Pe la 10-11 ani, am mers cu mama la stomatolog pentru un control de rutină. Țin minte că m-am simțit tare mândră când medicul dentist mi-a spus că am dinți de reclamă, perfecți ca mușcătură, albi, fără carii.
Este, de altfel, singura amintire faină pe care o am și asta pentru că următoarele vizite pe care le-am făcut la cabinetul dentistului au fost mai mult ca să tratez decât să previn. Nu am avut mari probleme cu dinții, doar că lipsa unei rutine corespunzătoare a dus la apariția unor carii, la scoaterea unui nerv (m-am ales cu o măsea maronie la bază) și la pierderea aspectului perfect pe care îl avea dantura mea (am scos prea târziu măselele de minte care mi-au apropiat mult prea tare dinții).
În mod natural, râd cu "gura până la urechi", dar recunosc că în ultima perioadă am tendința să mă abțin. Dinții mei s-au îngălbenit din cauza consumului de cafea și cola, trebuie să fiu mereu atentă să nu am ceva mâncare rămasă printre dinții din față care s-au apropiat nefiresc de mult (cum spuneam mai sus). În plus, în perioada cea mai nefastă a depresiei, mi-am scrâșnit dinții atât de tare, că i-am lezat iremediabil la suprafață.
Toate acestea la un loc îmi afectează stima de sine. Acestea fiind zise, m-am bucurat mult să aflu despre deschiderea primului centru de igienizare dentară din România.
Și să îți spun de ce:
- nu mai asociez mersul de stomatolog doar cu tratarea, ci în primul rând cu prevenția;
- parcă sună mai convingător când ești delăsător să ai în minte ideea că mergi la "spa", nu la "doctor";
- îmi voi face, în sfârșit, curajul de a apela la o procedură pe care mi-o doresc de cel puțin 5 ani: albirea dinților.
Dar despre toate acestea voi povesti în articolele viitoare. Materialul de astăzi este dedicat intervievatului meu, fondatorul centrului Dental Hygiene, Iulian Pleșcan, alături de care am avut o discuție exhaustivă despre profilaxie, importanța unei rutine trimestriale de igienizare dentară, parodontoză, îngrijirea dinților în copilărie, procedurile care îți pot salva dantura de la durere, costuri mari, timp pierdut.
Așadar, te invit să citești un interviu despre igiena dentară la superlativ.
Iulian, de ce era nevoie de un centru de igienizare dentară în România?
Nevoia unor centre dedicate igienizării dentare există de multă vreme. Sunt deja ani de zile de când stau și observ că nu apare niciunul în România, deși multe țări dezvoltate au acest concept implementat de zeci de ani.
Conform statisticii din țara noastră, există o nevoie clară de a separa clinicile de stomatologie de cele de profilaxie dentară. Deși în România există o inflație de centre de stomatologie și mulți medici stomatologi, statisticile noastre arată că 70% dintre persoanele peste 35 de ani suferă de o formă de parodontoză.
Chiar dacă în România există medici specialiști buni și tratamente stomatologice mai accesibile în comparație cu alte țări, jumătate dintre locuitorii din mediul urban au cel puțin un dinte lipsă - care are o importanță funcțională - adică le afectează capacitatea de a mesteca corect sau au o problemă estetică care le afectează zâmbetul. Poți să-ți imaginezi cum este să simți jenă sau rușine de fiecare dată când îți vine să zâmbești?
Este momentul să realizăm că, în ciuda tratamentelor stomatologice de restaurare efectuate de medici bine calificați și a prețurilor mai accesibile în comparație cu alte țări europene, acestea nu reușesc să conserve în mod eficient dinții pacienților.
Este evident că nu putem repara dinții în același ritm și la fel de bine pe cât aceștia se deteriorează. Și atunci realizăm că este o problemă de abordare. Acolo unde accesul la medicină este ridicat și costurile sunt accesibile, dar problema medicală rămâne generalizată, e timpul să încercăm ceva diferit.
