Pe Ana Conache o cunosc de mai bine de 10 ani. Ne-am întâlnit pe vremea când eu făceam parte din echipa de marketing AFI Cotroceni, iar ea se ocupa de marketingul unor chiriași din centrul comercial. Ulterior plecării mele din lumea marketingului, am păstrat legătura doar ocazional, până când, într-o zi, Ana mi-a scris. Și-a amintit, la câțiva ani distanță de interacțiunile noastre de la mall, de modul în care lucrez, livrez și construiesc. Așa se face că Ana a fost printre primele femei care mi-au propus o colaborare.
Am ales să încep articolul cu această poveste pentru că spune multe despre omul care este Ana. Despre felul în care construiește relații, despre consecvență și despre încrederea pe care o inspiră în timp.
Iar ceea ce vei citi în rândurile de mai jos este primul ei interviu în calitate de psiholog clinician în supervizare. Iar eu mă simt norocoasă și privilegiată că pot să o prezint pe buna mea prietenă într-un context care i se potrivește mănușă.
Ana, foto Ioana Dodan
Ana, acesta este primul nostru interviu cu tine în calitate de psiholog. Ce te-a făcut să alegi acest domeniu și ce înseamnă pentru tine acest nou început?
Cred că alegerea aceasta nu s-a întâmplat într-un singur moment. A fost un drum construit în timp, din curiozitate, din întâlnirile cu oamenii și din dorința de a înțelege mai profund ceea ce trăim.
Ani la rând am lucrat şi încă activez, în retail cu focus pe strategie şi implementare în marketing, management & operațional şi poziții de leadership, într-un domeniu în care relațiile dintre oameni sunt esențiale. Am descoperit că, dincolo de rezultate și obiective, ceea ce mă interesa cu adevărat era dinamica umană: de ce reacționăm într-un anumit fel, cum ne influențează experiențele timpurii, cum construim relații și cum ajungem, uneori, să repetăm aceleași tipare.
Psihologia a venit firesc după ce am intrat în propriul meu proces de analiză. Apoi psihanaliza relațională a fost locul în care am simțit că am ajuns acasă.
Pentru mine, acest început nu înseamnă doar o schimbare de profesie. Este continuarea unei preocupări mai vechi: aceea de a crea spații în care oamenii să se simtă ascultați, înțeleși și în siguranță. E o identitate pe care o construiesc prin ceea ce fac şi prin interacțiunea pe care o am în mod constant cu ceilalți.
Cum reușim să educăm și să informăm comunitatea online astfel încât oamenii să înțeleagă ce înseamnă, de fapt, terapia? Când este momentul să apelăm la un terapeut și de ce?
Cred că primul pas este să vorbim despre terapie într-un mod firesc.
Nu este un loc în care merg doar oamenii aflați într-o criză profundă și nici un spațiu în care cineva îți spune cum să trăiești.
Terapia este, înainte de toate, o întâlnire. Un spațiu în care poți să înțelegi mai bine cine ești, de unde vin anumite emoții, de ce unele relații se repetă și ce sens au experiențele tale.
Nu există un moment „perfect” pentru a începe terapia.
Uneori oamenii ajung atunci când suferința devine greu de dus. Alteori vin pentru că simt că s-au îndepărtat de ei înșiși, că sunt blocați sau că își doresc să se cunoască mai bine. Poate fi considerată şi ca un proces complex de dezvoltare personală.
Nu cred că trebuie să așteptăm să ne prăbușim pentru a cere ajutor.
Există încă multe prejudecăți despre terapie. Ce le-ai spune celor care cred că „la terapie merg nebunii” sau că terapeuții vor doar să facă bani?
Cred că aceste convingeri apar, de multe ori, din necunoaștere.
În ultimii ani vorbim mai mult despre sănătatea mintală, dar încă există teamă și rușine atunci când vine vorba despre vulnerabilitate.
În realitate, oamenii care aleg terapia nu sunt oameni slabi. Din contră. Este nevoie de mult curaj să te oprești și să privești sincer către tine.
Iar terapia nu înseamnă că cineva îți rezolvă problemele.
Înseamnă că nu mai trebuie să le porți singur.
Relația dintre terapeut și client pare esențială. Ce facem dacă prima experiență nu este una bună?
Cred că este foarte important să facem diferența între un terapeut și terapie ca proces.
Așa cum nu ne potrivim cu fiecare medic, profesor sau mentor pe care îl întâlnim, nici relația terapeutică nu se construiește automat cu orice specialist.
