De curând, Andreea Mira m-a rugat să îi spun ce înseamnă pentru mine Hygge. În mod firesc, mi-am adus aminte de anul sabatic trăit în Franța și am asociat starea aceea impecabilă de well-being cu orice moment petrecut acolo.
Odată cu experiența burnout-ului, mi-am însușit câteva principii de viață pe care, până la acel moment, le-am ignorat cu superficialitatea specifică zilele noastre. Unul dintre ele este legat de Hygge și de aprecierea constantă a lucrurilor simple, dar care înnobilează mintea și sufletul, care îmi aduc odihnă, liniște și o stare de bine nefabricată, nestudiată, ci pe care pur și simplu o simt în mod natural.
Cu toții ne dorim să excelăm (orice ar însemna asta pentru fiecare) deopotrivă în viața personală și în cea profesională, dar cum nu putem ‘descoperi focul’ chiar în fiecare zi, avem nevoie ca recunoștința noastră să fie îndreptată și către bucurii mici, aparent banale.
‘The time to relax is when you don’t have time for it.’ Acesta este un alt princpiu de care țin cont tot mai des. Am fost mereu setată să îmi împing limitele, să cred despre mine că trebuie ‘să fac’ tot timpul ceva, pentru că alternativa m-ar fi transformat într-o persoană neputincioasă, lipsită de substanță și valoare.
Ca să nu mai spun că orice perioadă grea sau cu multă, multă muncă mi-a adus mereu o satisfacție greu de descris în cuvinte. Până când a dat burnout-ul cu mine de pământ atât de tare, că am fost obligată să schimb din temelii valori, credințe, așteptări. Așa că oricât de aglomerată aș fi, spun STOP dacă simt că nu mai pot.
Deși suntem proaspăt întorși după o vacanță de două săptămâni în Spania, am decis că mai avem nevoie de o scurtă escapadă în care să nu facem NIMIC. Și pentru un picture perfect complet, am ales ca destinație o zonă pe care de ani de zile o tranzităm în drumurile noastre către Sibiu, dar unde nu am poposit niciodată: Călimănești Căciulata. Apropo de celebrul citat care circulă pe internet: ‘Once a year, go someplace you’ve never been before.’
Și mă întorc la conceptul de Hygge pe care l-am asociat weekend-ul trecut cu ‘intim’, ‘confortabil’, ‘mic, dar frumos’, ca să mă rezum doar la câteva dintre mențiunile pe care le poți citi mai jos despre ce presupune starea Hygge conform Wikipedia.org. Dar să îți povestesc puțin despre experiența noastră.
"Noi iubim să călătorim și asta ne-a ajutat să analizăm lucrurile de care are nevoie un turist pentru a se simți bine în locul unde alege să se cazeze.
Și când spunem asta ne referim atât la facilități, la confort, cât și la servicii, atitudinea personalului. Fiecare persoană are nevoi diferite și este important ca personalul unui hotel sau restaurant să fie flexibil, deschis, amabil, să știe să vină în întâmpinarea acestor nevoi.
La River Hotel Călimănești punem preț atât pe confort cât și pe interacțiunea cu personalul hotelului. De aceea ne-am dorit ca angajații noștri să fie îndrumați de cei mai buni profesioniști din domeniu.
Spre exemplu, cel care a dat un touch final trainingului angajaților este Antonie Constantin, un profesionist reputat, Managing Director Romania și Eastern Europe la The International Butler Training Ins." Dana și Andrei Popescu, proprietari River Hotel Călimănești
Am ajuns la River Hotel Călimănești sâmbătă în jurul prânzului, iar prima mică bucurie ne-a fost oferită de poziționarea superbă a hotelului, cu vedere la Olt și la un peisaj pe care fiecare locuitor al unui oraș mare are nevoie să-l admire măcar o dată pe lună.
Hotelul are o parcare generoasă și, ceea ce am apreciat noi foarte tare, dispune de o stație de încărcare pentru mașini electrice. Noi nu deținem momentan un astfel de autoturism, dar orice pas făcut cu intenția de a proteja planeta ni se pare esențial. Apropo de schimbarea care pornește de la fiecare dintre noi.
Nu știu ce (mai) înseamnă pentru alții Hygge, dar în mod cert, pentru mine, acest concept nu se rezumă doar la șemineu, lumânări și un ceai cald, ci include atenția pentru detalii și orientarea către nevoile clientului, dar la modul uman, nu doar din punctul de vedere al unui business care trebuie să facă bani.
Așadar, două aspecte de la care nu fac rabat atunci când ajung la un hotel sau la o pensiune (restaurant, etc.) sunt legate de curățenie (care nu trebuie să fie superficială, pentru că îmi creează o stare de disconfort) și de atitudinea echipei care se ocupă de locul respectiv.
