Join other 2000+ free subscribers

and get your monthly dose of inspiration

Subscribe Raluca Harabagiu Blog cover image
Raluca Harabagiu profile image Raluca Harabagiu

Maria Pușcaș, despre universul Empejewelry

La finalul interviului, vei înțelege de ce Empejewelry nu este doar ‘un alt brand de bijuterii de pe la noi’.

Maria Pușcaș, despre universul Empejewelry

Scriu acest interviu purtând la gât un lanț cu perle care poartă semnătura Empejewelry. L-am achiziționat în urmă cu vreo 2 luni și am decis să realizez un interviu cu Maria în timp ce deschideam pachetul livrat chiar de ea.

Te invit să citești rândurile de mai jos, în speranța că vei înțelege de ce Empejewelry nu este doar ‘un alt brand de bijuterii de pe la noi’.

R: Cum a început povestea empejewelry?

Empejewelry: Am fost întotdeauna pasionată de modă, implicit de accesorii și de frumos în general, însă nu am avut ocazia să activez în domeniu. Mi-am luat un an liber după ce am terminat facultatea pentru a decide pentru ce master să optez, iar în acea vară m-am axat mai mult pe latura mea creativă. Găsisem un colier, la un brand din străinătate, care mi-a plăcut foarte mult, dar era foarte costisitor. Era o piesă foarte versatilă care m-a inspirat să încerc să îmi fac și eu un model asemănător, însă personalizat cu ale mele culori favorite.

Așa am început să creez piese personalizate și cred că asta face ca brand-ul meu să fie unul aparte. Îmi face plăcere să creez bijuterii personalizate până în cel mai mic detaliu și, de cele mai multe ori, cu ajutorul ideilor clientelor mele reușesc să realizez piese unice.

R: Care sunt provocările unui tânăr antreprenor?

Empejewelry: Principala provocare pe care am întâmpinat-o – sau pe care cred că mi-am și indus-o – a fost legată de neîncrederea pe care ceilalți o pot avea într-o persoană tânără aflată la început de drum. În această nișă, cea a bijuteriilor, fiecare detaliu contează și, uneori, tinerii sunt asociați cu lipsa de răbdare sau cu cea de atenție. Acesta a și fost motivul pentru care am preferat, pentru o perioadă lungă de timp, să rămân în umbră, dacă se poate spune așa. Asta până când am simțit că mă descurc cu adevărat și capăt experiență.

De asemenea, consider că o provocare, cel puțin atunci când ești la început de drum, este să reușești să te organizezi, din toate punctele de vedere. Începi să lucrezi cu furnizori, trebuie sa îți monitorizezi stocul și, fiind la un nivel mic, nu poți face asta decât manual.

Este esențial și să îți împarți timpul cât mai eficient posibil, fiindcă atunci când ești singura persoană care se ocupă de tot, totul se poate transforma într-o mare provocare. Îmi amintesc că la început nici nu știam, atunci când îmi începeam ziua, de ce să mă apuc mai întâi și poate că de cele mai multe ori nu eram foarte eficientă. Dar mă bucur că am trecut prin toate aceste etape singură pentru că ulterior am știut ce și cum să fac mai bine. Acum sunt acea fată cu agenda care, la sfârșitul zilei, bifează to do list-ul. E amuzant și pentru mine. Simt că am crescut și acest lucru mă motivează.


R: Ce te motivează să mergi mai departe în momentele grele?

Empejewelry: Mi-am imaginat întotdeauna că, dacă voi reuși să fac ceea ce iubesc, totul va fi roz, că nu voi întâmpina dificultăți și că lucrurile vor decurge mereu așa cum îmi doresc eu, însă lucrurile nu stau chiar așa. Burnout-ul este real și absolut normal.

De asemenea, se întamplă ca unele lucruri să nu meargă așa cum ți-ai propus și tu să nu poți controla asta. Pe mine mă ajuta cel mai mult că pot crea ceva în care cred cu adevărat, realizez bijuterii pe care le-aș purta oricând, oriunde și iubesc fiecare etapă a întregului proces.