Aici intră în scenă cheia principală: ce ar fi dacă nu am mai repara, ci am conserva ceea ce avem? Păstrarea dinților naturali este la îndemâna noastră prin 4 vizite anuale de doar 30 de minute fiecare.
Practic, doar 2 ore pe an și puțin peste 100 de lei în medie pe lună te costă să-ți păstrezi dinții curați, sănătoși, estetici și să ai o respirație proaspătă. Știai că prin vizitele trimestriale la igienizarea dentară, riscul de a dezvolta carii dentare scade cu 40%?
Care sunt valorile pe care le îmbrățișează Dental Hygiene Center?
La DHC, ne axăm pe concepte simple, dar puternice:
- Eficiență, simplitate și lipsă de durere, toate în cea mai premium experiență pentru igienizarea dentară. Oferă-ne jumătate de oră din timpul tău la fiecare 3 luni și îți vom oferi sănătate.
- Starea ta de bine este prioritatea noastră principală. De aceea, am investit în echipamente performante care permit intervenții eficiente, dar fără durere.
- Poți face programări 7 zile din 7 în mod complet digital, cu doar câteva click-uri, eliminând nevoia de interacțiune umană cu personalul de la recepție.
- Avem disponibile abonamente trimestriale pentru a te asigura că nu uiți de programări.
- Pentru cei care doresc să uite de grija produselor de igienă orală acasă, am pregătit abonamente care includ și produse. Am creat kit-uri gândite cu atenție pentru fiecare dorință, iar la fiecare vizită trimestrială vei primi aceste produse necesare pentru următoarele 3 luni. Practic, medicul tău stomatolog, de la primul centru de igienizare dentară din România, îți pregătește procedurile de igienizare dentară periodică și face cumpărăturile pentru produsele potrivite pentru dinții tăi, astfel încât să te bucuri de cea mai bună experiență.
- Pe lângă toate aceste beneficii, credem că cel mai important aspect este faptul că la noi vei avea parte de o experiență premium pentru profilaxia dentară.
Vedem lucrurile diferit, iar recenziile pacienților noștri din Google confirmă asta.
Dincolo de experiență și know-how, ce atuuri sunt indispensabile unui specialist care activează în domeniul igienei dentare?
Dragostea de a duce simplitatea la nivel de artă. Ceea ce pare simplu este adesea cel mai complex de realizat. Când vrei să testezi un restaurant, comanzi cel mai simplu lucru din meniu, iar dacă acela e bun, tot meniul e bun.
Asta caut printre atuurile colegilor noștri. Apoi vedem dacă celelalte evidențe sunt prezente. Mă refer la cele precum profesionalismul, empatia și eficiența. Însă dacă nu vrei să duci simplitatea la nivel de artă, locul tău nu e la noi.
Se vorbește destul de rar despre profilaxie, cu atât mai puțin atunci când ne referim la sănătatea dinților. Ce înseamnă profilaxia și de ce este atât de importantă?
Profilaxia este simplu de înțeles. Mai ales în domeniul nostru. Profilaxia înseamnă prevenție, iar prevenția înseamnă realizarea unor proceduri simple înainte să se strice ceva.
Să luăm exemplul pachetelor noastre. La noi, prevenția înseamnă un pachet format din 3 proceduri efectuate după un protocol avansat de terapie ghidată a plăcii bacteriene (placa bacteriană este evidențiată prin culori diferite).
- detartraj cu ultrasunete;
- periaj dentar profesional;
- air flow dentar.
Detartrajul cu ultrasunete: este o procedură simplă în care medicul folosește un echipament care emite vibrații ultrasonice către ansa de detartraj. Prin simpla atingere a tartrului, acesta se dislocă de pe suprafața dinților.
Folosim cele mai scumpe echipamente de profilaxie din lume, drept care, pacienții noștri sunt uimiți de faptul că au făcut detartraj fără să simtă niciun fel de durere. Știi că, până în prezent, niciun pacient de-ai noștri nu a avut nevoie de anestezie, nici măcar prin spray-ul de lydocaină?
Periaj dentar profesional: are ca scop lustruirea suprafețelor dentare utilizând paste de dinți profesionale cu granulație crescută.