E mai dificil să te relaxezi dacă persoana de la recepție te întâmpină cu un zâmbet fals sau, mai rău, cu un sictir evident.
River Hotel Călimănești este curat, îngrijit și are un aer cozy pe care, din nou, eu îl apreciez foarte tare atunci când vine vorba despre hoteluri. Poate că pare ciudat că insist pe acest subiect pentru că, nu-i așa, curățenia ar trebui să fie o normalitate, dar realitatea contrazice uneori așteptările noastre dintre cele mai firești.
Iar echipa hotelului, ei bine, aici chiar am fost impresionată. Toată lumea a fost atât de amabilă, iar Rita noastră s-a simțit extrem de confortabil pe durata șederii. Atât de în elementul ei a fost, că ne-am trezit cu ea ieșind pe ușa camerei, în vreme ce ne anunța cu nonșalanță că ea merge SINGURĂ la recepție (noi am fost cazați la etajul 2 al clădirii) să își mai ia niște bomboane.
Și dacă tot am amintit de Rita, trebuie să menționez că River Hotel Călimănești este o destinație excelentă pentru familiile care au copii. Și nu doar pentru că este situat la doar 100 de metri de Aqua Park Cozia. 🙂 Hotelul are camere Family, unele dintre ele cu vedere la Olt (how nice is that?), loc de joacă la interior, amplasat chiar lângă micul restaurant (how cool is that, too?), iar micul dejun este tip bufet, o variantă ideală atunci când mergi în vacanță cu un copil mofturos (nu este cazul nostru, dar mă gândesc că e bine de știut).
Locul de joacă a fost bomboana de pe tort pentru Rita. Sâmbătă, a petrecut patru ore în încăperea dotată cu jucării de tot soiul, televizor, cărți, planșe pentru desenat.
Seara, la cină, Rita mi-a spus că restaurantul pare ‘ca o casă’ (că tot aminteam ceva mai devreme despre coziness), iar după ce a terminat de mâncat, a fugit singură la locul de joacă, unde și-a făcut de lucru până am terminat și eu de savurat ce îmi comandasem.
Așa pur și simplu, de parcă am fi venit aici de ani de zile, nu pentru prima dată. Iar asta mi-a confirmat, în calitate de mamă, că River Hotel Călimănești este o destinație faină pentru copii și părinți. Happy kid, happy parents, right?
Soțul meu nu s-a simțit bine toată ziua de sâmbătă, așa că el a profitat la propriu de un dolce far niente ca la carte. Nu dormise aproape deloc cu o noapte înainte și avea musai nevoie de odihnă. Iar patul din cameră a fost un real complice la îmbunătățirea stării lui generale. Nu de alta, dar știm cu toții cum sunt bărbații când le este rău. Dacă nici salteaua patului nu ar fi fost fix ce trebuia, well, să zicem că numai Hygge nu ar fi fost escapada noastră.
"În privința design-ului ne-am inspirat din toate locurile văzute prin călătorii, aducând elemente care ne-au plăcut în hotelul nostru. Am lucrat cu profesioniști în domeniu, așadar, de designul interior s-a ocupat Popa Ioana, cunoscut stilist de interioare. Și credem noi, Ioana a transformat locul într-un spațiu confortabil și cald, care îți dă o stare de bine.
Starea pe care ți-o dă spațiu este foarte importantă, având în vedere că mulți dintre oaspeții noștri vin aici să se odihnească, să se desprindă de ritmul trepidant al vieții din orașele mai mari.
Cum menționai și tu, Raluca, soțul tău a preferat să se odihnească în timpul petrecut la noi. Tocmai de aceea ne dorim să asigurăm un mediu care să faciliteze odihna, relaxarea completă. În camere avem inclusiv Smart TV cu acces la Netflix, pentru a preîntâmpina această nevoie.
Iar hotelul are și o cameră de joacă pentru copii, astfel încât să avem spații dedicate întregii familii. Știm cât de important este acest aspect, având în vedere că noi avem patru copii. Cu alte cuvinte, nu am făcut rabat la calitate, pentru noi cel mai important factor fiind confortul oaspeților." Dana și Andrei Popescu, proprietari River Hotel Călimănești
Tot din categoria ‘ce mi-a plăcut tare mult’ este că nu m-am simțit nicio secundă ‘sufocată’ de alți turiști cazați în hotel, deși rata de ocupare a acestuia era destul de mare. Ideea nu era să fim singurii la restaurant sau la locul de joacă, dar în contextul pandemiei, chiar și vaccinați și cu masca pe față, ne-am simțit mai confortabil să nu ne înghesuim cu toții în spațiile comune.
