"Seasons change and so do we". Pentru că mâine este 1 Martie, prima zi a primăverii, un anotimp care oferă șansa unei noi vieți naturii, deci și nouă, oamenilor, îti propun un interviu menit să schimbe în interiorul tău credințe și sisteme de valori, limitări și frici, fie că îi dai voie să te zguduie din temelii sau rezonezi cu el într-o manieră mai timidă.
I'll go first! Pentru a realiza acest interviu, eu și Raluca ne-am auzit pe Zoom preț de aproape patru ore. A fost o discuție extrem de personală, deschisă și onestă, așa cum vei putea observa și tu în rândurile de mai jos.
Raluca are un vibe așa fain și inspiring, că interviul nostru s-a transformat într-un soi de terapie pentru mine, la finalul căreia mi-am comandat o agendă pentru a mă reapuca de "journaling", "gratitudine journaling", mai precis, și am reluat și meditația (care, din nou, m-a ajutat mult în procesul vindecării de burnout).
De altfel, este și rolul principal al acestui blog, de a da mai departe către voi (conform filosofiei "Pay it forward" despre care am mai menționat) povești și experiențe ale unor femei minunate, cu dorința de a vă inspira să vă găsiți propria fericire, cea autentică și lipsită de "poleială".
Cine este Raluca Elena Rogoz?
În primul rând, Raluca este o persoană foarte curioasă, dornică să învețe și să descopere mereu ceva nou. Deși mulți ani am negat-o, aceasta curiozitate, de fapt, mă definește.
Când eram copil, lăsam impresia că mă plictisesc foarte ușor. Îmi amintesc că părinții mei căutau tot felul de activități care să mă țină ocupată. Dar, odată ce am început să mă cunosc pe mine, mi-am dat seama că, de fapt, acea aparentă plictiseală se traduce printr-un apetit pentru noutate.
Este și unul dintre motivele pentru care am atât de multe pasiuni și mă documentez pe diverse teme, tocmai pentru că am această dorință de a descoperi, de a explora.
În al doilea rând, acum pot afirma că Raluca mai este și o persoană care a ajuns la maturitate - la 35 de ani mă simt matură și asumată. Am început să percep lumea (și pe mine însămi) cu mai multă acceptare și răbdare. Am ajuns într-un punct în care știu exact cine sunt, îmi știu capacitățile.
Drept care, sunt într-o stare de acceptare și cu mine de astăzi, și cu trecutul meu - când am luat niște decizii pripite, atât profesional cât și personal, care în momentele respective mi-au adus o doză de suferință.
De fapt, este vorba despre un cumul de experiențe pe care le-am avut până în prezent și care m-au format, m-au ajutat să fiu cine sunt astăzi.
Sunt fascinată de modul în care contactul prelungit cu alte culturi ne schimbă sau, din contră, ne așază mai bine în interiorul nostru rutine, credințe, valori. Spune-mi, te rog, din cultura locurilor în care ai trăit o perioadă de timp - Bali, Portugalia, Spania - ce ai preluat sau ai sădit mai bine în ceea ce te definește?
Uite, toate cele trei au un fir roșu, și anume că oamenii au un alt ritm al vieții. Mai ales în Bali, timpul se scurge cu o anumită lentoare. Balinezii au valori diferite, nu prioritizează partea materială, consumerismul pe care îl găsim la tot pasul în Vest. Locuind acolo ești pus în contextul de a-ți revizui aspectele care contează cu adevărat în viață.
Chiar și așa, ceea ce este foarte interesant este că, în timpul petrecut în Bali, mi-a fost foarte greu să renunț la modul de a-mi trăi viața pe care-l avusesem până atunci.
Uitându-mă în spate, realizez că am cărat după mine, în Bali, un tipar de comportament extrem de agitat, cu multă muncă - nu îmi dădeam voie să mă bucur de anumite plăceri decât în weekend. Îmi era imposibil să zic "ok, îmi iau o zi de miercuri liberă ca să fac ceva pentru sufletul meu", trebuia să aștept sâmbăta sau duminica. Nu conta că spațial eram în Bali, mental eram încă într-o rotiță de hamster.
Dar a fost o experiență importantă pentru mine, cu atât mai mult cu cât au urmat apoi Portugalia și Spania, unde oamenii au, de asemenea, un stil de viață mult mai relaxat, mult mai "pleasure based".
Și apropo de ce ziceam mai sus despre cine sunt, acum pot să spun: "da, e miercuri, dar eu sunt stăpâna programului meu, prin urmare, pot să aleg să nu lucrez într-o zi din mijlocul săptămânii, pentru că e o zi foarte frumoasă și vreau să mă bucur de o drumeție".