Airflow-ul dentar: este o procedură inovatoare de elimininare a plăcii bacteriene și a tartrului printr-un jet de mare presiune care conține apă, aer și particule fine de glicină sau bicarbonat de sodiu. Realizăm această procedură după ce aplicăm un revelator de placă bacteriană care colorează placa în două culori, în funcție de cât de veche este: placa bacteriană mai veche de 3 zile este de culoare albastru închis, iar cea mai nouă de 3 zile este de culoare roz. În felul acesta, știm unde să curățăm, pentru că vedem ceea ce, de obicei, este invizibil.
De asemenea, ne ajutăm pacienții cu sfaturi personalizate de igienă orală realizată acasă, pentru că știm unde ar trebui să mai insiste. Asta cred eu că este prevenția, atunci când vezi ce nu este făcut bine și corectezi pentru ca pe viitor să fie totul bine.
Am o fetiță de 5 ani pe care o duc periodic la dentist pentru control de rutină. De la ce vârstă ar fi potrivit să o aduc și pentru procedurile efectuate în centrul Dental Hygiene? Nu de alta, dar îi cam plac ciocolata și înghețata. :)
Când apar primii dinți permanenți este potrivit să înceapă vizitele de igienizare dentară. Tot atunci este o idee bună să facă și procedura de sigilare dentară, pentru ca înghețata să fie doar motiv de bucurie.
Când vorbim despre copii, vedem din nou o statistică nedorită. Majoritatea celor care vin la stomatolog, copii cu vârsta de până în 12 ani, vin pentru tratamentul unei carii. Vorbim, deci, despre repararea unor dinți care ar fi trebuit să reziste până la bătrânețe.
De aceea, noi recomandăm vizitele la igienizare dentară și sigilarea dinților permanenți începând cu vârsta de 7 ani. Însă, copiii ar trebui să viziteze stomatologul pentru conștientizare și consultație încă de la 4-5 ani. Este important să învingem frica de dentist, iar asta se face doar dacă realizezi de mic că acolo nu se întâmplă ceva rău.
Îmi doresc de ceva timp să îmi albesc dinții, dar am tot amânat pentru că mi-a fost teamă de două aspecte: 1. să nu îmi afecteze dinții procedura în sine; 2. să nu îmi iasă o nuanță nefirească de alb. Poți să îmi explici, te rog, în ce constă procedura de albire a dinților și care sunt miturile cu care vă confruntați cel mai des?
Noi folosim cele mai performante acceleratoare de albire dentară din lume. Au fost premiate ca fiind cele mai bune din lume timp de 13 ani consecutivi. Tehnica este destul de simplă pentru pacient:
- după ce aplicăm o barieră de protecție a gingiei, aplicăm un gel de perixid de hidrogen pe care îl activăm cu acest accelerator.
- procesul durează 10 minute și îl repetăm de 3 ori, așa că durata totală este de 30 de minute.
În doar 30 de minute poți obține dinți mai albi cu până la 12 tonuri. Ce este important de reținut este că dinții se vor albi atât cât au ei capacitatea să o facă, iar prin simpla albire dentară efectuată corect de către un profesionist, dinții nu vor arăta niciodată nenatural.
Prin albirea dentară scoatem în evidență cea mai curată versiune de alb pentru dinții tăi naturali, iar pentru asta cred că merita efortul.
Aș mai puncta câteva aspecte importante despre albirea realizată de noi:
- Durează puțin: pentru că avem echipamente performante timpul de expunere este de 30 de minute vs alte echipamente care au timp de expunere de 45 de minute. Timp de expunere mai mic înseamnă și sensibilitate dentară scăzută după procedură.
- Rezultatele sunt vizibile până la 2 ani după efectuarea procedurii, în funcție de obiceiurile alimentare ale pacienților.
- La cei mai mulți dintre pacienti rezultatele sunt spectaculoase. Mai ales la fumători și cei care consumă des vin roșu sau cafea.
