Hud Ranat este genul de carte care merită să fie citită cu mintea și sufletul deschise, pentru că doar așa o vei putea înțelege în profunzimea ei.
În rândurile de mai jos, am vorbit cu Cecilia, cea care a scris Hud Ranat, despre dragostea pentru literatură, scrisul ca terapie, romanul ei de debut și challenge-urile unui scriitor aflat la început de drum.
R: Am o fotografie alb-negru de la turtă în care se vede că am ales stiloul de pe tavă. Glumesc mereu cu mama că ăla a fost momentul în care destinul meu a fost scris de către cineva de acolo sus care a decis că acesta e talentul meu. Care este prima ta amintire legată de scris?
Cecilia: Culmea că și eu am ales tot un stilou sau pix la petrecerea de turtă. Printre primele mele scrieri s-au numărat eseurile și poeziile, însă cu mult timp înainte de asta, în perioada copilăriei, mi-a plăcut să scriu scrisori. Prin intermediul acestora obișnuiam să comunic cu persoanele foarte apropiate. Mă exprim foarte bine în scris, chiar mai bine decât o fac verbal.
R: Știu că dragostea pentru literatură ți-a fost insuflată din familie. Povestește-mi, te rog, mai multe despre rolul pe care l-au avut cărțile în copilăria ta.
Cecilia: Părinții mei aproape că m-au obligat să citesc cărți grele, chiar nepotrivite pentru vârsta fragedă pe care o aveam la vremea respectivă. Îmi aduc aminte că eram la liceu când mama mi-a pus în brațe Filozofia Religiilor de Mircea Eliade, din care nu prea înțelegeam nimic.
În perioada adolescenței, citeam romanele de dragoste sau cele cu crime noaptea, sub plapumă, la lumina lanternei, ca să nu mă vadă cumva mama sau tata.
R: Până la cartea de debut, despre care vom vorbi puțin mai târziu, ai mai cochetat cu scrisul. Care a fost trigger-ul care te-a determinat să așterni gânduri pe hârtie? Și cât a fost pasiune, cât a fost terapie pură?
Cecilia: Am început să scriu poezii pentru a putea comunica cu un prieten foarte bun care are autism și care comunică foarte greu. El însuși scrie poezii, și noi în felul acesta comunicăm și acum. Deci, pot să spun că iubirea este cea care m-a determinat să scriu și, în același timp, încercarea disperată de a mă apropia de inima acestui tânăr.
Abia mai târziu am descoperit că scrisul în orice formă are proprietăți terapeutice. Și am continuat. În plus, îmi treceau prin minte tot soiul de idei interesante care nu voiau să îmi dea pace. Dar trebuie să recunosc că scrisul nu a reprezentat de la bun început o pasiune pentru mine. Sentimentul acesta s-a dezvoltat odată cu trecerea timpului.
R: Ai absolvit Faculatea de Drept din București și Facultatea de Psihologie și Pedagogie din Hamburg. Mi se pare interesantă alegerea celor două domenii, pentru că în ambele cazuri ajungi să lucrezi foarte îndeaproape cu oamenii și îi poți ajuta prin prisma meseriei tale (avocat, psiholog, etc). S-au numărat cele două motive menționate de mine printre cele care au stat la baza deciziei tale de a urma aceste facultăți?
Cecilia: Am urmat Faculatea de Drept pentru că a fost dorința mamei, care a fost avocată. Cred că dacă aș fi fost băiat aș fi urmat studii teologice, dar fiind fată nu s-a putut. Dar, da, Facultatea de Psihologie am făcut-o pentru că mi-am dorit să înțeleg mai bine și să îmi pot ajuta semenii, cu toate problemele lor.
R: Revenind la scris, care a fost momentul în care ai hotărât că e timpul să scrii și să publici o carte?
Cecilia: Pe de o parte, au început să se înmulțească ideile, eseurile, poeziile …și s-a aglomerat memoria calculatorului. Pe de altă parte, mi-am dat seama că unele dintre ideile și concluziile mele, dar și experiențele pe care le-am trăit pot fi utile și altora.
R: Am citit Hud Ranat și mi-a plăcut. Mult! Știu că povestea a avut ca sursă de inspirație romanul Micul Prinț. Ce anume din cartea scrisă de Antoine Saint-Exupery te-a marcat în mod deosebit?
Cecilia: În primul rând, vreau să-ți mulțumesc pentru cuvintele tale. Nu există mai mare bucurie pentru un autor decât să afle că scrierea sa e apreciată de către public. Referitor la întrebare, la povestea Micul Prinț m-a marcat cam tot, dar în special caracterul profund sensibil al scrierii autorului francez.
R: Iubirea, iertarea, sacrificiul, rugăciunea sunt laitmotivele romanului tău de debut, alături, desigur de una dintre dramele omului modern: obsesia pentru a atinge succesul profesional, cu orice preț. În Germania, ai lucrat într-un spital de psihiatrie. Există ceva din acea perioadă care te-a inspirat în alegerea acestor teme?
Cecilia: Locul de muncă din spital mi-a dat posibilitatea de a cunoaște o serie întreagă de oameni din diverse clase sociale și de a lua cunoștință de problemele lor. Zbuciumul interior, căutarea propriei identități, lupta pentru supraviețuire sau afirmare, lupta împotriva complexelor și a nesiguranței de sine, lupta pentru putere chiar și în cerc familial restrâns, lupta între sexe, menținerea balanței între familie și carieră, toate acestea sunt numai câteva teme de care m-am lovit zilnic în acea perioadă. M-au influențat cu siguranță.
R: Care sunt challenge-urile unui scriitor aflat la început de drum? Dar avantajele/ satisfacțiile?
Cecilia: E destul de greu să-ți faci un nume când nu te cunoaște nimeni. Oamenii nu au auzit de tine și, neștiind la ce să se aștepte, nu cumpără nici cartea.
Pe de alta parte, în ziua de azi, există o ofertă vastă de literatură de tot felul. Cititorii nu mai știu ce să citească mai întâi (lăsând la o parte faptul ca mulți nu prea mai citesc). Și oricum, nu poate nimeni să citească toate cărțile care apar pe piață.
Pentru un scriitor, cred însă că satisfacția rămâne chiar și în condițiile în care mulți nu aud de carte sau nu o cumpără. Pentru ca eu să simt că romanul și-a îndeplinit scopul e de ajuns să citesc o recenzie sau să fiu contactată de cunoscuți și prieteni care mă întreabă de carte și doresc să o comenteze împreună cu mine.
R: Ce înseamnă pentru tine fericirea?
Cecilia: Răspunsul probabil că o să ți se pară asemănător cu cel care se regăsește în carte. Fericirea este dată, din punctul meu de vedere, de liniștea sufletească și convingerea că mergi pe drumul corect (indiferent cât de greu ar fi acesta).
Și, desigur, nu există ceva mai important în acest univers decât iubirea. Căci fără iubirea lui Dumnezeu față de noi, oamenii, nici noi, nici planetele și, de altfel, nimic nu ar mai exista.
Mai poți citi:
Hud Ranat, Cecilia – de ce merită citită?
Atomic Habits, James Clear – despre importanța obiceiurilor în viața noastră
Despre Arta relaxării: 10 activități care ne garantează odihna
