And the Oscar goes to Lady Gaga și Jared Leto și, sper eu, către Al Pacino. Am apreciat întotdeauna actorii și modul în care aceștia joacă, dar și detaliile – de la îmbrăcăminte, coloană sonoră, imagine – în detrimentul acțiunii unui film.

Așadar, la House of Gucci nu am mers cu nicio așteptare față de povestea în sine (nu am citit cartea, nici nu eram foarte la curent cu istoria familiei Gucci – știam doar că unul dintre ei a fost asasinat la comanda soției sale, dar atât), însă distribuția absolut impecabilă mi-a creat un entuziasm greu de exprimat în cuvinte. Și nu am fost DELOC dezamăgită.

Am citit pe internet câteva reviews legate de accentul mai mult rusesc al lui Lady Gaga – cea care o interpretează magistral (zic eu) pe Patrizia Reggiani, ‘văduva neagră’ – sau despre interpretarea pe alocuri exagerată a lui Leto – care joacă rolul lui Paolo Gucci, fiul ratat al familiei, că Ridley Scott nu a respectat întocmai firul cărții cu același titlu, scrisă de Sara Gay Forden, și așa mai departe.

În mod cert, fiecare este îndreptățit să aibă o opinie și tocmai în asta constă farmecul unui film, în a stârni discuții, în a lăsa loc de interpretări diferite, în a permite fiecăruia dintre spectatori/ telespectatori să simtă experiența într-un mod care îi aparține, cu care se identifică.

Dar să revin. Trebuie să recunosc că ochii mei s-au desfătat serios aseară, la avanpremiera House of Gucci. În primul rând, din distribuție fac parte unii dintre bărbații mei preferați de la Hollywood: Jeremy Irons ( jumătatea imperiului Gucci, Rodolfo Gucci), Al Pacino (cealaltă jumătate a imperiului Gucci, Aldo Gucci) și Adam Driver (fiul lui Rodolfo, Maurizio Gucci, cel care a fost asasinat din ordinul soției sale, Patrizia, interpretată de Lady Gaga). Iar Jack Huston (Domenico de Sole) este cireașa de pe tort!

Apoi, imaginile absolut superbe, decorurile, casele, îmbrăcămintea impecabilă a protagoniștilor bărbați (excepție face doar personajul lui Jared Leto), chiar și Lady Gaga face o paradă a modei (all Gucci sau nu), deși nu musai pe gustul meu, încântătoare, toate acestea transformă House of Gucci într-o splendoare de film.

Coloana sonoră nu face nici ea rabat de la calitate. Îți zic doar atât: Faith, George Michael și Heart of Glass, Blondie. Chiar în timp ce scriu acest articol ascult, pe rând, cele două piese.

‘Calitatea ți-o amintești mult timp după ce prețul va fi uitat.’  Aldo Gucci

Povestea în sine a familiei Gucci mi s-a părut extrem, dar extrem de tristă, pe principiul sângele apă nu se face, ci se transformă direct în mocirlă. Am perceput-o ca pe istoria unei dinastii măcinate de frustrări adânc înrădăcinate și transmise din generație în generație, a unor oameni desfigurați emoțional de niște ambiții care nu le aparțin (Maurizio Gucci voia să devină avocat, doar la presiunile soției sale preia, pentru o scurtă perioadă de timp, frâiele companiei) și, prin urmare, nu și le pot asuma până la capăt sau, dimpotrivă, a unor dorințe care se apropiau prea mult de soare pentru o persoană învăluită de umbra mediocrității (vezi drama lui Paolo Gucci).

Și dacă tot am amintit de cei doi, ei bine, Adam Driver nu mi s-a părut că a avut un rol extrem de ofertant, dar a epatat în mod cert prin atitudine, îmbrăcămintea impecabilă și prin șarmul său specific. Nu cunosc detalii despre adevăratul Maurizio, dar așa cum a fost prezentat de către Ridley Scott, mi s-a părut tiparul copilului crescut cu de toate, dar fix fără ceea ce i-ar fi trebuit: iubire, apreciere, libertatea de a-și trăi viața așa cum simte, nu cum îi este impus de statutul social (Maurizio preferă să se deplaseze cu bicicleta deși avea mașină pusă la dispoziție, cu tot cu șofer). Până la finalul filmului, personajul își pregătește, deloc surprinzător, scenă cu scenă, decăderea.