Legat de mituri, pacienții nostri vin destul de informați. Însă noi am pregătit oricum răspunsuri pentru cele mai frecvente mituri despre albirea dentară:
- fațetele, coroanele și punțile nu pot fi albite – doar dinții naturali pot fi albiți;
- rezultatele nu vor ține pentru totdeauna, dinții se vor îngălbeni după câțiva ani;
- albirea făcută acasă cu geluri de albire nu are același rezultat ca cea făcută în cabinetul stomatologic.
Am persoane în familie care se confruntă cu parodontoza. De altfel, și mie mi s-a retras, pe alocuri, destul de mult gingia. Cum ajută procedurile realizate la Dental Hygiene Center în această chestiune?
Parodontoza este o boala progresivă. Are mai multe stadii care pot însemna de la o simplă sângerare dentară până la gingivita acută sau pierderea dinților și retragerea osoasă.
Unii pacienți ajung într-o stare atât de avansată a bolii încât nici implanturile dentare nu mai sunt ușor de realizat din cauza diminuării densității osoase. Vestea bună este că această afecțiune poate fi controlată. Procedurile de igienizare dentară pot opri progresia acestei afecțiuni.
Pe de o parte, detartrajul subgingival ajută la eliminarea plăcii bacteriene care nu poate fi eliminată prin simplul periaj acasă, iar pe de altă parte, airflow-ul dentar decontaminează zona respectivă și stimulează circulația periferică.
Recomandarea noastră este igienizarea dentara efectuata trimestrial. Are imense beneficii atât pentru sănătatea dentară, cât și pentru întregul organism. Iar când atingi un anumit grad de igienă orală și prospețime a respirației, vei realiza că nu mai dorești altfel. Cu siguranță nu vei putea reveni la vechiurile obiceiuri.
Testez kit-ul cu produse de igienă orală pentru acasă deja de o lună. Recunosc că sunt foarte mulțumită de produsele pe care le include, în special de periuțe și pasta de dinți. Povestește-mi, te rog, despre ideea de la care a pornit acest kit și despre conținutul său.
Ne bucurăm că apreciezi kit-ul nostru! Ideea a fost să venim în ajutorul pacienților cu produse de igienă orală de foarte bună calitate, care să fie potrivite pentru ei și a căror utilizare să aibă o cursivitate.
Se întâmplă, de altfel, ca pacienții să nu știe ce produse sunt potrivite pentru ei sau să primească recomandarea de la un medic, dar din diverse motive să nu ajungă să utilizeze acele produse.
De aici a plecat ideea de a crea un kit care să conțină toate produsele potrivite pentru o igienă orală avansată, pe care tu ca pacient să le primești într-o cutie cu instrucțiunile de utilizare pentru următoarele luni.
Acum le ai, le-am ales noi pentru tine, folosește-le! Cei care le-au folosit până acum au fost încântați de calitatea produselor și de rezultatele obținute după folosirea lor.
O singură achiziție a unui abonament atrage vizite trimestriale la igienizare și produse pentru un an întreg. Pacienții sunt fericiți cu faptul că, preț de un an, nu trebuie să se mai gândească dacă au schimbat periuța de dinți sau dacă mai au pastă de dinți ori au uitat să cumpere.
Iar faptul că vin toate împreună și au și recomandări de utilizare pentru fiecare lună din abonament, face ca tot acest proces să fie mai ușor de integrat în rutina zilnică.
Este la fel ca în cazul sportului, doar că prin abonamentul nostru, în loc să zici "de mâine mă duc la sală!" spui "de ieri am început să merg la sală". Sau și mai bine zis, "de ieri am început să am grijă de dinții mei".
Am citit pe site-ul dentalhygienecenter.ro că aveți disponibile 6 abonamente anuale. Ce au acestea în comun, ce servicii le diferențiază?
Toate cele 6 abonamente au în comun faptul că ele conțin vizite la igienizare o dată la 3 luni, adică 4 vizite anual. Iar în ceea ce privește categoriile de abonamente, avem 2 feluri:
- O categorie doar cu servicii de igienizare, adică un abonament cu 4 vizite trimestriale și alt abonament cu 4 vizite alături de o albire dentară;
- O a doua categorie care conține servicii și produse de igienă orală pentru acasă. Cele 4 abonamente conțin fie produse de igienă orală pentru cei care vor doar o respirație proaspătă, abonamentul celor care vor dinți mai albi, abonamentul celor care preferă periuța electrică și, în cele din urmă, cei care au aparat dentar.