Îți pot da și un exemplu real: joi este ziua unei prietene din Madrid și m-a rugat să ne petrecem ziua împreună. Ei bine, îmi pot gestiona programul astfel încât să îmi eliberez ziua de joi, ceea ce îmi Bali nu făceam pentru că nu îmi dădeam voie să mă bucur.
Dar după ce am locuit în fiecare dintre cele trei - Bali, Portugalia, Spania - cred că am ajuns să înțeleg nevoia unui echilibru între muncă și plăcere. Am ajuns să îmbrățișez conceptul de „slow living”.
De exemplu, aici, în Spania, siesta este siestă. Acum locuiesc într-o zonă rurală, unde, între 14:00 - 17:00, nu respiră nimeni în afara casei, totul este închis. Și sâmbăta se închide totul de la ora 14:00.
Și chiar asta am învățat: să lucrez mai puțin, dar mai eficient, astfel încât să mă pot bucura și de tot ceea ce se întâmplă în afara mea, pe lângă muncă. Lucrând într-o industrie creativă, toate aceste elemente care nu au o legătură directă cu jobul - o drumeție în natură, o vizită la un muzeu, o oră în care pictez sau o plimbare pe străzile din Madrid - se întorc în favoarea mea mai ales atunci când, prin prisma meseriei mele, trebuie să generez idei, strategii sau concepte creative.
O carte, un film, orice vezi în jurul tău în momentul în care te deconectezi de la muncă te ajută să fii creativ.
Acea maturitate despre care vorbeam a ajuns la un nivel de măiestrie deopotrivă personal și profesional.
Atunci când ești tânăr vrei să demonstrezi că ești bun, vrei să dovedești că îți meriți locul într-o companie sau într-un business. Însă simt că am ajuns în acel punct în care nu mai am ce să demonstrez pentru că știu clar care îmi e valoarea și ce pot oferi (sau nu pot).
Evoluția mea personală îmbinată cu amprentele lăsate de aceste trei locuri (Bali, Spania, Portugalia) "pleasurable" m-au ajutat să ajung la un astfel de mod de viață.
Am abordat foarte mult în terapie starea asta de "a fi" care este foarte importantă pentru o femeie.
Și încă ceva. Oamenii din aceste țări sunt foarte drăguți. Pur și simplu. Sau poate doar mă oglindesc pe mine. Hahaha ☺
Am menționat des pe ralucaharabagiu.com că unul dintre lucrurile care mi-au rămas lipite de suflet de pe vremea când locuiam în Cognac se leagă de naturalețea francezilor de a transforma un obicei aparent banal (cumpăratul pâinii) într-un adevărat ritual menit să le bucure diminețile. Tu ai ritualuri menite să îți înnobileze până și cea mai banală zi?
De fiecare dată când m-am mutat (și am făcut-o des), am avut grijă să îmi găsesc niște ancore prin intermediul pasiunilor mele: artă, cultură, specialty coffee, wellness.
Un ritual important pentru mine, dobândit încă din perioada în care locuiam în România, este acela de a mă conecta cu o comunitate creată în jurul unui coffee shop. Ritual pe care l-a „sădit” în mine Ionuț de la Two Minutes Coffee Shop, cel care a deschis cafeneaua chiar cu acest scop în minte.
Nu doar că ne-a introdus și educat în universul cafelei de specialitate, dar ne-a oferit și o gașcă faină. Chiar și în ziua de azi am prieteni dragi printre vecinii de acolo, oameni pe care i-am cunoscut în cafenea.
Așa că îmi place să am la îndemână un coffee shop, un loc în care, când ajungi, barista nu doar că îți știe numele, dar și cum îți place să îți bei cafeaua. Iar puținul timp pretrecut în cafenea se transformă într-o conversație plăcută, cu zâmbetul pe buze.
Cafeaua de specialitate a devenit o parte din viața mea, inclusiv pentru că îți oferă aceste locuri unde întâlnești o comunitate de oameni cu valori sau pasiuni similare. Mai ales când te muți singur în altă țară, este important să aparții unei comunități.
Tot unei comunități simt că aparțin și când îmi păstrez rutina de a frecventa același studio de yoga sau pilates.
Acestea sunt niște ritualuri importante pentru mine: respectiv rutina de a ieși din casă, eventual de fiecare dată pe alt drum, pentru a descoperi perspective noi ale orașului, pentru a-mi lua o cafea bună dintr-un loc unde să mă conectez cu oamenii de acolo, chit că pentru chestiuni superficiale.
Care este relația ta cu terapia, Raluca? Îți pun această întrebare pentru că îmi doresc ca mersul la psiholog să nu mai fie considerat ca pe ceva rușinos sau tabu.
Personal, cu terapia clasică nu rezonez pentru că simt că are anumite limitări. În schimb, mă preocupă partea aceasta de dezvoltare personală, și am ajuns să accesez și să introduc în viața mea diverse practici spirituale care au devenit un mod de viață.