Mai mult decât atât, încă de la început, am avut șansa să cunosc persoane absolut minunate, să am parte de experiențe noi, oportunități la care nici nu visam, inclusiv acest interviu și, fiindca tot suntem aici, vreau să îți mai mulțumesc încă o dată!


R: Care sunt valorile după care te ghidezi în viața personală și în cea profesională?

Empejewelry: Cred că pentru mine totul se rezumă la bunătate, generozitate. Încerc constant să fiu cea mai bună versiune a mea, să ofer atât celor din jur cât și mie câte ceva care ar transforma o zi normală într-una grozavă. Sincer, e atât de ușor să faci asta, de cele mai multe ori, nu costă absolut nimic.


R: Ce se ascunde în spatele creării unei bijuterii: de la research de materiale, la achiziționarea acestora și până la realizarea efectivă a produsului?

Empejewelry: Încă de când am început mi-a plăcut să aflu cât mai multe informații atât despre perlele de cultură în general, cât și despre alte materiale cu care lucrez. Așadar, încerc în mod constant să mă documentez și să fiu la curent nu doar cu trendurile, ci și cu posibilitatea de a obține materiale cât mai durabile și calitative. Mai mult decât atât, încerc să fac totul cât mai sustenabil cu putință: în privința ambalajului, de exemplu, încerc să includ cât mai puțin plastic și să mă asigur că restul materialelor sunt reciclabile.

Tot în timp am învățat și că am nevoie de mai mulți furnizori, că nu este practic să îți pui bazele într-o singură sursă, dar și că aceștia trebuie să fie de încredere și să îți devină chiar parteneri, nu doar un loc din care te aprovizionezi.

Apoi, în ceea ce privește realizarea unei bijuterii, în spate se află mult timp acordat și răbdare. Mi-am creat un control al calității propriu dacă se poate spune așa și aleg fiecare perluță în parte înainte să o adaug într-o bijuterie.


R: Am fost surprinsă de modul în care a venit ambalat lanțul cu perle pe care l-am comandat de la tine, cu o atenție desăvârșită la detalii. Povestește-mi, te rog, mai multe despre procesul de împachetare.

Empejewelry: Eu simt că atunci când cineva își comandă o bijuterie își face o plăcere, își îndeplinește o dorință și fac tot ce îmi stă în putință ca rezultatul final să fie perfect, să fie o întreagă experiență. Acord o atenție deosebită și cartonașului cu mesajul de mulțumire, pentru că simt că astfel pot cu adevărat să îmi pun amprenta și din punct de vedere emoțional.

Îmi place să personalizez cât de mult se poate, vreau ca fiecare persoană care primește o bijuterie Empe să știe că, de când a plasat comanda până când a ajuns în posesia sa, totul a fost făcut pentru ea până în cel mai mic detaliu.

De asemenea, îmi place să includ în fiecare comandă și un element surpriză care diferă de la o perioadă la alta. Chiar și așa, știu sigur că mereu voi face tot posibilul să îmbunătățesc această experiență.


R: Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Empejewelry: Sincer, mi-a fost mereu teamă că atunci când voi deveni adult voi intra în această bulă a rutinei, a grabei, a lipsei timpului, că voi avea un șef morocănos și o să aștept mereu nerăbdătoare să vină weekend-ul. Dar acum sunt foarte recunoscătoare pentru că simt că viața mea este diferită. Reușesc să fac ceea ce îmi place și, în același timp, îmi permit să petrec timpul cu familia, cu prietenii mei, să mă bucur de ei, să am parte de momente doar cu mine și să fiu prezentă. Pentru mine, fericirea înseamnă să traiesc exact așa cum o fac acum.

Foto: Patricia Nita & Maria Negrota, The Yellow Creators

Pentru mai multe povești despre oameni inspiraționali și locuri faine, despre mine, mă poți urmări și pe Instagram.