Povesteam într-un alt articol despre partea mai puțin "glam" pe care am trăit-o cu Rita care, da, de altfel, este un copil minunat. Dar acest "minunat" nu este de ajuns când nu dormi cu anii din cauza colicilor, a durerilor de dinți, etc., și nici atunci când îți urlă copilul ca din gură de șarpe cu lunile, aproape continuu. Cu atât mai puțin atunci când te frustrezi îngrozitor pentru că simți că "a fi doar mamă" nu te definește deloc. Și totul se transformă într-un roller coaster de trăiri, emoții, frustrări și reușite.

Dar cum există și un "silver lining", după ce am devenit mamă, în timp, am învățat să prioritizez ceea ce mă împlinește și îmi aduce fericire ca femeie, nu doar ca mamă sau soție (ca să rămân întreagă la minte!). Astfel că am, astăzi, mai multă grijă de mine decât am avut oricând până acum: psihic, fizic, emoțional.

Nu e mereu ușor să echilibrez balanța, însă crede-mă pe cuvânt că merită. Rita, la 3 ani și 9 luni, știe că mami are nevoie și de timp doar pentru ea, fără ca asta să însemne că o iubește mai puțin. Ba din contră! Și poate că cea mai importantă lecție pe care mi-am asumat-o în calitate de părinte este că vreau să îi transmit Ritei realitatea unei mame care nu este nici perfectă, nici nu se "sacrifică", dar care este fericită.

Am făcut această introducere cu scopul de a fi mai clară alegerea mea de a o avea invitată pe Ana Barbu, pe care o admir mult pentru că își spune povestea raw, fără "poleială", dar într-un mod asumat și menit să inspire alte femei, alte mame, alte soții. Da, Ana, chiar inspiri!

Faci parte (la fel ca și mine) din proiectul Postpartum al fotografei Felicia Simion. Într-o societate care încă mai glorifică statutul de “mamă eroină” care “se sacrifică pentru copil și familie”, de ce ai ales să îți expui vulnerabilitățile povestind despre o experiență pe cât de intimă, pe atât de dureroasă?

Depresia postpartum a survenit la scurt timp după naștere și m-a ținut în sah aproape un an și jumătate, dacă pot să încerc o descriere plastică. În perioada asta, nu am trăit, ci am supraviețuit. A fost greu și cu siguranță nu m-am simțit conectată cu cea mică absolut deloc.

Am vrut să împărtășesc experiența mea și altor mame pentru a nu se simți singure în toată călătoria asta a responsabilităților și a emoțiilor maternale contradictorii: anxietate, furie, bucurie, angoase.

Am vrut să pun pe tavă "lucruri grele" care, la noi, pe parcursul maternității, sunt tabu. Și mamele pot fi nefericite, furioase sau anxioase. Unele nu se conectează repede cu bebe, și asta trebuie să acceptăm.

Ana, tu ești o persoană publică. Și mamă. Din punctul tău de vedere, unde anume trebuie să tragem linia aceea fină între a transmite informații cu scopul de a atrage likes, shares, followeri și a posta content menit să educe și să inspire publicul țintă?

"Ce-i în gușă, și-n căpușă", cum zice expresia. Asta mă definește în totalitate. Am expus mereu fără perdea toate experiențele maternității și multe nu au fost atât de roz pe cât dorește societatea. Am picat cu brio multe examene.

Pe Instagram, care mi-a devenit a doua casă virtuală, am vrut să redau frânturi din viața de mamă în stare raw. Publicul meu este format în mare parte din femei, mame care mă urmăresc tocmai pentru că sunt spontană și nu "perii" realitatea. Asta cu inspirația, nu știu ce să zic. Nu știu dacă pot să fiu vreun etalon pentru cineva vreodată :).

Încerc să delimitez rolul de mamă cu cel de femeie. Fiecare are locul lui cuminte și mă așteaptă să dau cu aspiratorul a treia oară într-o oră sau să mă duc la spa liniștită.

Nu mă interesează dacă mă voi face de râs sau dacă voi fi bârfită. Am învățat să iau oamenii ca atare și să nu o iau personal. Până la urmă, publicitatea negativă este tot publicitate.