Am pregătit produse pentru toți pacienții care ne-au trecut pragul. În curând, vom pregăti abonamente pentru pacienții cu parodontoza avansată, dar o vom face după ce vom evalua bine nevoile pacienților noștri.
Scriu des, pe blogul meu și pe contul de Instagram, despre grija de sine tocmai pentru că au fost niște ani din viața mea în care nu am excelat la acest capitol, iar acum trag ponoasele (inclusiv legat de dinți). Și se întâmplă să mai primesc comentarii legate de costuri: x produs e prea scump, y serviciu nu este pentru toate buzunarele. Cum vezi tu această situație, Iulian?
Grija pentru dinți trebuie să intre în rutina tuturor. Nu este nici scump, nici dureros, nici nu îți răpește prea mult timp. Repet, durează 30 de minute la 3 luni! Și costă puțin peste 100 de lei pe lună, într-un calcul mediu.
Facem un exercițiu de imaginație: începi să te speli pe cap la o distanță de 3 săptămâni în loc de frecvența obișnuită. Dacă știi că o să îți cadă părul în ritmul acesta, ai mai proceda la fel? Sigur că nu! Pare o nebunie doar că am propus asta. E ridicol, nu?
Este aceeași situație și în cazul dinților: dacă nu folosești produsele care trebuie pentru igiena orală zilnică și nu faci igienizare dentară cel puțin la fiecare 6 luni, îți vei pierde dinții și vei fi nevoit să îți pui implanturi dentare. Sunt dureroase, costisitoare și durează mult până le obții.
Părul are doar importanță estetică. Dinții au și rol estetic, și unul funcțional. Dacă nu vei avea grijă de ei, nu te vei putea alimenta corect. După ce vei pierde un dinte, ceilalți vor migra către zona celui lipsă. Și tot așa! E o reacție în lanț care generează mari bătăi de cap, durere și costuri pe măsură.
Care este legătura dintre o dantură sănătoasă, deci și frumoasă, și stima de sine?
Are mare legătură! Încrederea pe care ți-o dă un zâmbet frumos este de neegalat. Poți avea foarte multe atuuri, dar fără dinți frumoși parcă nu ești complet, așa-i?
Există numeroase studii și cercetări care au făcut o corelare directă între o dantură sănătoasă și atrăgătoare și îmbunătățirea stimei de sine.
Depinde ce prețuiesti mai mult: într-o etapă a vieții apreciezi mai ales aspectul fizic, în alta apreciezi mai mult funcționalitatea și sănătatea. Un lucru este cert, în anul 2023, se poartă dinții curați și sănătoși.
Ce înseamnă pentru tine fericirea?
Fericirea se poate manifesta într-o varietate de moduri și poate implica lucruri simple din viața de zi cu zi. Sunt genul de om cu foarte multe pasiuni, și toate contribuie la fericirea mea.
Cred că pentru a fi fericit ai nevoie de constanță în viață: aceea de a avea libertatea de a fi autentic, de a te exprima așa cum ești cu adevărat. Eu sunt un optimist! Se va vedea asta și prin deschiderea primului centru de igienizare dentară din România. :)
Acesta este primul articol dintr-o serie pe care abia aștept să o public. Cum spuneam și la început, mi-a luat mult timp până să înțeleg importanța prevenției în detrimentul tratării. Drept care, sper că povestea mea te va convinge să nu-mi repeți greșelile și să ai grijă de tine în mod curent, să investești în tine fără să crezi că este un act de egoism.
Poți începe cu o programare la Dental Hygiene Center, Calea Floreasca 112, et 1, Sector 1. Este deschis luni - vineri - 09:00- 21:00, dar și în weekend, sâmbătă - duminică de la 10:00 - 18:00, deci nu ai nicio scuză să nu găsești timp. :)