WAIT, BEFORE YOU READ!

Join my community

Click to get the good stuff 📩

Există cărți la finalul cărora rămâi cu întrebări și cu dorința de a "săpa" mai adânc printre cuvinte, emoții, semnificații. Este și cazul romanului "Dacă lumea s-ar sfârși mâine" care, pentru mine, a însemnat mai mult decât o lectură, o călătorie către interior cu unicul scop de a mă așeza mai bine printre priorități și balast.

Așadar, am invitat-o pe autoarea Lucia Ovezea la o discuție despre "Dacă lumea s-ar sfârși mâine", care are la bază surse de inspirație din viața reală, dar și despre scrisul ca terapie, celelalte cărți ale ei, scriitorul preferat și, desigur, despre ce înseamnă pentru ea fericirea.

Am o fotografie alb-negru de la turtă în care se vede că am ales stiloul de pe tavă. Glumesc mereu cu mama că ăla a fost momentul în care destinul meu a fost scris de către cineva de acolo sus care a decis că acesta e talentul meu. Care este prima ta amintire legată de scris?

Povestesc, cu amuzament desigur, despre debutul meu literar timpuriu marcat cu o poezioară publicată în revista „Arici Pogonici”. Probabil că evenimentul, petrecut cu mult timp în urmă, când încă nu absolvisem ciclul primar, m-a încurajat așa că am persistat în intențiile mele.

Mai târziu, când am dat examen de admitere la liceu am putut alege la limba și literatura română între două teme, respectiv una legată de scrierile lui Dimitrie Cantemir și alta, denumită compunere liberă. Și ce credeți c-am ales? Da...ați ghicit...am scris despre un vis cu ochii deschiși în care eu mă contopeam cu tot ceea ce mă înconjura, o lume minunată în care dansau fulgi de nea pufoși, care pluteau între cer și pământ lent, de parcă evitau să atingă solul, prelungindu-și viața, joaca și bucuria și... și tot așa pe câteva pagini. Urmarea a fost o notă de șase la care s-a adăugat comentariul unei vecine, profesoară de matematică pe care mama a rugat-o să se intereseze ce s-a întâmplat, doar fata ei lua numai note mari la română!?

„Lăsați, doamnă, bine c-a intrat, mi s-a transmis că lucrarea ei descria viziunile unui hipiot, probabil drogat”...

Cât este pasiune, cât reprezintă terapie pură scrisul pentru tine?

În ultimii ani, scrisul a devenit modul meu predilect de exprimare a creativității. Scriu cu pasiune, deși nu pot afirma că am permanent o stare de exaltare sau fericire pură așa cum poate că și-ar imagina cineva.

Scrierea unui roman implică un drum lung, un exercițiu perseverent și multe ore dedicate lui, la masa de lucru, fie că se lucrează la computer, fie că încă se scrie de mână. Este un proces de „facere” pe parcursul căruia apar și momente grele pentru că munca, indiferent cât de pasionantă, sfârșește în oboseală.

În astfel de răscruci, am putut merge mai departe anticipând rezultatul la care vreau să ajung, considerând că acesta  justifică efortul făcut, ceva pentru care merită să trăiesc pentru că mă reprezintă.

Cum universul este dual, i-am acceptat extremele făcând un exercițiu de imaginație. Am pus pe de o parte plăcerea, bucuria de a fi creator scriind, pe de alta pasiunea, fie ea și pentru scris, degenerată în patimă și instaurată ca o boală, căutându-i terapia potrivită. Și am văzut că este ca o boală ce-și găseste leacul în ea însăși.

Care a fost momentul în care ai hotărât că e timpul să scrii și să publici o carte?

Momentul în care am început primul roman nu a fost ales de mine și, evident, la vremea respectivă, nu mă gândeam că paginile pe care le-am scris alert, ca într-un zbor cu frecvente schimbări de viteză și direcție, se vor metamorfoza într-o carte.

Mai târziu, editorul din mine, răsfoind materialul rezultat a înțeles că acesta poate deveni o carte. Prin urmare, nu a existat o idee inițială sau o decizie conștientă de a scrie și publica o carte, acest lucru fiind o continuare a unui proces de eliberare lăuntrică, probabil unul dintre acele momente când pur și simplu adevăruri neconștientizate sau neexprimate până atunci doreau să iasă la lumină eliberându-mi ființa de presiunea lor.

Mă gândesc la parabola paharului plin, în care strângem învățătura din care derivă experiențele noastre de viață, pe care e obligatoriu să-l golim din când în când pentru a primi noul și a deschide calea evoluției personale. Altfel spus, conform teoriei lui Anaximene, mă aflam într-un moment de salt calitativ apărut în urma unor acumulări cantitative, pregătită fiind pentru o nouă etapă de viață.