Motiv pentru care am atras în viața mea oameni foarte deschiși către această latură, pe care cu siguranță nu o considerăm nici rușinoasă, nici tabu.
Avem nevoie să ne cunoaștem, să ne înțelegem, să conștientizăm de unde avem anumite limitări. Dar și să ne eliberăm de ele, să schimbăm tipare de credințe sau comportamente limitative.
Încurajez pe oricine să încerce orice formă de terapie. Este fantastic!
Primul meu contact cu spiritualitatea a fost la finele anului 2014. Și de atunci mi-am dat voie să experimentez diverse tehnici. Însă recunosc că eu sunt destul de consistentă, în sensul că atunci când simt că o formă de terapie funcționează pentru mine, mă țin de ea. De exemplu, de mai mult de doi ani lucrez cu Theta Healing.
Înainte, am fost foarte pasionată de shamanism și mi-am dedicat câțiva ani studiului și practicii acestuia. Am făcut și hipnoză sau regresii, printre altele.
Pe cât posibil, îmi încep fiecare dimineață cu o meditație, fac journaling de foarte, foarte mulți ani, sunt foarte atentă la emoțiile, stările sau reacțiile mele. Relatia cu părinții mei s-a transformat superb în ultimii ani. Și stim cu toții că aceasta este baza de plecare :).
Ca în absolut orice, este nevoie de practică, de disciplină și de curaj. Să te îmbarci pe drumul acesta de autocunoaștere, dezvoltare personală, vindecare sau oricum l-ai numi, presupune foarte mult curaj. Nu e un parcurs ușor. Odată ce ai intrat serios pe acest drum, nu te mai poți întoarce. Apar multe momente grele, în care ești triggered și testat.
Pentru mine, primii ani au fost foarte, foarte grei. Dar apoi, după ce reușești să te eliberezi de bagajele pe care le cărai, simți gustul bucuriei.
Pentru mine, spiritualitatea este un mod de viață. Este amazing să ajungi să știi cine ești tu și să fii de neclintit în sensul cel mai bun posibil.
Un beneficiu e că am ajuns să fiu conștientă de mine. Dacă în trecut, atunci când mi se întâmpla ceva mai puțin bun, mă copleșea starea respectivă și câte o lună, acum am resursele să ies din ea, să nu o las să îmi dicteze traictoria zilei.
Un alt lucru extrem de important este să nu îți respingi stările pe care le ai, ci să vezi ce le-a determinat, cum ai ajuns acolo, cum poți să schimbi. Dar să nu îți inhibi tristețea, frustrarea, resentimentele pentru că toate acestea vor exploda mai apoi în corpul fizic.
Cu cât îți dai mai multe layere deoparte și ajungi tu însăți / însuți, ajungi să atragi la adevăratul tău potențial și lucrurile se întâmplă altfel în viața ta, atragi oameni de altă vibrație.
Acum mulți ani, cineva m-a întrebat: "Ce te face fericită?". Nu am știut ce să îi răspund și am stat multă vreme cu întrebarea asta.
De la acel moment, am început să scriu pe foaie orice scânteie de fericire, oricât de mică. Au fost mulți ani în care nu am știu ce mă face fericită.
Dar în momentul în care am ajuns să mă gândesc conștient la asta și să identific lucruri, mi le-am adus și mai mult în viața mea.
Pe mine mă bucură și îmi dă o energie extraordinară să merg la un eveniment cultural - piesă de teatru, concert - sau am mereu flori și lumânări în casă pentru că îmi dau o stare de bine.
Un alt beneficiu este că am ajuns în punctul în care am o disciplină în a ține un gratitude journal. Nu am fost mereu consecventă cu acest obicei, dar în ultimele luni am notat în fiecare zi mici motive de recunoștință.
Faptul că îmi închei fiecare seară completând în jurnal - și recunosc că am zile în care mă storc efectiv să scot cinci motive pentru care să fiu recunoscătoare - mă ajută să mă focusez pe ce e bun și frumos în viața mea.
Iar asta atrage mai mult „bun” și „frumos”.
Cred că totul ține de alegerile pe care le facem, iar eu am ales să mă focusez pe partea pozitivă a vieții.
Desigur, nu neg realitatea, dar dacă am de ales între a mă plânge că plouă și a mă bucura că pot să stau în casă să citesc, atunci aleg să mă bucur că plouă. Este un mușchi pe care l-am antrenat zi de zi.
Cum la fel de important este să te înconjori de oameni pozitivi, încrezători - să ai un soi de support system.
Ai fost invitată la două podcasturi: Women Got Power al Biancăi Zen și al doilea, internațional, How to become who you really are. Cum au fost pentru tine cele două experiențe?