Cred că este important să îți păstrezi autenticitatea, să nu te duci mereu după "trend",  "să nu îți fie frică de ce zice lumea". Lumea zice multeeee, iar în era parenting-ului, cică blând, mamele sunt mai înverșunate ca niciodată. Te pun imediat la colț dacă nu faci parte din paradigma "sacrificii". Doar asta se perpetuează de generații întregi: după ce naști, nu mai ai viață, dacă nu alăptezi, nu te gândești la copil, dacă îi pui bonă, ești egoistă, dacă doarme la el în pătuț, unde mai este atașamentul, și așa tot mai departe.

Trăim un fenomen paradoxal: este din ce în ce mai puțină înțelegere pentru mame și pentru ce au ele nevoie.

Cum este femeia Ana după ce a devenit mamă? Ce lecții ai învățat pe calea cea grea, ce s-a schimbat puțin sau chiar din temelii la tine odată cu nașterea fetiței tale?

Ana, după ce a devenit mamă, este o Ana care are mai puțin timp pentru ea. Ăsta e adevărul gol-goluț, și nu trebuie să fugim de el.

Ana, după naștere, este o femeie sigură pe ea, dar și foarte vulnerabilă, ipohondră, cu frici și temeri în continuare. Am învățat, după perioada depresiei, să mă prioritizez pentru că o mamă obosită, încărcată, fără ore sau zile de respiro, fără somn, fără ajutor...nu este o mamă funcțională din punct de vedere mental. Cine crede că poți crește un copil fericit emoțional, cu baterii zero, cu trei ore de somn pe noapte..se amăgește.

Care sunt cele mai grele “bagaje” moștenite de la generațiile anterioare pe care crezi că e vital să nu le transmitem mai departe copiilor noștri?

Bagajele emoționale sunt cele care ne țin în relații proaste, în frustrări, în emoții negative, în certuri, nemulțumiri și dezamăgiri.

Cel mai de preț dar pe care-l pot transmite mai departe fiicei mele este ca eu să fiu fericită, liberă și împăcată cu mine însămi și alegerile mele.

Care este relația ta cu terapia, Ana?

De mai bine de un an fac terapie virtual o dată pe săptămână. Nu mă las!

Pentru a-mi gestiona mai ușor starea de anxietatea, fac terapie, mănânc mai echilibrat, fac mișcare, ascult muzică, meditez. Ce activități te ajută pe tine în raport cu anxietatea?

Sportul mă ajută, cu toate că l-am cam neglijat, masajul săptămânal mă încarcă foarte mult, serialele - seara, cititul...muzica tare la căști, pe care o ascult uneori, și veștile mamelor care mă anunță că dorm în sfârșit noaptea. :)

De curând, ai creat dormipuiuledormi. Care a fost trigger-ul care te-a îndemnat să dedici acestui subiect un cont de Instagram?

Cea mai mare provocare, de când am devenit mamă, au fost nopțile albe. După un an și jumătate de nesomn, am înțeles că există soluții ca cea mică să lege orele de somn, iar noi să fim voioși și odihniți.

Așa că m-am documentat, am citit, am promovat prin live-uri somnul copiilor și beneficiile lui, am început să dau sfaturi în privat mămicilor epuizate. Și, din una în alta, mi-am luat certificarea de consultant de somn acreditat. Totul a venit natural, fără niciun efort, fără să îmi propun nimic în mod special. Jobul m-a găsit pe mine, nu eu pe el.

Cum sunt femeile care te inspiră?

Am o paletă întreagă de actrițe sau jurnaliste care mă inspiră. Femeia anului este, de departe, Cara Dumaplin, unul dintre cei mai buni consultanți de somn din SUA, căreia îi datorez totul. Acum sunt "under her spell".

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

Ce întrebare capcană pentru un anxios!!! Fericirea, pentru mine, ca mamă, este atunci când îi trece viroza copilului, când îi scade febra, când văd că-i vin ghetuțele pe care i le-am luat sau când mănâncă cu poftă porția de conopidă la cuptor. Zilnic, o mie de detalii minunate.

Iar ca femeie, vacanțele cu soțul și serile în doi...când copilul este la bunici. Suntem trei acum, însă încerc să delimitez rolul de mamă cu cel de femeie. Fiecare are locul lui cuminte și mă așteaptă să dau cu aspiratorul a treia oară într-o oră sau să mă duc la spa liniștită.

foto: Felicia Simion