Romanul tău, "Dacă lumea s-ar sfârși mâine", este, cred eu, o odă adusă celor mai importante elemente din viața omului: dragostea, speranța sau credința (așa cum le percepe fiecare) și autocunoașterea. Este ceva din această carte care se regăsește în viața ta având în vedere și modalitatea în care ai ales să structurezi cartea, respectiv în: ‘Începuturi’, ‘Căutări’, ‘Inițierea’?

Capitolele cărții definesc parcursul și devenirea personajelor principale care sunt prezentate de la primii pași în adolescență până la un moment definitoriu al vieții lor, la maturitate. Acesta este parcursul firesc, pentru ele, pentru mine, pentru oricine.

Primul este darul vieții, al doilea ne pune la încercare oferindu-ne posibilitatea de a alege și de a acționa, al treilea ne răsplătește și ne propulsează pe drumul cunoașterii, către adevăr.

Am scris, având ca sursă de inspirație o persoană reală pentru Ștefan, personajul principal masculin. Am construit celelalte personaje pe principiul mozaicului, alegând părți, atât din viața mea cât și a oamenilor pe care i-am cunoscut, despre care am aflat sau pe care mi i-am imaginat, cu speranța că și această nouă formă, a unei posibile realități, este credibilă și convingătoare pentru cititor.

"Dacă lumea s-ar sfârși mâine" își poartă cititorul într-o călătorie cu opriri în București, Chișinău, Middleburg, Bangkok, Paro, Punacka, Londra. De ce ai ales aceste destinații, care este semnificația lor atât pentru parcursul protagoniștilor, cât și pentru tine personal?

Acțiunea romanului pornește din locurile natale ale personajelor principale, Ștefan trăind în România, iar Ludmila în Moldova sovietică, o geografie care mi-a permis să descriu unele aspecte asemănătoare ale vieții din perioada comunistă, de o parte și de cealaltă a graniței, un exercițiu de memorie pentru cei care au trăit acele vremuri și unul de consemnare pentru cei mai tineri.

Am ales orașul Middleburg din Olanda, aleator, ca prototip al modului de viață al oamenilor în vestul Europei, oferind o posibilitate de comparație și pentru a arăta dificultățile de adaptare pe care le au personajele mature, Ludmila și Lena, în mod special cea din urmă, ea făcând parte dintre cei care își duc țara natală în piept oriunde în lume aleg să trăiască. Lena, deși este un personaj secundar are importanță în compoziția romanului fiind foarte legată de religia ortodoxă, de tradiții, de familie. Ea ilustrează prototipul dezrădăcinatului care, în incapacitatea sa de integrare își limitează viața socială la familie în timp ce Karina, fiica Ludmilei, este născută în Olanda, iar firele care o leagă de trecutul familiei sale sunt slabe, ea mizând pe viitor.

O bună parte a acțiunii romanului se desfășoară în Bangkok, ceea ce corespunde cu realitatea care a constituit sursa sa de inspirație. Descrierile destul de amănunțite ale locurilor, templelor din oraș, condițiilor de trai ale personajului Ștefan sunt urmare a experienței personale din timpul vizitelor pe care le-am făcut în călătoriile mele.

Dar cea mai specială dintre țările pe care le-am vizitat până acum este Bhutanul, motiv pentru care am plasat acolo o parte a acțiunii romanului, profitând de faptul că religia sa națională este budismul tantric, ceea ce permite personajelor un contact direct cu aceasta și posibilitatea de a o înțelege, a o experimenta și a-și trage concluzii comparând-o cu ortodoxismul. Modelul uman și de colectivitate din Bhutan este unic în lume, punând în locul noțiunii de venit național pe cea de fericire națională, iar periplul personajelor în acest spațiu special mi-a permis să ilustrez un mod de viață cu totul deosebit, în care valorile spirituale sunt prețuite mai mult decât cele materiale, o lume în antiteză cu cea occidentală.

Ce alte cărți ai mai publicat și de unde pot fi achiziționate acestea?

„Patru femei”, cartea mea de debut, a apărut la Editura Cărțile Tango în anul 2009. Conține multe elemente autobiografice, fiind foarte sinceră, vie, alertă și prezintă o perioadă din viața a patru tinere prietene, începând din anii ’80. Este un bun prilej pentru a purta cititorul prin comunism, așa cum s-a răsfrâns oficial asupra personajelor, împletit cu viața lor privată, cea care reprezenta izvorul rezistenței lor în fața unui regim opresiv. Apoi, romanul poartă personajele în perioada de după ’89, când destinele lor trec prin schimbări de direcție surprinzătoare și radicale.

Lucrez deja la continuarea acestui roman, care urmează să prezinte destinele celor patru Eve până în anul 2015, femei diferite din punctul de vedere al abordării temei, care este împlinirea iubirii în viața lor, iubire ajunsă și ea la maturitate, la fel ca personajele.

