o zi lungă pe drumuri, așteptând să ne cazăm
Çanakkale
Nu aveam în plan să ne petrecem câteva ore în Çanakkale, pentru că ar fi trebuit să fim în Izmir ziua respectivă (dacă am fi dormit acolo cu o noapte înainte), dar iată că planurile s-au schimbat încă o dată. Și nu ne-a părut rău nici acum. Am luat la picior străduțele aglomerate din orașul care desparte Turcia asiatică de cea europeană până ne-am îmbarcat pe bac către Edirne.
La tot pasul, în Çanakkale, puteai observa apă pusă în recipiente pentru câini, fie că aveau sau nu stăpân. În poza de sus, centru, este prima încăpere a unei băi pentru femei, mai exact, locul unde se pot spăla pe picioare înainte să intre în moschee.
În toate băile publice în care am fost vara aceasta, dar și vara trecută, există cel puțin un veceu turcesc, pe lângă cel cu care suntem și noi obișnuiți. Veceul turcesc este dotat cu apă care curge de la un robinet și cu un recipient, în cazul în care vrei să te speli după ce folosești toaleta (nu pe mâini, pentru asta ai chiuveta din baie).
Recunosc că, mai ales pentru Rita, m-am bucurat de fiecare dată când am ajuns la o baie cu veceu turcesc. Este infinit mai igienic și mai ușor de utilizat pentru un copil.
Ultima seară în Turcia ne-am petrecut-o tot în Edirne, unde mi-am găsit ramele de ochelari, my guilty pleasure :))).
Înainte de a încheia acest articol lung (știu), vreau doar să mai spun atât. M-am bucurat să văd, la ambele resorturi, că există oameni care, în ciuda dificultăților fizice, găsesc resursele interioare pentru a se bucura de viață...și de vacanțe. Am văzut persoane în scaunul cu rotile, alții cu dispozitive conectate la diferite părți ale corpului.
Și jos pălăria, deși cam asta ar trebuie să reprezintă normalitatea (că tot ne place maximum termenul ăsta), tuturor celorlalți care nu se holbau, nu arătau cu degetul, nu priveau cu milă.
Turcia merită luată la pas. Înțeleg beneficiile resorturilor (chiar dacă nu sunt musai pe stilul meu), dar nu ai cum, efectiv nu ai cum să descoperi și să înțelegi Turcia dacă nu cutreieri diferite orașe, dacă nu iei contact real cu locuitorii lor, dacă nu te bucuri de gastronomia locală. Asta, desigur, dacă îți dorești să o descoperi. :)