‘Uneori trebuie să te duci în jos ca să poți urca din nou.’ Maurizio Gucci

Nu sunt o admiratoare a lui Jared Leto – bărbatul, dar trebuie să îi dau Cezarului ce este al Cezarului. Este un actor cameleonic, un artist complet, iar prestația lui mi s-a părut desăvârșită once again. Din nou, nu cunosc detalii despre adevăratul Paolo, drept care nu mă pot pronunța asupra acelor secvențe în care Leto pare că se dezlănțuie, însă așa este el (Leto), pe principiul All or Nothing. Și zău că îi iese de minune! Ca să nu mai vorbim despre transformarea pe care a suferit-o pentru a intra în pielea personajului și pentru care a fost nevoie de 6 ore de machiaj în fiecare zi de filmare. 6 ore!!!!

Jeremy Irons apare doar în prima parte a filmului, însă este o splendoare de apariție. Nu cred că mai are nevoie de nicio altă prezentare.

Nu i-am lăsat deloc întâmplător la final pe Lady Gaga și pe Al Pacino. Deși îl bănuiesc pe Jared Leto că va obține un Oscar, și prin prisma rolului extrem de ofertant pe care l-a avut, Lady Gaga și Al Pacino sunt preferații mei. Pentru mine, House of Gucci a însemnat, înainte de orice, Gaga și Pacino. Ei au fost sarea, piperul și toate celelalte condimente la un loc.

Al Pacino este pur și simplu minunat. Rolul său îl poartă în contexte diferite, unele te amuză, altele te șochează, în vreme ce câteva îți provoacă un sentiment de milă la adresa lui Aldo Gucci. Cert este că actorul și le asumă pe toate cu măiestria sa caracteristică.

Lady Gaga o interpretează magistral pe Patrizia Reggiani sau, cel puțin, portretizează excepțional tiparul femeii simpliste – financiar și intelectual – care este măcinată de dorința de a-și depăși cu orice preț condiția. Este o scenă în film care ilustrează foarte bine ideea potrivit căreia you can’t always fake it till you make it: Patrizia, îmbrăcată ca o doamnă din înalta societate, nu reușește să facă față unei discuții cu prietenii lui Maurizio, tocmai pentru că, din pură grandomanie – specifică omului care nu aparține în mod firesc unui loc, unui context, unui statut – se tot pierde în ‘detalii inutile’, așa cum îi reproșează însuși domnul Gucci.

De-a lungul filmului, personajul lui Gaga trece de la imaginea unei tinere ‘sociabile’ (așa cum se și prezintă în fața viitorului socru), la cea a unei soții care începe să simtă gustul sângelui albastru din care vrea să se înfrupte tot mai mult cu nesaț, la a unei femei care doar pare puternică prin prisma unor abilități demne de apreciat prin care ajunge să manipuleze, să înșele, să dezbine, până la cea a soției părăsite de soțul pe care l-a ajutat să se ridice deasupra tuturor și, în fine, la femeia suficient de tare încât să orchestreze moartea celui pe care l-a iubit.

Scena de la tribunal care încheie House of Gucci, cu Lady Gaga în centru, mi s-a părut o încununare minunată a ceea ce a însemnat construirea acestui personaj.

În film, joacă și Salma Hayek care are un rol cel puțin surprinzător. 🙂

Am menționat în titlul articolului că House of Gucci este un film de colecție și îmi susțin afirmația. L-aș revedea (și o voi face cu siguranță) doar pentru a-mi mai desfăta privirea cu această pleiadă de actori demni de Oscar.

foto: Ran Communication

Mai poți citi:

Stuck Together, un film minunat, o radiografie a societății în vreme de pandemie

Respect, un film despre Aretha Franklin și calitatea de a fi extraordinar

5 motive pentru care e musai să vezi The Durrells

5 filme pe care le iubesc

Șase filme care mi-au schimbat percepția asupra vieții

Pentru mai multe povești despre oameni inspiraționali și locuri faine, despre mine, mă poți urmări și pe Instagram.