În psihanaliza relațională spunem că schimbarea apare în cadrul unei relații. Tocmai de aceea este firesc ca relația dintre terapeut și client să conteze atât de mult.
Dacă după câteva ședințe simți că nu te poți exprima liber, că nu te simți în siguranță sau că nu există încredere, merită să vorbești despre asta sau chiar să cauți un alt terapeut.
O experiență nepotrivită nu înseamnă că terapia nu funcționează. Poate însemna doar că încă nu ai întâlnit persoana potrivită pentru tine.
După ce criterii ar trebui să își aleagă oamenii terapeutul?
Dincolo de formarea profesională și de experiență, cred că este important să existe sentimentul că poți fi tu însuți în acel spațiu. Să simți că ești ascultat fără grabă. Că nu ești judecat. Că poți vorbi și despre lucrurile de care îți este cel mai greu să vorbești.
Încrederea nu apare instantaneu, dar ar trebui să existe sentimentul că relația se poate construi.
În descrierea ta apare fraza „Înțelegerea începe într-o relație.” Ce înseamnă pentru tine?
Este, probabil, ideea care descrie cel mai bine felul în care privesc psihoterapia şi viața în general. Ne formăm în relații. Primele noastre experiențe de viață sunt relaționale.
În relații învățăm ce înseamnă siguranța, apropierea, respingerea, iubirea sau pierderea. Iar multe dintre dificultățile pe care le trăim mai târziu poartă amprenta acestor experiențe. Cred că înțelegerea nu apare doar din analiză intelectuală. Ea apare atunci când există un spațiu suficient de sigur pentru ca omul să poată fi văzut, ascultat și înțeles.
De aceea spun că înțelegerea începe într-o relație.
Cum ai explica, pe înțelesul tuturor, ce este psihanaliza relațională?
Aș spune că psihanaliza relațională pornește de la o idee simplă: devenim cine suntem prin relațiile pe care le avem. Nu privește omul ca pe o persoană izolată, ci ca pe cineva aflat permanent în relație cu ceilalți.
În terapie nu ne interesează doar simptomele sau comportamentele. Ne interesează și povestea lor. Cum au apărut. Ce încearcă ele să spună. Și, mai ales, cum pot fi înțelese într-o relație terapeutică bazată pe încredere și autenticitate.
O direcție importantă pentru tine este sănătatea mintală perinatală. De ce?
Pentru că devenirea („naşterea”) unei mame este una dintre cele mai profunde transformări prin care poate trece un om. Societatea vorbește mult despre copil și foarte puțin despre femeia care devine mamă. Există o presiune enormă ca această perioadă să fie trăită doar cu bucurie. Dar realitatea este mult mai complexă. Pot exista iubire, recunoștință și, în același timp, teamă, tristețe, epuizare sau sentimentul că nu te mai recunoști. A vorbi despre aceste experiențe nu înseamnă că diminuăm frumusețea maternității. Înseamnă că îi facem loc întregii ei complexități.
Ana, foto Ioana Dodan
Cum își poate da seama cineva că este momentul să ceară ajutor?
Cred că există câteva întrebări simple.
Suferința persistă?
Îți afectează relațiile?
Îți este din ce în ce mai greu să te bucuri de lucrurile care înainte îți făceau plăcere?
Te simți singur chiar și atunci când ești înconjurat de oameni?
Simți că porți aceeași povară de foarte mult timp?
Dacă răspunsul este da, poate că nu mai este nevoie să te descurci singur.
Uneori, simplul fapt că cineva este alături de tine schimbă deja ceva.
Dacă cineva citește această conversație și încă ezită să meargă la terapie, ce ai vrea să îi spui?
I-aș spune că nu trebuie să fie pregătit.
Nu trebuie să știe exact ce va spune.
Nu trebuie să aibă toate răspunsurile.
Este suficient să existe o întrebare.
Sau o suferință pe care vrea să o înțeleagă sau să o rezolve.
Sau pur și simplu dorința de a se înțelege mai bine.
Cred că fiecare dintre noi are nevoie, la un moment dat, de un loc în care să nu fie nevoit să pară mai puternic decât este.
Iar dacă vei alege să faci acest pas, sper să găsești un spațiu în care să te simți văzut, ascultat și înțeles.
Pentru că, dincolo de orice tehnică sau teorie, cred cu adevărat că înțelegerea începe într-o relație.
FOTO: Ioana Dodan