Ca o regulă generală care se aplică tuturor articolelor pe care le public pe ralucaharagiu.com, nu scriu despre locuri pe care nu le-am vizitat, despre produse pe care nu le-am testat, despre oameni pe care nu îi admir.
Și nu scriu neadevăruri, nu înfrumusețez realitatea doar de dragul de a ascunde sub preș ceva, nu doar din considerente etice sau doar pentru că țin teribil de tare la credibilitatea mea, ci și pentru că, știm cu toții că minciuna are picioare scurte.
Acestea fiind zise, deși experiența noastră la River Hotel Călimănești a fost cu adevărat una Hygge, ar fi totuși ceva care ne-ar fi plăcut să fie mai… variat. Desigur, mă refer la mâncare.
În contrast cu meniul propus pentru micul dejun (despre care ți-am povestit deja că este variat și bun!), cel pentru prânz și cină (pentru cine își dorește să nu iasă din hotel, așa cum am preferat noi) este unul destul de restrâns. Dar, preparatele sunt bune, proaspete, nimic de reproșat la acest capitol.
Însă am și o veste excelentă pentru cei interesați să ajungă la River Hotel Călimănești. În doar câteva luni, hotelul își va răsfăța vizitatorii cu un restaurant mare și un meniu variat, o zonă de spa și, cum altfel, o piscină cu apă termală. Noi am promis deja că vom reveni, nu de alta dar saună, masaj, piscină, mâncare pentru gurmanzii din noi…asta se traduce clar prin Hygge ca la el acasă. 🙂
later edit: De la publicarea acestui articol, River Hotel & Spa (cum este denumit acum) a deschis restaurantul despre care menționam în rândurile de mai sus și zona de spa & piscină. Mai multe info aici și aici.
"Muncim intens pentru a termina lucrările cu piscina, zona de spa și restaurantul. Zona va cuprinde piscină interioară care se prelungește și la exterior, piscină interioară pentru copii, iar partea de spa va avea saune și sală de masaj. Preconizăm că vom termina lucrările în prima parte a anului 2022, atât pentru zona de spa, piscină, cât și restaurant, astfel că oaspeții hotelului vor avea parte de o experiență completă și de relaxare.
Desigur, aceste zone vor fi deschise și pentru persoanele care nu se cazează la hotel, ci vor să petreacă niște ore de relaxare în complexul nostru." Dana și Andrei Popescu, proprietari River Hotel Călimănești
"Pornim de la o întrebare simplă în gestionarea business-ului nostru: Ce ne face pe noi să ne simțim bine atunci când ne cazăm undeva? Și cum putem optimiza noi serviciile în cadrul hotelului nostru astfel încât să satisfacem nevoile clientului? Având întotdeauna această întrebare în minte, ne asigurăm că oaspeții noștri au parte de o experiență plăcută la noi."Dana și Andrei Popescu, proprietari River Hotel Călimănești
Ce poți face în zonă?
Dacă mă întreba cineva până acum câteva zile ce poți face în Stațiunea Călimănești-Căciulata, răspunsul meu s-ar fi limitat la apă termală și tratamente. Atât. Așa că poți înțelege cât de mirată am fost când am citit în mapa găsită în camera de hotel despre obiectivele turistice din zonă și modalitățile de divertisment.
Ce poți vizita?
Mănăstirea Cozia, 200m distanță de River Hotel Călimănești
Castru Roman Arutela, 1 km
Mănăstirea Turnu, 3 km
Cascada Lotrișor, 6 km
Mănăstirea Stânișoara, 7 km
Parcul Național Cozia (Vârful Cozia), 15 km
Poiana lui Căliman, 2 km
Mănăstirea Ostrov, 3 km
Unde te poți distra?
Parcul de agrement Jiblea Veche: teren de tenis, teren de fotbal, loc de joacă pentru copii, pistă role
Cozia Aqua Park, 100 m distanță față de River Hotel Călimănești
Aqua Park Mirajul Oltului
Plimbare cu vaporașul, plecare din Parcul Căciulata
Drumul de cură balneară care leagă Căciulata de Călimănești
Și pentru că putem spune deja în mod oficial că luna viitoare sunt sărbătorile de iarnă, este musai să te anunț că Rivel Hotel Călimănești a pregătit oferte speciale pentru Crăciun și Anul Nou. Mai multe detalii, aici.
Poți citi răspunsul meu despre Hygge în articolul de pe curatorialist.ro, semnat Andreea Mira.
Foto: arhivă personală, River Hotel Călimănești.