Continuăm seria interviurilor cu psihologul Andreea Popovici, iar în rândurile de mai jos discutăm despre ce este logopedia, cui se adresează, când este indicat ca un copil să urmeze o astfel de terapie și la ce vârstă este recomandat ca părintele să înceapă stimularea verbală a copilului.
R: Andreea, spune-mi, te rog, ce presupune terapia logopedică?
Andreea Popovici: Logopedia presupune abordarea limbajului prin prisma reeducării acestuia, a modelării achiziției limbajului și a corectării tulburărilor survenite în procesul achiziției limbajului. Ortofonia este disciplina care se ocupă de reabilitarea auzului și a limbajului (în cazul tulburărilor de articulare și de pronunție a sunetelor vorbirii). În practică, aceste delimitări nu sunt întâlnite restrictiv, astfel, pentru domeniul practic, se utilizează termenul de terapia tulburărilor de limbaj și comunicare. În funcție de particularitatea cazului, abordarea este personalizată și intervenția este definită în baza obiectivelor de durată scurtă, medie sau lungă, procesul reactualizându-se în mod constant.
R: Cui se adresează acest tip de terapie și care sunt tulburările de limbaj care pot fi corectate prin logopedie?
Andreea Popovici: Tulburările de limbaj iau diverse forme. Există mai multe clasificări ale tulburărilor de limbaj, însă, cele mai cunoscute sunt:
✨ tulburările de pronunție (dislalie, rinolalie, dizartie),
✨ tulburările de ritm și fluență a vorbirii (bâlbâiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia)
✨ tulburările de voce (afonia, disfonia, fonastenia)
✨ tulburările polimorfe de limbaj (afazie, disfazie, întârzieri în dezvoltarea limbajului, mutism electiv, logonevroze)
✨ tulburările limbajului scris (alexie, dislexie, agrafie, disgrafie).
Astfel, terapia logopedică se adresează tuturor categoriilor de vârstă: copiilor, adolescenților, adulților și/sau vârstnicilor (în cazuri de AVC și nu numai).
R: Se cunosc posibilele cauze care determină aceste tipuri de tulburări de limbaj?
Andreea Popovici: În anumite situații, cauzele sunt de natură medicală (precum AVC, Cheiloschizis, Palatoschizis, Hipoacuzie, Sindrom Down, TSA, tulburări de deglutiție și masticație etc.). Mai pot fi cauze de natură psiho-emoțională (mutismul electiv, mutismul selectiv), iar în cazul dislexo-disgrafiilor dobândite, o contribuție importantă o au factorii de mediu și cei sociali.
R: De la ce vârstă este recomandat să urmeze un copil ședințe de logopedie?
Andreea Popovici: Orice demers de recuperare început cât mai devreme – și care presupune constanță și implicare – înseamnă o recuperare favorabilă. Bineînțeles, logopedul poate ghida familia în alegerea celor mai bune modalități de comunicare cu cel mic. Astfel, terapia logopedică poate începe înaintea împlinirii vârstei de 2 ani a copilului, sau, în cazul hipoacuziei, imediat după realizarea implantului cohlear.
Terapia logopedică nu presupune doar ”vorbit”, logopedia este și despre educarea posturii (cum stăm corect, unde stau mâinile, picioarele, cum ținem corect ustensilele pentru scris), a motricității fine și grosiere (ghidăm copilul să își conștientizeze poziția în spațiul din jurul său), antrenamentul aparatului fono-articulator (pentru favorizarea emiterii corecte a sunetelor vorbirii).
R: Cum își poate da seama un părinte că cel mic trebuie să urmeze terapie logopedică? Care sunt semnalele care ar trebui să îl ingrijoreze pe adult?
Andreea Popovici: Prelungirea emiterii incorecte a sunetelor (5-6 ani): sunetele sunt înlocuite incorect, omise sau rostite greșit în cadrul cuvântului emis. Aceste particularități ar trebui să îl determine pe părinte să apeleze la un specialist. Însă în cazul în care vorbim de tulburări de natură medicală, consultul unui specialist este deosebit de important, precum și începerea unei intervenții adecvate problemei.
R: Cât de important este ca cel mic să fie corectat ori de câte ori pronunță un cuvânt greșit? Și cum facem asta fără să îi zdruncinăm încrederea în sine? Te întreb asta pentru că sunt mulți părinți cărora li se pare amuzant când ai lor copii ’pocesc’ cuvintele: cred că este firesc pentru vârsta lor, că sunt haioși, că, lasă, vor avea timp destul să vorbească și corect; în vreme ce alți părinți se tem ca nu cumva copilul să mai refuze să vorbească dacă este corectat des.
Andreea Popovici: Modalitățile de corectare pe care le recomand eu sunt cele nonintruzive, astfel încât copilul să nu se simtă ”pedepsit” pentru ce a spus. Așadar, recomand abordări de genul: ”Da, ai dreptate, este X (cuvântul redat în manieră corectă)!”, însă fără a se insista pe imitarea imediată a cuvântului de către copil. Îi prezentăm varianta corectă, iar copilul va învăța să pronunțe și el așa cum trebuie după o vreme.
Pe de altă parte, în funcție de vârsta copilului, trebuie să luăm în calcul și faptul că sunt anumite cuvinte pe care un copil nu le poate pronunța. Spre exemplu, atunci când vorbim despre un copil de 1 an și jumătate, este de preferat să îi prezentăm lumea din jurul lui apelând la onomatopee, și nu la cuvinte.