„La braț cu ursul”, apărută în anul 2013, la Editura Tracus Arte, are la bază o intrigă polițistă care însă nu este revelată cititorului de la început. Personajele, patru tineri, petrec câteva zile într-o excursie într-un sat, într-o zonă pitorească din țara noastră. Există un plan în care sunt prezentate întâmplările acelor zile intersectat de celălalt în care fiecare personaj se dezvăluie sau este dezvăluit prin incursiuni în trecutul său. Scopul demersului îl reprezintă înțelegerea, la finalul romanului, a legăturilor ascunse dintre pesonaje și întâmplări. Cititorului i se lasă spre dezlegare o enigmă care reprezintă finalul deschis al cărții.

Cărțile pot fi achiziționate din librăriile Cărturești și Humanitas, și online: carturesti.ro, elefant.ro, emag.ro.

Dacă lumea s-ar sfârși măine, Lucia Ovezea

Dacă lumea s-ar sfârși mâine, Lucia Ovezea? Cumpară cartea de la eMAG și beneficiezi de plata în rate, deschidere colet, easybox.

Cumpără de la eMAG


Ce cărți / autori îmi poți recomanda fie din literatura română, fie din cea universală?

Iubesc felul în care scrie Elif Shafak, apreciez profunzimea temelor pe care alege să le dezbată, seriozitatea de care dă dovadă în documentare și felul sensibil, tradus într-un limbaj aproape poetic în care se exprimă în anumite pasaje. Recomand „Ucenicul arhitectului”, o incursiune fascinantă în Istanbulul altor timpuri și „Cele patruzeci de legi ale iubirii”, un imn de preamărire a vieții trăită în spiritualitate și iubire.

Care sunt provocările unui scriitor român? Dar avantajele/ satisfacțiile?

Cu o sută de ani în urmă, scriitorul avea un statut pe care astăzi și-l asumă de cele mai multe ori, din nefericire, vedetele fabricate în mass-media, care rareori citesc o carte.

Cartea și lectura îndeamnă la introspecție, la solitudine și tot mai puțini cititori de limbă română pornesc pe acest drum. Așadar, scriitorul contemporan are un impact tot mai scăzut asupra generațiilor, mai cu seamă noi, de cititori. Este o realitate pe care societatea a lăsat-o în voia sorții și în care inițiativele de redresare au aparținut, în cea mai mare parte mediului privat, statul ignorând consecințele pe termen lung ale acestei nepăsări.

În acest context, scriitorul, conaționalul nostru, se poate face cunoscut unui procent redus de populație ceea ce implică mari greutăți legate de finanțarea cărților, sumele investite în carte fiind, cu puține excepții, insuficiente pentru recuperarea cheltuielilor și cu atât mai puțin pentru obținerea unui profit. Autorii au în jurul lor familia, grupul de prieteni, cititorii fideli, alți scriitori și critici cu care interacționează în cadrul unor cenacluri, lumea celor interesați de literatură care urmăresc revistele literare, emisiunile culturale, blogurile de carte, târgurile de carte, festivalurile și alte activități în care își găsește loc cartea și... social media.

Acest tablou ilustrează limitările, dar pune în evidență și libertatea de care se bucură scriitorul astăzi, căruia, în context, nimeni și nimic nu-i poate lua dreptul la exprimare liberă sau accesul la cititori. Respectând prevederi legislative minime, oricine poate scrie și publica o carte. În acest drept de exprimare liberă, în recunoașterea oferită de structurile enumerate și în bucuria de a fi creator într-un domeniu care are mare impact pozitiv asupra celor care recepționează creația sa, scriitorul își află satisfacția, împlinirea și rostul său.

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Într-o perioadă, pentru mine, fericirea se definea în termeni concreți, legați de cursul și evenimentele vieții. În adolescență, mi-o aducea o rochie frumoasă, un compliment, o notă bună obținută la o lucrare, o excursie. Mai târziu, în categoria celor mai fericite zile intrau cea în care am absolvit facultatea, cea în care m-am îndrăgostit, apoi căsătorit, cea în care m-am mutat în casa mea... și altele asemenea. De fapt o asimilam cu satisfacția de a obține bunuri materiale, de a încheia cu succes o activitate, de a trăi într-un mod validat de societate ca fiind rețeta fericirii.

Cu timpul însă, am început să definesc fericirea ca pe o stare interioară, o trăire detașată de întâmplările vieții, legată însă de atitudinea mea față de acestea. Când am acceptat să trăiesc din ce în ce mai mult în prezent, recunoscându-l ca singura realitate, pe care să n-o mai definesc în termeni de bine și rău, m-am simțit cuprinsă din ce în ce mai des și pentru mai mult timp de o stare de bine, instalată fără motiv. Este o experiență exclusiv personală, o bucurie pură, intensă, desprinsă de orice eveniment care mă face să simt că viața mea merită trăită.

WAIT, DO YOU LIKE MY WORK?

Join my community

Click to get the good stuff 📩