Zea et Sia, bijuterii pentru întreaga familie

Avem câteva reguli în familia noastră pe care, de la mic la mare, încercăm să le respectăm. Eu și Alex, soțul meu, suntem adepții unui stil de viață ușor minimalist, în sensul în care preferăm să avem casa aerisită, haine și obiecte puține, dar de cea mai bună calitate și cu un aspect exterior ireproșabil. Este ceea ce îi transmitem și Ritei, pentru că ne dorim ca ea să înțeleagă mai degrabă importanța experiențelor și a călătoriilor pentru igiena minții și a sufletului decât împovărarea acestora cu lucruri inutile.

Cumpărăm destul de rar haine sau bijuterii, fie accesorii, dar atunci când decidem asupra unor achiziții de acest tip, ne asigurăm că ele chiar reprezintă niște bunuri de care urmează să ne bucurăm, dacă nu toată viață, ani mulți de acum înainte. Pe scurt, nu facem shopping impulsiv. Cum spuneam, ne ghidăm după conceptul de puțin, dar de cea mai faină calitate.

Când vorbim despre bijuterii, ei bine, acestea sunt, din punctul meu de vedere, chintesența investițiilor atât din punct de vedere financiar, cât și emoțional.

Am făcut această introducere pentru că sărbătorile de iarnă sunt acel prilej din an în care tragem linie, facem bilanțul, ne bucurăm de reușite, ne certăm (poate) pentru eșecuri. Mi-ar plăcea mult să fie mai degrabă momentul în care ne "premiem" singuri, vorba lui Snoop Dogg, pentru efortul, munca, sacrificiile, curajul, determinarea, disciplina de care am dat dovadă în acest an.

Și ce daruri mai prețioase îți poți oferi ție însăți sau vă puteți lua voi, întreaga familie, decât niște emoții încapsulate, finisate manual de artizani locali așa cum sunt creațiile Zea et Sia.

În rândurile de mai jos, poți admira și achiziționa cadouri care pot bucura sufletul o viață, pentru cei mici, pentru ea, pentru el, seturi pentru întreaga familie.

🎁
Daruri pentru copii

「Buget 200e」

Cerceii cu tortiță / prezură pot fi un prim cadou exceptional. Tortițele nu se desfac, cerceii nu se pierd, iar bebelușii nu-i pot înghiți. Acest model poate fi purtat încă de la naștere și sunt recomandați pentru orice vârstă. Perechile cu ursuleți și diamante vor fi o amintire sau o zestre deosebită.

Cercei Baby Missing Summer, cu diamante albastre, din aur roz, cu tortițe

Comandă cerceii aici

Cercei Baby Unicorn, cu diamante albe, din aur roz, cu tortițe

Comandă cerceii aici

Cercei Baby Ursuleț, cu diamante albe, din aur alb, cu tortițe

Comandă cerceii aici

Cercei Baby, cu perle, din aur roz, cu tortițe

Comandă cerceii aici

「Buget 100e」

O altă idee minunată de cadou, de această dată atât pentru fetițe, cât și pentru băieți, o reprezintă brățările cu șnur. Poți alege dintr-o varietate de modele, cu sau fără diamante, cu animale sau îngeri.

Brățara pe șnur Vulpița, din aur roz

Comandă produsul aici

Brățara pe șnur Baby Angel, cu diamant alb, din aur alb

Comandă produsul aici

Ce ador la bijuteriile Zea et Sia, dincolo de designul grațios și cu mult bun gust, este că reprezintă o modalitate splendidă de a transmite copiilor valori esențiale: să prețuiască business-urile locale, munca artizanilor, să cumpere puțin, dar de cea mai bună calitate, să investească în acele obiecte care le bucură realmente sufletul.


🎁
Daruri pentru EA
“My dream is to adorn the neck of all women around the world with pearls.” – Kokichi Mikimoto

Bijuteriile Zea et Sia create pentru femei sunt TO DIE FOR. Preferatele mele sunt perlele - cercei, brățară, lanț, inel - dar nu pot să nu recunosc că și celelalte modele înnobilează armonios stilul unei femei. Este ocazia perfectă pentru a-ți oferi ție, mamei tale, bunicii, unei prietene bijuterii deosebite, lucrate cu migală.

Ah, și diamantele...Diamonds Are Forever, nu-i așa?

「Buget 100e」

Brățara pe șnur Cerc în Inimă, cu diamant negru, din aur roz

Poți achiziționa produsul aici

Colier 40cm, cu perle de cultură de 6mm, cu închizătoare din aur galben

Comandă produsul aici

Cercei cu perle de cultură, din aur galben

Pe aceștia îi am și eu, și trebuie să recunosc că nu mă îndur să îi dau jos. Îi ADOR.

Comandă cerceii aici

「Buget 300e」

Brățară fixă Eternity, cu diamante, din aur alb

Comandă produsul aici

🎁
Daruri pentru EL

Colecțiile Zea et Sia sunt gândite astfel încât să celebreze și bărbații minunați din viața noastră: bunici, tați, soți, prieteni. Pe site, poți alege brățări cu șnur sau, de ce nu, inele de logodnă, fie de nuntă, dacă plănuiți un astfel de eveniment important pentru anul 2023.

「Buget 60 - 300e」

Brățara pe șnur Love you, Daddy, din aur alb

Comandă produsul aici

Brățara pe șnur Eternity, din aur galben

Comandă produsul aici

🎁
Daruri pentru toată familia

Puteți opta pentru seturi mamă-tată-copil, ca un simbol al relației unice pe care o aveți.

Brățări Mamă - Fiică - Tată, cu șnur din mătase, și pandantiv Iubire Infinită, din aur galben

Comandă setul aici

Fiecare bijuterie Zea et Sia este lucrată local, cu artizani români. Tocmai de aceea, ea poate fi personalizată cu un mesaj sau cu inițialele persoanei căreia îi vei oferi acest cadou special.

Acest articol este parte dintr-o colaborare ongoing ralucaharabagiu.com și zeaetsia.com.

Abonează-te, lasă-te inspirată.

Fii prima care primește următorul articol. 

Mă abonez ♡

Foto: Zea et Sia, foto principală și colecția de sărbători - Denisa Coman