Acestea din urmă pot fi mult prea dificil de pronunțat de către cel mic în prima fază. De exemplu, îi prezentăm copilului câinele cu ham-ham în loc de câine sau bzz în loc de albină. De asemenea, pentru a crește încrederea copilului în propriile forțe, este important să ne modelam și noi comportamentul în funcție de el (să imităm și noi copilul, nu să îi cerem doar lui acest lucru).
În plus, trebuie luat în calcul că în contextul anumitor activități care implică joaca și jocul, adultul poate pronunța cuvintele în aceeași manieră în care sunt redate de către copil fără să fie nimic greșit în această strategie.
R: În ce manieră pot continua acasă parinții ceea ce face terapeutul la cabinet cu un copil care se confruntă cu probleme de limbaj?
Andreea Popovici: La fel ca în cazul oricărei abordări terapeutice adresate copiilor, continuarea procesului de învățare acasă este deosebit de important. Frecvența ședințelor de logopedie se stabilește în funcție de particularitățile cazului, însă ”temele” pentru acasă sunt foarte importante pentru evoluția procesului terapeutic.
Temele nu sunt precum cele de la școală, sunt activități scurte, fie de reactualizare a informațiilor din cadrul ședinței terapeutice, fie sunt activități în vederea consolidării informațiilor abordate în cadrul ședinței logopedice. Aceste teme au scopul de a ajuta părintele să evalueze procesul terapeutic și evoluția acestuia, precum și a copilului.
Relația terapeut – părinte este și ea foarte importantă, mai ales că aceștia formează echipa copilului.
R: Cât durează și ce se întâmplă la o ședință de logopedie?
Andreea Popovici: Ședințele de logopedie durează în jur de 40-50 de minute, în funcție de natura cazului și de specificul intervenției. Atunci când vorbim despre un copil, logopedia trebuie să fie distractivă și aici intră în joc abilitățile creative și imaginative ale terapeutului, pentru a ajuta cât mai mult copilul să se relaxeze și să realizeze exercițiile cât mai ușor și distractiv pentru el.
La fel, în cazul adolescenților și al școlarilor (atunci când vorbim despre tulburări de scris-citit sau raționament matematic), logopedul apelează la tehnici de psihoterapie, pentru a facilita intervenția.
Logopedia nu este o vizită la medic, nu trebuie tratată sobru (copilul se distrează alături de logoped, dar în același timp și învață), iar atitudinea părintelui față de logopedie/logoped influențează mult calitatea intervenției (de aceea, și în logopedie trebuie pus accentul pe psihoeducație și pe feedback).
R: La ce pot duce în timp tulburările de limbaj care nu sunt corectate / tratate?
Andreea Popovici: Din păcate, acele cazuri ”ușoare”, de pronunție greșită, pot duce, în timp, la marginalizarea copilului de către ceilalți, la stări de anxietate și depresie manifestate de copil, la izolare și performanță școlară scăzută. Să ne imaginăm cazul unui copil care nu diferențiază S/s/J/Z. Acesta pronunță greșit sunetele, le redă greșit în scris, din cauza slabei dezvoltări a auzului fonematic. Acest lucru – mai ales dacă vorbim despre un copil de clasa a 2-a, a 3-a, când toată lumea merge pe prinicipul ”Lasă, are el/ea timp să învețe!” – va duce la o performanță școlară scăzută, copilul se frustrează, se simte neînțeles, nu ține pasul cu ceilalți colegi, etc.
Intervenția timpurie este importantă!
R: Cât de importante sunt creșa și grădinița în dezvoltarea limbajului unui copil? Integrarea copilului într-un colectiv și participarea la activitățile specifice învățământului preșcolar au un impact benefic în acest sens?
Andreea Popovici: Absolut! Copiii învață un model corect de comunicare (verbală și nonverbală) și, foarte important, învață comunicând cu alți copii (de vârsta lor). Asta înseamnă că procesul nu este resimțit ca unul de predare-învățare, ci mai degrabă presupune învățare și adaptare ”din mers”. Desigur, la fel de esențial este și modelul din mediu care i se oferă copilului (cât de corect se vorbește, ce exerciții de dezvoltare a auzului fonematic sunt realizate, exerciții de recunoaștere și identificare a sunetelor, exerciții de motricitate fină și grosieră – pentru deprinderile scrisului). Din nou, implicarea părintelui este foarte importantă în asigurarea unui mediu cât mai adecvat și favorabil dezvoltării copilului.
R: La ce vârsta este recomandat ca părintele să înceapă stimularea verbală a copilului? Da, poate să pară o întrebare ciudată, dar mulți părinti spun logopedului că nu prea vorbesc cu cel mic pentru că ”oricum nu înțelege nimic. O să creasca el și vorbim atunci”.
Andreea Popovici: Imediat după naștere! Îi povestim copilului ce se întâmplă în mediul său, ne conectăm cu realitatea celui mic și învățăm să fim copii din nou alături de el. Niciodată nu e prea devreme pentru a începe să îi povestești copilului ce se petrece în jurul său! Astfel, se dezvoltă capacitatea copilului de a asculta, de a diferenția sunete, tonuri ale vocii, emoții (de ce nu?!).
Pe Andreea, o poți găsi pe pagina de Facebook Andreea Popovici – Cabinet individual de psihologie sau pe site-ul www.andreeapopovici.ro.
Mai poți citi:
Dr. Alexandra Munteanu, chirurg pediatru: ajută foarte mult să transformi un consult într-o joacă
Andreea Popovici – psiholog: copiii cu autism nu sunt lipsiți de emoții și sentimente