Ambele sunt prietene bune de-ale mele și, ca și în cazul tău, conversațiile cu ele au venit în mod firesc, cu scopul de a le inspira pe ascultătoarele lor.
Aceste două proiecte sunt doar începutul dintr-o serie de materiale, pentru că am multe planuri profesionale în acest an.
La un simplu scroll pe contul tău de instagram, unde, btw, menționezi că ești un “life enthusiast”, primul gând care îmi trece prin minte este fine living. Ce înseamnă pentru tine acest concept și cum ai ajuns să emani atât de multă lumină și bucurie?
Eu îmi percep viața ca pe un serial pe care îl urmăresc mereu cu multă curiozitate, pentru că nici măcar eu nu știu tot ce se poate întâmpla în următorul episod. E o curiozitate combinată cu entuziasm.
Ca exemplu, a locui în Spania nu a fost niciodată parte dintre planurile mele, ci a fost o conjunctură care s-a dovedit a fi foarte benefică. Da, a fost o alegere să rămân aici, dar m-am și lăsat purtată de viață.
Am venit din Portugalia în Madrid doar pentru două săptămâni, și recunosc că în prima săptămână petrecută aici nu mi-a plăcut orașul, nu am rezonat deloc cu energia lui.
Dar m-am gândit ce m-ar face fericită. Și am găsit răspunsul: natura! Motiv pentru care am căutat o locuință în afara orașului, într-o zonă rurală. Iar acolo m-am simțit foarte bine. Ba mai mult, am găsit o comunitate nesperată care m-a făcut să mă simt foarte bine primită. Iar încet, încet, am ajuns să îmi placă și Madridul. Chiar foarte mult ☺
Dacă ești deschis, viața te poate surprinde uneori cu lucruri care sunt în afara planurilor tale.
Mulți ani, am fost extrem de planificată și de perfecționistă, încă sunt control freak pe alocuri, dar am învățat că uneori "you have to surrender", pentru că e posibil ca ceea ce ai tu în plan să nu fie pentru tine – sau poate nu pentru momentul în care vrei tu.
Cred că despre asta este acest "life enthusiast", despre toate momentele în care viața m-a surprins în cel mai frumos mod posibil!
Pentru că locuiești deja de mulți ani în afara țării și ai luat contact cu mulți oameni din culturi diferite, spune-mi, te rog, care sunt principalele beneficii pe care ți le aduce conceptul de melting pot? De ce diversitatea ar trebui să ne apropie în loc să ne dezbine?
În Bali am trăit o experiență multiculturală, am cunoscut oameni din toată lumea. Și încă mai cunosc prieteni de-ai prietenilor de acolo.
Este superb să vezi că, în ciuda diferențelor pe care le avem - context istoric, religie, mentalitate, nivel economic - dând la o parte toate straturile și etichetele, de fapt, cu toții suntem oameni cu valori similare, nevoi asemănătoare.
Cu toții avem nevoia de apartenență, de comunitate, de a fi acceptați.
Ce femei te inspiră?
Mă inspiră femeile blânde, delicate, dar care au, în același timp, un twist, o strălucire care le diferențiază, femei care emană foarte multă feminitate. Mă inspiră Bianca Popescu și Anca Dumitrescu de la Philocaly, de exemplu.
Și, în general, mă inspiră acele femei care știu să îmbine feminitatea, delicatețea, blândețea (despre care scriam mai sus) cu puterea personală, cu un scop bine definit în viață: care știu sigur ce vor, sunt foarte hotărâte și sigure pe ele, care sunt conștiente de valoarea lor și care au ajuns să facă pace cu ele, să își pună în valoare unicitatea cu vulnerabilitate.
Ce înseamnă pentru tine fericirea?
La fel ca acel "fine living" despre care discutam mai devreme, și fericirea este despre a identifica ce îți aduce bucurie într-un moment al vieții tale "and make it a lifestyle".
Să ajungi în acel punct în care să te bucuri cu adevărat de tot ce ți se întâmplă.
Suntem creatorii propriilor noastre vieți. Secretul constă în a alege să îți creezi în jurul tău un context care să te înalțe, care să te împlinească.
Pentru că eu sunt pasionată de artă și de cultură, am ales să trăiesc într-un oraș unde am acces la cele două.
Apropo și de ritualuri: să îmi iau o cafea to go și să mă plimb pe străzile Madridului sau dintr-o galerie de artă în alta, asta îmi aduce mie fericire în momentul ăsta.
Tot legat de fericire, mi-a plăcut mult o secvență din And Just Like That, în care Miranda îi spune lui Carrie: “Can I not change and then change back again if I decide to?”. Cred că trebuie să ne dăm voie să ne schimbăm. Dacă în anumite perioade din viața noastră suntem într-un anume fel, să nu ne etichetăm "că așa suntem": “Am I not allowed to change and then change back again if it doesn't fit?”.
