#MusaideVizitat: MOON and CHAPEL
Povesteam într-un alt articol de pe blog despre cum te vindecă frumosul unui loc, despre importanța expunerii constante la estetic, la valori și principii sănătoase. Desigur, în niciun colț din lumea asta nu este totul perfect, dar contează mult ca balanța să încline mai degrabă spre bine.
Până acum, am vorbit aici, pe blog, despre femei inspiraționale și poveștile lor de viață. Campania #MusaideVizitat a venit ca o continuare firească, o serie de recomandări de locuri faine, chiar splendide, de savurat în tihnă și cu intenția onestă de a te ajuta să îmbrățișezi arta de a trăi frumos.
În articolul de astăzi, parte a Campaniei #MusaideVizitat, eu și Ioana Buru, cea care a realizat fotografiile minunate pe care le poți admira mai jos, te invităm să pătrunzi într-un univers care nu excelează doar la nivel estetic, ci reușește să te înalțe spiritual într-o manieră menită să te așeze mai adânc în propria persoană: MOON and CHAPEL, fondat de Sabrina Marinescu și Adriana Toma.
Living life as a spiritual act sunt cuvintele pe care le poți citi odată ce intri pe contul de Instagram MOON and CHAPEL. Coincidență (sau nu), acestea reprezintă un soi de mantră care mă ajută să fiu în armonie cu starea de a fi (femeie).
Pentru mine, a-ți trăi viața într-o manieră spirituală înseamnă să te înconjori de oameni, obiecte, experiențe care-ți hrănesc sufletul și mintea. Nu este vorba despre nimic mistic sau exagerat, ci chiar despre chintesența simplității. Puțin, dar de cea mai bună calitate și de un estetic ireproșabil.
Mi s-a spus - nu de puține ori - că sunt o persoană spirituală, că am acest noroc de a observa frumosul, de a-l asimila prin toți porii. Cu riscul de a părea mai degrabă snoabă și superficială decât spirituală, eu chiar cred cu tărie că frumosul este una dintre valorile care ar trebui să ne guverneze viața. Esteticul, sub orice formă ar fi el, și grija de sine. Ambele deziderate sunt laitmotivele care au fondat baza solidă a acestui muzeu al simțurilor, MOON and CHAPEL, situat pe Strada Washington 18.
Dacă ți se pare forțată utilizarea termenului muzeu, atunci e chiar mai imperios necesar să îi treci pragul.
Văzul îți este răsfățat de obiecte prețioase, prin prisma modului în care acestea au fost gândite și create, datorită materialelor care înnobilează munca artiștilor și a artizanilor români (majoritari) sau străini. Sunt produse care susțin ritualurile de fumigație și care creează spațiul ideal pentru acestea. Sabrina și Adriana presară praful final de magie oferind decorațiunilor o estetică și un branding de o frumusețe și o claritate estetică în fața cărora e imposibil să rămâi indiferentă.
Mi-aș dori mult să ajungi măcar o dată la MOON and CHAPEL și să le asculți pe fetele astea două vorbind despre proiectul lor. Vei înțelege că nu este doar un simplu business, ci o extensie firească a valorilor Sabrinei și Adrianei, dar și că prin intermediul lui, cele două încurajează un element primordial al existenței noastre - armonia cu sinele. Este momentul acela al vizitei în care îți este răsfățat auzul. :)
Am fost fascinată să aflu că Sabrina și Adriana au creat o serie de 6 simboluri inspirate din pictogramele populare pe care le-au asociat brandului MOON and CHAPEL. Nimic din ce găsești în acest loc nu este la voia întâmplării, ci este susținut de research, creativitate, muncă multă depusă, pasiune infinită.
Și dacă tot le-am menționat pe cele două fondatoare, Sabrina (cofounder Avocadoo) și Adriana (cofounder Hadar Chalet), ar fi nedrept din partea mea să nu îți spun că sunt două femei splendide (și crede-mă pe cuvânt, eu chiar am un al șaselea simț - apropo de simțuri - când vine vorba despre admirația pe care o port altor femei).
Ele, asemenea celorlalte femei pe care le recomand fie în Campania Musai de Vizitat, fie la Inspiring People, nu se încadrează la categoria oricine poate să facă asta, e un business / brand ca oricare altul. Sunt persoane care îmbrățișează valențe diverse ale feminității și care realmente reușesc să inspire, să lase în urma lor schimbarea aia despre care tot vorbim în Social Media, dar de care uităm cum ne întoarcem la viața reală. Business-urile ca MOON and CHAPEL creează o punte către educația bunului gust pe care îl putem cultiva și la 4 ani, și la 20 - 30, dar și la 50 sau 80 de ani. Dar e musai să ne deschidem sufletul și mintea, să lăsăm cale liberă frumosului și binelui să ajungă la noi.
Mirosul este, poate, simțul cel mai câștigat. Vei descoperi, la MOON and CHAPEL, o gamă variată de arome: tămâie de cea mai bună calitate, mir, oud-uri, bakhoor-uri (aduse din Oman, zonă cu tradiție în domeniul incense-urilor); bețișoare parfumate, 100% naturale (aduse, în mare parte, din Japonia, în colaborare cu un brand care realizează astfel de produse încă din 1575 - Nippon Kodo). Le-am testat și eu, sunt sublime. 🪔
Îmi doresc mult să înțelegem că a avea grijă de minte și interiorul nostru nu este un moft sau o dovadă de răsfăț superficial, că oricât am fi de diferiți, e aproape imposibil să nu rezonezi cu starea de bine pe care ți-o creează un ritual pe care îl poți savura cu obiecte achiziționate de la MOON and CHAPEL.
Recunosc, mi-a rămas gândul la vasul pentru ars tămâie creat de FireKultur, la vazele realizate de niște artiști din Ucraina și la o carte despre Astrologie (un domeniu pe care mi-ar plăcea să-l aprofundez). Ah, și la vitraliile vechi de peste 100 de ani, pe care Adriana le-a descoperit la o biserică catolică din Transilvania, aflată în renovare. Vitraliile, desigur, nu sunt de vânzare, dar m-au cucerit iremediabil.
Știu că întotdeauna apare discuția referitoare la costuri atunci când recomand branduri și business-uri românești. Ca de fiecare dată, îți recomand să înlocuiești 10 obiecte pe care le-ai luat la reduceri sau pe care le-ai cumpărat impulsiv cu unul singur bun de transmis generației următoare, prin puterea exemplului. Nu mai este vorba doar despre sustenabilitate (a cărei importanță este greu de exprimat în cuvinte), ci despre un soi de igienă a minții și a sufletului: puțin, dar de cea mai bună calitate.
Mergi în vizită la MOON and CHAPEL. Ia-ți timp cu tine.
Era cât pe ce să uit să menționez produsele de îngrijire pentru ten și corp, desigur, și ele atent curatoriate de către Sabrina și Adriana, astfel încât să fii în armonie nu doar cu interiorul tău, ci și cu exteriorul.