Denisa Coman, fotografă: îmi doresc să aduc frumosul în jurul meu

Fotografia este, pentru mine, un cumul extraordinar de emoții, trăsături, gesturi și mimici, toate surprinse într-un context anume, o stare, o poveste.

Este o manieră impecabilă de exprimare a sinelui autentic, de îmbrățișare a propriilor imperfecțiuni și atuuri într-un echilibru armonios, pentru că fotografia nu minte, nu înșală, nu trișează. Sau mai bine zis, nu ar trebui.

Este un univers estetic complet și complex, în care pătrunzi cu poftă, cu acea curiozitate specifică unui copil, dar si cu vulnerabilitate. Inspiri frumosul și expiri încredere. În tine însăți, în fotograf, în toți cei implicați în această bulă care celebrează bunul gust (și simț).

Te invit să savurezi în tihnă un interviu realizat alături de Denisa Coman, una dintre fotografele mele preferate. Asemenea The young nomads, Ioanei Buru, Andreei Purcărea și Feliciei Simion, Denisa surprinde esența feminității, a eleganței firești, nestudiate, a frumuseții în profunzimea ei absolută, așa cum extrem de puțini fotografi reușesc să o facă.

ps: Denisa mi-a oferit unul dintre cele mai nobile răspunsuri la întrebarea: Ai o muză (sau mai multe) care te inspiră?

Denisa, cum a început love affair-ul tău cu fotografia?

Sunt predispusă la nostalgii, mai ales când mă gândesc la începuturile care au adus schimbări mari în viața mea. Totul s-a întâmplat treptat, însă dintotdeauna a existat iubirea față de fotografie, într-o formă sau alta, indiferent de momentul în care am practicat-o și de motivul/scopul de atunci.

Mi-am dorit și îmi doresc să aduc un pic de frumos în jurul meu, așa cum îl percep sau cum mi se arată.

Părinții mei au avut, fără să știe, un rol semnificativ. Ca mai toți părinții de copii născuți înainte de 2000 aveau o cameră analog, cu care mi-au documentat și developat copilăria în albume foto.

Îmi amintesc că le răsfoiam și mă surprindeam oprindu-mă, de cele mai multe ori, la aceleași fotografii. Nu mi-am pus întrebări și nu am încercat să găsesc explicații până în momentul în care am decis că tragerea de inimă către fotografie este acel ceva care ar da un sens existenței mele.

Am început să observ că felul în care cădea lumina în unele fotografii din album, cromatica la care mă opream deseori și jocurile de umbre erau acele elemente de care mă îndrăgostisem în copilărie și pe care încercam să le aduc în proiectele foto pe care le făceam.

Poate că tot ce fac astăzi are la bază o încărcătură emoțională din acea perioadă, peste care am construit, puțin câte puțin, cu bucăți din personalitatea mea și din lucrurile care îmi aduc bucurie.

Beauty lies in simplicity este citatul pe care l-aș folosi pentru a descrie fotografiile realizate de tine. Cum ai știut că aceasta este “semnătura” ta?

Îți mulțumesc și mă bucur că vezi așa. E una dintre valorile pe care le am în gând când creez, deși recunosc că nu mi-am propus asta. A venit de la sine.

Mă ghidez mult după modul în care simt perioadele din viața mea: uneori am nevoie de simplitate, alteori caut povești pe care le pot construi mai complex, ca pe un decor de teatru, alteori natura devine muză și catalizator. Sigur, sunt și momente în care tot ce vreau este să stau și să observ viața care se întâmplă în jurul meu.

Frumusețea ia multe forme, iar simplitatea stă în umbre, lumini, priviri și gesturi.

Rareori pun în cuvinte ce cred că văd oamenii în stilul meu fotografic și prefer să îmi las portofoliul să le vorbească despre temele care îmi plac și care se regăsesc de-a lungul timpului în cadrele mele.

Însă de fiecare dată mă bucur când îmi spun oamenii că mă recunosc în fotografiile pe care le fac. Sunt mici bucurii pe care le pun bine într-un colț din mintea mea și la care mă întorc ori de câte ori am nevoie de un pic de energie bună.

Mă fascinează maniera în care reușești să surprinzi chintesența feminității: ai un stil clean, delicat, fără poleială și exagerări inutile. Cum definești tu “frumusețea” unei femei?

Îmi e greu să definesc acest tip de frumusețe și simt că aș limita-o într-un tipar. În fotografiile mele, încerc să explorez cât mai multe laturi și expresii ale frumuseții prin personalitatea fiecărui model care ajunge la mine, așa cum mi se arată în momentele în care lucrăm împreună. E un exercițiu care nu se termină niciodată, dincolo de sentimentul de effortlessness care poate să reiasă la prima vedere.

Frumusețea stă și în vulnerabilitate. Anul trecut am avut avut ocazia să fotografiez șapte femei care și-au spus povestea despre relația cu suișuri și coborâșuri pe care o au cu corpul lor, despre așteptările nerealiste pe care le are societatea de la corpul feminin, indiferent de vârstă, despre puterea de a-și accepta vulnerabilitățile și de a se iubi așa cum sunt.

A fost o zi plină de emoții, pentru că multe dintre aceste femei minunate se aflau pentru prima dată în fața camerei, purtând piese de lenjerie NALU. Poveștile lor sunt publicate aici.

Și dacă tot vorbim despre modul superb în care reușești să surprinzi feminitatea în fotografiile tale, spune-mi, te rog, ai o muză (sau mai multe) care te inspiră?

Mă las inspirată de moment, de persoana pe care o am în fața camerei, de intimitatea, căldura și sinceritatea gesturilor dintre cadre.

Mă inspiră femeia în totalitatea ei și în suma părților care o fac să fie EA. De multe ori, îmi place să explorez în fotografii acele părți care desăvârșesc întregul.

Îmi plac femeile discrete și naturale, femeile care emană bunătate autentică, femeile asumate, curajoase, care lasă spațiu pentru frumos în viața lor, care îndrăznesc să facă lucruri grele pe cont propriu și care rămân demne indiferent de ce se întâmplă în viețile lor. Femeile cu o doză de feminitate care știu să se poarte în orice context.

Unele femei sunt seducătoare fără să vrea, și asta mi se pare minunat de surprins în fotografii.

Pentru că lucrezi mult cu branduri de fashion sustenabile, te rog să-mi spui: Care este, de fapt, rolul hainelor în viața noastră, pe lângă cel de a ne acoperi corpul?

Sunt norocoasă că pot alege să lucrez cu branduri pe sufletul meu, fie că este vorba despre haine sau bijuterii. Cred că hainele joacă mai multe roluri în funcție de contextele în care sunt purtate, dar, la bază, cel mai important este să „vorbească” despre purtător, despre firea sa. Simple as that.

Mai cred și că obiectele vestimentare scot la suprafață valorile intrinseci ale celui care le poartă. Cât despre trendurile vestimentare, le urmăresc din curiozitate, dar nu pot spune că mă influențează prea mult.

Strict legat de domeniul în care creez, mă gândesc instinctiv la modul în care hainele transformă o fotografie. În fotografia de modă, alegerea lor este la fel de importantă precum alegerea modelului care le va purta. E o alchimie între talentele tuturor membrilor echipei.

Hainele spun povești, vorbesc despre fluiditatea ludică, despre rigiditatea care emană determinare, despre eleganță, despre nonșalanță, despre grija pentru fiecare detaliu, despre culturile din care fac parte etc.

Simbolistica unei imagini este profund determinată de styling și de rolul pe care îl joacă modelul.

Ce înseamnă pentru tine un cadru foto reușit?

Când bucuria mea are ecou în bucuria celui care privește acel cadru.

Când compoziția unui cadru curat simplifică și păstrează esența sentimentului pe care vreau să îl redau.

Când un cadru are o poveste la fel de clară, deși îl gândesc mai complex din punct de vedere al elementelor de decor pe care le folosesc.

Realizezi deopotrivă foto color și alb-negru. Ce îți transmite fiecare dintre cele două tipuri?

Simt că fotografia alb-negru pune privitorul în prim-plan. Îl invită în povestea ei și îi cere să vadă posibilități. Aduce o notă de eleganță și simplitate.

Prin registrul cromatic ales, fotografia color poate evoca trăiri și stări care sunt intenționale pentru fotograf, mai întâi de toate. Îmi place la nebunie să lucrez la cromatica fotografiilor, să le dau o ușoară notă de nostalgie în timp ce rămân actuale.

Pe ambele le iubesc! Din când în când am o preferată, după natura proiectului la care lucrez, dar în toate am grijă să fie un mix frumos între ele.

Urmărești pe Instagram fotografi români sau străini? Ai câteva recomandări?

Da, desigur. Câteva nume care îmi vin acum în minte sunt Annemarieke van Drimmelen, Camila Falquez, Lavinia Cernău, Dan Beleiu, Alexander Saladrigas, Tyler Mitchell.

Unde te pot găsi cei interesați?

Dacă ar fi după mine, aș spune că mă pot găsi oricând departe, pe o insulă sau într-o țară în care am soare blând și mare albastră cât cuprinde, făcând fotografii. Așa că, momentan, las acest gând aici pentru viitor.

Virtual, mă pot găsi pe website-ul personal www.denisacoman.ro, pe Instagram și pe Facebook.

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Dacă ar fi să îi dau o definiție generală, simt că pentru mine fericirea este acel moment sau acel cumul de momente când nu mă gândesc dacă o am sau nu. E atât de simplu. E absența întrebărilor. E doar trăire, e acceptare și asumare că tot ce se întâmplă în jur are sau nu un scop, iar tot ce am de făcut este să îmi iau lecțiile din fiecare întâmplare și să “construiesc” mai departe. Și modul ăsta de a gândi e un exercițiu constant care, recunosc, nu îmi iese mereu.

Curiozitatea nativă și spiritul copilăresc încă mă ajută să mă bucur de toate lucrurile mici din jur și cred că ăsta e un lucru tare important pentru sănătatea mea mentală.

Fericirea e liniște, e lumină. Fericirea e în căldura îmbrățișărilor, în oamenii care continuă să se găsească pe ei înșiși, în oboseala dulce de după o zi plină, la finalul căreia sunt recunoscătoare, în bărcile trase la mal clătinându-se în lumina de apus, în picioarele goale alergând în iarbă, în nemărginirea de albastru și în valurile ei.

Fericirea e momentul în care ajungi într-un loc nou, iar totul în fața ta e numai posibilitate nedescoperită încă. Sunt doar câțiva dintre catalizatori.